Asanarea legislației în România și UE
Postat la: 29.09.2026 |
Când a ajuns la putere în Argentina, în anul 2023, Javier Milei i-a încredințat lui Federico Sturzenegger un minister unic în lume și în istorie: ministerul suprimării regulilor și legilor inutile.
De atunci, respectivul minister a reușit să emită 719 de texte care au desființat 2803 norme conținând 16.771 de articole. Între timp, paralel cu neutralizarea inflației legislative, a fost neutralizată inflația monetară: de la 25% în 2023, la 1,5% în 2026. Nu e paradis în Argentina. Nu toată lumea îl aplaudă pe Milei. Dar… Mesajul trimis întregii lumi este crucial: mașinăria birocratică poate fi demontată și, totuși, lumea nu dispare. Dimpotrivă, lumea respiră.
O să vă mire, dar România are o lege încă din 2000 care prevede asanarea legislației, adică drenarea de excesele reglementare, de suprapunerile normative și de textele legale hiper-complexe și prolixe. Este vorba de Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă. Fundamental în această lege este principiul simplicității: legea trebuie să fie pe înțelesul tututor pentru a fi aplicată.
O să vă mire și mai mult, dar în Parlamentul European ne chinuim să simplificăm legislația, mai ales cea din domeniul digital și cea din domeniul Pactului Verde (Green Deal), de doi ani. Adevărul e că în UE suntem campioni necontestați la hiper-reglementare, iar la altceva nu prea ne mai pricepem. Nici măcar la simplificare: au apărut, în ultimii 2 ani vreo 7 directive - omnibus (=vehicul pentru tot), chestie care zăpăcește și mai mult.
Bonus: într-un stat membru ca România nu doar că se aplică piramidal straturi peste straturi de legi și norme, care se modifică peste noapte, ci și o piramidă legală suplimentară, suprapusă, telescopică, de directive și regulamente care vin de la UE. Nici România, nici UE, nu au reușit vreodată asanarea legislativă. În România, la începutul lui 2025, erau 12.503 acte de legislație primară (legi, ordonanțe și ordonanțe de urgență) în vigoare. Stocul crește cu circa 500 de acte pe an. Estimarea rezonabilă pentru toamna lui 2026 este în jur de 13.500 de acte primare aflate încă în fondul activ.
Consiliul Legislativ consideră că, la 31 decembrie 2025, sunt în vigoare sau neabrogate expres 6.349 legi, 663 ordonanțe și 1.390 ordonanțe de urgență, dar multe acte normative primare se adaugă la număr deși doar modifică alte legi. Hotărârile de Guvern se emit în număr mediu de 1500 pe an. Unele sunt acte normative. Stocul acestora din urmă depășește numărul de 5000.
Este ridicol, dar există peste 2000 de HG - uri secretizate, chit că un act normativ nu ar trebui să existe dacă nu e publicat - regulă din Constituție… La acestea se adaugă zeci de mii de ordine ministeriale, instrucțiuni, hotărâri ale unor autorități de reglementare și supraveghere și alte norme terțiare.
Uniunea Europeană deține un stoc de acte normative mult mai mare. La nivel de aprilie 2026 sunt nu mai puțin de 45.216 acte juridice ale UE în vigoare. Multe sunt tehnic valabile, dar practic perimate. UE și predecesoarele ei au “produs” de-a lungul timpului 144.259 regulamente, 4.404 directive, 39.414 decizii și 1.597 recomandări. În total, 208.000… În 2025, UE proiectează 1400 de acte normative, inclusiv omnibusuri, menite a simplifica…
Atenție: „în vigoare” ≠ „relevant azi”. Atât la București, cât și la Bruxelles, stocul include acte vechi, punctuale sau deja golite de conținut prin modificări ulterioare. De precizat, de asemenea, că o lege nouă nu înseamnă neapărat o regulă nouă. În România, o bună parte din cele 200–400 de legi pe an sunt aprobări de OUG, ratificări sau modificări de articole. HG - urile și actele de implementare a reglementărilor UE umflă volumul fără să creeze, de fiecare dată, obligații noi de fond.
Un nou guvern, care să pună capăt celor 36 de ani de orbecăială “radical - pro - europeană”, ar trebui să conțină un minister al simplificării legislației, care să asaneze legislația într-o asemenea manieră încât omul de rând să o înțeleagă și să o aplice din proprie voință, din principiu.
Gheorghe Piperea
-
Tranzacționarea viitorului național: afacerea Rheimnetall și distrugerea PNL
Am aflat, cu prilejul reuniunii Curților Constituționale Francofone, ca democrația a devenit o chestiune mult mai compli ...
-
Veți întreba: ce are una cu alta?!...
Ce a spus despre copiii romani Sahra Wagenknecht, care și-a facut un partid de extrema stanga cu numele ei (!), și anume ...
-
Concluzia negocierilor de la Abu Dhabi: Rușii încep "instrucția de front" cu liderii europeni
Ieri dupa-amiaza, s-a incheiat și uvertura marii reprezentații geopolitice de la Shenzhen. Ma refer la intalnirea de dou ...
-
SUA-China-Rusia, la Abu Dhabi: o reuniune a neputinței, gonflată senzațional ca pe TikTok
Tot felul de titluri bombastice anunța discuțiile dintre cele trei puteri, derulate in inima Emiratelor. „O noua Y ...
-
DOUĂ MUȘTE LA COTROCENI
Unii exulta dupa clinciul de ieri, de la Cotroceni, dintre președintele bizar și jurnalistul sarmalist: „Oamenii s ...
-
Ursula și-a bătut joc din nou de fermierii români și toți est-europenii
Comisia Europeana a ajuns la un acord cu Consiliul și Parlamentul (asta ramane de vazut la vot) privind bugetul pe 2027. ...
-
Putin vrea reactivarea Consiliului NATO-Rusia. De ce Trump ar fi de acord, iar Xi nu s-ar opune!
Într-o biografie a lui Putin, scrisa acum vreo 10 ani, una critica, dar excelenta, semnata de Stephen Lee Myers, i ...
-
A fost Florian Lungu...
Abia acum imi dau seama, cand ma uit pe fereastra, spre inaltul cerului, si vad ca soarele a razbit pana in ochii nostri ...
-
Un gând după alegerile din America: A pierdut Trump sau a câștigat SISTEMUL?
Au trecut cateva zile de la alegerile americane. Concluzia aproape unanima este ca alegerile de la jumatatea mandatului ...
-
Oameni buni, ne-am pierdut cumva mintile?
Observ cu stupoare ca declaratiile lui Jared Kushner sunt tratate in Romania cel mult intr-un registru minor, o parantez ...
-
Trump a pierdut pentru că nu s-a oprit. Nu s-a oprit din a fi Trump
Dupa experiența Biden, America avea nevoie ca de aer de un președinte. De Președintele Trump. Nu de Trump afaceristul. N ...
-
Pentagonul își face un NATO în interiorul NATO. Iar noi aflăm din ziare...
Marți, la Cracovia, cu ușile inchise, s-au intalnit americanii cu polonezii, germanii, olandezii, norvegienii, suedezii ...
-
Cât ne costă statul care nu funcționează?
De mai bine de un an, romanilor li se cere sa stranga cureaua: TVA mai mare, impozite mai mari, prețuri care cresc mai r ...
-
Dar poate ne trezim!...
În timp ce reglementarile și sancțiunile aplicabile pentru amprenta de carbon a comercianților și a persoanelor fi ...
-
APOCALIPSA DUPĂ TRUMP: SISTEMUL CÂȘTIGĂ ÎNTOTDEAUNA
Fatalitatea – ca de-aia e fatalitate! – s-a produs. Trump pierde controlul ambelor camere ale Congresu ...
-
Polonia - bătălia la nivel european între neomarxism și suveranism
Polonia, care astazi se afla in interiorul unui eveniment halucinant pentru spațiul euroatlantic, a avut, de fapt (și a ...
-
Tsi mai fãtsã Nicu al Gheară
Nicu Gheara este un nume de bombardier asociat cu Ibiza și mezinul fraților-patați din Medgidia, el fiind așadar, Gheara ...
-
Faza 1 a Apocalipsei este aproape aici
Australia cere acum cetațenilor sa stocheze hrana și apa. Acesta este cel mai ciudat concurs de circumstanțe vazut de oa ...
-
Clujul „de 5 stele" în lunga călătorie de la șobolani și zgomot la bun simț instituțional
Clujul și-a numarat, din nou, milioanele. Aeroportul a anunțat cu mandrie ca, pentru al treilea an, a trecut pragul de t ...
-
PORTOCALIUL PARALIZAT!
Iranul pune condiții draconice Statelor Unite ale Israelului pentru incetarea conflictului. Iranul considera ca razboiul ...
-
"Sfat" pentru Putin: „Aici se află una dintre lecțiile creșterii și descreșterii imperiilor"
E nevoie de inițiative diplomatice capabile sa opreasca razboiul și sa permita construirea unei paci durabile. Escaladar ...
-
Si va fi razboi cum nu a mai fost pana acum!
Pentru cei care nu ințeleg sistemul politic israelian, voi explica lucrurile clar: Netanyahu a obținut ceea ce iși dorea ...
-
Retragerea NATO la frontierele din 1997 și propunerea lui Viktor Orban la șefia ONU!
Va amintiți ca, in anul 2022 și incepand din acel an, am dezbatut de mai multe ori cererile formulate, in mod formal sau ...
-
Cum a ajuns Universitatea din Iași plantația clanului Toader
Tudorel Toader zis Bubosul, a fost vreme de 12 ani decanul Facultații de Drept a Universitații Alexandru Ioan Cuza (UAIC ...
-
Civilizația care se clatină. Avertismentul pe care Europa n-a vrut să-l audă
Tot mai multe discursuri... Tot mai agramate și sarace, cultural. E semn clar ca in 50 de ani e posibil sa ajungem la i ...
-
Foarte departe de noi și de puterea noastră de decizie, începe negocierea secvențială privind Noua Ordine Internațională
Asta e, trebuie sa ne resemnam ca marile jocuri de putere au inceput sa fie negociate de mai mult timp intre super-puter ...
-
Asta așa, la spartul târgului...
A scris un consilier prezidențial o opinie in care a afirmat ca naziștii au fost socialiști. Babaiatuleeeeeee... s-a umf ...
-
STATUL GLOBAL UNIC: PACE PRIN „SĂNĂTATE”
Cine sunt dușmanii statului mondial unic este limpede și a fost de la inceput. În faimosul lui tom, „The Sec ...
-
Operațiunea psihologică numită Călin Georgescu e gândită la Ierusalim!
Acum ca avem dovada ca partidul lui George Simion e pilotat de consilierii lui Netanyahu, putem sa exprimam mai cu incre ...
-
Ce caută șefulul sistemului în ciberspațiu
Nu poți sa te lupți cu sistemul cand ești șeful sistemului, da? Nicușor Dan a recunoscut oficial ca este șeful sistemulu ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu