Dacă nema putirința...
Postat la: 23.10.2019 |
.... ce mai chichirez gâlceava? În situația asta ne găsim acum, când tricolorii lui Cosmin Contra au ratat victoria (obligatorie) din meciul cu Norvegia. După părerea mea, șansele de calificare sunt cvasi-compromise, responsabil fiind, evident, fricosul selecționer căruia federația i-a dat pe mână echipa națională, cu aceeași explicabilă lipsă de orizont cu care îl scosese de la naftalină și pe răsuflatul Christoph Daum.
Disputele iscate în jurul meciului vizează inutil ba ratarea penalty-ului de către Pușcaș - fără a se recunoaște, cinstit, că nici n-a fost vorba de penalty! -, ba scoaterea aiurea din teren a lui Mitriță, ţinerea lui Ianis Hagi pe bancă sau intrarea prea târzie a lui Nistor. Toată brambureala echipei a venit, însă, ca de obicei, de la bâjbâielile lui Contra, selecționerul care a țopăit non-stop pe marginea terenului, pentru a sta apoi cu spatele la executarea penalty-ului, după care l-a și înjurat pe Pușcaș, ca la ușa cortului. Scuzele sale ulterioare nu pot încălzi pe nimeni, singura decizie onorabilă după remiza chinuită cu Norvegia fiind anunțarea demisiei. De altfel, mi se pare tot mai evident că băieții nici nu-l prea bagă în seamă, respingând tacticile aiuristice și temătoare concepute de selecționer și jucând mai degrabă la mica lor inspirație.
Dovada clară a fost chiar ignorarea lui Contra de către Pușcaș, executantul loviturii de pedeapsă în locul lui Stanciu, care fusese desemnat pentru penalty, înainte de meci! Din păcate, suntem obligați să mergem tot pe mâna lui Contra și la ultimele două jocuri din grupă, cu Suedia și Spania, din care ar trebui să acumulăm minimum patru puncte, deci cel puțin unul și în deplasarea de la Madrid. Sigur, nu e chiar imposibil și, în acest sens, mă alătur lui Gică Hagi, care face apel la susținerea echipei naționale și a selecţionerului. De notat însă că Gică lansează acest apel după ce a reluat (iarăși?!) teoria numărului 10 de la națională, de astă dată explicând că Ianis nu poate face minuni evoluând doar câte 10 minute și sfătuindu-l pe Contra să-l lase în teren tot meciul. Cum selecționerul a și procedat, de altfel, la meciul cu Feroe, în care Ianis Hagi a primit de la cronicarii partidei doar nota... 5!
Nu am nimic împotriva lui Ianis și chiar mă număr printre cei care îi evidențiază constant valoarea în creștere, dar continui să cred că principala problemă a naționalei a fost și este incapacitatea lui Cosmin Contra de a cristaliza un unsprezece de bază, din care fiul lui Gică să și facă parte, dar nu neapărat 90 de minute...În această idee, dacă tot subscriu apelului lui Hagi, cred că, înaintea ultimelor două partide din grupă, selecționerul Contra, dacă nu chiar federația, ar trebui să ceară sprijinul tuturor tehnicienilor valoroși ai fotbalului românesc - de la Mircea și Răzvan Lucescu, la Gică Hagi, Dan Petrescu, Mirel Rădoi etc. Un asemenea "sfat al înțelepților", alăturat lui Contra, ar putea să ne asigure șansa calificării, nu credeți?
Şi dacă tot a venit vorba despre sfaturile unor antrenori valoroși, iată că și Simona Halep îl cheamă pe Darren Cahill să-i fie alături la Turneul Campioanelor de la Shenzhen, care începe duminică. Plecând spre China de pe locul 5 în ierarhia WTA, Simona speră să fi depășit problemele spatelui și să se apropie de forma care a consacrat-o. Ne-a anunțat că lunea trecută și-a reluat antrenamentele, după o întrerupere destul de lungă generată de recuperarea medicală, care punea sub semnul întrebării și participarea ei la turneul elitei.
Acum, declară că va onora cea de-a șasea ei calificare consecutivă la marea competiție a sfârșitului de an, la care vor mai lua startul toate celelalte jucătoare din topul mondial - Barty, Osaka, Pliskova, Andreescu, Kvitova, Svitolina și Bencic -, întrecere dotată cu premii de 14 milioane de dolari! Simona spera să fie recuperată sută la sută și să facă "o treabă bună", ceea ce-i dorim și noi, reținând că simpla victorie în primul tur aduce o răsplată de peste 300.000 de dolari. Urându-i sănătate și succes, mă gândesc că, avându-l și pe Darren alături, nu se va mulțumi doar cu turul întâi!...
Horia Alexandrescu
(preluat din Romania literara)
-
Cum se poate recupera handicapul relaționării pe filiera Washington!
Dupa ce, in urma cu cateva zile, Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Americii in Grecia, a fost demisa, cumva și pe o filie ...
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu