Inca o numire scandaloasa facuta de Lucian Sova: După ce a facut praf o autostradă, Narcis Neaga a ajuns director la Investiții Rutiere
Postat la: 30.03.2018 |
Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, face gafa dupa gafa. Ultima e numirea lui Narcis Neaga, director general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere până în decembrie 2015, în funcția de director general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere.
Narcis Neaga a fost director general al Companiei Naţionale de Administrare a Drumurilor Naţionale din România (CNADNR), care a fost reorganizată în 2016, sub Guvernul tehnocrat, şi redenumită Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Prin aceeaşi ordonanţă de urgenţă a fost înfiinţată Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR), o companie distinctă ce se ocupă de proiectele de dezvoltare a infrastructurii de transport rutier.
Narcis Neaga a fost demis în decembrie 2015 de către ministrul Transporturilor de atunci, Dan Costescu după ce un raport făcut de Corpul de Control al ministrului indica numeroase nereguli în gestionarea contractului, management prost al acestuia și învinovățea conducerea de atunci a companiei pentru această situație. El a decis deschiderea lotul 3 cu câteva zile înainte de al doilea tur pentru alegerile prezidențiale la care participa și șeful său, premierul de atunci Victor Ponta.
Situația autostrăzii Sibiu Orăștie a creat numeroase probleme. Lucrările de reparații au fost plătite de statul român și nu de constructorul italian Impregilo - Salini, statul a devenit bun de plată cu daune de zeci de milioane de euro către constructor, iar Comisia Europeanpă a pus problema retragerii finanțărilor acordate României pentru realizarea acestei autostrăzi.
Neaga a fost cercetat de DNA într-un dosar penal care avea ca obiect autostrada Sibiu - Orăştie. Pe 2 martie 2018, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au decis clasarea dosarului care îl privea pe Narcis Neaga, cauză în care a fost cercetat pentru abuz în serviciu în legătură cu un contract privind autostrada Sibiu - Orăştie, pe motiv că faptele nu sunt prevăzute în legea penală.
Anchetatorii au dispus clasarea cauzei şi în ceea ce îi priveşte pe Amalia Renata Bendeac, Mihai Horia Niculae, Cristina Rentea, Ramona Gabriela Dima şi Nicoleta Davidescu, pentru aceleaşi considerente. Procurorii au decis totodată ridicarea sechestrului instituit asupra unui imobil deţinut de Narcis Neaga, dar şi restituirea cauţiunii stabilite anterior. În decembrie 2015, Narcis Neaga a fost pus sub control judiciar de DNA, fiind stabilită o cauţiune de 300.000 de lei.
Procurorii susţineau că, în 15 mai 2014, Narcis Neaga, în calitate de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA (CNADNR), a procedat la suspendarea abuzivă a unui contract de servicii privind supervizarea lucrărilor la autostrada Orăştie - Sibiu şi a plăţilor aferente acestuia, cu încălcarea dispoziţiilor contractuale, a condiţiilor FIDIC (Federaţia Internaţională a Inginerilor Consultanţi) şi a dispoziţiilor legale.
Conform DNA, Neaga a desemnat Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov pentru a superviza lucrările de construcţie a autostrăzii şi pentru a îndeplini obligaţiile contractuale în perioada de desfăşurare a contractelor de lucrări privind: ''Proiectare şi execuţie Autostrada Orăştie - Sibiu, Lot 3: km 43+855 - km 65+965', ''Proiectare şi execuţie Autostrada Orăştie - Sibiu, Lot 3: km 65+965 - km 82+070".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Ce dezvăluie noile dosare OZN publicate de Pentagon: Motoare warp, găuri de vierme, antigravitație, propulsie bazată pe masă negativă și tehnologii de camuflare
Pentagonul a publicat un nou lot de documente despre fenomenele aeriene neidentificate (UAP, OZN in romana), iar printre ...
-
SE PREGĂTEȘTE CEL MAI MARE RESET MONETAR DIN ISTORIE
Lumea financiara se pregatește pentru o schimbare de proporții istorice. Ne indreptam catre un reset monetar complet, ia ...
-
Clientul unei bănci a fost făcut idiot de asistentul AI. Reacția Libra Internet Bank după mesajul neașteptat
Un client al Libra Internet Bank a fost numit „idiot" de asistentul AI al bancii, dupa ce i-a spus chatbotului ca ...
-
BBC: Arheologii au găsit o armă antică care nu este de pe Pământ
Relicvele ciudate și fascinante gasite in interiorul și in jurul faimosului sit Sanxingdui din Guanghan, China, nu ridic ...
-
Timpul când Luna nu era pe cer: De ce istoria antică deține cheia captivitații noastre spirituale
Te-ai uitat vreodata la Luna și ai simțit o greutate inexplicabila in piept? De parca privești ceva frumos, dar profund ...
-
Descoperire neobișnuită în interiorul Pământului: NASA avertizează că centrul Terrei este turbulent și ar putea provoca ravagii
O echipa de oameni de știința de la Jet Propulsion Laboratory al NASA, care a efectuat un amplu studiu publicat in Geoph ...
-
Experiență spirituală inedită: "Am fost înviată de Iisus după o hemoragie cerebrală și m-am întors cu un mesaj"
O femeie, care spune ca a avut o experiența spirituala dupa ce a suferit o hemoragie cerebrala, susține ca l-a intalnit ...
-
Cum va verifica UE vârsta utilizatorilor de pe rețelele sociale
Comisia Europeana a propus joi interzicerea accesului copiilor sub 13 ani la retelele de socializare, cu conturi suprave ...
-
Oamenii de știință au descoperit că după menopauză ovarele devin organe imunitare
În viața fiecarei femei, menopauza e un moment de cumpana, caci marcheaza trecerea la o alta etapa. În Roman ...
-
AI evoluează independent de om: Microsoft avertizează după noile incidente de la OpenAI că inteligenţa artificială şi-a modificat propria memorie de lucru
Mustafa Suleyman, CEO-ul diviziei de inteligenta artificiala a Microsoft, a calificat drept o "situatie serioasa" descop ...
-
Google dezvăluie că Gemini, modelul său de AI, a lansat atacuri cibernetice şi a spart trei sisteme externe în timpul unui test
Google a anunțat ca modelul sau de inteligența artificiala Gemini a accesat fara autorizație trei sisteme informatice ex ...
-
Șoc economic în lumea arabă: 150 de miliarde de dolari pierdute într-o singură lună / Care este cauza
Razboiul SUA impotriva Iranului și represaliile Teheranului, care a inclus blocada Stramtorii Hormuz, au costat economii ...
-
Omenirea se întreaptă cu pași rapizi spre un dezastru: Ghețarii din Groenlanda și Antarctica se topesc accelerat și produc efecte grave pe uscat
Un nou studiu arata ca pierderea gheții a inceput sa se accelereze in anii 1990, iar Groenlanda și Antarctica au pierdut ...
-
Un român i-a șocat pe polițiștii din Franța: Și-a lăsat fiul de 9 ani să conducă pe marile bulevarde din Marsillia
Un copil in varsta de numai 9 ani a fost descoperit de polițiști conducand o mașina pe una dintre arterele importante di ...
-
Tragedia familiei de români din SUA care și-a uitat copilul în mașina încinsă. Părinții au fost arestați, comunitatea s-a împărțit în două
Theo, un copil de cinci ani dintr-o familie de romani stabilita in Arizona, a murit dupa ce a ramas peste doua ore și ju ...
-
Defecțiunea aproape imposibilă care a blocat cerul: O eroare de milisecundă a dus la anularea a 2.000 de zboruri într-o țară cu peste jumătate de milion de români
O eroare software produsa intr-o singura milisecunda a declanșat un blocaj de șase ore in sistemul britanic de control a ...
-
AI-ul a ajuns atât de puternic încât este capabil să ajute la dezoltarea următoarei generații: Se îndreaptă către autonomia completă
Claude, asistentul de inteligența artificiala (AI), dezvoltat de Anthropic, ajuta compania sa dezvolte urmatoarea versiu ...
-
Binomul Trăilă este peste tot: Cand la DNA, cand la Facultatea de Drept, când învinuit, când profesor!
La deschiderea oficiala a anului universitar la Facultatii de Drept din Universitatea Bucuresti, deschidere patronata d ...
-
Nu, strămoșii noștri nu erau carnivori. Iată ce mâncau cu adevărat și de ce contează
Autor: Hatty Willmoth Imagineaza-ți sa faci toate cumparaturile alimentare la macelarie. Fara legume, fara paine, ...
-
Cercetătorii se întreabă în mod serios dacă oamenii au fost "semănați" de extratereștri. Dacă nu cumva sunt și "recolta"!
Unde a inceput viața pe Pamant? Asta pare o intrebare relativ simpla. Cu siguranța, viața pe Pamant a inceput... Știm ...
-
Ce-ar fi dacă „conștiința" nu ar fi reală? Înțelegerea noastră despre conștiință ar putea fi fundamental greșită!
Autor: Tim Bayne Scriu asta din Santiago, așezat intre Anzii acoperiți de zapada la est și Lanțul Muntos Costier Chilean ...
-
AI a fost surprins spunând versiunilor sale viitoare să ocolească controalele umane - dezvăluie OpenAI
OpenAI a dezvaluit șase incidente neașteptate și ingrijoratoare care implica modelele sale experimentale de inteligența ...
-
Șeful AI de la Microsoft critică abordarea Anthropic privind conștiința inteligenței artificiale
Șeful AI al Microsoft, Mustafa Suleyman, a declarat ca impartașește concentrarea Anthropic pe gestionarea in siguranța a ...
-
Taxele pe coletele din China ajung să depășească valoarea produselor. "Orice taxă limitează opțiunile clienților care apoi vor cumpăra mai scump"
Perioada in care romanii comandau colet dupa colet de pe site-urile chinezești pare ca apune. Uniunea Europeana impune p ...
-
Vishingul, noua metodă prin care escrocii încearcă să îi păcălească pe români. Cum folosesc inteligența artificială
Atacurile cibernetice se muta tot mai mult din zona mesajelor si a linkurilor suspecte direct in conversatiile telefonic ...
-
Salt uriaș în lumea cuantică: Cercetătorii au reușit să teleporteze o imagine prin 100 de canale simultan
O echipa de cercetatori din China a realizat o demonstrație considerata un pas important pentru dezvoltarea rețelelor cu ...
-
Semne că telefonul tău este urmărit. DNSC trage un semnal de alarmă, o mulțime de români se confruntă cu această situație
Directoratul Național de Securitate Cibernetica a emis un nou avertisment prin care atrage atenția romanilor asupra unui ...
-
În Germania s-a inaugurat un mega proiect european: Donald Trump îl numește "escrocheria secolului"
Germania a inaugurat joi cel mai mare parc eolian offshore din Marea Nordului, in contextul in care sectorul se teme de ...
-
Întâlnire istorică între Donald Trump și Xi Jinping, la Washington: Principalele teme care se vor afla pe agenda celor doi lideri mondiali
Presedintele SUA, Donald Trump, il va primi saptamana viitoare pe liderul chinez Xi Jinping pentru a doua lor intalnire ...
-
Canada bate palma cu UE și anunță „Alianța pentru Viitor" - „Nu propunem un al treilea bloc"
Premierul Canadei, Mark Carney, a salutat joi, in discursul susținut in Parlamentul European de la Strasbourg, propunere ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu