Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












O tehnică revoluționară ar putea reda vederea a milioane de persoane

Postat la: 18.08.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

0

O echipă de oameni de știință australieni a dezvoltat o nouă metodă pentru reconstituirea corneei unui pacient care suferea de o boală degenerativă a ochiului. Testele clinice ar putea fi lansate în cursul anului viitor.

De câțiva ani cercetările avansează cu pași mari în oftalmologie. În afară de implanturile retiniene, cercetătorii mizează pe grefe de celule stem pentru înlocuirea celulelor retinelor degradate. Cercetătorii australieni au găsit poate o metodă care ar putea funcționa și cu ajutorul căreia ar putea fi tratate boli ca degenerescența maculară legată de vârstă (DMLA), retinita pigmentară sau distrofia maculară. Metoda ar putea îmbunătăți viața zilnică a circa 10 milioane de persoane din lumea întreagă care suferă în prezent de o boală oculară. Chirurgia constituie un mijloc eficient de tratare a corneei, însă toate țările duc lipsă de organe pentru transplant. De aici importanța găsirii unor metode alternative.

Tehnica constă în reconstituirea corneei pornind de la celule stem prelevate din ochii pacienților. Oamenii de știință prelevează astfel un eșantion de celule din corneea pacientului, le cultivă în laborator pe o peliculă adaptată și apoi le grefează pe ochiul afectat. "Pelicula de tip hidrogel pe care am dezvoltat-o ne permite să creăm un strat de celule suplimentar în laborator", a spus într-un comunicat profesorul Berkay Ozcelik, unul din autorii studiului. Pelicula poate fi apoi implantată pe suprafața interioară a corneei a pacientului printr-o mică incizie, membrana ajunsă opacă din cauza bolii redevenind apoi transparentă.

Ingredientul miracol al metodei este o peliculă de tip hidrogel mai subțire decât un fir de păr (50 de micrometri) care se resoarbe în mod natural după două luni, când ochiul devine din nou umed și transparent. "Compușii nu creează probleme nedorite și ajută țesuturile să se regenereze", afirmă Ozcelik pe site-ul american ABC.

"Celălalt avantaj al tehnicii noastre este că putem regenera și crește numărul de celule al unui donator, altul decât pacientul însuși", a adăugat cercetătorul, susținând că o singură cultură ar putea asigura tratamentul pentru mai mult de 20 de pacienți. Deocamdată au fost făcute teste pe oi, un test clinic pe oameni fiind în pregătire și putând fi efectuat anul viitor. Dacă metoda va funcționa, pelicula tip hidrogel ar putea revoluționa tratarea bolilor oculare. "Credem că tehnica noastră dă rezultate mai bune decât transplantul de cornee donată", explică Berkay Ozcelik.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE