• Tweet

O simulare strategică în SUA arată un scenariu terifiant: Rusia atacă Republica Moldova, o dronă lovește un depozit din România, iar decidenții americani ezită. Generalul (r) Dorin Toma explică de ce paralizia procesului decizional politic este cel mai mare pericol.

Generalul (r) Dorin Toma, fost comandant al Comandamentului Diviziei Multinaționale Sud-Est a NATO în perioada 2022-2025, avertizează că în cazul unui atac asupra unui stat NATO, riscurile ar fi uriașe și că ar dura prea mult până ce aliații ar ajunge la un numitor comun.

Pornind de la o simulare de criză adusă recent în atenția publică de The Washington Post, generalul Dorin Toma atrage atenția asupra riscurilor majore din regiune. Studiul american relevă un scenariu îngrijorător care aduce în prim-plan o simulare strategică desfășurată în Statele Unite, ce testează răspunsul aliat într-un scenariu ipotetic plasat în anul 2028: deschiderea unui nou front de către Federația Rusă prin atacarea Republicii Moldova și extinderea incidentului pe teritoriul României, unde o dronă lovește un depozit de combustibil și cauzează victime civile.

Simularea de criză care ne dă frisoane

Generalul Toma vorbește despre reacția ezitantă a decidenților americani din simulare. În ciuda escaladării și a statutului României de membru NATO, participanții la exercițiu, foști înalți oficiali militari, diplomați și congresmeni, au ezitat să activeze un răspuns militar direct, invocând lipsa de susținere din partea opiniei publice americane. Studiul scoate astfel la iveală o realitate delicată: Articolul 5 nu garantează o ripostă armată automată, ci lasă la latitudinea fiecărui stat alocat tipul de asistență oferit, transformând garanțiile de securitate colectivă într-un proces de decizie puternic condiționat de politica internă a marilor puteri.

«Numai naivii își pot imagina că Articolul 5 se activează la comandă»

„Numai naivii își pot imagina că, atunci când apare o criză de securitate, cei 32 de aliați NATO ridică mâna, ca la comandă, aprobând «activarea» Articolului 5 (apărarea colectivă). Zilele acestea s-au dezbătut mult rezultatele unei simulări desfășurate în SUA la care, se pare, au participat actuali membri ai Congresului SUA și foști oficiali americani din domeniile militar, diplomatic și intelligence. Exercițiul și-a propus, de fapt, să testeze reacția la nivel politic atunci când apare o criză de securitate complexă pe flancul estic al NATO. Folosirea eronată a termenului de «joc de război», în sensul său clasic, a creat o anumită confuzie, făcând ca rezultatele făcute publice să fie puternic contestate. O simulare similară a fost desfășurată în Germania cu ceva timp în urmă, evidențiind, în esență, aceeași problemă: riscul paraliziei procesului decizional politic și reținerea societății de a se implica într-un conflict militar major despre care nimeni nu știe până unde poate escalada", spune generalul Toma.

Ambele simulări au arătat, consideră el, cât de departe este NATO de a funcționa ideal.

„Cele două simulări sunt interesante tocmai pentru că au încercat să exploreze o zonă mult mai greu de «jucat» într-un exercițiu militar clasic: ce fac oamenii politici atunci când informația este incompletă, timpul este scurt, adversarul menține intenționat ambiguitatea, costul unei decizii greșite este enorm, iar aliații nu percep amenințarea în același mod? Dar rezultatele celor două simulări ridică o problemă mult mai importantă decât concluziile lor: ce se întâmplă dacă militarii au un plan bun, dar decizia politică necesară executării lui nu vine la timp? Aceste rezultate pot fi considerate ca fiind ceva nou, neașteptat? Categoric nu", sunt răspunsurile generalului Toma la întrebările ridicate de aceste studii.

Complicatele proceduri NATO

Deși în general autoritățile vor să pară optimiste și induc ideea că în cazul unei situații de urgență NATO s-ar mobiliza rapid și ar reacționa împotriva oricărui adversar, în realitate lucrurile trebuie nuanțate.

„Despre complexitatea procesului decizional la nivel politic, în interiorul NATO, am scris și vorbit de nenumărate ori, chiar cu riscul de a părea defetist, oricum, este un cuvânt la modă. În esență, am încercat să fiu realist, bazându-mă și pe propria experiență, atât cât este. Publicul larg - și uneori chiar politicienii - trăiește cu impresia că un atac asupra unui stat membru declanșează instantaneu intervenția trupelor aliate. Însă realitatea este mult mai complicată. Trebuie să înțelegem că nu există o procedură formală de «activare» a Articolului 5. Atunci când un aliat este atacat și solicită acțiunea colectivă, Consiliul Nord-Atlantic se întrunește, iar aliații trebuie să ajungă la o poziție comună. Evident, poziția unor state membre cum ar fi SUA, Germania, Franța sau Marea Britanie poate fi determinantă. Tocmai de aceea rezultatele simulărilor sunt îngrijorătoare", completează generalul.

De fapt, reacția din simulările amintite arată o reacție slabă, tardivă chiar, din anumite puncte de vedere. Fie că este vorba despre Statele Unite ale Americii sau despre Europa, aliații au arătat carențe care ar trebui să dea de gândit, sugerează generalul Dorin Toma.

„În simularea americană despre care vorbim, reacția a fost slabă. Participanții au apreciat că opinia publică americană nu ar susține o reacție puternică, iar în absența leadershipului SUA, poziția statelor europene riscă să devină fragmentată. Într-o criză reală trebuie stabilit ce s-a întâmplat, dacă evenimentul poate fi considerat un atac armat, cui îi poate fi atribuita incidentul de securitate și cum sunt armonizate evaluările aliaților. În acest proces, fiecare stat își păstrează propriile constrângeri politice și constituționale privind modul în care va acționa. Iar decizia politică se bazează și pe sprijinul societății".

România vrea să schimbe regula jocului la Bruxelles. De ce ne-ar avantaja renunțarea la unanimitate
Nici românii nu sunt pregătiți să-și apere aliații

El amintește și de rezultatele unui sondaj de opinie din România, dat publicității nu cu mult timp în urmă, care arată că românii în general nu ar fi favorabili ideii că armata română ar trebui să intervină în cazul în care un aliat ar fi atacat.

„Cu ceva timp în urmă au fost publicate rezultatele unui sondaj de opinie din România la care, la întrebarea «Ce credeți că ar trebui să facă România în cazul în care un stat NATO ar fi atacat?», numai 41% dintre respondenți au considerat că România ar trebui să își îndeplinească obligațiile de stat membru NATO și să ajute militar aliatul atacat. Dacă fără a fi în desfășurare o criză majoră, acesta a fost răspunsul, concluzia se impune de la sine...", adaugă el.

Singura dată când celebrul articol 5 a fost invocat s-a întâmplat chiar după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, de la New York. Iar ceea ce s-a întâmplat acum exact 25 de ani arată că nici măcar invocarea acestui articol nu garantează o reacție fermă și în momentul oportun din partea tuturor aliaților.

„Avem și un caz concret pe care îl putem analiza: invocarea articolului 5, pentru prima și, până acum, pentru singura oară, ca urmare a atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001. La mai puțin de 24 de ore, aliații au convenit că, dacă se va stabili că atacurile au fost planificate și coordonate din exteriorul SUA, vor fi considerate acoperite de Articolul 5. Abia pe 2 octombrie, după prezentarea rezultatelor investigațiilor, s-a confirmat că atacurile erau efectiv acoperite de Articolul 5. Iar pe 4 octombrie, NATO a convenit asupra unor măsuri concrete. Și atunci apare o întrebare firească: Ce se întâmplă când, într-un război modern, nu ai trei săptămâni la dispoziție?", se întreabă retoric generalul.

O situație de criză ipotetică ar scoate în evidență aceleași probleme, deși de la momentul 11 septembrie 2001 a trecut un sfert de secol.

„Astăzi, un atac asupra flancului estic poate pune decidentul politic într-o situație mult mai ambiguă. Acțiunile hibride, sabotajele, atacurile cibernetice, dronele sau acțiunile limitate deliberat sub un prag perceput al războiului pot face ca atribuirea responsabilității să fie mult mai dificilă. Chiar dacă NATO admite că atacuri cibernetice sau hibride semnificative pot conduce la invocarea Articolului 5, evaluarea se va face de la caz la caz. Până la urmă, principala problemă nici măcar nu este dacă NATO va reacționa. Contează și cât de repede poate fi luată decizia politică", susține generalul.

Marea problemă este, spune el, timpul de reacție. Altfel spus, aliații, deși ar avea pe hârtie resursele necesare, rămân tributari acelorași decizii politice. Asta înseamnă că în cazul unei agresiuni asupra unui stat NATO, celelalte ar urma o procedură lungă și complicată pentru a lua decizia finală dacă intervin direct, dar mai ales în ce fel o fac. Rezultă, mai spune generalul Dorin Toma, două întrebări la care nimeni nu este în măsură să dea un răspuns în cunoștință de cauză.

„Militarii pot avea planuri, forțe și capabilități. Însă între apariția incidentului și angajarea lor efectivă există o resursă critică: timpul necesar deciziei politice. De aici apar firesc alte două întrebări cheie pe care mai nimeni nu le ia în calcul și la care nu prea știe nimeni să răspundă: Chiar dacă există un plan militar foarte bun, se poate pierde, totuși, avantajul operațional prin întârzierea deciziei politice? Cât timp are la dispoziție NATO pentru a decide politic fără a periclita execuția planurilor militare? Astfel, din nou se demonstrează că timpul devine o resursă esențială înainte chiar ca întregul mecanism militar să fie declanșat. Asta nu înseamnă că între timp nu pot fi desfășurate anumite activități: dislocări de forțe, ridicarea nivelului de pregătire, intensificarea acțiunilor de descurajare și multe altele. Dar problema fundamentală rămâne", este avertismentul său.

De ce cresc AfD și AUR. Greșelile care transformă criza economică în vot de revoltă
Testul care ne-ar lămuri cât de pregătiți suntem

Există însă și o întrebare, tot fără un răspuns cert, care se referă la situația particulară a României. Un răspuns, admite generalul, este greu de dat.

„Și dacă acceptăm că timpul necesar luării deciziei politice poate deveni o vulnerabilitate a apărării colective, apare o altă întrebare care ne privește direct: România și-a exersat propriul proces decizional politic în ambele scenarii? Atunci când este victimă a unui atac și trebuie să solicite acțiunea aliaților? Dar atunci când un alt stat membru atacat solicită sprijinul NATO, iar România trebuie să își formuleze rapid propriul răspuns privind activarea articolului 5? Din câte știu eu, răspunsul este negativ pentru ambele scenarii. Ar fi foarte interesant ca și în România să fie organizată, pe bune, o astfel de simulare, cu participarea, să zicem, a unor membri ai comisiilor de apărare din Parlament, și a unor consilieri de pe la Președinție. Având în vedere expertiza acestor oameni, rezultatul ar fi foarte interesant... Într-o astfel de simulare s-ar putea observa ce se întâmplă într-un astfel de scenariu. Cine decide? Pe baza căror informații? Și, mai ales, în cât timp - în special atunci când incidentul de securitate nu este un atac convențional evident?", sunt întrebările de final la care, recunoaște generalul Dorin Toma, nu există un răspuns satisfăcător și în măsură să ne liniștească.