ESTE ACEASTA O FOTOGRAFIE INEDITĂ CU CHIPUL LUI EMINESCU?
Postat la: 05.10.2024 |
Așa cum nu bănuiam vreodată în căutările mele, azi am dat peste o imagine care ar putea fi una dintre cele mai importante pe care le-am văzut în ultimii ani; un presupus portret inedit al lui Eminescu. Povestea descoperirii ei datează din 1968 și la vremea respectivă a fost subiectul unei serioase anchete de presă.
Cu poetul nostru național există doar patru fotografii cunoscute, realizate pe când acesta avea 19, 28, 35 și 37 de ani. Dacă datele expuse mai jos sunt corecte, ar rezulta că în momentul realizării acestui portret, Eminescu ar fi avut 18 ani, la vremea respectivă acesta activând în trupa lui Pascaly ca sufleur. Documentul de pe care a fost dezlipită poza pare a fi din descrieri o legitimație (pașaport?) care ar fi aparținut lui Eminescu. Pe spatele fotografiei apare scris ,,Eminovici".
O publicație doljeană detalia în două numere consecutive din 1968 marea descoperire, cu descrieri, reproduceri ale fotografiei față-verso și chiar cu o analiză psihosomatică a persoanei din imagine, realizată de un reputat medic psihiatru craiovean. Pe scurt, povestea este următoarea: fotografia a fost adusă la redacţie de un elev, pe numele lui Sgaibă Ion din Floreşti-Gorj. Acesta a găsit la o vecină, Bălă Teodora, bibliotecara comunei, fotografia cu pricina.
În vara anului 1878, Eminescu a fost în sat, unde din iunie până în septembrie a stat la conacul familiei Mandrea. Se cunoaște faptul că aici, acesta a scris 15 poezii și cel puțin două scrisori către Caragiale și Ronetti Roman și una care se bănuiește a-l avea ca destinatar pe Theodor Rosetti. Tradiția orală spune că marele nostru poet ar fi fost fermecat de frumusețea fiicei preotului din sat, Alexandru Murărețu, și ar fi scris cu această ocazie poezia ,,Atât de fragedă", publicată mai târziu în revista "Convorbiri literare".
Pare verosimilă ipoteza ca membrii ai comunității din Florești să fi recunoscut cu ușurință chipul poetului într-o poză. Fotografia se afla în posesia familiei Bălă de mai bine de 50 de ani, din jurul anului 1918. Bălă Constantin, tatăl Teodorei, a moştenit-o şi el de la tatăl său, care avea 73 de ani la data realizării reportajului, în 1968. Bălă Dumitru, bunicul Teodorei, avusese un frate care a murit.
Acest frate lucrase ca notar Ia Târgu Jiu, înainte de Primul Război Mondial. La Târgu Jiu exista, în cadrul muzeului Ştefulescu, ,,un stand de documente, un micromuzeu literar. Aici era expusă şi legitimaţia (paşaportul?) lui Eminescu, probabil în trupa lui Pascali, rămasă aici dintr-una din multele peregrinări ale acestuia prin ţară. Când a început războiul şi când muzeul era ameninţat, documentele au fost salvate de câțiva funcţionari ai primăriei, dar ele n-au mai fost strânse niciodată. Cum a ajuns însă fotografia în muzeu nu se ştie încă. Fotografia a stat de peste 50 de ani într-o carte, în biblioteca lui Bălă Constantin, şi de peste 20 de ani în biblioteca Teodorei". Era o amintire de mare preț lăsată în familie din tată în fiu.
„Dintotdeauna, la noi în casă, ne spune Teodora, s-a ştiut că în cartea de rugăciuni de pe poliţă se află fotografia lui Eminescu". Cei bătrâni din familia Teodorei socoteau într-un fel fotografia lui Eminescu o ,,poză de familie". Legitimaţia pe care era lipită fotografia (un simplu carton cu un text pe care nu s-a gândit nimeni, de-a lungul deceniilor, să-l descifreze), după spusele martorilor, s-ar fi pierdut acum cîţiva ani (înainte de 1968)".
Cred că la toate acestea este interesant de adăugat și cum era descris Eminescu de un contemporan, bunul său coleg Stefanelli:
,,Pare că îl văd şi astăzi: mic şi îndesat, cu părul negru pieptănat de la frunte spre ceafă, cu fruntea lată, faţa lungăreaţă, umerii obrajilor puţin ridicaţi, ochii nu mari dar vii, colorul feţei întunecat prin care străbătea însă rumeneala sănătoasă a obrajilor. Era totdeauna curat îmbrăcat..." (T. V. Ştefanelli, coleg cu Eminescu în clasa a Il-a de liceu, în anul şcolar 1861-1862).
P.S. Am încercat să reproduc cât mai exact descrierile găsite și nu am intervenit asupra imaginii decât prin reglarea automată a contrastului - Mihai Murărețu
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Cum „l-a vândut" JD Vance pe Donald Trump dușmanului său de moarte
JD Vance i-ar fi oferit in secret sfaturi lui Hillary Clinton in timpul campaniei prezidențiale din 2016, incercand sa c ...
-
Mihai Daraban care a plătit zborul privat la Mykonos: de la PDSR pe linia Năstase la PNL. Șef la Camera de Comerț a vrut un "registru paralel" al firmelor taxate obligatoriu
Mihai Daraban, șeful Camerei de Comerț și Industrie a Romaniei (CCIR) de 12 ani, implicat in scandalul zborurilor privat ...
-
Cum Palantir i-a transformat pe ucraineni în cobai și a contribuit la distrugerea Ucrainei
Firma de tehnologie militara AI Palantir s-a integrat profund in sistemele militare și societatea civila ucraineana, tra ...
-
Curtea de Conturi a descoperit erori uriașe la plata a milioane de pensii și bani dați unor persoane decedate: "Deficiențe cu influențe semnificative și generalizate"
Un raport al Curții de Conturi scoate la iveala probleme majore la Casa Naționala de Pensii Publice (CNPP): suspiciuni p ...
-
Comoara ascunsă a României! Ce se știe despre locul unde se află cele 103 tone de aur ale BNR în valoare de 12,8 miliarde de euro
Romania deține in prezent o rezerva de aur de 103,6 tone, evaluata recent la aproximativ 12,8 miliarde de euro in urma s ...
-
Cum era organizată Securitatea lui Ceaușescu: topul județelor cu cei mai mulți securiști în 1988
Cifrele publicate de CNSAS arata cat de extins era aparatul Securitații in ultimul an al regimului Ceaușescu. În s ...
-
Statul român a cheltuit aiurea peste 1,7 miliarde de lei: Stadioane construite pentru 7 echipe care nu joacă în Liga 1, nu au drept de promovare, licență UEFA sau au dat faliment
Opt stadioane recent construite sau aflate inca in construcție in Romania sunt destinate unor echipe care fie sunt desfi ...
-
Ce știa CIA înainte de 11 septembrie. Bin Laden plănuia atacuri în Marea Britanie. Un raport avertiza că un avion cu explozibil ar putea fi prăbușit peste un oraș din SUA
Liderul organizației Al-Qaeda, Osama bin Laden, planuia un atac terorist asupra Marii Britanii inainte de 11 septembrie. ...
-
Marele risc pentru România, dezvăluit de un general NATO: „Numai naivii își închipuie că Articolul 5 se activează la comandă"
O simulare strategica in SUA arata un scenariu terifiant: Rusia ataca Republica Moldova, o drona lovește un depozit din ...
-
Dezvăluire-bombă a lui Robert Turcescu - decizia trimiterii militarilor români la Comandamentul pentru sprijinirea Ucrainei e luată încă din martie!
Robert Turcescu scrie intr-o postare pe Facebook, ca decizia de a trimite militari romani la Comandamentul Coaliției pen ...
-
Rusia recrutează "spioni români de unică folosință". General: "Sunt oameni vulnerabili, mulți nici nu realizează ce fac"
Moscova intensifica razboiul hibrid in Romania. SRI a dejucat o operațiune de sabotaj, dar nu este unica. Generalul (r) ...
-
ZIUA ÎN CARE SE VA ÎNCHIDE PRĂVĂLIA - AȘA VA ARĂTA COLAPSUL
Citiți mai jos un articol șocant și brutal despre finalul spre care ne indreptam inexorabil, semnat de Milan Adams, pe c ...
-
Dosarul fostului șef Hidroelectrica judecat pentru mită și sejururi de lux în Creta: Ce cere CAB de la DNA. Silviu Răzvan Avram este fiul nașului de cununie al lui Sorin Grindeanu
Instanța Curții de Apel București a solicitat DNA sa precizeze daca "se are in vedere și acordul inculpatului de a parti ...
-
Cât sunt salariile la BNR: Guvernatorul Mugur Isărescu are 88.648 de lei net. Lista lungă de sporuri și beneficii care vin pe lângă venitul standard
Membrii Consiliului de administrație al Bancii Naționale a Romaniei beneficiaza de indemnizații lunare nete cuprinse int ...
-
Motivările CCR care aruncă în aer conducerile TVR și Radio România: Săftoiu și Schwartz își pierd funcțiile
Motivarile celor doua decizii prin care Curtea Constituționala a declarat neconstituționala desemnarea majoritații polit ...
-
Viața imită arta: simboluri cabalistice ale sacrificiului de sânge în asasinarea lui Charlie Kirk
Autor: Dr. Heather Lynn Ne apropiem de implinirea unui an de la asasinarea lui Charlie Kirk. Ceea ce s-a intamplat la Un ...
-
Judecătorul CCR Bogdan Licu a recunoscut că și el a fost la Trupele de Securitate la Revoluție, ca Pahonțu. Obiectivul păzit de el în decembrie 1989 a sfârșit în flăcări
Bogdan Licu, actual judecator al Curții Constituționale a Romaniei, a recunoscut public ca Revoluția din Decembrie 1989 ...
-
Rusia ajută în secret Iranul să dezvolte rachete de croazieră supersonice
Rusia a ajutat in secret Iranul sa dezvolte rachete de croaziera supersonice avansate, intr-unul dintre cele mai semnifi ...
-
Filmul complet: Cum ar ataca Putin Europa - pe ore și zile. Rusia ar deschide 3 fronturi cu NATO. România e pe hartă!
Experții dezvaluie faptul ca Putin ar putea ataca Europa și NATO, insa orice mișcare militara a Rusiei asupra unei țari ...
-
Vaccinarea anti COVID a fost nocivă pentru organismul uman: Cercetarea medicală care prezintă dovezi ale instabilității genomice postvaccinare
Un studiu publicat recent in revista medicala Medical Research Archives ridica semne serioase de intrebare asupra uneia ...
-
Contractele partidelor cu presa în 2026. AUR a devenit un jucător semnificativ. Trei firme încasează 80% din bani
Expert Forum a publicat luni raportul legat de cheltuielile partidelor cu propaganda politica, care arata ca in primele ...
-
Moscova a folosit avioane de evacuare guvernamentală de urgență. Televiziunea de stat rusă: "Trebuie folosite arme nucleare!"
In ultimele 36 de ore, conform FlightRadar avioane militare rusești au transportat oficiali guvernamentali din Moscova, ...
-
Dosarul se la Securitate al marelui Mirea Eliade: Legăturile cu legionarii, domiciliul forțat la Miercurea Ciuc și notele semnate de marele scriitor român
În arhiva Consiliului National de Studiere a Arhivelor Securitatii, pe numele lui Mircea Eliade, exista doua dosar ...
-
Dosarul lui Pahonțu a fost găsit: Adevărul pentru rolul șefului SPP în timpul Revoluției din 1989. De ce nu a ajuns la CNSAS
Dosarul lui Lucian Pahonțu, unde se afla adevarul despre rolul avut de șeful SPP in timpul Revoluției din decembrie 1989 ...
-
Biografia ascunsă a generalului Pahonțu: A participat la masacrul din 21 decembrie 1989 și la represiunea din Piața Universității
Șeful SPP, Lucian Pahonțu, a facut parte din forțele de represiune contra manifestanților democratici in doua momente cr ...
-
Cercetător CNSAS face publice documente despre cel care l-a racolat pe Marian Oprișan.
Cercetator de marca al CNSAS Cristina Dobre face publice documnte cutremuratoare din arhiva CNSAS, acum despre jud Vranc ...
-
Medicul-șef săltat de procurori a recunoscut: Dibuită că a luat mită de 24 de ori în șapte săptămâni, condamnată cu suspendare și interdicție de a mai lucra
Medicul-șef de secție de la Spitalul Municipal Moreni, arestat preventiv in luna iunie, a recunoscut ca a primit bani de ...
-
Mamele care își ucid copiii: adevărul îngrozitor - Sacrificiile de copii din antichitate și modul în care societățile au inventat explicații pentru mamele care omoară
Autor: Dr. Heather Lynn Cum poate o femeie sa-și omoare copiii? Este acesta inca un semn al degenerarii societații noast ...
-
Marea înlocuire: nu mai este o teorie a conspirației legat de resetarea populațiilor
Cu mai multi ani in urma, la un post de radio britanic, un ascultator a adus in discutie tema marii inlocuiri. Realizato ...
-
Putin pariază pe timp. Semnificația victoriei rusești în războiul ucrainean în contextul istoriei Rusiei
De la inceputul campaniei Rusiei in Ucraina, in urma cu mai bine de patru ani și jumatate, o mare parte din comentariile ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu