Protest spontan al poştaşilor din Bucureşti şi din ţară
Postat la: 27.10.2016 |
Sindicaliştii din Poşta Română au încetat activitatea în mai multe puncte de lucru din Bucureşti şi din ţară după ce negocierile cu reprezentanţii companiei au eşuat miercuri seară, a declarat Ionel Oţelea, secretar general al Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR).
Potrivit acestuia, în prezent se face o centralizare a numărului de sindicalişti care participă la această formă de protest însă informaţiile disponibile la acest moment indică faptul că activitatea este întreruptă în cel puţin 20 de mari oficii poştale din Capitală. De asemenea, Ionel Oţelea a precizat că sindicaliştii vor participa la eventuale negocieri cu reprezentanţii conducerii companiei, în cazul în care vor fi invitaţi.
Sindicaliştii din Poşta Română au pichetat miercuri dimineaţă, începând cu ora 10:00, sediul central al companiei, nemulţumiţi de propunerile venite din partea conducerii companiei, care condiţionează majorările salariale de concedieri. Ulterior în cursul zilei de miercuri aceştia au intrat la negocieri cu directorul companiei, Alexandru Petrescu.
În context, Petrescu a declarat miercuri seară, pentru AGERPRES, că negocierile avute miercuri cu sindicaliştii s-au desfăşurat "într-o notă realistă" în raport cu capacitatea companiei de a susţine creşteri salariale, iar acestora le-au fost prezentate "mai multe variante şi ipoteze economice".
"Există un dialog intens între echipa de management şi sindicate, iar negocierile pentru soluţionarea cererilor avansate de Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) sunt în curs. Discuţiile se desfăşoară într-o notă realistă vizavi de capacitatea companiei de a susţine creşteri salariale. În orice caz, principiul pe care îl propunem este că cei ce au salariile cele mai mici să poată primi cât mai mult din sumă identificată legal pentru a susţine o creştere salarială, coroborat cu alte măsuri de optimizare şi eficientizare a activităţii companiei", a precizat directorul general al Poştei Române.
În data de 27 septembrie, Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România a organizat o acţiune de protest solicitând majorarea salariului cu 200 de lei. Aceştia au ameninţat cu încetarea lucrului la începutul lunii noiembrie în cazul în care cererea lor nu va fi soluţionată. Majorarea salarială solicitată de 200 de lei brut însemna un efort pentru companie de 5 milioane de lei lunar.
Poşta Română, companie naţională înfiinţată conform Legii 31/1990, nefiind o instituţie publică, este deţinută de statul român, prin Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională (MCSI), în proporţie de 75%, şi Fondul Proprietatea (FP) în proporţie de 25%.
Compania deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.
Poşta Română rămâne compania cu cea mai mare cifră de afaceri din acest sector de activitate, dar şi cel mai mare angajator din România, cu puţin peste 25.000 de angajaţi.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Nord Stream Porn: Spionii ziceau că fac un film pentru adulți ca să nu fie supravegheați și apoi au amplasat explozibilul pe fundul mării. Detaliile operațiunii ucrainene
O operațiune de sabotaj urma sa fie camuflata cu ajutorul unui film pentru adulți. Ideea a aparținut ucrainenilor care a ...
-
Care sunt companiile legale de pariuri sportive?
Companiile legale de pariuri sportive sunt operatori autorizați de autoritațile competente, care ofera servicii conforme ...
-
Care este cea mai bună aplicație de pariuri din România
Descopera criteriile importante pentru alegerea unei aplicații de pariuri in Romania, de la siguranța și funcționalitați ...
-
Capcana ascunsă din mare: ce sunt curenții de ruptură și cum îți pot salva viața
Curenții de ruptura (rip currents) reprezinta unul dintre cele mai mari pericole pentru cei care merg la mare și sunt re ...
-
Venezuela lovită de un "cutremur dedublat" - un fenomen extrem de rar aproape "imposibil" de realizat
Miercuri seara, imediat dupa ora 18:00, ora locala, doua cutremure au zguduit violent nordul Venezuelei. Primul a lovit ...
-
Oamenii ar putea fi în curând capabili să-și regenereze părți ale corpului - inclusiv degete și membre - grație unui ser revoluționar
Imaginați-va ca va pierdeți un deget intr-un accident de bucatarie sau un membru intreg intr-un accident. În loc s ...
-
Isterie generală în stațiunile grecești: Peștele iepure care atacă doar turiștii români!
Autor: Mihai Vasilescu Mai mult ca sigur ați vazut și voi știrile despre peștele iepure care ataca turiștii din Grecia. ...
-
Religia poate avea același efect ca și consumul de droguri: Organul din corp ce declanșează fenomenul, anunțat de Oxford
O echipa de oameni de știința condusa de Departamentul de psihologie experimentala de la Universitatea Oxford, Marea Bri ...
-
Descoperire neobișnuită făcută la CERN: Fizicienii au transformat plumbul în aur, după ce au imitat Big Bang
O descoperire neobișnuita a fost facuta la Acceleratorul de particule Large Hadron Collider de la CERN din Geneva, Elveț ...
-
Știați că pe Columna lui Traian există o scenă de o duritate extremă, care a șocat istoricii de-a lungul secolelor?
În celebra scena a torturarii prizonierilor romani de catre femeile dace (inregistrata ca Scena XLV sau LVI, in f ...
-
Apar primele date după cutremurele devastatoare din Venezuela: Imagini horor și un număr uriaș de victime
Un seism puternic, cu magnitudinea 7,1, a zguduit miercuri Venezuela. La 40 de secunde, un alt cutremur a provocat prabu ...
-
Mister în Marea Neagră: numărul delfinilor morți, eșuați pe litoralul românesc continuă să crească. Specialiștii caută explicații pentru fenomen
Tot mai mulți delfini sunt gasiți fara viața pe țarmul Marii Negre, iar amploarea fenomenului incepe sa ingrijoreze spec ...
-
Noi detalii în tragedia româncei care și-a ucis fiica de 13 ani în Italia: ultimul mesaj lăsat înainte de moarte și acuzațiile familiei
Apar noi detalii cutremuratoare in cazul romancei din Torino care și-a ucis fiica de 13 ani, apoi s-a sinucis. Familia f ...
-
Teheranul ia la țintă România după declarațiile lui Mark Rutte: A participat la agresiunea împotriva Iranului
Purtatorul de cuvant al ministerului iranian de Externe, Esmail Baghai, a acuzat joi NATO de „complicitate" la &bd ...
-
Cod galben de căldură în aproape toată țara. Temperaturile urcă până la 35 de grade, iar disconfortul termic se accentuează
Aproape intreg teritoriul Romaniei este vizat joi de o avertizare cod galben emisa de meteorologi, pe fondul unui val de ...
-
Cum a apărut campania "Invazia peștilor-iepure/ peștilor-balon" pe plajele grecești
Hai sa rezolvam campania "Invazia peștilor-iepure/ peștilor-balon pe plajele grecești"- pentru ca m-am plictisit sa rasp ...
-
Aerul din bucatarie stie lucruri pe care tu le ignori
Bucataria ta respira - si nu intotdeauna bine. Mirosurile de gatit, aburii, grasimea in suspensie: toate acestea se depu ...
-
Alertă pentru cei care merg la plajă: o bacterie periculoasă se extinde în Europa
Sezonul estival incepe cu noi avertismente pentru turiști. Specialiștii spun ca temperaturile tot mai ridicate ale apei ...
-
Valul de caniculă extremă din Europa va ajunge și în România. În Spania, temperaturile depășesc deja 45 de grade
Europa se confrunta cu un nou episod de canicula extrema, care provoaca victime și pune sub presiune autoritațile din ma ...
-
Axios: Netanyahu a fost „isteric" din cauza acordului SUA-Iran ce privește Libanul
Guvernul israelian este ingrijorat ca acordul dintre SUA și Iran ar putea legitima influența Iranului in Liban și ar put ...
-
Andreea Bănică, experiență violentă în aeroportul Otopeni: „Am primit și un ghiozdan în ceafă"
Înainte de a pleca intr-o escapada de cateva zile, Andreea Banica a avut parte de o serie de incidente neplacute p ...
-
Mircea Dinescu, pamflet după ce Guvernul Veștea a picat: "Meseria de sforar, pe care Bolojan a uitat s-o impoziteze, face o concurență neloială păienjenilor"
Mircea Dinescu a publicat un pamflet pe Facebook, dupa ce Guvernul propus de Adrian Vestea nu a reusit sa primeasca votu ...
-
Trenduri noi în echiparea laboratoarelor: lame de microscop avansate, consumabile smart și automatizare pentru un laborator performant
Presiunea de a obține rezultate mai rapide, mai precise și mai ușor de urmarit schimba felul in care arata un laborator ...
-
Fenomenul care dogorește Europa: Ce este "blocajul omega" și de ce aduce temperaturi extreme
Valul de caldura intens care cuprinde Europa de Vest si care a dus deja la peste 40 de decese numai in Franta este alime ...
-
Ce nu îți spune niciun ghid urban despre scuterul electric la sat
Dimineața pleci la camp, la pranz treci pe la vecin sa iei niște oua, dupa-amiaza faci un drum pana la magazinul din cen ...
-
Momentul bizar care a declanșat era „farfuriilor zburătoare". Ce a văzut pe cer experimentatul pilot Kenneth Arnold
Acum aproape opt decenii se dadea startul „erei" OZN-urilor. Extratereștrii și „farfuriile zburatoare" au de ...
-
Marea întoarcere: Turiștii canadieni, în frunte cu cei din Gen Z, revin în forță în SUA
Milioane de turiști canadieni au revenit in forța in Statele Unite in ultimele luni, dupa un ingheț de peste un an și ju ...
-
Ce nu trebuie să spui niciodată când ești oprit de poliție în trafic. Întrebarea aparent banală a polițistului care poate influența dosarul
Puțini șoferi raman complet relaxați atunci cand sunt opriți de poliție in trafic. În astfel de momente, agenții l ...
-
Nu face minuni, dar e ieftin și înlocuiește cu succes pâinea albă - Alimentul pe care persoanele cu glicemie mare ar trebui să-l consume zilnic
Cand vine vorba despre glicemie, soluțiile spectaculoase sunt rare. Cele utile sunt, de multe ori, banale. Unul dintre c ...
-
„Burevestnik", arma care îi îngrijorează pe experți. Rusia a creat prima rachetă de croazieră propulsată de un reactor nuclear deschis
Doi cercetatori de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) susțin ca au reușit sa descifreze principiul de funcți ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu