• Tweet

Pe măsură ce conflictul din Ucraina se intensifică zilnic, apare în spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de la nivelul șefilor de state și guverne și al NATO și UE, repetate la reuniunea adunării Generale inclusiv de Președintele României, avertismente grave și extrem de urgente privind posibilitatea ca Rusia să poată declanșa acțiuni ostile de mare amploare împotriva Occidentului, totul în cadrul actualului război hibrid.

Revine în actualitate, invocând evident noi componente și noi formule operaționale, teama foarte veche a Occidentului față de Rusia Sovietică, cea care a încolțit aproape imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, atunci când relațiile dintre fostele puteri învingătoare s-au spart pe măsură ce se clădeau cele două blocuri politico-militare adverse care aveau să se ciocnească pe toată durata Războiului Rece.

Din păcate, dar din motive evidente, la noi s-a vorbit puțin, chiar mult prea puțin și temător ca nu cumva să supărăm pe cineva, despre rețelele paralele din Occident, coordonate de NATO, CIA și MI6 pentru coordonarea unui război de gherilă în caz de invazie a trupelor Pactului de la Varșovia. Rețeaua paramilitară s-a numit GLADIO și a fost prezentată public în octombrie 1990 de Giulio Andreotti, prim ministrul italian din acel moment și tot atunci, spre stupoare multora, s-a aflat care era amploarea excepțională a rețelelor naționale din GLADIO, dotarea lor foarte completă pentru ceea ce ar fi însemnat o rezistență armată coordonată pe termen lung și componența acestora, acum scoase la lumină și înfățișate cu lux de amănunte.

Imediat după șocul provocat de dezvăluirile lui Andreotti și a speranței copilărești că dispariția URSS avea să însemne o schimbare fundamentală în raporturile internaționale Parlamentul European a adoptat pe 22 noiembrie 1990 o rezoluție de condamnare a a rețelelor GLADIO denumite „stay behind".

Era condamnată foarte ferm crearea rețelelor clandestine de influență și de acțiune care ieșeau deliberat de sub orice control democratic, se cerea demararea de anchete parlamentare și judiciare pentru a vedea care puteau fi implicațiile profunde ale acestora rețele paramilitare și transformarea lor posibilă în rețele de sprijin direct pentru rețele teroriste sau afiliate unor partide politice. Dar această ultimă cerință, oricât de clar ar fi fost exprimată în textul Parlamentului European, a fost aplicată doar în Italia, Belgia sau Elveția....

În acest moment, septembrie 2026, doctrinele militare și organismele ținând de apărarea națională din Europa nu mai vor în niciun caz o întoarcere înspre epoca GLADIO, dimpotrivă, se îndreaptă din ce în ce mai tare către o reorganizare structurală în lumina noului concept de Apărare Globală (Total Defense) care presupune mobilizarea populației, făcând să dispară frontiera tradițională între zona civilă și cea militară, pentru a putea mobiliza societatea civilă în cea mai mare măsură posibilă.

Rusia pregătește noi atacuri cu drone în Europa, vizând țări din zona Mediteranei, avertizează serviciile de informații americane
La mijlocul acestei luni septembrie 2026, NATO a publicat noile sale orientă de reziliență (Baseline Requirements for Resilience) care vizează pregătirea pentru asigurarea continuității guvernamentale esențiale (apă, energie, telecomunicații) prin accesul prioritar acordat infrastructurii și participării populației. În paralel, UE colaborează foarte activ prin aplicarea în practică a Strategiei europene pentru o Uniune a pregătirii comune.

Este urgent (oare?) să avem un ministru al apărării profesionist care să prezinte în fața Parlamentului și apoi a CSAT diversele modele discutate acum foarte intens chiar și ca parte componentă a unor platforme politice care, spre exemplu, se ciocnesc violent în Germania sau Franța? Puține speranțe. Dar în Europa există o asemenea dezbatere, pornind de la o constatare elementară: e nevoie foarte urgentă de efective. Soluțiile sunt însă divergente.

În Europa de nord (Finlanda, Statele Baltice și Suedia) principiul este cel de reintroducere generalizată a serviciului militar obligatoriu (ex, Lituania) și ieșirea din Convenția de la Ottawa asupra minelor. Croația a reintrodus serviciul militar obligatoriu în acest an, iar în Europa Occidentală, există o tendință generalizată de a considera că apărarea nu mai trebuie asigurată doar de armatele de profesioniști. Tocmai fiindcă războiul hibrid a dezvoltat noi forme de ducere a conflictelor, replica este organizarea rezilienței de sistem care implică specialiștii civili la toate niveluri de execuție.

Dar, dincolo de asta, ar fi trebui să fie discutată public, adică la nivelul comisiilor de specialitate ale Parlamentului României și în CSAT opțiunea, condițiile și poziția României în ceea ce privește operaționalizarea art. 42.7 din Tratatul UE: ca răspuns la atacurile cu drone suferite de infrastructurilor europene în decursul acestui an (inclusiv în România), Comisia Europeană a definitivat schema de activarea pentru clauza de asistență mutuală care include prevederi de mobilizare industrială și civilă transfrontalieră. Caz în care noi ce ne-am propus să facem, cine a lucrat la planurile de cooperare transfrontalieră, cine le-a aprobat și cu ce costuri, asta dacă sunt implicat și companii civile mobilizabile sau nu?

Poate ar fi foarte util să fie organizată o prezentare a așa-numitelor Proiecte EDPCI (Proiecte europene de apărare de interes comun), validate de ambasadorii UE la jumătatea acestei luni, E vorba despre proiecte cu om puternică încărcătură tehnologică (luptă împotriva dronelor, supraveghere și cybersecurity) care prevede integrarea accelerată a sistemelor civile inovative și a experienței ucrainene în zona apărării comune, vezi în primul rând proiectul Freya. Noi când spunem care ne sunt proiectele fundamentale în domeniul cooperării europene în domeniul securității?

Cristian Unteanu