Se naște un nou pol suveranist în Parlament: Traseiștii fugiți din partide vor să își construiască grup

Postat la: 02.09.2025 | Scris de: ZIUA NEWS

Zece deputați care au părăsit partidele POT și S.O.S. România au anunțat luni, 1 septembrie, formarea Grupului Parlamentar Independent în Camera Deputaților. Documentul oficial a fost depus la Biroul permanent al Camerei, care a trimis solicitarea către Comisia pentru regulament pentru un punct de vedere.

Luni, 1 septembrie, Biroul permanent al Camerei Deputaților a luat act de depunerea documentului privind constituirea Grupului Parlamentar Independent, format din zece deputați care au demisionat din partidele POT și S.O.S. România.

Solicitarea a fost trimisă către Comisia pentru regulament, care urmează să emită un punct de vedere cu privire la legalitatea și procedura de înființare a noului grup.

Potrivit actului constitutiv depus la Biroul permanent al Camerei Deputaților, grupul este format din următorii zece deputați:

Din POT: Aurora-Tasica Simu, Dumitrița Albu, Andrei Csillag, Florin Călin-Groza, Petru Pîglișan, Dorin Popadin.

Din S.O.S. România: Mariana Vargă, Rodica Făget, Mădălin Laurențiu Făget, Ciprian Ciubuc.

În perioada următoare, deputații urmează să își desemneze un lider de grup, cinci vicelideri și doi secretari, conform regulamentului Camerei Deputaților.

Conform regulamentului Camerei Deputaților, pentru a funcționa legal, Grupul Parlamentar Independent trebuie să primească validarea Comisiei pentru regulament, iar ulterior să fie recunoscut oficial în plen.

loading...
DIN ACEEASI CATEGORIE...
PUTETI CITI SI...

Se naște un nou pol suveranist în Parlament: Traseiștii fugiți din partide vor să își construiască grup

Postat la: 02.09.2025 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Zece deputați care au părăsit partidele POT și S.O.S. România au anunțat luni, 1 septembrie, formarea Grupului Parlamentar Independent în Camera Deputaților. Documentul oficial a fost depus la Biroul permanent al Camerei, care a trimis solicitarea către Comisia pentru regulament pentru un punct de vedere.

Luni, 1 septembrie, Biroul permanent al Camerei Deputaților a luat act de depunerea documentului privind constituirea Grupului Parlamentar Independent, format din zece deputați care au demisionat din partidele POT și S.O.S. România.

Solicitarea a fost trimisă către Comisia pentru regulament, care urmează să emită un punct de vedere cu privire la legalitatea și procedura de înființare a noului grup.

Potrivit actului constitutiv depus la Biroul permanent al Camerei Deputaților, grupul este format din următorii zece deputați:

Din POT: Aurora-Tasica Simu, Dumitrița Albu, Andrei Csillag, Florin Călin-Groza, Petru Pîglișan, Dorin Popadin.

Din S.O.S. România: Mariana Vargă, Rodica Făget, Mădălin Laurențiu Făget, Ciprian Ciubuc.

În perioada următoare, deputații urmează să își desemneze un lider de grup, cinci vicelideri și doi secretari, conform regulamentului Camerei Deputaților.

Conform regulamentului Camerei Deputaților, pentru a funcționa legal, Grupul Parlamentar Independent trebuie să primească validarea Comisiei pentru regulament, iar ulterior să fie recunoscut oficial în plen.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE