Se schimbă radical politica Chinei în legătură cu Taiwanul: au revenit lupii războinici la Beijing!
Postat la: 08.03.2023 |
În prima sa conferinţă de presă, noul ministru de externe al Chinei, Qin Gang, până de curând ambasador al ţării sale în SUA, a surprins prin tonul belicos cu care a reproşat Washingtonului politica faţă de Taiwan şi incidentul cu balonul, lăudând în acelaşi timp relaţia Beijingului cu Rusia, în condiţiile în care, cât timp a fost în străinătate, şi-a construit reputaţia unui diplomat atent şi echilibrat.
SUA şi China se îndreaptă spre un conflict inevitabil, dacă Washingtonul nu-şi schimbă abordarea, a declarat noul ministru de externe al Chinei.
În prima sa apariţie mediatică în calitate de ministru de externe, care a avut loc marţi, la reuniunea parlamentară anuală a Chinei, Qin Gang a subliniat agenda de politică externă a Beijingului pentru următorii ani, prezentând China şi relaţia sa cu Rusia drept un pilon de putere şi stabilitate, în timp ce SUA şi aliaţii sunt o sursă de tensiune şi conflict, notează CNN.
El a adoptat un ton mult mai combativ decât obişnuise până acum, avertizând asupra "consecinţelor catastrofale" a ceea ce a descris ca fiind "jocul de noroc nesăbuit" al Washingtonului în ceea ce priveşte modul în care tratează o superputere precum China.
"Dacă Statele Unite nu frânează, ci continuă să accelereze pe o cale greşită, niciun fel de balustradă nu poate preveni deraierea şi cu siguranţă vor exista conflicte şi confruntări", a avertizat Qin în marja Congresului Naţional al Poporului de la Beijing.
În cadrul acestui eveniment foarte bine regizat, Qin a dat tonul politicii externe a Chinei pentru anul viitor şi pentru anii următori, reproşând SUA creşterea tensiunilor bilaterale şi apărând parteneriatul strâns al Beijingului cu Moscova.
Legăturile dintre cele mai mari două mari economii ale lumii se află la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii, iar tensiunile au crescut şi mai mult luna trecută, după ce un balon chinezesc, suspectat că ar spiona, a plutit deasupra Americii de Nord şi a fost apoi doborât de avioanele de vânătoare americane.
Partea americană a susţinut că doreşte să fie în competiţie cu China şi nu caută conflictul, "însă, în realitate, aşa-zisa competiţie a părţii americane este o reprimare şi o suprimare totală, un joc cu sumă zero, în care tu mori şi eu trăiesc", a reproşat Qin.
În schimb, noul ministru de externe a apărat prietenia strânsă dintre China şi Rusia, o relaţie urmărită îndeaproape de Occident în condiţiile războiului din Ucraina. Qin a declarat că legăturile dintre Beijing şi Moscova "reprezintă un exemplu pentru relaţiile externe globale".
"Cu China şi Rusia lucrând împreună, lumea va avea o forţă motrice", a spus el, citat de The Guardian. Oficialul a menţionat că există un "contact strâns" între conducerile celor două ţări, relaţiile "între şefii de stat" constituind ancora relaţiei. "Parteneriatul strategic va creşte cu siguranţă din ce în ce mai mult", a asigurat Qin.
Comentariile sale s-au aliniat discursului ţinut luni de liderul Chinei, Xi Jinping, în faţa delegaţilor politici, în care a denunţat ceea ce el a numit "încercuirea" şi "suprimarea" Chinei de către SUA.
Relaţiile dintre China şi SUA s-au deteriorat brusc în ultimii ani, iar eforturile de a le repara au fost deraiate la începutul acestui an, când SUA au doborât ceea ce au spus că este un balon spion chinezesc, care zbura în spaţiul aerian american. China susţine că a fost un accident cauzat de "forţă majoră" şi că SUA au reacţionat exagerat.
Qin a dat vina pe SUA pentru înrăutăţirea relaţiilor, citând în mod specific incidentul cu balonul, precum şi tensiunile legate de Taiwan şi războiul din Ucraina. El a spus că războiul din Ucraina pare să fi fost condus de "o mână invizibilă, care foloseşte criza ucraineană pentru a servi anumite agende geopolitice", împingând la prelungirea şi escaladarea conflictului.
În antiteză, Qin a arătat că relaţia dintre Moscova şi Beijing nu vizează nicio terţă parte, nu reprezintă o ameninţare pentru nicio ţară şi nu va fi supusă "interferenţelor sau discordiei".
Qin a sugerat că SUA acţionează cu ipocrizie atunci când apără suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, dar nu şi revendicarea Chinei asupra Taiwanului. O altă dovadă de ipocrizie ar fi că SUA acuză China că ia în considerare înarmarea Rusiei, în timp ce Washingtonul chiar înarmează Taiwanul.
De asemenea, Qin a acuzat SUA pentru tensiunile legate de Taiwan. "Chestiunea Taiwanului este fundamentul bazelor politice ale relaţiilor dintre SUA şi China şi prima linie roşie care nu trebuie depăşită în relaţiile dintre SUA şi China", a avertizat el.
Conferinţa de presă a lui Qin a expus intenţiile de politică externă ale Chinei pentru noul mandat politic de cinci ani, care a început odată cu reconfirmarea lui Xi în funcţia de lider al Partidului Comunist Chinez, în luna octombrie a anului trecut, şi cu noile numiri guvernamentale care vor fi anunţate în această săptămână.
Qin a subliniat că China este o forţă pentru stabilitatea şi prosperitatea globală, inspirând modernizarea în întreaga lume, în special în sudul lumii - o recunoaştere, practic, că Beijingul declară deschisă competiţia pentru cucerirea Africii. El a afirmat că realizările Chinei "distrug mitul conform căruia modernizarea înseamnă occidentalizare".
China poate oferi soluţii la provocările globale, în timp ce alţii "acaparează microfonul", a continuat Qin şirul antitezelor.
Primele luni ca ministru de externe au fost foarte încărcate pentru Qin, care până anul trecut a fost ambasadorul Chinei în SUA. El a luat apărarea Chinei în faţa acuzaţiilor de spionaj legate de balonul spion care a plutit pe cerul statului Montana în februarie şi a încercat să prezinte China drept un arbitru global pentru pace, deşi Beijingul rămâne mai degrabă de partea Rusiei în conflictul din Ucraina. La 21 februarie, Qin a prezentat iniţiativa de securitate globală a Chinei, care, împreună cu planul preşedintelui Xi Jinping de soluţionare a "crizei ucrainene", publicat în aceeaşi săptămână, a fost respins pe scară largă de analişti ca fiind unul anodin.
Qin a fost trimis la Washington în iulie 2021, la câteva luni după ce Joe Biden şi-a preluat mandatul.
Unii analişti se aşteptau ca administraţia Biden să fie mai conciliantă faţă de China decât fusese Donald Trump. Dar, alimentat de un consens bipartizan în creştere împotriva Chinei, Biden a lovit companiile chineze de tehnologie impunând sancţiuni şi a decis controale la export pentru a limita accesul chinezilor la semiconductori, în încercarea de a încetini avansul tehnologic şi militar al Beijingului. De asemenea, Biden a declarat în repetate rânduri că SUA vor răspunde militar la orice încercare a Chinei de a prelua Taiwanul prin forţă. Acest lucru exasperează China, care susţine că Taiwanul, o insulă autonomă, ar trebui să fie recunoscută ca parte a teritoriului chinez.
Qin s-a aflat la masa de manevră a acestei relaţii deteriorate dintre SUA şi China. Marţi, el a răspuns la o întrebare despre Taiwan citind dintr-un exemplar roşu, legat în piele, al Constituţiei chineze, care afirmă că Taiwanul face parte din China.
Cu o perspectivă economică dificilă cauzată de cei trei ani de politică zero-Covid, China doreşte să menţină legăturile comerciale cu Occidentul. În ultimele luni, acest lucru a părut să determine o recalibrare a diplomaţiei agresive a "lupului războinic" care a caracterizat declaraţiile publice ale oficialilor chinezi în timpul pandemiei de Covid. Zhao Lijian, fostul purtător de cuvânt al Ministerului de Externe care în 2020 a postat pe Twitter o fotografie falsă cu un soldat australian tăind gâtul unui copil afgan, a fost retrogradat în ianuarie şi trimis la o agenţie maritimă.
Promovarea lui Qin a fost iniţial văzută ca un pas în aceeaşi direcţie. Deşi a mai făcut declaraţii combative în trecut, el este în general considerat mai puţin beligerant decât figuri precum Zhao. Şi, cel mai important, este un aliat de încredere al lui Xi. În 2016, în calitate de director la Ministerul Afacerilor Externe, Qin l-a ajutat pe Xi să se pregătească pentru summitul G20 de la Hangzhou.
Qin a insistat asupra faptului că diplomaţii chinezi nu sunt "lupi războinici", ci doar "dansează cu lupii" - adică sunt împinşi în poziţii defensive de atacurile occidentale. Marţi, el a reiterat acest sentiment: "Dacă se confruntă cu şacali şi lupi, China nu are altă opţiune decât să-i înfrunte frontal", a avertizat el.
Despre viaţa personală a lui Qin se ştiu puţine lucruri, în afară de faptul că este căsătorit şi are un fiu. Născut în 1966 în Tianjin, un oraş de coastă din nordul Chinei, el este diplomat de carieră, intrând în serviciul diplomatic de la Beijing de la vârsta de 20 de ani. Spre deosebire de mulţi alţi membri ai elitei chineze, el nu pare să fi studiat în străinătate. A fost detaşat în Marea Britanie de trei ori între 1995 şi 2011.
Şi totuşi, marţi, a mărturisit că SUA este ţara care îi va lipsi. A glumit spunând că îi plăcea să fie etichetat drept un lup războinic. "Acum că m-am întors, nu mă vor mai descrie aşa", a spus el. Şi totuşi, acest lucru s-ar putea schimba după această săptămână, conchide The Guardian.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Operațiunea fără precedent de drone cu AI împotriva aeroporturilor din Moscova. Cum ar fi vrut Kievul să forțeze Rusia către armistițiu
Ucraina planuia sa bombardeze aeroporturile din Moscova cu drone ghidate de inteligența artificiala. Operațiunea blocata ...
-
Se rupe MAGA: Disidenții anti-Trump vor o nouă mișcare "America First"
Cea mai importanta provocare la adresa dominației politice a lui Donald Trump s-ar putea sa nu mai vina din partea democ ...
-
Ucraina a rămas „descoperită" în fața lui Putin: țara a rămas fără interceptoare Patriot, în timp ce Rusia atacă dezlănțuit cu rachete balistice
Interceptorul Patriot, fabricat in SUA, este in centrul unei crize globale de aprovizionare, in timp ce zeci de țari se ...
-
Cel mai mare atac asupra Moscovei. Peste 600 de drone ucarinene despre care rușii spun ca-s britanice și amenintă sa bombardeze Londra
Moscova și regiunea din jurul capitalei ruse au fost vizate in noaptea de luni spre marți, 18 august, de un atac masiv c ...
-
Situaţia din Orientul Mijlociu dă să bubuie: "Iranul a petrecut perioada memorandumului de înțelegere pentru a se pregăti să extindă războiul"
Se pare ca Iranul a petrecut cele doua luni de la semnarea unui memorandum de ințelegere cu SUA pregatindu-se pentru int ...
-
Vânătoare umană lansată de Iran: 30.000 $ pentru bărbații care capturează sau ucid un soldat american. Femeile primesc dublu
Comandantul armatei iraniene a anunțat o recompensa de 30.000 de dolari pentru capturarea sau uciderea unui soldat ameri ...
-
SUA își retrag ultimul portavion din Asia. Cum poate profita China de acest context
Razboiul președintelui Donald Trump impotriva Iranului pune la grea incercare capacitațile portavioanelor americane și l ...
-
Se lasă cu deranj între puterile asiatice: Japonia înfurie China și Coreea de Sud la peste 80 de ani de la capitulare
Ministrul japonez al Apararii, Shinjiro Koizumi, a vizitat sambata sanctuarul Yasukuni din Tokyo, cu ocazia implinirii a ...
-
Planul secret al Kremlinului devoalat de The New York Times. "Putin a ordonat distrugerea NATO și a UE din interior"
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat serviciilor sale de informații și armatei sa acționeze pentru distrugerea NATO ...
-
Donald Trump vrea să declare Strâmtoarea Ormuz teritoriu american
Donald Trump arunca 'bomba': vrea sa transforme Stramtoarea Ormuz in teritoriu al SUA Presedintele american Donald Trump ...
-
Mutare pregătită de Iran, în cadrul BRICS: „Încercăm să stabilim o cooperare monetară"
Iranul intenționeaza sa adere la Noua Banca de Dezvoltare a BRICS, in incercarea de a-și consolida relațiile economice c ...
-
Donald Trump proclamă controlul total al SUA asupra Strâmtorii Ormuz și colapsul complet al Iranului. "Slavă lui Allah!"
Statele Unite ale Americii au preluat controlul militar absolut asupra Stramtorii Ormuz, blocand complet rutele maritime ...
-
Putin recrutează cu forţa soldaţi pentru războiul din Ucraina
Kremlinul a ordonat autoritaților regionale ruse sa recruteze soldați cu contract. Oficialii ruși doresc recrutarea a 40 ...
-
Turcia îl trădează pe Putin și ajută Ucraina să distrugă armatele Kremlinului. Transferă Kievului 70 de rachete ATACMS, lansatoare și zeci de mii de obuze de artilerie
Ucraina urmeaza sa primeasca de la Turcia un pachet substanțial de echipament militar de fabricație americana, inclusiv ...
-
Bulgaria o convoacă pe ambasadoarea Ucrainei după incidentul cu drona. Kievul: „Nu am vizat în mod deliberat teritoriul bulgar"
Ministerul de Externe de la Sofia a convocat-o pe ambasadoarea Ucrainei in Bulgaria dupa incidentul produs sambata in ap ...
-
O altă noapte de groază pentru Kiev: armata rusă a lansat un atac masiv cu drone și rachete balistice în noaptea de vineri spre sâmbătă
Armata rusa a lansat un atac masiv cu drone și rachete balistice in noaptea de vineri spre sambata. În urma ofensi ...
-
Conducerea armatei SUA caută o cale de ieșire din războiul cu Iranul. Îngrijorări mari privind limitele operațiunilor militare și reducerea stocurilor de armament
Generalul Dan Caine, președintele Statului Major Interarme al SUA, ar cauta o modalitate de ieșire din razboiul cu Iranu ...
-
Atacurile SUA asupra Iranului ar fi fost amânate din cauza crizei de muniție. Donald Trump i-a cerut explicații lui Pete Hegseth
Președintele Donald Trump i-ar fi cerut explicații secretarului apararii Pete Hegseth cu privire la penuria extrema de m ...
-
Întâlnire de taină la Viena: Foști oficiali ai Kremlinului și 3 puteri europene pun la cale oprirea războiului lui Putin
Diplomația lui Donald Trump legata de negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia a dus la un eșec total, fara rezultate ...
-
America se retrage în liniște din bazele pe care a spus că Iranul nu le-ar putea atinge niciodată
Pete Hegseth a stat in fața camerelor de filmat in primele saptamani ale Operațiunii Epic Fury și a spus lumii ca Americ ...
-
Cum a fost evitat în ultimul moment un atac al Iranului asupra Ucrainei
Consilierul principal al liderului iranian, Mohsen Rezaee, a declarat luni ca armata iraniana se pregatea sa lanseze un ...
-
Talibanii, primiți la Chișinău pe ușa din față: Guvernul caută acum cine le-a emis invitația și vizele
O delegație a Ministerului Agriculturii, Irigațiilor și Creșterii Animalelor din Afganistan, instituție aflata sub contr ...
-
Prima fotografie cu nucleul partidului lui Tucker Carlson. Grupul e format din foști suporteri ai lui Donald Trump, dezamăgiți de implicarea sa în războaiele globale
Fosta membra a Congresului Statelor Unite, Marjorie Taylor Greene, a anunțat lansarea neoficiala a mișcarii care iși pro ...
-
Trump manipulează iar prețul petrolului: Iranul neagă existența unui acord pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
Iranul respinge informațiile potrivit carora ar fi ajuns la un acord privind redeschiderea Stramtorii Ormuz și susține c ...
-
Semnal de alarmă la Kremlin: „Radioul Apocalipsei" s-a reactivat după incidentul din Polonia
„Radioul Apocalipsei" al președintelui rus Vladimir Putin a emis din nou mesaje criptice dupa ce o racheta ruseasc ...
-
Apelul telefonic care i-a schimbat planurile lui Trump de a ataca Iranul
Președintele american Donald Trump a facut o schimbare surprinzatoare de strategie, anuland loviturile militare de amplo ...
-
Lupte grele între forțele iraniene și kurzii din Iran. Scopul SUA și Israelului de a crea un cap de pod pentru forțele separatiste pare să eșueze până acum
Medicul Semilunii Roșii, Omid Souresrafil, povestește pentru publicația greaca To Vima experiența sa ca doctor in Kurdis ...
-
SUA și Israel se pregătesc să lovească infrastructura energetică a Iranului. Trump ar putea ordona atacul chiar în zilele următoare
Statele Unite și Israel pregatesc una dintre cele mai ample campanii de lovituri aeriene de pana acum, indreptate impotr ...
-
Criza din Ceuta zguduie UE - Italia suspendă Acordul Schengen cu Spania
Guvernul italian a decis sa suspende Acordul Schengen privind libera circulatie cu Spania, ca raspuns la intrarea in mas ...
-
India: mișcarea "gândacilor" amenință să reia protestele împotriva guvernului. Milioane de studenți vor să iasă în stradă
Mișcarea "gandacilor" acuza guvernul ca nu iși respecta promisiunile, indica The Guardian. Cotidianul britanic relateaz ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu