Șapte ani apocaliptici la ROMAERO. Compania de stat e condusa și de apropiati ai lui Ciolacu: un fost șef la Piața din Buzău, un rezervist SRI și un PSD-ist specializat în artilerie
Postat la: 03.01.2025 |
Compania cu capital majoritar de stat Romaero, specilizată în aviație, a raportat în primele 6 luni ale anului 2024 o pierdere de 24 de milioane de lei, potrivit datelor de la Bursa de Valori. Este al șaptelea an de pierderi financiare pentru compania în conducerea căreia guvenul a impus persoane fără nici o legătură cu domeniul aeronautic.
Romaero e încă una dintre firmele de stat ținute artificial în viață, în ciuda pierderilor financiare constante care grevează bugetul statului. În situații similare sunt Tarom sau companiile feroviare. Toate aceste companii au în comun o conducere puternic politizată, formată din sinecuriști de partid sau foști ofițeri ai serviciilor secrete. Astfel, la sfârșitul exercițiului financiar 2023, Romaero a înregistrat o pierdere contabilă în valoare de 142 de milioane de lei, iar în 2022, o pierdere de 53 de milioane de lei. În 2021, compania înregistrase o pierdere de 62 de milioane de lei, în 2020 o pierdere de 55 de milioane de lei, în 2019 o pierdere de 51 de milioane de lei, iar în 2018 o pierdere de 35 milioane de lei.
Șefii Romaero sunt numiți cu acordul Ministerului Economiei, acționarul majoritar al companiei. Iată câțiva dintre membrii conducerii Romaero care nu au legătură cu domeniul aeronautic:
- Ionel-Daniel Butunoi, președintele Consiliului de Administrație. A fost senator PSD, a condus comisia pentru energie. E absolventul Institutului Militar de Artilerie de la Sibiu. Zero legături cu domeniul aviației.
- Alexandru Bușcu (membru în CA). A fost șeful Piețelor Buzău și membru al Consiliului Județean Buzău, județul de unde provine premierul Marcel Ciolacu. În trecut a fost șef de hală la o firmă de termopane, dar și pilot militar. La rubrica de aptitudini din CV a trecut printre altele și "o cultură generală bogată".
- Alexandru Roland Săvulescu. E ofițer pensionar SRI, potrivit CV-ului său. Are un doctorat la Universitatea Valahia din Târgoviște, cunoscută drept fabrică de doctorate pentru politicieni și ofițeri din armată, poliție și serviciile secrete. În declarația de interese menționează calitatea de președinte la OPSD București. El a fost candidat PSD la alegerile parlamentare din 2020. Nici o legătură cu domeniul aeronautic.
- Alexandru Ștefan Deaconu. A fost director la Institutul PNL și a lucrat la Electrocentrale București la direcția de control și securitate. Nici o legătură cu domeniul aeronautic.
- Alexandru Hazem Kansou. Considerat un om de încredere al lui Florentin Pandele, primarul din Voluntari, Kansou a condus constant firme de stat precum Radiocom, STB, BTT și Publivol. Nu are nici o legătură cu domeniul aeronautic.
Romaero a intrat în ianuarie 2024 în procedura de insolvenţă în formă generală, prin reorganizare judiciară. Cei mai mari creditori ai companiei sunt Fiscul și băncile BCR și CEC. Acţiunile companiei au fost suspendate pe 17 ianuarie 2024, de la tranzaţionare. Compania are o experienţă de peste 50 de ani în execuţia de piese şi ansamble pentru aeronave civile şi militare, care se execută începând cu anul 1968. Societatea este deţinută în proporţie de 56,71% de statul român prin Ministerul Economiei, urmat de Longshield Investment Group SA (23,24%), Fondul Proprietatea (18,87%).
Printre cauzele acestor rezultate se numără lipsa capitalului de lucru; precum şi migraţia personalului direct productiv spre piaţa de muncă externă. Societatea a înregistrat o scădere cu 23,21% faţă de pierderea planificată ca urmare a implementării măsurilor de reducere a costurilor, arată un raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
"Principalii factori care au influenţat nefavorabil rezultatul perioadei sunt:
- Lipsa capitalului de lucru;
- Cheltuielile cu amortizarea aferente unor investiţii efectuate în anul 2020, respectiv 0,75 milioane lei, fără generarea imediată de venituri din produse şi servicii militare strategice furnizate către instituţiile din cadrul FSNA, pentru înzestrarea forţelor din sistemul naţional de apărare prin relansarea industriei militare româneşti
- Migraţia personalului direct productiv spre piaţa de muncă externă, în principal forţa de muncă din zona de activitate privind lucrările de reparaţii şi întreţinere aeronave civile, a condus la diminuarea gradului de utilizare a activelor productive;
- Activele excedentare, neproductive care generează costuri însemnate", se meţionează în raport.
Veniturile din exploatare au fost de 28,08 milioane lei, cu 39,5% mai mici faţă de cele din semestrul 1 al anului 2023 (46,39 milioane lei). Datoriile curente au crescut cu 125,89% faţă de valorile de la 31 decembrie 2023, până la 817,3 milioane lei, ca efect al deschiderii procedurii de insolvenţă la data de 17 ianuarie 2024. În semestrul I al anului 2024, activităţile principale au constat în construcţii aerostructuri, confecţii neavionabile, lucrări de întreţinere şi reparaţii avioane, precum şi furnizare piese de schimb, agregate şi componente din instalaţiile aeronavelor.
La data de 17 ianuarie 2024 a fost pronunţată Hotărârea Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a Civilă în Dosarul nr. 39261/3/2023 prin care a fost admisă cererea societăţii Romaero de intrare în procedura de insolvenţă în formă generală, prin reorganizare judiciară conform dispoziţiilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. În data de 23 mai 2024, a fost ales Comitetul Creditorilor, format din 3 membri, respectiv DRGFP Bucureşti, BCR SA şi CEC Bank SA, preşedinte fiind desemnat DRGFP Bucureşti-Serviciul Juridic Contribuabili Mijlocii.
Acţiunile companiei au fost suspendate pe 17 ianuarie 2024, de la tranzaţionare. Compania are o experienţă de peste 50 de ani în execuţia de piese şi ansamble pentru aeronave civile şi militare, care se execută începând cu anul 1968. Societatea este deţinută în proporţie de 56,71% de statul român prin Ministerul Economiei, urmat de Longshield Investment Group SA (23,24%), Fondul Proprietatea (18,87%).
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Încă un contract dubios de salubritate încheiat de George Tuță cu o firmă de casă - concluziile Prefectului Capitalei
Prefectul Municipiului București, Andrei Nistor, a dezvaluit ilegalitați flagrante in contractul de salubritate incheiat ...
-
Noi detalii în dosarul patronului Doner Kebap: Mai mulți funcționari români ar fi fost duși în Turcia unde primeau mită și favoruri în cluburi de noapte
Patronul Dristor Doner Kebap, Ahmet Uğur Pakcan, a fost arestat recent in Turcia intr-o ancheta privind o presupusa orga ...
-
Rețea din Europa, acuzată că a strâns milioane pentru Hamas sub paravanul ajutorului pentru Gaza. SUA au urmărit traseul banilor și au destructurat rețeaua
Statele Unite au anunțat vineri o ampla operațiune impotriva unei rețele despre care susțin ca a strans peste doua milio ...
-
Operațiunea KillSwitch: Român reținut în mega-ancheta care a lovit în aproape 1.000 de atacuri în întreaga lume și 110 TB de date securizate
O ampla operațiune internaționala impotriva criminalitații informatice a ajuns in Romania, unde un tanar de 24 de ani a ...
-
George Tuță a plătit tainul la Realitatea lui Maricel Păcuraru
Parteneriatul dintre Maricel Pacuraru și primarul sectorului 1, George Tuța, s-a concretizat. Cum? Prin plata tainului n ...
-
Fostul ministru Bogdan Ivan a trimis Corpul de control la Romgaz după ce compania de stat a refuzat să semneze un contract pentru achiziția de GNL din SUA
Fostul ministru PSD al Energiei, Bogdan Ivan, a trimis in februarie 2026 Corpul de Control al Ministerului Energiei, pe ...
-
Raportul "Anonymous" despre masa lui Grindeanu cu ambasadoarea SUA în Grecia: "S-au aliat cu extrema dreaptă pentru a răsturna guvernul României"
Gruparea de hackeri Anonymous a publicat pe rețeaua X un material despre ambasadoarea SUA in Grecia, Kimberly Guilfoyle, ...
-
Fostul campion mondial la șah Garry Kasparov, ținta lui Putin. O rețea rusă de asasini ar fi plănuit eliminarea disidentului, în SUA
Rusia comploteaza, de cateva luni, pentru a-l asasina pe fostul campion mondial la șah Garry Kasparov in Statele Unite. ...
-
Dosarul "Masă Sănătoasă": Primarul din Socond și două directoare de școli, sub control judiciar. Patru persoane sunt inculpate
Dosarul „Masa Sanatoasa" din comuna Socond, in care procurorii verifica modul in care au fost cheltuiți bani de la ...
-
Pe lângă fuga din țară exista și o cale "legală": Emigrația românilor în comunism. În 1989 existau aproape 89.000 de cereri nesoluționate de plecare definitivă în Germania de Vest
Datele CNSAS arata amploarea fenomenului emigrarii din Romania in ultimii ani ai regimului comunist: la 1 septembrie 198 ...
-
"Obiectivul 1335": Sub un munte din Urali, Putin și-a construit ultima linie de apărare împotriva Occidentului
Rusia ar fi reconstruit și extins un centru subteran de comanda nucleara aflat sub muntele Kosvinski Kamen, in regiunea ...
-
Imagini cu Sorin Grindeanu alături de ambasadoarea SUA Kimberly Guilfoyle la restaurant în București înainte de "dărâmarea" guvernului Bolojan
Șeful PSD Sorin Grindeanu a fost filmat alaturi de ambasadoarea SUA in Grecia Kimberly Guilfoyle la restaurantul Isolett ...
-
Cine sunt cei mai bine plătiți oameni din companiile de stat. 36 de persoane încasează între 50.000 și 100.000 de lei pe lună. Cel mai bogat are trei funcții
Guvernul a lansat platforma guvernanta.gov.ro, pe care sunt centralizate informații despre conducerea companiilor de sta ...
-
Ambasadoarea SUA în Grecia susține că Trump ar fi fost implicat în demiterea Guvernului Bolojan: "Putem face asta oricărei țări dorim!"
Ambasadoarea Statelor Unite in Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi facut, in timpul unei cine desfașurate in martie la Ate ...
-
Breșă gravă pe platforma lansată de Guvern: CNP-uri, serii de buletin și adrese de domiciliu, lăsate la liber pe internet
Noua platforma prin care Guvernul și-a propus sa aduca „transparența" in companiile de stat a debutat cu o problem ...
-
Stenograme cu planul de asasinare a lui Adrian Kreiner: "Nu că e blindat, e blindat... foarte blindat!"
Au aparut stenogramele din dosarul asasinarii omului de afaceri Adrian Kreiner. Asasinii lui discutau despre averea omul ...
-
THE DIPLOMATIC AFFAIRS: JP Morgan a refuzat cererea lui Nicușor Dan pentru o linie de finanțare dedicată României!
Trei surse familiarizate cu discuțiile au declarat pentru The Diplomatic Affairs ca președintele Romaniei, Nicușor Dan, ...
-
Unde duce "legitimația diplomatică" a lui Călin Georgescu. Numele care îl leagă pe fostul candidat de afacerea Jimbolia, mafia italiană și corupția din SRI-ul anilor 1990
În urma perchezițiilor la locuința lui Calin Georgescu din Mogoșoaia, anchetatorii au descoperit o legitimație pre ...
-
Hitler și-a ucis nepoata: Un istoric pune la îndoială alibiul liderului nazist privind misterioasa moarte prin împușcare a rudei sale
Timp de aproape un secol, moartea lui Geli Raubal, nepoata lui Adolf Hitler, a fost considerata un caz de sinucidere. Ac ...
-
Amantlâc la nivel politic înalt în Vrancea plus uncuibușor de nebunii de 500.000 de euro
Valentin Resmerița 68 de ani, fost candidat la Primaria Municipiului Focșani și Alexandra Tataru 52 de ani, fosta vicepr ...
-
Cuscrul lui Călin Georgescu încerca să formeze o nouă generație de lideri
Dan Mihai Neagu, fost lider PDL Giurgiu și cuscrul lui Calin Georgescu, ar fi pregatit un proiect prin care iși propunea ...
-
Perchezițiile la Dragoș Ovidiu Argeșanu: Patru arme letale și o arbaletă. Se verifică dacă avea dreptul să facă terapie
Anchetatorii au ridicat telefoane, laptopuri, o arbaleta de vanatoare, patru arme letale, incarcatoare și muniție in urm ...
-
Dezvăluiri CNSAS despre cum ajungeau produsele stricate pe masa românilor în Epoca de Aur, după ce erau refuzate la export
CNSAS readuce in atenție, prin documente de arhiva, efectele politicii economice din ultimii ani ai regimului comunist, ...
-
Stenograme cu "planul italian" din dosarul lui Călin Georgescu: I-ar fi cerut lui Ionel Rusen să găsească o vilă în Toscana, cu anexă pentru servitori
Calin Georgescu ar fi discutat cu omul de afaceri Ionel Rusen despre cumpararea unei vile izolate in Toscana, in valoare ...
-
Rybar, un proiect media pro-Kremlin cu peste 1,5 milioane de urmăritori - Urmele duc către șeful spionajului rus
O rețea pro-Kremlin a trimis echipe in mai multe țari europene pentru a realiza interviuri. Operațiunea era coordonata d ...
-
Afacerea Wealth Bank în care ar fi implicat și Călin Georgescu apare în presa italiană din 2025 - Milioane de euro dispărute în conturi offshore
O rețea transnaționala de „banci pirat" condusa de afaceristul italian Massimiliano Arena a lasat in urma pagube d ...
-
Milionarii despre care nu vorbește nimeni dețin adevărata avere a Americii: Sunt un real fenomen și au împreună de 13 ori averea Forbes 400
Cei mai bogați americani nu conduc neaparat giganți tehnologici și nu apar pe copertele revistelor. Aproximativ trei mil ...
-
Cum „l-a vândut" JD Vance pe Donald Trump dușmanului său de moarte
JD Vance i-ar fi oferit in secret sfaturi lui Hillary Clinton in timpul campaniei prezidențiale din 2016, incercand sa c ...
-
Mihai Daraban care a plătit zborul privat la Mykonos: de la PDSR pe linia Năstase la PNL. Șef la Camera de Comerț a vrut un "registru paralel" al firmelor taxate obligatoriu
Mihai Daraban, șeful Camerei de Comerț și Industrie a Romaniei (CCIR) de 12 ani, implicat in scandalul zborurilor privat ...
-
Cum Palantir i-a transformat pe ucraineni în cobai și a contribuit la distrugerea Ucrainei
Firma de tehnologie militara AI Palantir s-a integrat profund in sistemele militare și societatea civila ucraineana, tra ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu