Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Virusul Zika poate ataca și creierul adult

Postat la: 19.08.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Potrivit unui studiu, virusul Zika poate ataca și creierul unui adult. Conform unor cercetări, celulele adulte implicate în procesul de învățare și memorare pot fi distruse de acest virus.

Cercetări efectuate pe șoareci au indicat efectul devastator al virusului Zika pe un anumit tip de celule ale creierului la adulți, nu numai asupra fătului, așa cum se știa până acum, potrivit unui studiu publicat în revista „Cell Stem Cell", citat de agenția France Presse (AFP). „S-a dovedit că Zika poate penetra creierul adulților și poate face ravagii", a spus unul dintre co-autorii studiului, Sujan Shrestha, profesor la La Jolla Institute of Allergy and Immunology (LIAI) din San Diego, California.

În timp ce efectul virusului asupra fătului este bine documentat și în special riscul ca Zika să producă microcefalie, nu același lucru se poate spune despre efectele asupra adulților. „Efectele asupra creierului adult pot fi, fără îndoială, mai subtile, dar acum știm la ce să ne așteptăm", a declarat specialista citată. Cercetătorii s-au concentrat asupra celulelor destinate să devină neuroni, echivalentul celulelor stem din creier. Ele au fost deosebit de sensibile la virus, dar numai în două zone ale creierului, între care și în hipocampus, precizează studiul.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE