Venezuelenii sunt chemaţi la urne pentru un scrutin controversat
Postat la: 30.07.2017 |
Venezuelenii merg duminică la urne pentru a alege delegaţii care să contribuie la rescrierea Constituţiei ţării, într-una dintre cele mai controversate alegeri din ţară. Votul vine după luni de criză economică, instabilitate politică, proteste în masă, sancţiuni din partea SUA şi violenţe, relatează ABC News, scrie news.ro.
Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro susţine că votul este o şansă de a aduce unitate şi pace din ţară. „30 iulie aduce o renovare totală, o renaştere a spiritului original bolivarian, o renaştere a păcii şi egalităţii", a spus joi Maduro, referindu-se la mișcarea demarată de Hugo Chavez, potrivit VTV. Pentru opoziţie, care va boicota scrutinul, votul reprezintă o mişcare ilegală pentru a încerca să elimine organismul legislativ din ţară. "Miza este nici mai mult, nici mai puţin decât pierderea libertăţii din Venezuela şi iniţierea modelului cubanez într-un mod fals, ilegal, constituţional", a spus fostul guvernator de Caracas, Diego Arria, unul dintre liderii opoziţiei, care trăieşte în SUA.
Însă ambele părţi sunt de acord cu un lucru - faptul că votul din 30 iulie marchează un punct de cotitură crucial, după luni de turbulenţe. Problemele economice îşi au rădăcinile într-o criză monetară care a fost accentuată de scăderea preţului petrolului, a explicat George Ciccariello-Maher, profesor asociat la Universitatea Drexel şi autor al "Construirea Comunei: Democraţia Radicală în Venezuela".
„Din 2012, am văzut începutul unei crize care îşi are originea, din multe puncte de vedere în sistemul de conversie valutară, care este un sistem fix", a precizat expertul. "Acest lucru, împreună cu o serie de alţi factori, a degenerate într-o criză mult mai profundă în prezent. Prăbuşirea preţului petrolului a exacerbat situaţia, Guvernul nu a răspuns suficient de repede pentru a ajusta sistemul ratelor de schimb şi a creat un sistem întreg de piaţă neagră a schimbului valutar şi contrabandă, care a creat aceste penurii de bunuri", a adăugat el.
Venezuela, asemenea multor ţări bogate în petrol, importă o mare parte din mâncate şi bunuri de consum. Problema nu este, în mod necesar, faptul că venezuelenii nu au bani pentru a cumpăra unele produse, ci că produsele lipsesc. Acest lucru are un impact enorm asupra vieţii de zi cu zi a oamenilor şi asupra sistemului politic al ţării.
„Criza economică profundă cu care se confruntă Venezuela - cu penurii acute de mâncare, medicamente şi alte bunuri de bază - este un factor major care contribuie la instabilitatea politică actuală a ţării", a spus Alexander Main, asociat pentru politică internaţională la Centrul pentru Politică şi Cercetare economică. "Centrele urbane, în special Caracasul, au fost afectate de luni de proteste constante, în care manifestanţii din clasa de mijloc protestează faţă de penurii şi cer plecarea preşedintelui Maduro", a adăugat el.
Potrivit procurorului şef al ţării, peste 100 de persoane au fost ucise de la începutul lunii aprilie, potrivit Associated Press. Guvernul a anunţat măsuri de securitate care au inclus interzicerea protestelor până marţi - o mişcare criticată de ONU şi de organizaţiile pentru libertăţi civile. Constituţia Venezuelei a fost scrisă de Adunarea Constitantă anterioară, în 1999, de fostul preşedinte Hugo Chavez. În prezent, protejatul lui Chavez, actualul preşedinte Maduro, le oferă venezuelenilor oportunitatea de a alege delegaţi pentru a rescrie sau modifica legea fundamentală.
"Legislativul poziţionat împotriva Executivului şi sistemului judiciar, care creează haos în aparatul de stat în sine şi un blocaj care durează de peste un an", a spus Ciccariello-Maher. "Acesta este fundalul şi de aceea această Adunare Constituantă este prezentată dreptul una dintre metodele pentru a ieşi din impas şi a avansa", a adăugat el. Maduro şi partidul său au explicat că au dreptul să convoace Adunarea Constituantă, însă politicienii de opoziţie susţin că trebuia întrebată mai întâi opinia publică, prin referendum, aşa cum a procedat Chavez.
Nu este clar dacă venezuelenii ar fi aprobat, dacă Maduro l-ar fi cerut acest lucru. Luna aceasta, pese şapte milioane de oameni au votat într-un referendum simbolic împotriva votului din 30 iulie. "Problemele Venezuelei nu pot fi rezolvate de o Adunare Constituantă", a spus Orlando Molina, preşedintele Institutului Latino-American pentru Studii Strategice, membru al opoziţiei. În condiţiile în care mişcările de opoziţie vor boicota votul de duminică, este puţin probabil ca acesta să aducă unitate în ţară.
"Votul este încă un factor polarizator care va face mai dificilă obţinerea unei forme de reconciliere", potrivit lui Main. "Însă ceea ce se întâmplă după votul de duminică este critic. Este o ocazie de a lansa o discuţie mai amplă despre viitorul politic al ţării", a adăugat el. Partidele de opoziţie sunt îngrijorate şi că Maduro va dizolva Adunarea Naţională, pe care ele o controlează. Maduro nu a sugerat că va face acest lucru.
Niciunul dintre cei 6.120 candidaţi care se înfruntă pentru cele 545 de mandate din Adunarea Constituantă nu face parte din opoziţie, care boicotează scrutinul. Lideri din partidul de guvernare şi din opoziţie admit că Adunarea Constituantă nu va avea un impact imediat asupra instabilităţii politice şi economice din ţară. Însă, la 72 de ore după ce vor fi aleşi, cei 545 de membri aleşi se vor întâlni şi vor începe munca. În ceea ce priveşte criza, experţii atrag atenţia că nu se întrevăd soluţii la criză. În 2018 urmează să aibă loc alegeri prezidenţiale, însă unele grupări de opoziţie vor ca Maduro să se retragă mai devreme. Ei avertizează chiar că există riscul unui război civil.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Scandal mare pentru fondurile europene: Nicușor Dan, martor la o confruntare fără precedent între liderii UE care au aruncat in aer bugetul uniunii
Liderii UE nu au ajuns joi la un acord privind viitorul buget european, in cadrul summitului de la Bruxelles, la care Ro ...
-
Anchetă Reuters: Elon Musk a primit ordin direct de la Casa Albă să oprească Starlink în Ucraina
Ordinul de limitare a unui sistem de sateliti utilizat de Ucraina pentru comunicatiile de pe campul de lupta si operatiu ...
-
Momentul care ar putea influența decisiv războiul: Ucraina a rămas fără rachetele esențiale din SUA, în timp ce Trump deja s-a înțeles cu Rusia
Ucraina a ramas fara rachete de interceptare Patriot, in condițiile in care Rusia a intensificat puternic atacurile. Ace ...
-
Trump îi oferă victorii lui Putin. Experții anunță ce dă în schimb președintele Rusiei
Donald Trump ii ofera una dupa alta victorii lui Vladimir Putin; președintele american se aliniaza cu inclinațiile sale ...
-
FT: Americanii pun presiune pe Europa și Ucraina
De doua zile, reprezentanții administrației Trump suna oficiali din Europa și de la Kiev, exercitand presiuni in incerca ...
-
Die Welt: Reacție în Germania la declarațiile lui Trump despre Putin
Cititorii publicației germane Die Welt au reacționat la declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, referitoare la Vla ...
-
Kievul simte deja presiunea SUA: Decizia luată de SpaceX perturbă operațiunile militare
Compania SpaceX, condusa de miliardarul Elon Musk, a introdus o limitare pentru unele servicii Starlink in Ucraina, intr ...
-
Se pregătește o escaladare militară de proporții la nivel regional în Yemen
Riscul unui razboi la scara regionala este in creștere, dar daca rațiunea va prevala, se poate ajunge inca la o soluție ...
-
Trump a fost prins cu manipularea. Argumentele lui pentru motorina rusească, desființate chiar de către guvernul de la Moscova
Donald Trump a anunțat cu mandrie ca a ajuns la un acord cu Vladimir Putin pentru a cumpara motorina din Rusia. În ...
-
Putin a modificat doctrina nucleară a Federației Ruse: Moscova va răspunde cu arme atomice dacă Ucraina atacă Rusia cu arme occidentale
Vladimir Putin a semnat un decret care aproba modificarea doctrinei nucleare a Federației Ruse. Noua varianta a acestui ...
-
Ipocrizia uriașă de la Bruxelles: Liderii UE îl acuză pe Trump că finanțează războiul lui Putin, dar importurile europene de gaz rusesc au crescut
Acordul anunțat de președintele american Donald Trump cu Vladimir Putin, prin care Rusia urmeaza sa livreze cantitați im ...
-
Elon Musk joacă din nou în echipa lui Donald Trump și cere schimbarea lui Volodimir Zelenski: "A mers prea departe!"
Miliardarul american Elon Musk si-a aratat sustinerea pentru declaratiile presedintelui SUA, Donald Trump, potrivit caro ...
-
Ea este noua purtătoare de cuvânt a lui Donald Trump: A lucrat la Truth Social și îi modera postările președintelui SUA
Donald Trump a anunțat numirea comentatoarei conservatoare Katie Zacharia in funcția de secretar de presa al Casei Albe. ...
-
Cine este Hitler Mussolini, politicianul care a câştigat alegerile locale din Peru
Hitler Mussolini Simeón Flores, in varsta de 45 de ani, candidatul formatiunii Ahora Nación, a obtinut 34, ...
-
Eric Deters, omul de afaceri căruia Kimberly Guilfoyle i-ar fi cerut 100.000 de dolari, cere demiterea ambasadoarei
Omul de afaceri Eric Deters a declarat ca „nu are nicio indoiala" ca a fost vorba de un aranjament de tip „b ...
-
Tensiuni mari la Bruxelles: Protest de amploare împotriva austerității. Ciocniri violente între manifestanți și poliție
Protestatarii impotriva masurilor de austeritate s-au ciocnit vineri cu fortele de ordine la Bruxelles, pe marginea unei ...
-
Forțele americane se repliază. Războiul care trebuia să demonstreze forța SUA a devenit un eșec pentru Donald Trump
Decizia grabita de a retrage 12 bombardiere B-1 de la o baza aeriana din Marea Britanie, in cursul weekendului, a fost o ...
-
AfD ia în calcul să nu mai ceară ieșirea Germaniei din UE, dar propune o "uniune de naţiuni suverane"
Membri ai partidului de extrema-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) pledeaza pentru o schimbare a opozitiei de lun ...
-
Donald Trump cumpără 20 de milioane de voturi cu 90 de dolari bucata. "Administrația mea va începe imediat să trimită cecuri"
Președintele Trump a declarat ca administrația va trimite 90 de dolari la peste 20 de milioane de cetațeni in varsta pen ...
-
Britanicii vor înapoi în UE: Premierul de la Londra a recunoscut că ia în calcul revenirea în Uniune
Jumatate dintre alegatorii britanici sustin revenirea Regatului Unit in Uniunea Europeana, potrivit unui sondaj publicat ...
-
Ședință secretă la Camp David privind Iranul: „Lucrurile au fost decise sau cel puțin discutate în profunzime"
Membrii de rang inalt ai cabinetului președintelui Trump s-au adunat ore intregi la Camp David, vineri, pentru a discuta ...
-
Războiul din Golf și calculele lui Donald Trump înaintea alegerilor "midterms" și mutarea Iranului
Teheranul ofera o foaie de parcurs pentru pace, dar Washingtonul refuza concessions pana la alegeri. Flavius Caba explic ...
-
Rusia amenință cu apocalipsa peste Ucraina: Le cere diplomaţilor şi străinilor să părăsească Kievul
Rusia a facut din nou apel sambata catre diplomati si cetatenii straini aflati la Kiev sa paraseasca orasul, avertizand ...
-
Arabia Saudită plănuiește un atac pentru a rupe blocada din Marea Roșie. Sprijinul aliaților ar putea fi limitat
Arabia Saudita planuiește o ofensiva impotriva militanților Houthi din Yemen, susținuți de Iran; printre opțiunile luate ...
-
Descoperiri șocante pe contul de socializare al pilotului care ar fi vrut să prăbușească avionul în Israel
Pilotul suspectat ca ar fi atacat un alt pilot la bordul unui zbor Flydubai cu destinatia Tel Aviv, miercuri, a fost con ...
-
Scandalul declanșat de ambasadoarea americană Kimberly Guilfoyle, preluat de presa franceză. Le Monde: Nu este la prima încercare de a se amesteca în afacerile Greciei
Cotidianul francez Le Monde dedica un articol amplu scandalului legat de ambasadoarea Statelor Unite in Grecia, Kimberly ...
-
Vladimir Putin repetă „cea mai mare catastrofă" a secolului. Șeful CIA a vrut să-l avertizeze, dar a refuzat întâlnirea
Directorul CIA, John Ratcliffe, i-a avertizat pe oficialii ruși ca economia Rusiei s-ar putea prabuși intr-o criza de ti ...
-
Tentativa de atantat asupra bazei americane din Marea Britanie - Marco Rubio vorbește de un actor străin
Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, afirma ca un actor strain a fost implicat intr-un complot aparent vizand atacare ...
-
Victorie istorică pentru dreapta radicală din Franța. Partidul condus de Marine Le Pen a obținut cele mai multe mandate de până acum în urma alegerilor pentru Senat
Partidul Adunarea Naționala (Rassemblement National - RN), condus de Marine Le Pen, și aliații sai au obținut 15 mandate ...
-
Trump respinge oferta Iranului pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz. Liderul SUA ar lua în calcul noi atacuri
Președintele american Donald Trump a respins vineri o propunere iraniana privind redeschiderea stramtorii Ormuz in terme ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu