Trump avertizează Coreea de Nord: "E posibil un conflict major"
Postat la: 28.04.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Președintele Donad Trump a declarat joi că este posibil un conflict militar major cu Coreea de Nord din cauza progremului nuclear și balistic al Phenianului, precizând însă că ar prefera o soluție diplomatică, relatează televiziunile BBC și CNN, care citează un interviu acordat agenției Reuters de șeful Casei Albe.
„Există posibilitatea să ajungem la un conflict major, repet, major, cu Coreea de Nord. Absolut", a declarat preşedintele Statelor Unite. „Am vrea să rezolvăm totuşi lucrurile pe care diplomatică, dar e foarte dificil", a mai spus el.
În acelaşi interviu, scrie BBC, Donald Trump a avut cuvinte de apreciere pentru preşedintele Chinei, Xi Jinping, în legătură cu modul în care acesta a acţionat faţă de Coreea de Nord. Trump a spus că Xi Jinping este un om de ispravă, care îşi iubeşte ţara. Este o nouă schimbare de atitudine a preşedintelui american, după ce la scurt timp după ce a fost ales declara că Beijingul nu face destul în criza nord-coreeană, iar SUA ar putea acţiona unilateral. Luna aceasta preşedintele chinez a fost în vizită la Casa Albă, scrie digi24.ro.
Consiliul de Securitate al ONU se reuneşte vineri pentru a discuta criza nord-coreeană şi, potrivit secretarului de stat american, Rex Tillerson, China a informat Statele Unite că va impune sancţiuni Coreei de Nord, dacă procedează la noi teste nucleare.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Când ajunge Sfânta Lumină de la Ierusalim în București. Miracolul aprinderii spontane deasupra mormântului lui Iisus
Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă sâmbătă seara în București. Pe data de 4 mai, în jurul orei 19:00, va ajunge la Catedrala Patriarhală. Când minunea va ajunge în țară, va fi preluată de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor, Aeroportul Internaţional „Henri Coandă".
-
Escrocheria de la Digi RCS RDS reclamată de o clientă. Compania a fost amendată cu sute de mii de euro că a permis furtul de identitate
Agenția Spaniolă de Protecția Datelor a amendat compania DIGI cu 200.000 de euro pentru că a permis duplicarea cartelei SIM a unui client căruia i s-a uzurpat identitatea.
-
Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
Părintele Pimen Vlad a dezvăluit care este adevărul despre Lumina Sfânta, de unde vine si de ce vine doar de Pastele Ortodox, precum si ce incercări au fost de discreditare a acestei minuni, sau, dimpotriva, de confirmare a ei:
-
Cozmin Gușă l-a demobilizat total pe Selly intr-un conflict referitor la armata obligatorie. Omul lui Geoană s-a retras din lipsă de munitie!
Mircea Geoană pare că își face campanie cu vedete și influenceri. Vloggerul Selly (Andrei Șelaru) a fost invitat la un important eveniment al NATO, care se ține la Miami.
-
Donald Trump e "deținut de nenorociții de ruși". Mike Pompeo și personalul său i-au ascuns informații când era președinte SUA
Activistul politic și autorul american James O'Keefe a publicat miercuri o înregistrare video, în care susține că un oficial al CIA, Amjad Fseisi, a fost surprins în timp ce recunoștea că agenția și mai mulți oficiali, inclusiv Mike Pompeo, i-au ascuns informații lui Donald Trump când acesta era președinte.
-
Vinerea Mare: ce e permis si ce e interzis sa faci azi
Creștinii țin post negru pentru iertarea păcatelor. Cu o zi înainte, în Joia Mare, se spovedesc. Tinerii din unele zone ale țării au avut grijă toată noaptea ca focurile să nu se stingă.
-
Valentin Amăriuței, singurul avocat vrâncean care a câștigat la CEDO s-a înscris în cursa electorală pentru CL Focșani
Singurul avocat din Vrancea care a câștigat un proces la CEDO Valentin Amăriuței s-a înscris pentru prima oară, pentru un loc de consilier în Consiliul Local Focșan
-
Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi în The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova "va străpunge liniile frontului", iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP.
-
Clubul de Presă: La mulți ani! Azi ne aniversăm!
Astăzi, în Vinerea Mare, Clubul de Presă, ultima inițativă de mare amploare și de succes a jurnaliștilor și caselor de presă, care se luptă pentru libertatea de expresie, împlinește un an de când s-a lansat.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Japonia declară stare de urgență din cauza unei "explozii de turbo-cancere cauzate de vaccinurile ARNm"!
- 2.Ursula von der Leyen se clatină. Marii lideri ai Europei isi iau mâna de pe ea...
- 3.Reacții furibunde după ce ministrul lui Netanyahu a dat de gol Israelul dintr-un cuvânt imediat după atacul din Iran
- 4.Mai intai va avea loc Armageddonul financiar: Cine va declansa criza mondială de nivel apocaliptic
- 5.La Casa Albă se fac planuri de război: Tensiuni la un nivel fără precedent între SUA și China
- 6.Important cotidian elvețian: România, printre primele țări care s-ar implica, dacă războiul din Ucraina s-ar extinde
- 7.Washington Post sustine că a aflat în ce constă planul de pace "în 24 de ore" al lui Donald Trump promis Ucrainei
- 8.Aleksandr Dughin despre ideologia Israelului: "Sionismul este satanismul evreiesc, satanismul în iudaism!"
- 9.Se scutură pământul sub Ursula von der Leyen: șefa CE primește un vot de blam categoric în Parlamentul European
- 10.Stiu ei ceva! Orientul Mijlociu fierbe - Rusia şi-a sfătuit cetăţenii să evite călătoriile în zonă
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu