Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Boris Johnson: Marea Britanie va ieși din UE în octombrie, cu sau fără un acord

Postat la: 25.06.2019 - 08:56 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Boris Johnson, candidatul favorit pentru funcția de lider al Partidului Conservator și prim-ministru al Marii Britanii, a declarat luni că Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană în data de 31 octombrie, cu sau fără un Acord, relatează Mediafax citând BBC.

„Dorința mea este să ieșim din Uniunea Europeană de Halloween, în data de 31 octombrie", a declarat Johnson.

„Modalitatea prin care ne putem face prietenii și partenerii să înțeleagă cât de serioși suntem este să abandonăm înfrângerea și negativismul și să ne pregătim serios și cu încredere pentru orice scenariu", a adăugat Boris Johnson.

Boris Johnson și Jeremy Hunt sunt singurii candidați rămași în cursa pentru ocuparea funcțiilor de președinte al Partidului Conservator și de premier al Marii Britanii. Câștigătorul va fi anunțat după data de 22 iulie.

Încă de la începutul campaniei, Johnson a promis o abordare mai strictă în negocierile cu Bruxellesul, insistând că posibilitatea ca Marea Britanie să părăsească UE fără o înțelegere trebuie luată în considerare.

Cursa pentru funcția de lider al Partidului Conservator și prim-ministru al Marii Britanii este dominată de problema ieșirii din Uniunea Europeană, toți candidații promițând să începlinească procesul după ce prim-ministrul Theresa May a eșuat.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE