FC Barcelona estimează venituri de 80 de milioane de euro din vânzarea locurilor VIP de pe Camp Nou
Postat la: 11.11.2026 |
FC Barcelona mizează pe noul său stadion Camp Nou şi pe lojele sale luxoase pentru a-şi asigura venituri substanţiale în anii următori. Având preţuri foarte ridicate, primele abonamente se vând ca pâinea caldă, conform news.ro.
Deşi FC Barcelona s-a mutat înapoi în noul Camp Nou în noiembrie 2025, lucrările de modernizare şi extindere a stadionului nu sunt încă finalizate. Acestea vizează o parte foarte profitabilă: lojele şi locurile VIP.
Stadionul, în forma sa definitivă, urmează să fie predat în 2028, dar clubul se mobilizează deja pentru a găsi cumpărători pentru cele 9.500 de locuri VIP pe care le va avea noua arenă.
Obiectivul este unul clar: generarea a 80 de milioane de euro din vânzarea acestor bilete de lux. Potrivit publicaţiei „As", Barça a vândut deja 5.000 dintre aceste locuri, fără a lua în calcul cele aproape 500 de locuri nominative, cunoscute sub denumirea de PSL (Personal Seat Licenses).
Iar în septembrie a trecut la viteza superioară odată cu punerea în vânzare a 2.000 de locuri VIP destinate companiilor „în cadrul unei campanii foarte agresive care implică abordarea directă a clienţilor potenţiali". Şi acest demers dă roade, întrucât cele mai luxoase loje şi-au găsit toate cumpărători în condiţii foarte precise, cu un angajament pe o perioadă cuprinsă între 15 şi 30 de ani. Fiecare ofertă este însoţită de un drept de acces iniţial (plată unică), a cărui valoare variază în funcţie de formula aleasă.
Astfel, cea mai scumpă ofertă - „LOGE" (o mini-lojă privată dotată cu patru scaune de tip cinema, inclusiv un loc de parcare) - necesită o primă plată de 300.000 de euro pentru un angajament pe 30 de ani sau 207.000 de euro pentru o perioadă de 15 ani. La aceasta se adaugă plata unei sume anuale de 69.000 de euro. Iar acest lucru este atractiv, întrucât clubul a vândut deja toate locurile din această categorie.
Clubul propune apoi „Premium Seats" (locuri individuale situate lângă loje, în centrul primului inel) în schimbul unui angajament de 57.200 de euro pentru un contract de 15 ani, urmat de o sumă anuală de 19.100 de euro.
„Player Zone" (situată în spatele băncilor echipelor) se achiziţionează, la rândul său, contra unei cotizaţii anuale de 24.000 de euro. Pentru categoria „Pitch Row" (primul rând al primei tribune), sunt necesare o plată iniţială de 40.000 de euro şi achitarea unei chirii anuale de 12.000 de euro. Sunt disponibile încă două oferte de loje mai accesibile: „Balcony" (locuri care oferă o „vedere prezidenţială" în primul rând al celei de-a doua tribune) contra unei plăţi unice de 24.000 de euro şi a unei sume anuale de 8.200 de euro, şi „VIP Ring" (situat pe inelul care separă tribuna a doua de cea de-a treia), cu o plată iniţială de 22.000 de euro şi un abonament anual de 7.000 de euro.
Sunt oferite şi alte servicii pentru companii, printre care accesul la „Barça Business Club", care permite stabilirea de contacte profesionale cu alţi clienţi.
Potrivit publicaţiei As, Barça speră să încaseze 50 de milioane de euro în următoarele luni din aceste oferte, sub formă de plăţi unice. Clubul estimează venituri de 30 de milioane de euro din abonamentele anuale. Adică 80 de milioane de euro din vânzarea biletelor, ceea ce reprezintă doar 21% din această ofertă VIP.
„Celelalte 7.500 de locuri vor trebui să genereze venituri suficiente pentru a începe rambursarea datoriei colosale generate de realizarea proiectului «Espai Barça»", concluzionează publicaţia madrilenă.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Hagi a făcut anunțul: lotul României pentru meciurile cu Polonia și Bosnia
Selecționerul naționalei, Gheorghe Hagi, a anunțat lotul de jucatori cu care va ataca ultimele doua meciuri din Liga Naț ...
-
Gianni Infantino, în centrul unui nou scandal. FIFA ar fi achitat taxe de milioane de dolari în locul președintelui
Un nou scandal legat de Gianni Infantino si FIFA. Conform informatiilor publicate de New York Times si de Le Monde, sefu ...
-
Absolut incredibil: Atacantul celor de la Tenerife a murit, în urma accidentării groaznice suferite în meciul de aseară
CD Tenerife a anuntat, marti, ca fotbalistul Jesús de Miguel, care a ajuns luni la spital in urma unei ciocniri v ...
-
Surprize în clasamentul celor mai buni fotbaliști: Voturile pentru Balonul de Aur 2026 au fost dezvăluite
Harry Kane a castigat Balonul de Aur 2026 cu doar cateva puncte avans fata de locul al doilea, Kylian Mbappé. O d ...
-
Un fotbalist român, dat dispărut de o lună, a fost găsit mort. Avea doar 26 de ani
Capitanul echipei ACS Rapid Giulești a fost gasit mort dupa aproape o luna in care familia și apropiații l-au dat dispar ...
-
Kylian Mbappe pierde 7.000.000 de euro după gluma despre Mao Zedong. Șeful fotbalului spaniol, întâlnire cu ambasadorul Chinei
Kylian Mbappe s-a vazut implicat intr-un scandal uriaș, dupa declarațiile total nefericite facute despre fostul lider ch ...
-
Celebrul fan care a jurat să nu se tundă până când United nu leagă 5 victorii renunță la provocare: "Nu mai suport! M-am săturat de toate astea!"
Frank Ilett, fanul lui Manchester United care jurase sa nu se tunda pana cand echipa nu caștiga cinci meciuri la rand, a ...
-
COSR a dat-o în judecată pe Elisabeta Lipă. Cer aproape 500.000 de euro de la deputata PSD: „DNA vrea să-i ridice imunitatea"
Președinta Federației Romane de Canotaj a fost chemata in instanța de Comitetul Olimpic și Sportiv Roman. Conform unui r ...
-
Celebrul Ari Vatanen, prezent pe lista de înscrieri la ultima etapă de viteză în coastă, de la Poiana Brașov
BMW i4 Racing incheie un sezon plin cu o prezenta speciala la ultima cursa a sezonului, Trofeul Poiana Brașov AUTOKLASS, ...
-
Tricolorii spun că nu e simplu să joace așa cum vrea Hagi
Ediția 2026 a Ligii Națiunilor la fotbal este una ratata pentru echipa Romaniei. Naționala a pierdut cu Suedia (1-2 și 0 ...
-
Gigi Becali, despre Gică Hagi după meciurile naționalei: "Mi-e rușine să vorbesc acum cu el"
Gigi Becali, patronuol FCSB, a sarit in apararea selecționerului Gica Hagi dupa cele patru eșecuri la rand ale Romaniei ...
-
Toata lumea îi spunea ca e un antrenor slab si el nu credea. Acum recunoaste: "Eu sunt principalul vinovat!" Hagi își asumă eșecul în faţa Bosniei-Herţegovina
Selectionerul Romaniei, Gheorghe Hagi, a afirmat, luni seara, intr-o conferinta de presa, ca responsabilitatea pentru in ...
-
Ianis Hagi, Drăgușin, Rațiu, Man și Marin, OUT de la națională. Decizia riscantă a selecționerului pentru România - Bosnia
Naționala Romaniei infrunta in aceasta seara Bosnia-Herțegovina, de la ora 21:45, in al doilea sau meci din noua ediție ...
-
Jucătorii irlandezi au votat dacă să joace sau nu împotriva Israelului: "Să ucizi oameni nevinovați este greșit"
Jucatorii irlandezi au decis, in urma unui vot, sa dispute cele doua meciuri programate impotriva Israelului in Liga Naț ...
-
Cornel Dinu, nemilos cu strategia lui Gheorghe Hagi și prestația lui Ianis Hagi din meciul cu Suedia
Aflat la prima etapa din noua ediție a Ligii Națiunilor, selecționata Romaniei a suferit o infrangere pe terenul Suediei ...
-
Cum a murit Nae Ungureanu, supărat pe rezultatul Craiovei în Armenia: "De dimineață am auzit câinii cum fugeau agitați. M-am dus și l-am găsit gheață..."
Nicolae Ungureanu, fotbalist de legenda al Craiovei Maxima, a incetat din viața vineri dimineața, la varsta de 69 de ani ...
-
Doliu în fotbalul românesc. Nae Ungureanu, legenda Craiovei Maxima, a murit la 69 de ani
Nae Ungureanu, unul dintre fotbaliștii emblematici ai Universitații Craiova și membru al legendarei generații Craiova Ma ...
-
Campania României în Nations League: cât de departe pot ajunge Tricolorii?
Romania iși incepe campania in Nations League 2026/27 pe 25 septembrie, in deplasare, impotriva Suediei. Este primul mec ...
-
După ce au proiectat roboții care aleargă mai repede decât Usain Bolt, acum chinezii lucrează intens la roboții care vor lua locul oamenilor
Robotii umanoizi din China demonstreaza ca pot alerga mai repede decat cei mai rapizi oameni din lume, insa competitia o ...
-
Acționarul Bobonete, despre salvatorul Craiovei în Europa League: "A zis că mă împușcă, m-a împușcat. Dacă îl dădea și pe al doilea, îl puneam naș la nunta de aur"
Universitatea Craiova și Ararat-Armenia au terminat la egalitate, 1-1 (1-1), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' d ...
-
Doi motocicliști au murit în timpul calificărilor pentru Manx Grand Prix
Sam Naughton și Mauro Poncini au murit in timpul calificarilor contand pentru Manx Grand Prix la motociclism, de pe Insu ...
-
Un puști de 15 ani, convocat în premieră la naționala mare a României. E fiul unui fost internațional
FR Baschet a anunțat, joi seara, componența lotului extins al Romaniei pentru meciurile din precalificarile EuroBasket 2 ...
-
Reacția L'Equipe, după ce David Popovici a intrat în istoria natației cu trei titluri continentale consecutive
L'Equipe a reacționat imediat dupa ce David Popovici a devenit unic in istoria natației. Castigator la limita al probei ...
-
Discurs agresiv al lui Egor Kornev, rivalul lui David Popovici la medalia de aur la CE de nataţie de la Paris: 'E un tip obișnuit. El trebuia să forțeze. De ce să trag tare?'
David Popovici s-a calificat fara probleme, marti, in semifinalele probei de 100 m liber din cadrul Campionatului Europe ...
-
FIFA, reacție oficială după dezvăluirile despre amanta lui Infantino: „Un efort concertat de discreditare"
FIFA a criticat vehement ceea ce numește un „efort concertat și continuu" de a „submina" organizația și pe p ...
-
Planurile FIFA generează un scandal monstru în fotbal: „Fotbalul se va schimba pentru totdeauna". Boicot al echipelor europene la Cupa Mondială din 2030
Federațiile de fotbal ale țarilor care sunt membre ale UEFA au anunțat boicotul Cupelor Mondiale in semn de protest fața ...
-
Cutremur total în fotbal: marile naționale din Europa amenință că iau în calcul boicotarea Cupei Mondiale
Mai multe federații europene iau in calcul boicotarea Cupei Mondiale daca președintele FIFA, Gianni Infantino, continua ...
-
Rezultate din Europa League: ce a făcut Dinamo Kiev după ce a eliminat-o pe U Cluj
Maccabi Tel Aviv este ca și calificata in turul al treilea preliminar al Europa League la fotbal, dupa ce a invins-o in ...
-
O petiție pentru excluderea definitivă a Argentinei de la Mondiale a strâns un număr record de semnături
Ignorata de FIFA, petiția „Argentina Out" a capatat o amploare considerabila. Lansata pentru a solicita excluderea ...
-
Superstiția "de netrecut" a președintelui Argentinei. De ce refuză să meargă în SUA la finala cu Spania
O decizie complet neașteptata luata la cel mai inalt nivel politic aprinde spiritele inainte de marea finala a Cupei Mon ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu