Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










SUA acuză Iranul că încearcă să obțină bani în mod ilegal prin încălcarea acordului nuclear

Postat la: 11.07.2019 - 07:55 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Statele Unite acuză Iranul că încearcă să obțină bani de la comunitatea internațională în mod ilegal prin încălcarea acordului nuclear din 2015, semnat cu marile puteri din P5+1 (SUA, Franța, Marea Britanie, Rusia, China și Germania), relatează Mediafax citând site-ul agenției Dpa.

Afirmațiile au fost făcute de Jackie Wolcott, ambasadorul american în cadrul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), o organizație globală care se ocupă de monitorizarea activității nucleare a Iranului.

"Nu există niciun motiv credibil pentru care Iranul ar extinde programul nuclear, iar acest lucru poate fi interpretat decât ca o tentativă de a obține investiții din partea comunității internaționale", a declarat Jackie Wolcott.

Aceasta a făcut referire la încălcarea acordului nuclear de către Iran prin depășirea limitei privind rezervele de uraniu.

Astfel de limite au fost prevăzute în acord pentru a preveni dezvoltarea armelor nucleare de către autoritățile de la Teheran.

"Sancțiunile vor fi în curând extinse în mod substanțial", a avertizat liderul de la Casa Albă într-un mesaj postat pe Twitter.

Wolcott a reiterat faptul că Washingtonul este "deschis la negocieri fără precondiții".

"Oferim Iranului posibilitatea de normalizare completă a relațiilor", a mai declarat aceasta.

Preşedintele Donald Trump a decis retragerea SUA din Acordul atomic semnat de marile puteri cu Iranul. Marea Britanie, Germania, Franţa, China şi Rusia menţin Acordul nuclear cu Iranul. Din cauza sancţiunilor americane, Iranul a avertizat că ar putea renunţa la unele condiţii ale Acordului nuclear, cerând sprijinul Uniunii Europene pentru menţinerea Tratatului.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE