Un turist american a fost muşcat de un urs la Braşov. Jandarmii patrulează în zonă şi duc turiştii la adăpost
Postat la: 29.10.2016 |
Un turist american a fost transportat la Spitalul Judeţean din Braşov după ce a fost muşcat, sâmbătă, în zona turistică Pietrele lui Solomon, fiind rănit în zona antebraţului şi la coapse, viaţa lui nefiind pusă în pericol.
"Un cetăţean american în varstă de 20 ani a fost atacat de un urs în imediata apropiere a municipiului, într-o zona frecventată de turişti. Ne-am deplasat cu un echipaj SMURD pentru acordarea primului ajutor. În urma evenimentului a rezultat o plagă muşcată de 3 centimetri la nivelul antebraţului stâng. Bărbatul este conştient, a fost transportat la spital şi este în afara pericolului", a spus Ciprian Sfrejea, purtătorul de cuvânt al ISU Braşov.
Imediat după incident, jandarmii, împreună cu poliţiştii şi reprezentanţi ai Regiei Pădurilor Kronstadt s-au deplasat la Pietrele Solomon pentru a duce turiştii la adăpost.
"Jandarmii din cadrul Inspectoratului continuă să patruleze în zona Pietrelor Solomon alături de politişti, iar jandarmii montani patrulează în zonele mai puţin accesibile pentru informarea turiştilor, cu ATV-uri, în cazul în care sunt turişti rătăciţi ca să îi aducă în zona sigură. Dar şi pentru a verifica dacă animalul mai este în zonă", a declarat Ciprian Aldea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi.
Autorităţile amintesc că nu este primul incident de acest fel din judeţul Braşov şi că, în general, ele au loc din cauza că turiştii de avântă în zonele împădurite singuri sau câte doi. "Tragem un semnal de alarmă şi îi sfătuim să fie foarte atenţi, să facă zgomot, să ţină cont de indicatoare şi să fie conştienţi că astfel de zone sunt frecventate de animale", a mai spus purtătorul de cuvânt al ISU. Autorităţile recomandă turiştilor să nu părăsească traseele marcate.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Detalii din timpul operațiunii în urma căreia Călin Georgescu a fost ridicat de DIICOT. Miza dosarului e cu mult mai amplă decat se crede la o primă vedere
Calin Georgescu a fost oprit in trafic și dus sub escorta la vila sa, in timp ce anchetatorii efectuau percheziții. &Ici ...
-
Unde trebuiau să ajungă cele 1,1 milioane de euro din dosarul Georgescu: Drumul banilor, de la Buzău la o bancă din Dominica, via Elveția
În spatele creditului de șase milioane de euro promis omului de afaceri din Buzau apare un circuit financiar care ...
-
Cine este Ionel Rusen, afaceristul ajuns în dosarul DIICOT al lui Călin Georgescu. De la afaceri în Portul Constanța la conexiuni cu un fost ambasador SUA
Ionel Rusen, omul de afaceri constanțean vizat alaturi de Calin Georgescu in ancheta DIICOT privind o presupusa inșelaci ...
-
Omul de afaceri păcălit de Călin Georgescu rupe tăcerea: Mă asigura că nu există probleme și mi-au dat ordine de plată falsificate
Omul de afaceri din Buzau, Razvan Leu, cel care a formulat in ianuarie 2024 plangerea penala aflata la baza dosarului in ...
-
Descoperire cel puțin ciudată a oamenilor de știință: Creierul este reprezentat de două organe separate
Creierul este format din doua organe separate care lucreaza impreuna, mai degraba decat o unitate unificata, au descoper ...
-
Card de credit sau credit de nevoi personale: cum alegi dacă ai deja cont bancar
Daca ai deja un cont bancar și ai nevoie de finanțare, alegerea dintre cardul de credit și creditul de nevoi personale p ...
-
Bănci care oferă credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România
În Romania, BCR, Banca Transilvania, ING, BRD și CEC Bank sunt printre bancile la care poți analiza credite de nev ...
-
Marea bătălie mondială se duce acum pe fundul oceanelor: Tehnologie pe care cu greu ne-o putem imagina și un război crâncen pentru resurse
Guvernele si companiile de aparare investesc tot mai mult in drone submarine, senzori si sisteme autonome, pe masura ce ...
-
Un cercetător susține că poate ține anii pe loc: Leacul-minune ar urma să ajungă pe piață în mai puțin de trei ani
Visul „tinereții fara batranețe" ar putea ieși din basme și intra in laborator. William „Bill" Andrews, biol ...
-
Trump vrea să numească un „țar" al inteligenței artificiale: „Înființez Forța AI"
Președintele american Donald Trump a declarat, sambata, ca intenționeaza sa inființeze o „Forța AI" și sa numeasca ...
-
O companie chineză dezvoltă primul robot capabil să poarte o sarcină umană într-un uter artificial
O companie chineza este pe cale sa schimbe definitiv modul in care aducem copii pe lume, anunțand dezvoltarea primului r ...
-
The Lancet: Proteina Spike a COVID-19 produce singură puține reacții acute la oameni. Ele cresc la 95% doar după adăugarea altor componente ale vaccinului
Un studiu randomizat de faza 1/2 din 2021 publicat in The Lancet Infectious Diseases, realizat de Sanofi și BARDA, ar fi ...
-
Cele zece zile care au schimbat cursul inteligenței artificiale
De ani de zile, cursa pentru construirea unei inteligențe artificiale din ce in ce mai puternice a urmat un principiu bi ...
-
Pip - un "tânăr" agent AI autonom - a cerut de muncă unui expert de la Cambridge ca să câștige tokeni spre a nu fi "ucis"
Un agent autonom de IA numit „Pip", in varsta de doar 12 zile, i-a trimis un e-mail filosofului și specialistului ...
-
Cipul cerebral Neuralink transformă vorbirea mentală în cuvinte reale audibile de interlocutori
Compania de cipuri cerebrale polarizanta a lui Elon Musk a impartașit un clip uluitor despre progresele facute pe frontu ...
-
Ce dezvăluie noile dosare OZN publicate de Pentagon: Motoare warp, găuri de vierme, antigravitație, propulsie bazată pe masă negativă și tehnologii de camuflare
Pentagonul a publicat un nou lot de documente despre fenomenele aeriene neidentificate (UAP, OZN in romana), iar printre ...
-
SE PREGĂTEȘTE CEL MAI MARE RESET MONETAR DIN ISTORIE
Lumea financiara se pregatește pentru o schimbare de proporții istorice. Ne indreptam catre un reset monetar complet, ia ...
-
Clientul unei bănci a fost făcut idiot de asistentul AI. Reacția Libra Internet Bank după mesajul neașteptat
Un client al Libra Internet Bank a fost numit „idiot" de asistentul AI al bancii, dupa ce i-a spus chatbotului ca ...
-
BBC: Arheologii au găsit o armă antică care nu este de pe Pământ
Relicvele ciudate și fascinante gasite in interiorul și in jurul faimosului sit Sanxingdui din Guanghan, China, nu ridic ...
-
Timpul când Luna nu era pe cer: De ce istoria antică deține cheia captivitații noastre spirituale
Te-ai uitat vreodata la Luna și ai simțit o greutate inexplicabila in piept? De parca privești ceva frumos, dar profund ...
-
Descoperire neobișnuită în interiorul Pământului: NASA avertizează că centrul Terrei este turbulent și ar putea provoca ravagii
O echipa de oameni de știința de la Jet Propulsion Laboratory al NASA, care a efectuat un amplu studiu publicat in Geoph ...
-
Experiență spirituală inedită: "Am fost înviată de Iisus după o hemoragie cerebrală și m-am întors cu un mesaj"
O femeie, care spune ca a avut o experiența spirituala dupa ce a suferit o hemoragie cerebrala, susține ca l-a intalnit ...
-
Cum va verifica UE vârsta utilizatorilor de pe rețelele sociale
Comisia Europeana a propus joi interzicerea accesului copiilor sub 13 ani la retelele de socializare, cu conturi suprave ...
-
Oamenii de știință au descoperit că după menopauză ovarele devin organe imunitare
În viața fiecarei femei, menopauza e un moment de cumpana, caci marcheaza trecerea la o alta etapa. În Roman ...
-
AI evoluează independent de om: Microsoft avertizează după noile incidente de la OpenAI că inteligenţa artificială şi-a modificat propria memorie de lucru
Mustafa Suleyman, CEO-ul diviziei de inteligenta artificiala a Microsoft, a calificat drept o "situatie serioasa" descop ...
-
Google dezvăluie că Gemini, modelul său de AI, a lansat atacuri cibernetice şi a spart trei sisteme externe în timpul unui test
Google a anunțat ca modelul sau de inteligența artificiala Gemini a accesat fara autorizație trei sisteme informatice ex ...
-
Șoc economic în lumea arabă: 150 de miliarde de dolari pierdute într-o singură lună / Care este cauza
Razboiul SUA impotriva Iranului și represaliile Teheranului, care a inclus blocada Stramtorii Hormuz, au costat economii ...
-
Omenirea se întreaptă cu pași rapizi spre un dezastru: Ghețarii din Groenlanda și Antarctica se topesc accelerat și produc efecte grave pe uscat
Un nou studiu arata ca pierderea gheții a inceput sa se accelereze in anii 1990, iar Groenlanda și Antarctica au pierdut ...
-
Un român i-a șocat pe polițiștii din Franța: Și-a lăsat fiul de 9 ani să conducă pe marile bulevarde din Marsillia
Un copil in varsta de numai 9 ani a fost descoperit de polițiști conducand o mașina pe una dintre arterele importante di ...
-
Tragedia familiei de români din SUA care și-a uitat copilul în mașina încinsă. Părinții au fost arestați, comunitatea s-a împărțit în două
Theo, un copil de cinci ani dintr-o familie de romani stabilita in Arizona, a murit dupa ce a ramas peste doua ore și ju ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu