Mircea Dinescu scoate o poezie manifest după sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului: "Era prea mare tîrla de boieri/ Și prea mulți lupi ce s-au făcut de oaie!"

Postat la: 27.10.2025 | Scris de: ZIUA NEWS

Mircea Dinescu scoate o poezie manifest după sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului:

Poetul Mircea Dinescu a compus o poezie cu un mesaj extrem de dur, după inaugurarea Catedralei Mântuirii Neamului. Mesajul poetului este legat de faptul că Iisus Hristos nu a putut să fie prezent în Casa Domnului pentru că "era prea mare tîrla de boieri".

"Discursul lui Iisus la o zi după inaugurarea Catedralei Neamului
Preafericite, iartă-mă că ieri
n-am vrut să vin la tine în odaie,
era prea mare tîrla de boieri
și prea mulți lupi ce s-au făcut de oaie.
Așa că m-am urcat pe-un tomberon
ca să privesc filmarea pe-un perete
în care eu pictat pe cer, în tron,
vă turnam vin să nu muriți de sete.
Cei însetați însă n-au fost primiți
că amărîții n-aveau loc în strană,
așa c-aș vrea, dacă-mi îngăduiți
să-i las să-mi bea tot sîngele din rană
și trupul meu, precum am și promis,
să îl împart afară ca pe-o pîine
celor care trăiesc cu mine-n vis
sperînd că omul nu devine cîine.", scrie Mircea Dinescu.

loading...
DIN ACEEASI CATEGORIE...
PUTETI CITI SI...

Mircea Dinescu scoate o poezie manifest după sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului: "Era prea mare tîrla de boieri/ Și prea mulți lupi ce s-au făcut de oaie!"

Postat la: 27.10.2025 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Poetul Mircea Dinescu a compus o poezie cu un mesaj extrem de dur, după inaugurarea Catedralei Mântuirii Neamului. Mesajul poetului este legat de faptul că Iisus Hristos nu a putut să fie prezent în Casa Domnului pentru că "era prea mare tîrla de boieri".

"Discursul lui Iisus la o zi după inaugurarea Catedralei Neamului
Preafericite, iartă-mă că ieri
n-am vrut să vin la tine în odaie,
era prea mare tîrla de boieri
și prea mulți lupi ce s-au făcut de oaie.
Așa că m-am urcat pe-un tomberon
ca să privesc filmarea pe-un perete
în care eu pictat pe cer, în tron,
vă turnam vin să nu muriți de sete.
Cei însetați însă n-au fost primiți
că amărîții n-aveau loc în strană,
așa c-aș vrea, dacă-mi îngăduiți
să-i las să-mi bea tot sîngele din rană
și trupul meu, precum am și promis,
să îl împart afară ca pe-o pîine
celor care trăiesc cu mine-n vis
sperînd că omul nu devine cîine.", scrie Mircea Dinescu.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE