Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Escaladează violențele. „Prin Europa umblă armate fără uniforme"

Postat la: 02.05.2019 - 11:48 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Noi violențe au avut loc în Paris, chiar de 1 Mai. Străzile au devenit un adevărat câmp de luptă, o clădire a fost incendiată, iar forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene împotriva protestatarilor.

Au fost mobilizați șapte mii de poliţişti şi jandarmi, care au păzit capitala după ce autoritățile franceze au constatat că anarhiștii profită de mitingurile organizate de sindicate cu ocazia zilei de 1 Mai. Protestatarii folosesc masiv rețele de socializare și îi cheamă pe locuitori în stradă pentru a face din Paris „capitala revoltelor".

Ministerul de Interne a luat în vizor 1200 de persoane care s-ar putea infiltra printre protestatarii pașnici, iar sindicatele le-au cerut simpatizanților să se delimiteze de grupările violente.

„Mi s-a părut de mai multă vreme, de ani de zile, că umblă prin Europa armate fără uniforme. Mă tem că aici despre asta este vorba. Acestea sunt lucrurile care ar trebui să-i îngrijoreze în cel mai înalt grad pe domnii Timmermans, Weber, și tot felul de construcții umane electorale, ușor penibile", a declarat europarlamentarul Mircea Diaconu la Antena3.

Și rușii au preluat modelul protestelor din Paris. Un miting anti-Putin organizat tot de Ziua Muncii la Sankt Petersburg a fost reprimat de forțele de ordine. 70 de participanți au fost arestați. Și în alte orașe au avut loc proteste la mai mici dimensiuni. Și aici s-au operat arestări, 120 de persoane.

Președintele Vladimir Putin a înregistrat o scădere vertiginoasă la capitolul popularitate. După ce a anunțat că va lua o serie de măsuri nepopulare, printre care și pedeapsa cu închisoarea pentru persoanele găsite vinovate de „ofense la adresa simbolurilor statului", creșterea vârstei de pensionare și creșterea taxei pe valoarea adăugată, popularitatea lui Putin a ajuns la 60 la sută de la 90 la sută.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE