Avocatul Poporului l-ar putea face pe Dragnea Premier

Postat la: 04.01.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, va contesta mâine la Curtea Constituțională legea care îl impiedică pe Liviu Dragnea să fie premier, au declarat pentru EVZ, surse judiciare.

Conform Legii nr 90/ 2001, Art. 2, Liviu Dragnea nu poate să fie membru al guvernului după câștigarea alegerilor. Acesta este textul legii: "Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetățenia română și domiciliul în țară, se bucură de exercițiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale și nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevazute la art. 4 alin. (1)", se arată în Legea nr 90/2001. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție, la doi ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de patru ani, în dosarul "Referendumul".

Amintim că un complet de 5 judecători, condus de Livia Stanciu, a majorat pedeapsa în cazul lui Liviu Dragnea de la un an închisoare cu suspendare, cât primise la instanța de fond, la doi ani de închisoare cu suspendare. De asemenea, completul a majorat și termenul de încercare în cazul liderului PSD de la trei la patru ani.

loading...
DIN ACEEASI CATEGORIE...
PUTETI CITI SI...

Avocatul Poporului l-ar putea face pe Dragnea Premier

Postat la: 04.01.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, va contesta mâine la Curtea Constituțională legea care îl impiedică pe Liviu Dragnea să fie premier, au declarat pentru EVZ, surse judiciare.

Conform Legii nr 90/ 2001, Art. 2, Liviu Dragnea nu poate să fie membru al guvernului după câștigarea alegerilor. Acesta este textul legii: "Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetățenia română și domiciliul în țară, se bucură de exercițiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale și nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevazute la art. 4 alin. (1)", se arată în Legea nr 90/2001. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție, la doi ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de patru ani, în dosarul "Referendumul".

Amintim că un complet de 5 judecători, condus de Livia Stanciu, a majorat pedeapsa în cazul lui Liviu Dragnea de la un an închisoare cu suspendare, cât primise la instanța de fond, la doi ani de închisoare cu suspendare. De asemenea, completul a majorat și termenul de încercare în cazul liderului PSD de la trei la patru ani.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE