Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Tăriceanu: Am convenit ca măsuri din Codul Fiscal să fie devansate, după ce vom avea datele necesare

Postat la: 02.09.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a afirmat, miercuri, că a convenit, la nivelul coaliţiei, ca de îndată ce vor avea datele necesare să devanseze o serie de măsuri, precum reducerea impozitului pe dividende de la 16% la 5%, afirmând că s-ar da "un impuls puternic" capitalului românesc.

"Am convenit, într-adevăr, şi am discutat acest lucru şi în cadrul coaliţiei şi cu primul ministru ca de îndată ce datele pe anul 2015 vor fi consolidate şi vom avea şi cifrele de creştere economică pe primul şi al doilea trimestru din anul viitor, să putem devansa o serie de măsuri cum ar fi, de exemplu, reducerea impozitului pe dividende de la 16% la 5%. Mai ales că introducerea acestei măsuri de la 1 ianuarie 2016, nu va avea efecte decât în anul următor, adică 2017, nu va afecta sub nicio formă deficitul bugetar pe anul viitor, care şi aşa este la un nivel foarte mic", a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, la finalul şedinţei BP ALDE.

Tăriceanu a mai afirmat că economia românească are nevoie de un impuls puternic pentru a-şi conolida ritmul de creştere economică, iar un ritm de 1,5 - 2%, cât au ţările europene cu economii puternice, nu va face posibilă recuperarea declajului economic. "România are nevoie ca de aer de un ritm de creştere peste media europeană, între 4-5% ritm de creştere anual. Fără un impuls puternic acest ritm nu se poate realiza, pe lângă scăderea TVA, noi am pledat pentru o serie de măsuri de relaxare fiscală", a mai spus Tăriceanu.

Copreşedintele ALDE a mai afirmat că nivelul deficitului bugetar este insuficient, afirmând că România nevoie de bani care să fie folosiţi, cu precădere sau aproape în exclusivitate, în investiţii de infrastructură. "Vreau să vă spun că aceste demersuri trebuie făcute la nivelul întregii clase politice, să ne asumăm un proiect naţional ambiţios, de anvergură care să poată să transforme economia României într-o economie performantă", a spus Tăriceanu, afirmând că în prezent capital românesc este "foarte slab".

Tăriceanu a precizat, în acest context, că Ungaria are cel puţin două companii de anvergură regională, Banca OTP sau compania petrolieră MOL. "În România, în clasamentul primelor 100 de firme, nu figurează decât trei firme cu capital românesc. Lucru acesta vorbeşte de la sine despre faptul că avem un capital românesc foarte slab şi măsura la care m-am referit de reducere a impozitului pe dividende va constitui un impuls puternic pentru refacerea şi consolidarea capitalului românesc", a conchis Tăriceanu.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE