• Tweet

Marea Neagra este, in adancurile ei, un rezervor urias de hidrogen sulfurat, un gaz solubil in apa, care se aprinde in contact cu oxigenul atmosferic si care are o putere calorica mai mare decat cea a gazului metan.

In caz de cutremur major, sau in cazul unei interventii umane, acest rezervor de mai multe miliarde de metri cubi, ar putea iesi la suprafata si s-ar putea aprinde instantaneu in contact cu aerul. Ceausescu a vrut sa extraga gazul inflamabil si sa-l foloseasca drept combustibil, dar rusii s-au opus. Uniunea Sovietica era pregatita sa detoneze Marea Neagra in caz de atac NATO, din sud, dinspre Turcia. Intr-un interviu pentru ZIUAnews, Emil Strainu declara: "De multi ani se stie ca Marea Neagra este un pericol pentru toata Europa de Est, iar Romania, pana in acest moment, cand Senatul a declansat ancheta, nu a facut nimic pentru a se proteja. Da, a fost vorba despre o agresiune meteorologica care a dirijat cantitati mari de apa, evaporata artificial din mare, inspre Romania."

Problema este insa mai complicata, deoarece asemenea experimente, pe care nu se stie inca cine le realizeaza, ar putea detona uriasul rezervor de hidrogen sulfurat din adancurile marii. "Pe vremea razboiului rece, Uniunea Sovietica avea in vedere producerea unei explozii catastrofale, prin aprinderea hidrogenului sulfurat din Marea Neagra, in cazul unei agresiuni NATO dinspre sud, respectiv Turcia. Ar fi fost solutia finala pentru sovietici, in caz ca alte tipuri de arme ar fi dat gres", spune Emil Strainu. "Explozia acestei pungi de hidrogen sulfurat este echivalenta celei unei bombe atomice..." Conform unor cercetari realizate pe parcursul mai multor decenii, adancul Marii Negre este un rezervor urias de hidrogen sulfurat, un gaz solubil in apa, care se aprinde in contact cu oxigenul atmosferic si care are o putere calorica mai mare decat cea a gazului metan.

In caz de cutremur major, sau in caz de interventie umana, acest rezervor urias, de mai multe miliarde de metri cubi, ar putea iesi la suprafata si s-ar putea aprinde instantaneu in contact cu aerul. Intr-o carte tehnica aparuta in Romania in 1967, dupa o traducere din limba rusa, apare la pagina 506, o informatie legata de Marea Neagra: la adancimi mai mari de 150 de metri concentratia de hidrogen sulfurat (H2S) este foarte mare, respectiv de peste 42 centimetri cubi la litru. Stiindu-se ca acest gaz poate fi folosit drept combustibil, ca si gazul metan, in anii '70 statul roman a verificat informatia, in intentia de a folosi zacamantul in scopuri industriale.

Ceausescu a comandat unei societati japoneze o serie de teste. Rezultatele au aratat ca Marea Neagra are un strat de apa sarata adanc de 200 de metri, in care se poate dezvolta viata subacvatica. Acest strat preseaza ca un capac peste o apa de adancime, toxica, imbibata cu hidrogen sulfurat si apa grea, improprie vietii. Japonezii spuneau ca echilibrul dintre apele de suprafata si cele de fund este unul fragil si ca la un cutremur major pot aparea curenti ascendenti care sa aduca gazul inflamabil la suprafata. Lucru extrem de periculos pentru tarile din vecinatatea marii. Dar cum hidrogenul sulfurat poate fi folosit drept combustibil, asa cum arata si reputatul chimist C.D. Nenitescu in cartea "Chimia Generala", s-a pus problema valorificarii acestui gaz din adancuri.

In 1981, fizicianul Silviu Dragomirescu a inaintat oficialitatilor o cerere de brevet pentru o instalatie care sa extraga hidrogenul sulfurat si apa grea din Marea Neagra, instalatie pe care a gandit-o impreuna cu termoenergeticianul Vladimir Stoenescu. Rusii nu ne-au dat voie sa folosim hidrogenul sulfurat Silviu Dragomirescu a oferit in declaratiile sale mai multe detalii: "Am trimis documentatia la Consiliul National pentru Stiinta si Tehnologie. Dosarul a fost preluat de vicepresedintele Groza. Era chiar fiul lui Petru Groza, primul premier comunist din istoria Romaniei. Groza a trimis dosarul Institutului de Cercetari Marine din Constanta, pentru verificarea informatiilor. Seful institutiei, un viceamiral, a trimis prin telex datele la Moscova. Din cate am inteles, era o conventie intre noi si ei privind cercetarile din Marea Neagra.

Uimitor insa, rusii au raspuns ca cifrele sunt eronate si ca nu exista hidrogen sulfurat in Marea Neagra, desi tot ei furnizasera anterior primele date despre acest gaz din mare, in cartea "Indrumar matematic si tehnic", care a aparut in Romania. Era clar ca vecinii de la rasarit nu aveau interesul ca noi sa ne apucam sa exploatam aceste zacaminte. Romania si-ar fi castigat mai multa independenta energetica fata de URSS. In orice caz, povestea a murit si nu am mai indraznit sa mai intervin pe langa oficialitati", spune Silviu Dragomirescu.

Desigur, fizicianul roman nu stia ca intentiile rusilor de a ne impiedica sa scoatem hidrogenul sulfurat din Pontul Euxin nu aveau la baza interese economice, ci militare. Dupa 1989, fizicianul roman si-a reluat cercetarile. Mai ales dupa ce un grup de americani a facut unele descoperiri arheologice pe fundul Marii Negre, la 150 de metri adancime. Conform ipotezei americane, intr-un trecut indepartat, cu circa 10.000 de ani in urma, Marea Neagra era un lac urias mort, fara nici un fel de viata in el, nivelul lacului fiind cu aproximativ 100 de metri sub cel al Marii Mediterane, de care era despartit de un dig situat in zona Stramtorii Bosfor de astazi.

Era o apa asemanatoare cu Marea Moarta din Orientul Apropiat... Malurile acestui lac erau locuite, asa cum arata descoperirile arheologice. In timpul glaciatiunilor, cantitatile mari de apa care au ajuns in Mediterana au presat asupra digului natural care exista in acea vreme intre cele doua mari, si au determinat ruperea acestuia si inundarea Marii Negre cu apa sarata, in zona Bosforului. Asa s-ar explica actualul strat de apa sarata de 200 de metri de deasupra apei otravitoare de dedesubt.

Silviu Dragomirescu a trimis din nou documentatia, in 1999, de data aceasta la Institutul National de Geologie si Geoecologie Marina. In acelasi an a primit raspunsul din partea institutului, in care se precizeaza ca "apare oportunitatea initierii unor cercetari complexe geologice in acest caz". Conform planurilor lui Dragomirescu, apa de mare adancime din Marea Neagra, care are o presiune de peste 200 de atmosfere, poate fi captata simplu, prin instalarea unor conducte prin care lichidul se va ridica pe principiul vaselor comunicante. Adusa la mal, aceasta apa intra in instalatia propriu-zisa unde hidrogenul sulfurat este separat de lichid si folosit drept combustibil intr-o termocentrala cu o capacitate de 4000 de Mega Wati.

Sau introdus in reteaua de alimentare cu gaz metan a Romaniei. In termocentrala, din ardere rezulta vapori de apa si sulf. Acesta din urma poate fi folosit in industria chimica. Concomitent se poate separa din apa de mare o cantitate de aproximativ 500 de tone de apa grea, cantitate suficienta pentru alimentarea centralei atomice de la Cernavoda. Fiordurile din Norvegia au zacaminte asemanatoare de hidrogen sulfurat, rezerve pe care norvegienii le folosesc pentru obtinerea apei grele de peste 50 de ani.

"Este greu de precizat ceva sigur, dar cantitatea de hidrogen sulfurat ne-ar ajunge pentru a stopa importul de gaz metan din Rusia pe o perioada de cel putin 50 de ani", este de parere Silviu Dragomirescu. Cea mai buna pozitionare a unei conducte de captare a apei cu hidrogen sulfurat ar fi la 250 de kilometri est de Constanta, dupa cum spune fizicianul, loc unde ar exista una din cele trei gropi de mare adancime ale Marii Negre. Conducta ar trebui sa ajunga la mal, unde intra in instalatia propriu-zisa, dotata cu schimbatoare de ioni pentru separarea sarurilor minerale si care trebuie construita in subteran.

Existenta hidrogenului sulfurat in Marea Neagra este explicata de specialisti prin prezenta unei specii de bacterii. In cateva milioane de ani, aceasta cantitate uriasa de gaz ar trebui sa duca la formarea unor noi zacaminte de petrol. Curent electric din gazul toxic Paralel cu cercetarile lui Silviu Dragomirescu, Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice si Izotopice (ICSI) din Rm. Valcea a demarat, in anul 2004, un studiu privind oportunitatea dezvoltarii unei platforme integrate de cercetare pentru domeniul pilelor de combustie si a realizarii de combustibili ecologici. Mai precis, se incearca transformarea hidrogenului sulfurat din Marea Neagra in energie electrica prin intermediul unor pile de combustie, o tehnologie noua, inca in studiu in tarile europene, inclusiv la noi. Aceste pile desfac molecula formata din doi atomi de hidrogen si unul de sulf, si transforma hidrogenul in energie electrica.

Vasile Stanciu, directorul stiintific si presedintele consiliului stiintific al institutului: "Propunem ca o activitate viitoare pentru Romania realizarea unei pile de combustie pentru arderea galvanica in situ, in adancuri, a hidrogenului sulfurat din Marea Neagra si experimentarea diferitelor solutii tehnologice pe un stand de emulare a conditiilor marine de mare adancime. Dezvoltarea acestui procedeu va permite obtinerea de energie electrica printr-o tehnologie nu doar nepoluanta ci depoluanta deoarece foloseste drept combustibil un reziduu toxic pentru viata marina.

Efectul exploatarii unor centrale cu astfel de pile de combustie va consta in stagnarea si mai apoi reducerea treptata a uriaselor depozite de hidrogen sulfurat cu prelungirea vietii florei si faunei marine, in conditiile in care acestea, conform predictiilor stiintifice actuale, vor disparea complet in urmatorii treizeci de ani." Realizarea acestui procedeu de producere a energiei si aplicarea lui la nivelul Marii Negre are mai multe avantaje. In primul rand, combustibilul este ars galvanic sub mare, fara sa necesite extractie, transport, procesare, depozitare, curatare si evita pericolul explodarii in contact cu aerul. In al doilea rand, combustibilul exploatat este hidrogenul sulfurat existent in apa marii, un reziduu care, in urmatorii 30 de ani, se preconizeaza de catre specialisti ca va transforma Marea Neagra in a doua Mare Moarta a lumii. Trei: dupa folosirea hidrogenului din molecula, tehnologia are ca produs secundar sulful coloidal (floare de sulf) care, nefiind solubil, se poate recupera pentru uz industrial, farmaceutic etc.