A murit Regina Ana
Postat la: 01.08.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Majestatea Sa Regina Ana a incetat din viata, anunta pagina de Facebook a Casei Regale. Regina Ana a României a murit, luni, la ora 13,45, la Spitalul din Morges, în Elveția, a anunțat Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I.
"La căpătâiul Reginei au stat, până în ultima clipă, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, Principesa Elena, Principesa Sofia și Principesa Maria. Majestatea Sa Regele Mihai a venit la spital, alături de Regină, în fiecare zi din ultima săptămână. Cu o zi înainte, Regina Ana a primit ultimele sacramente de la părintele titular al Parohiei Catolice din orașul Morges", precizează comunicatul.
Potrivit sursei citate, programul funeraliilor va fi făcut public, în detaliu, în cursul zilei de marți. Conform tradiției Funeraliilor Regale din țara noastră, corpul neînsuflețit al Reginei Ana va fi depus pentru o zi în Holul de Onoare al Castelului Peleș, iar apoi pentru o zi în Sala Tronului la Palatul Regal din Calea Victoriei. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeș, în noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală, se arată în comunicat.
Ultimele Funeralii Regale din țara noastră au avut loc la 24 iulie 1938, când Regina Maria a fost condusă pe ultimul drum. La dorința Regelui Mihai I, funeraliile Reginei Ana vor respecta tradiția înaintașelor Majestății Sale. Familia Regală anunță mare doliu pentru primele șapte zile de la înmormântare și doliu timp de 40 de zile.
Începând de marți, cărți de condoleanțe vor fi deschise simultan la Castelul Peleș, la Palatul Regal din Calea Victoriei și la Palatul Elisabeta. Ele vor fi la dispoziția publicului timp de 40 de zile de la data decesului. Condoleanțele pot fi transmise online la adresa www.familiaregala.ro/mesaje. Toți cei care doresc să depună flori, jerbe sau coroane sunt invitați să o facă, începând de marți, la Palatul Regal din Calea Victoriei, în fața intrării principale, se mai arată în comunicat.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Austeritatea lui Bolojan ne duce la sapa de lemn din primele zile: Tot mai multe firme românești intră pe roșu; profitabilitatea scade vertiginos
Datele financiare publicate de Banca Naționala a Romaniei, dupa ce a primit raportarile de la Ministerul Finanțelor ale ...
-
CONTROL TOTAL. România renunță la cardul național de sănătate: Cartea electronică de identitate devine singurul validător al serviciilor medicale
Începand de anul viitor, cardul național de sanatate va fi scos definitiv din uz. Locul lui va fi luat de cartea e ...
-
OZN-urile nu mai sunt un mister: SUA confirmă existența a patru specii extraterestre distincte: Cenușii, Nordicii, Insectoizii și Reptilienii
O audiere recenta la Capitol Hill a readus in atenție misterul OZN-urilor, dupa ce un fizician implicat in proiecte secr ...
-
Speranța de viață la vârsta de 65 de ani în UE. România se afla la cea mai mare rata din istorie
În anul 2023 speranța medie de viața in UE a unei persoane de 65 de ani era de 20,2 ani. Speranța de viața tot cre ...
-
Alege salteaua ideală pentru un somn fără insomnii
Un somn odihnitor este fundamentul unei vieți sanatoase, iar alegerea saltelei potrivite joaca un rol crucial in preveni ...
-
DOCUMENT: Impozitele pentru mașini vor bubui. La Guvern se lucrează pentru noile tarife precum cele din tabel
Impozitul auto va crește conform principiului "Poluatorul platește", cel mai mult urmand sa plateasca cei cu mașini mai ...
-
Un meteorit analizat recent dă peste cap întreaga teorie a formării Pământului și a planetelor din sistemul nostru solar
Analiza unui meteorit antic sugereaza ca planetele formate din roci, atat cele apropiate, cat și cele mai indepartate de ...
-
Cea mai spectaculoasă lună plină a verii, „Luna Sturionului", se vede sâmbătă
Luna plina din august, cunoscuta sub numele de „Luna Sturionului", va putea fi vazuta in noaptea de sambata spre d ...
-
Trăim zorii unei crize de proporții: Europa ar putea fi lovită direct de deciziile lui Trump; prețul aurului atinge un nou maxim istoric
Aurul a atins un nou record istoric de peste 3.500 dolari pe uncie, pe fondul zvonurilor privind tarife impuse de SUA pe ...
-
Mutare surpriză a lui Donald Trump, pentru Vladimir Putin: S-ar putea trezi față în față cu Zelenski, la marea întâlnire din Alaska
Casa Alba ia in calcul invitarea președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, la negocierile de pace din Alaska, programa ...
-
Mersul intermitent japonez: tendința virală în materie de exerciții fizice care conferă un plus de energie
Alternarea intre mersul rapid și cel lent este potrivita in special pentru persoanele care nu fac multa mișcare in mod r ...
-
Casa Regală a tăcut mâlc după decesul lui Ion Iliescu. Una dintre fiicele Regelui Mihai era la grătar când a murit vechiul adversar al tatălui ei și al monarhiei
Casa Regala a Romaniei nu a avut nicio reacție dupa decesul lui Ion Iliescu, nici macar un mesaj de complezența cum au t ...
-
Cu cât s-a scumpit, de fapt, coșul de cumpărături pentru o familie: Cum influențează majorarea TVA-ului
Dupa scumpirile intrate in vigoare la 1 august 2025, o familie cu doi adulți și un copil de doi ani ajunge sa plateasca, ...
-
Unde trebuia sa fie de fapt inmormantat Ion Iliescu: Totul era pregătit
Ion Iliescu a incetat din viața marți, 5 august 2025, la varsta de 95 de ani. A fost inmormantat joi, 7 august, in Cimit ...
-
Alertă epidemică globală. Virusul chikungunya se răspândește rapid din China în alte țări
Un focar major de virus chikungunya, transmis prin ințepatura țanțarilor, a declanșat masuri de carantina in China și at ...
-
Ca in Biblie: Marea Galileei s-a înroșit ca pe vremea lui Moise când fenomenul a fost interpretat ca "semn rău"
Marea Galileei, cea care apare și in Biblie, a devenit sangerie, la fel ca pe vremea lui Moise și amintesc de povestea b ...
-
Prețurile vor exploda până-n cer: S-a închis Strâmtoarea Dardanele, cea mai importantă rută de transport
Un incendiu de vegetație izbucnit in nord-vestul Turciei a forțat autoritațile sa inchida traficul maritim prin stramtoa ...
-
Oprirea războiului nu aduce profit! Scad acțiunile companiilor europene de apărare, pe fondul zvonurilor unui posibil acord SUA-Rusia pentru pace în Ucraina
Actiunile principalelor companii europene din industria de aparare au scazut miercuri, contrar evolutiei generale poziti ...
-
România suspectează un mare sabotaj al Rusiei: Au contaminat țițeiul și au generat o criză de proporții în țara noastră
Saptamana trecuta, Romania a primit un lot contaminat de țiței din Azerbaidjan, ceea ce a dereglat serios sistemul energ ...
-
Noua mutatie a COVID-19 lovește de data asta copiii - cazurile cresc alarmant în spitale
INSP semnaleaza o creștere semnificativa a cazurilor de COVID-19 tratate in spitalele de specialitate, comparativ cu inc ...
-
Descoperire fabuloasa a roverul Curiosity al NASA: imagini cu ceea ce pare a fi o bucată de coral pe planeta Marte
Roverul Curiosity al NASA a trimis imagini intrigante cu ceea ce pare a fi o bucata de coral pe planeta Marte. Obiectul ...
-
Bolojan trage frâna de mână în constructia autostrăzilor - UMB primește răspuns nefavorabil de la Guvern!
Premierul Ilie Bolojan a avut astazi o reacție cel puțin ambigua la avertismentul constructorului roman ca va reduce rit ...
-
Guvernul a lăsat un milion de pensionari amărâți fără bani din cauza situației economice a României. Recalcularea pensiilor a picat in vreme ce pensiile speciale sunt bine-merci
Promisiunea de recalculare a pensiilor pentru un milion de romani nu va fi onorata. Statul nu mai are bani, iar lipsa fo ...
-
Schimbări esențiale pentru cei care vând sau cumpără o mașină: lista obligațiilor noi, conform propunerilor guvernamentale
Guvernul a stabilit un calendar nou pentru proprietarii de mașini. Masurile sunt propuse de Ministerul Dezvoltarii. Aces ...
-
Descoperire de senzatie mondială: Mintea are un cod secret și două hărți pentru realitate - una pentru lucruri, alta pentru substanțe
O echipa de cercetatori de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) a facut un pas important in ințelegerea modulu ...
-
Ce-a rostit Nina Iliescu la inmormantarea fostului presedinte al României. Tovarasa de viata a transmis si un mesaj adversarilor politici
Sotia fostului presedinte Ion Iliescu, Nina Iliescu, a transmis, joi, multumiri tuturor celor care "au au organizat, sus ...
-
Decizie definitiva: Alimentele care au grijă de inima ta. Reduc riscul aritmiilor și scad absorbția grăsimilor bașca mai si slabesti
Legumele și fructele proaspecte, oleaginoasele, peștele gras și uleiurile sanatoase (precum uleiul de masline, uleiul de ...
-
Doliu imens în presa din România: O jurnalistă respectată a mass-media românești s-a stins după o luptă nedreaptă
Lucia Efrim, fosta jurnalista a agenției Mediafax, cunoscuta de prieteni drept „Toto", a murit. A fost o prezența ...
-
Pandemia ne-a îmbătrânit mintea: Efecte neurologice severe au fost observate și la cei neinfectați cu COVID-19
Chiar și fara a contracta virusul, pandemia de COVID-19 pare sa fi accelerat imbatranirea creierului. Un studiu realizat ...
-
Google a prezentat modelul Genie 3, un AI capabil să simuleze medii realiste, deschizând drumul către instruirea roboților și vehiculelor autonome
Google DeepMind a prezentat modelul Genie 3, un nou sistem AI capabil sa simuleze medii realiste, deschizand drumul catr ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu