CSM împotriva CCR

Postat la: 01.08.2018 |

CCR a statuat că neprezentarea procurorului șef al DNA în fața unei comisii parlamentare de anchetă care l-a convocat, reprezintă o încălcare a Constituției. CSM consideră că o asemenea încălcare nu trebuie sancționată întrucât nu are nici măcar nivelul de gravitate al unei abateri disciplinare. Magistrații pot deci încalca fără să răspundă Constituția.

Nu sunt convins că decizia CSM are caracterul unei fapte penale. Cu certitudine însă ea constituie obiectul unui conflict constituțional mai grav decât toate celelalte cu care ne-am confruntat până acum. De ce? Pentru că celelalte conflicte puteau fi rezolvate prin implicarea CCR. Acest conflict este unul în care însăși CCR este parte. Prin urmare un conflict de nesoluționat. Or, un conflict de nesoluționat înseamnă criză. Ne aflăm, deci, într-o criză constituțională. O criză a ordinii de stat.

Teoretic, ultima șansă stă în intervenția Președintelui-mediator care, folosind și calitatea de membru de drept al CSM, poate încerca readucerea lucrurilor în matca bunului simț constituțional. Cum să o facă însă când tocmai el este acela care a îndemnat CSM să devină parte în lupta politică, să conteste deciziile legislativului, să pună semnul egalității între judecători și procurori, precum și al inegalității între procurori și avocați, și să se comporte ca stat în stat?!

O altă soluție de avarie ar fi - sau mai degrabă ar fi fost - exercitarea autorității Ministrului Justiției, ținând seama de faptul că în speță este vorba despre abaterea unui procuror și despre decizia secției de procurori a CSM. Ministrul ar trebui să sancționeze astfel aberanta pretenție a procurorilor de a fi independenți, asemenea judecătorilor; pretenție care ascunde, iată, dorința lor de a se plasa nu doar deasupra legii, ci chiar deasupra Constituției.

Cum să o facă însă când, lăsându-se intimidat sau corupt de "mafia procurorilor", ca și de sponsorii externi ai acesteia, Parlament după Parlament a amânat transpunerea în norme legale suficient de explicite, de detaliate și de tehnice principiul constituțional potrivit căruia procurorii, ca parte a executivului din compunerea autorității judecătorești, funcționează sub autoritatea Ministrului Justiției?! Lașitatea și indolența se plătesc iar plata a ajuns la scadență. Aducerea la ordine a procurorilor care s-au autodeterminat proclamându-și independența față de statul român și respingând Constituția acestuia, nu se poate face doar vânturând un principiu.

Oare ce o spune Comisia de la Veneția despre asta?! Dar domnul Junker care, între două crize de sciatică, se trezește cu un stat membru în criză constituțională, chemat să exercite președinția rotativă a UE, tot așa cum dânsul o exercită pe cea a Comisiei europene?!

Cei care, în disperare de cauză vor căuta în Codul nostru penal vreo dispoziție incriminând abuzul de putere, nu o vor găsi. Avem doar stupidul abuz în serviciu. Și chiar de s-ar găsi ceva potrivit, cel care ar trebui să înceapă urmărirea penală și să declanșeze acțiunea penală este tocmai cel care a comis infracțiunea, respectiv Ministerul Public, cu Lazăr de la Sibiu în cap.

Ce este totuși de făcut? Tragedia a început din momentul în care procurorii și judecătorii au fost calificați deopotrivă ca magistrați, profitându-se de o ambiguitate deliberată a Constituției. Ea s-a adâncit apoi când legea privind organizarea procuraturii, adoptată prin coruperea Parlamentului și cu încălcarea Constituției, a instituit aberant așa zisa "independență" a procurorilor. O independență care s-a transformat treptat, prin escaladarea abuzului, dintr-una profesională într-una de breaslă și dintr-una de breaslă într-una de stat, cu pretenția de a legitima o adevărată lovitură de stat.

Remediul trebuie, deci aplicat cauzei, iar nu efectului. Situația de criză creată de CSM cere o Ordonanță de urgență care să recunoască aptitudinea Parlamentului de unic for legislativ și reprezentant suprem al suveranității populare în raport cu autoritatea judecătorească nelegitimată democratic, și să confere executivului și CCR instrumentele necesare pentru sancționarea abuzului de putere al acesteia, atunci când alte remedii constituționale se dovedesc ineficiente. Prin această Ordonanță vor trebui aduse și completări indispensabile atribuțiilor din sfera autorității ministrului justiției în raport cu procuratura, insuficient detaliate prin amendarea recentă a legilor justiției, precum și reglementări noi care să garanteze autonomia recent înființatei unități a parchetului având competența de a cerceta infracțiunile comise de magistrați.

Ar fi o eroare mortală trivialializarea acestui caz. Nu este vorba despre impunitatea unei persoane sau de o simplă solidarizare a mafioților. Este un atac la adresa ordinii de stat a României. Or, cu ordinea de stat nimeni nu se poate juca.

Adrian Severin