Pleșoianu a pus tunurile pe Dăncilă
Postat la: 23.08.2019 |
Liviu Pleșoianu, al doilea om din PSD după numărul de voturi primite în bătălia internă pentru președinție, a pus tunurile în toată regula pe Viorica Dăncilă. Asaltul său o vizează pe ea și întreaga echipă de conducere a partidului. Și este deliberat și bine calculat. Chiar cu o zi înaintea CEx-ului, care pregătește Congresul de sâmbătă. Va reacționa în vreun fel Viorica Dăncilă?
În acest moment, nu există niciun adversar mai motivat și mai articulat al președintelui PSD, nici din interiorul și nici din exeriorul partidului, de talia lui Liviu Pleșoianu. Parlamentarul a candidat pentru cea mai importantă funcție în PSD, fiind învins de Viroica Dăncilă, dar obținând dintre toi ceilați candidați de la mare distanță cel mai mare număr de voturi. Imediat după încheierea scrutinului intern, am afirmat că Liviu Pleșoianu s-a profilat ca un important om politic al PSD și indiscutabil ca o alternativă la conducerea partidului, în situația în care doamna Dăncilă își rupe gâtul. Iar momentul se apropie.
Cu toată susținerea manifestă pe care i-o dau în prezent liberalii și cu toată susținerea ocultă a serviciilor secrete, doamna Viorica Dăncilă, care a decis să candideze și pentru poziția de președinte al României, după ce și-a adjudecat peședinția partidului, riscă să nu intre nici măcar în turul doi. Lăsând deschisă lupta între candidații frontului anti-PSD. În această eventualitate, soarta ei va fi pecetluită. Imediat după alegeri, va pierde atât statutul de președinte PSD, cât și pe cel de premier. Pentru a mă face mai bine înțeles, semnalez că, fără excepție, în trecut toți liderii partidului au fost decapitați după ce au pierdut prezidențialele. Niciunul însă nu a fost eliminat din primul tur. Cum ar putea în aceste condiții să supraviețuiască cu sau fără sprijin ocult doamna Viorica Dăncilă?
Se pune deci în curând cu toată seriozitatea problema succesiunii. Cine îi va lua locul? Răspunsul la această întrebare este cardinal. Întotdeauna în PSD un lider care s-a uzat mai încet sau mai repede a fost înlocuit de un lup tânăr. Lupul tânăr din PSD este Liviu Pleșoianu. Spre deosebire de toți ceilalți, acesta nu are nicun schelet în dulap. Spre deosebire de toți ceilalți care au condus în trecut PSD, el nu poate fi acuzat că este un continuator al ștafetei Partidului Comunist sau partidului-stat. Există, e adevărat, în jurul doamnei Dăncilă, chiar în noua echipă, câteva personalități remarcabile. În mod special se disting din această perspectivă Fifor și Teodorovici. Numai că aceștia au un handicap major. Ei fac parte din echipa care urmează să fie aruncată în aer imediat după alegerile prezidențiale. Când pleacă Dăncilă, pleacă cu echipă cu tot. Este tot o practică îndelung exersată în PSD. Mai există și lideri care s-au retras discret și se încălzesc pe banca de rezervă. Cum este de pildă Olguța Vasilescu. Și chiar Claudiu Manda. Numai că aceștia, prin simplul fapt că au refuzat să ia în piept valul, sunt surclasați de Liviu Pleșoianu, care a ieșit cu îndrăzneală la bătaie.
Liviu Pleșoianu este decis - și a făcut public acest lucru de doi ani - să candideze pentru funcția prezidențială. Și va candida. Îi va înfrunta pe toți ceilalți. Va obține numărul necesar de semnături și cu tot embargoul de înțeles, care va fi instituit de trusturile media, discursul său se va auzi. Și va face valuri. Pentru că Pleșoianu este singurul lider politic din acest moment coerent și consecvent în a susține angajamentul PSD, cunoscut sub sintagma „dreptate până la capăt". Un discurs asemănător nu va avea decât președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, dar cu observația că acesta nu vine din rândurile PSD și este mai greu de asumat de către electoratul acestui partid. Discursul politic al lui Pleșoianu o va pune la zid pe Viorica Dăncilă, îl va incomoda pe Tăriceanu, pentru că va atrage electorat care altfel se va duce spre el, și va lovi puternic în candidații frontului anti-PSD.
În aceste zile se consumă un final de etapă. Iar Pleșoianu a simțit cum nu se poate mai bine momentul. Acuzațiile pe care el le lansează, cu trimitere directă la Viorica Dăcilă și la echipa din conducerea partidului care o susține, sunt ireversibile. Viorica Dăncilă este acuzată, prin ultima declarație a lui Pleșoianu, nici mai mult nici mai puțin decât că a devenit o marionetă a Serviciului de Informații Externe. O marionetă jucată pe degete de unul dintre cele mai importante servicii secrete ale țării. Care a mai scos din joben în trecut și alți lideri. Cum ar fi Mircea Geoană și Victor Ponta. Ca să dau pentru moment doar două exemple. Acuzația este foarte gravă. Dacă e așa, atunci din nou temelia așa-zisei democrații din România sare în aer. O țară care nu mai este condusă de cei aleși, ci de cei susținuți de serviciile secrete nu reprezintă altceva decât un stat eșuat. Dacă așa stau lucrurile, dacă Viorica Dăncilă este o marionetă SIE, ce încredere mai pot avea în ea membrii PSD? Alegătorii PSD? Partenerii de dialog social? Înseamnă că, atâta timp cât conduce partidul și Guvernul, ea nu răspunde comenzilor societății, ci poruncilor unui serviciu secret.
Pe măsura gravității acuzațiilor aduse de Pleșoianu, cumva, Viorica Dăncilă trebuie să răspundă. Numai că ea joacă în prezent în colțul terenului. Singurul răspuns posibil i-ar agrava și mai mult situația. Singurul răspuns posibil, dar care ar turna gaz peste foc, este excomunicarea lui Pleșoianu. Cu alte cuvinte, la CEx, doamna Dăncilă sau altcineva ar trebui să propună și să obțină ca acesta să fie dat afară din partid. Efectul însă ar fi un posibil scandal în mini-Congresul PSD de sâmbătă și împingerea în brațele lui Pleșoianu a unei părți semnificative din electoratul PSD. Pleșoianu are de câștigat din orice poziție. Dacă nu pe termen scurt, pe termen lung.
Sorin Rosca Stanescu
-
Cum se poate recupera handicapul relaționării pe filiera Washington!
Dupa ce, in urma cu cateva zile, Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Americii in Grecia, a fost demisa, cumva și pe o filie ...
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu