• Tweet

Sâmbăta lui Lazăr este sărbătorită de creștini-ortodocși cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim (Duminica Floriilor) și reprezintă puntea de legătură între Postul Paștelui și Săptămâna Patimilor.

Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, Iisus Hrisos îşi arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte. Învierea lui Lazăr este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc. După această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim.

Sâmbăta din ajunul Floriilor este cunoscută şi ca Moşii de Florii, când se fac pomeniri pentru sufletul rudelor decedate. În această sâmbătă, Biserica Ortodoxă cinsteşte una dintre cele mai mari minuni săvârşite de Iisus Hristos în viaţa pământeană, învierea lui Lazăr. Evenimentul religios s-a petrecut în localitatea Betania, unde Lazăr, prietenul lui Iisus, murise de patru zile. Învierea lui Lazăr a fost descrisă în Sfânta Evanghelie după Ioan în Capitolul 11, versetele de la 1-45.

Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că Lazăr, originar din Betania (localitatea palestiniană Al-Izzariya de astăzi), ca şi surorile lui, Marta şi Maria, făcea parte din grupul persoanelor preţuite de Iisus. Mai mult, tradiţia spune că Lazăr era fiul fariseului Simon, în casa căruia s-a pregătit Cina Mântuitorului. Deseori, Iisus venea în casa celor trei fraţi.

Iisus era departe de Betania, într-un ţinut pustiu, când surorile lui Lazăr i-au trimis mesageri şi îl chemau să vină repede la casa lor, pentru că Lazăr era foarte bolnav, dar Evanghelistul Ioan nu menţionează amănunte despre boala lui Lazăr. În acea zonă pustie, Iisus se retrăsese cu ucenicii săi, pentru a se feri de răzbunarea conducătorilor religioşi ai evreilor. Numeroasele minuni săvârşite de Iisus atunci, ca şi mustrările adresate acestora de Hristos i-au îndârjit pe aceştia, dornici să-l prindă şi să-l omoare.

În acest timp, familia îndoliată a lui Lazăr era consolată de prietenii familiei, după marea pierdere. Când a ajuns la marginea satului, Iisus a fost întâmpinat de Marta, care i-a spus : „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit". Atunci Hristos i-a răspuns: „Eu sunt învierea şi viaţa!". Iisus a vrut s-o încurajeze: adică El, care a făcut atâtea minuni, are putere să biruiască moartea. La scurt timp a întâlnit-o şi pe Maria, cealaltă soră a lui Lazăr, care auzise că Învăţătorul a sosit în satul lor şi i-a spus şi ea: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele nostru n-ar fi murit. Dar şi acum, dacă ai voi, îl poţi învia, căci poţi!

Evanghelistul consemnează că „văzând durerea surorilor lui Lazăr şi a prietenilor acestora, Iisus S-a întristat şi, în faţa mormântului lui Lazăr, a plâns. Hristos, Viaţa şi dătătorul vieţii, era în acea clipă faţă în faţă cu moartea". „Atunci Iisus Hristos s-a rugat Tatălui Ceresc pentru minunea care urma să se împlinească, le-a cerut celor prezenţi să înlăture piatra de la uşa mormântului şi a strigat cu voce tare: „Lazăre, ieşi afară!" Acesta a ieşit din mormânt, aşa cum fusese îngropat, înfăşurat în giulgiu şi cu mahrama pe faţă. Minunea a trezit şi bucurie, şi uimire, şi cutremurare în rândul celor prezenţi. Unii au crezut în minunile lui Hristos, alţii au hotărât să-L pârască fariseilor. Cu acest prilej, sinedriul s-a întrunit şi atunci s-a hotărât uciderea lui Iisus, dar şi a lui Lazăr cel înviat.

Evangheliile precizează că, după Cincizecime, când prigonirile împotriva creştinilor au culminat cu uciderea arhidiaconului Ştefan, Lazăr şi surorile lui au fugit în insula Cipru. Şi el era căutat pentru a fi omorât, deoarece existenţa lui era o dovadă vie a dumnezeirii lui Iisus Hristos, pentru că el fusese înviat din morţi. Totodată, când apostolii Pavel şi Barnaba au fost în prima călătorie misionară l-au întâlnit pe Lazăr în Cipru şi l-au hirotonit episcop al oraşului Chition. Pentru că a trăit după voia lui Dumnezeu, după miraculoasa înviere din morţi, el a mai trăit treizeci de ani şi a fost îngropat în Cipru, unde a făcut multe minuni.

Tradiţia spune că, după învierea sa din morţi, timp de 30 de ani, cât a mai trăit, Lazăr a mâncat doar fructe. Se mai spune că Maica Domnului nostru Iisus Hristos i-a lucrat cu mâinile ei un omofor şi i l-a dăruit. De asemenea, se mai spune că, cele patru zile petrecute în mormânt l-au marcat pe Lazăr şi, cât a trăit, el n-a mai zâmbit niciodată.

În multe localităţi, îndeosebi în Sudul ţării, în ajunul Floriilor, se respectă tradiţia "Cântecelor de Paşti". În fiecare comunitate, în faţa lăcaşurilor de cult ortodoxe, se intonează cântece religioase care amintesc despre moartea şi învierea lui Lazăr, prietenul lui Iisus. Învierea lui Lazăr anticipează Învierea Mântuitorului Hristos.

În sâmbăta Floriilor, la casele gospodarilor colindă fetele din localitatea respectivă, purtând pe cap cunune cu flori de câmp. În colindele lor se povesteşte despre moartea nefericită şi despre înmormântarea unui tânăr pe nume Lazăr. Una dintre fete, care poartă numele de Lăzăriţa, se îmbracă în mireasă. În cântec, Lăzăriţa deplâng drama lui Lazăr şi spune că acesta i-a cerut mamei să-i facă azima şi aceasta nu i-a îndeplinit dorinţa; atunci tânărul s-a dus cu oile la pădure, s-a suit pe o creangă să scuture frunze pentru oi, dar a început să bată vântul. Atunci creanga s-a rupt, iar el a căzut şi a murit. L-au găsit cele trei surori ale lui, l-au adus acasă, l-au scăldat în lapte dulce şi l-au înmormântat.

În Sâmbăta Floriilor copiii colindă la vecini şi la prieteni cu crenguţe de salcie sfinţite la biserică de preotul satului. În colindul lor se regăsesc urări de bine şi de sănătate. Cântecele copiilor povestesc din generaţie în generaţie despre Iisus, Cel care a fost primit cu slavă şi cu ramuri de măslin şi de finic în Ierusalim de mulţimile care, peste o săptămână, l-au răstignit. Colindătorii sunt primiţi de gazde cu multă bucurie. În cinstea lor, gazdele îşi împodobesc casa cu salcie sfinţită, îşi exprimă optimismul, speră şi spun cu credinţă: "Vă aşteptăm şi la anul!". Bătrânii satului respectă tradiţia şi colindătorii sunt răsplătiţi cu ouă albe, nefierte, pentru a fi vopsite de Sfântul Paşte.

Prin tradiţie, în Sâmbăta lui Lazăr, gospodinele plămădesc plăcinte şi să le dea de pomană vecinilor, rudelor şi tuturor musafirilor. Dacă femeile pregătesc plăcinte, fetele tinere plantează flori, fiind convinse că numai cele sădite acum vor avea multe ramuri înflorite. În numeroase zone din ţară, fetele mai mici, îmbracate în rochii albe, împodobite cu flori de primăvară, merg cu colindul prin sat, spunând povestea sărmanului Lazăr care a murit foarte tânăr. Gospodarii le cinstesc cu ouă, pe care să le încondeieze în Joia Mare.