• Tweet

De cinci luni, România supraviețuiește cu un guvern care nu poate să ia decizii și face doar șmecherii politice. Partidele iarăși nu se înțeleg, Nicușor Dan iarăși ne prezintă soluții nefezabile de guvernare, cu nominalizați care trebuie să-și caute voturile după ce sunt numiți. Acum știm că suntem o țară în care Factorul Extern dictează: ba Germania, în timpul lui Iohannis, ba Franța, mai tot timpul, America din când în când, atunci când își amintesc americanii de noi, Israelul cam tot timpul.

Este clar că Nicușor Dan nu a luat deciziile autonom. Degeaba este înjurat și criticat. Nu se poate altceva în România, după cum vedem, dar deciziile acestea au dus în mod clar și predictibil la o harababură politică, în plină criză economică, într-o perioadă în care România are de finanțat un stat care trăiește de prea multă vreme din împrumuturi și are de trecut de o criză energetică. Este incredibil de grav că s-a ajuns ca o țară ca România să fie atât de dependentă de importuri de energie. Nu mai vorbim despre cum, la Cernavodă, reactoarele rămân oprite din cauza debitului insuficient al Dunării. Pe 1 octombrie, guvernul a prelungit măsurile de siguranță energetică până la sfârșitul lunii, iar, luni, s-a oprit și grupul 5 de la Turceni, în urma unei avarii la cazan, deci s-a oprit și o termocentrală foarte importantă. Peste toate aceste situații haotice din energie și economie stau și cele trei mari agenții de rating, care ne amenință constant cu retrogradarea. S&P și Fitch ne mențin pe BBB-, cu perspectiva negativă, iar Moody's pe Ba3, cu perspectiva negativă. Deci, toate cele trei mari agenții de rating țin România pe ultima treaptă recomandată investițiilor, la un pas mic de categoria „junk". Blocajul politic și dezechilibrele bugetare sporesc, astfel, riscul retrogradării, ceea ce a scumpit împrumuturile statului și a determinat unele fonduri să vândă obligațiuni românești.

Vă întreb: ce fel de țară este asta, unde deciziile politice vin din afară, dar întârzie pentru a menține țara într-o stare de haos economic? Suntem o țară care riscă să fie pusă la mezat. Și atunci trebuie pusă întrebarea pe care o tot evităm: Cine poate câștiga din slăbirea României? Cine are bani când noi avem nevoie disperată? Cine poate cumpăra când statul începe să spună că trebuie să vândă? Ca să nu facem speculații, să nu facem teorii conspiraționiste, să vă spun ce s-a întâmplat în cazul Greciei, din moment ce chiar în Politico a apărut, astăzi, o comparație între România și Grecia, apropo de criza economică prin care trecem.

Ca urmare a harababurii, care a fost iscată în Grecia, aceasta a fost pusă la pământ. Practic, accesul la finanțare pentru Atena a venit și cu o condiție: ca statul să scoată bani din patrimoniul său. În iulie 2015, acordul cu creditorii prevedea transferarea unor active valoroase într-un fond sub supravegherea instituțiilor europene. Acestea urmau să fie vândute sau exploatate pentru a obține banii destinați în principal obligațiilor de finanțare și, parțial, investitorilor. Ținta era de 50 de miliarde de euro. Cine a preluat activele? Avem germanii de la Fraport, care au primit în 2017 dreptul de a administra 14 aeroporturi regionale pentru 40 de ani, inclusiv aeroporturile din Santorini, Mykonos, Corfu, Rodos, adică toate porțile de intrare în marile destinații turistice. Iar chinezii de la COSCO au cumpărat controlul companiei care administrează portul Pireu, câștigând o poziție strategică la intrarea mărfurilor în Europa. În energie au fost preluate tocmai rețelele prin care circulă gazul și electricitatea. În 2018, un consorțiu italian, spaniol și belgian a cumpărat 66% din operatorul de transport al gazelor. În 2022, Italgas a cumpărat integral compania care deținea participații importante în distribuția gazelor, compania de stat. Iar la electricitate, chinezii de la State Grid au cumpărat un sfert din operatorul de transport, iar fonduri administrate de grupul australian Macquarie au preluat 50% din distribuitorul de electricitate. Accesul investitorilor la active strategice în contextul programului de restructurare și revigorare economică, ca rezultat al salvării externe a unei țări în criză, este, astfel, documentat și este demonstrat faptul că aduce beneficii uriașe și poziții strategice pe termen lung investitorilor străini.

Pe modelul Greciei, ce active ar putea deveni miza unor asemenea negocieri în România? Ne putem închipui foarte ușor că Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica, infrastructura de gaze, porturile și terenurile industriale și agricole ar fi vizate. Să nu uităm de exemplul gazelor noastre din Marea Neagră. Noi încă ne imaginăm că am fi foarte bogați în resurse, dar, de fapt, acestea au fost deja împărțite. Compania germană Uniper și-a asigurat deja, de exemplu, prin contracte cu OMV Petrom, livrări pe o perioadă de până la 5 ani, în octombrie 2027. Noi nu ne mai garantăm aprovizionarea, în ciuda faptului că avem încă o participare importantă. Ce și-a asigurat industria românească pentru fabricile noastre de îngrășăminte sau pentru centralele noastre electrice? Cam nimic. În distribuția electricității, tranzacțiile se fac deja. Grecia a cumpărat operațiunile Enel din România, iar Macquarie, grupul australian prezent și în Grecia, a anunțat, în aprilie, un contract de 700 de milioane de euro pentru vânzarea grupului care deține distribuția de energie Oltenia către Premier Energy. Deci, mulți pași au fost deja făcuți în sensul reorganizării economice a României în cazul unei mari crize. La energia nucleară, tot așa, avem mize și contracte de miliarde, unde sunt interesați până și americanii, nu doar italienii sau sud-coreenii, ca până acum.

Nu are sens să mai continuăm. Cred că sunt zeci sau, dacă nu, sute de astfel de exemple. Deja suntem într-o situație foarte gravă dacă ne uităm la situația economică a României și la ce mai avem măcar de vândut, dar, în cadrul crizei politice de astăzi, se vor crea doar vulnerabilități și mai mari. Cât despre cei ce vor beneficia, vorbim în mod evident de companiile din Franța, Germania, Austria, Israel, eventual și americanii pe partea de energie nucleară. Oricum, agravarea crizei din România este o afacere foarte profitabilă pentru mediul de afaceri internațional.

Daria Gușă