Bucureștiul nu are șanse să găzduiască Agenția Europeană a Medicamentului
Postat la: 09.11.2017 |
Bucureștiul nu are șanse să găzduiască Agenția Europeană a Medicamentului. Bratislava și Milano sunt favorite în cursa pentru a găzdui agenția europeană care în prezent este localizată la Londra și care va fi mutată după Brexit, scrie Financial Times.
Potrivit jurnaliștilor americani, Bratislava și Milano au cele mai mari șanse să găzduiască agenția UE pentru medicamente după Brexit. Bătălia lobiștilor pare să fi fost câștigată de Italia și Solvacia, dar lupta este departe de a fi încheiată, rezultatul fiind dat la sfârșitul acestei luni când va avea loc votul.
Diplomați europeni au declarat că ofertele depuse de Slovacia și Italia par să se detașeze față de celelalte 17 țări care și-au depus candidatura pentru a găzdui Agenția Europeană a Medicamentului. Pe următoarele locuri se află Amsterdam și Copenhaga, în timp ce România nu se numără printre favoriți
EMA, situată în prezent în Canary Wharf din Londra, este percepută ca o bijuterie a coroanei în rândul celor peste de 40 de agenții specializate ale UE. Are 900 de angajați cu normă întreagă și primește vizite de la aproximativ 35 000 de autorități naționale de reglementare și oameni de știință în fiecare an, datorită rolului său esențial în aprobarea noilor medicamente de vânzare pe piața UE.
Miniștrii europeni vor vota secret, pe 20 noiembrie, orașul care va deveni noua casă a EMA. Cu aceeași ocazie se va alege și viitoarea locație a Autorității Bancare Europene - o altă agenție UE mai mică, care are în prezent sediul la Londra. Cresterea economica a EMA si prestigiul gazduirii acesteia au determinat ceea ce un diplomat a descris ca fiind un efort de „lobby masiv" care acum atinge punctul culminant.
Potrivit diplomaților, oferta Bratislavei a fost primită pozitiv de către conducerea agenției, chiar dacă a avertizat că 70% din personal ar putea pleca dacă va fi mutat în capitala Slovaciei. Oferta slovacă este văzută de oficialități ca fiind cea mai puternică din Europa Centrală și de Est, o regiune slab reprezentată în agențiile UE. Slovacia, membră a zonei euro, este văzută bine și la Bruxelles, fiind considerată un bastion al proeuropenilor într-o regiune din ce în ce mai ostilă integrării europene.
În ceea ce privește al doilea oraș favorit, Milano, FT scrie că diplomatii chestionați au declarat ca Italia a mers până la a oferi să trimită mai multe trupe la exercițiile NATO din țările baltice în schimbul voturilor din regiune. Italienii au beneficiat, de asemenea, de problemele ofertei venite din partea Barcelonei, care este ca și respinsă din cauza crizei din Catalonia.
Europa de Nord este împărțită între mai multe oferte concurente. Autoritatea bancară este centrul unei lupte mai mici, dar tot acerbă, cu opt țări care au depus oferte. Dublin, Frankfurt și Paris sunt considerate a fi favorite pentru găzduirea ABE, care are aproape 200 de angajați și joacă un rol important în stabilirea standardelor de reglementare bancară comune.
Votul va fi în mai multe tururi. În primul tur, fiecare țară va putea da un vot în valoare de trei puncte, unul în valoare de două puncte și unul în valoare de un punct. Cu excepția cazului în care un oraș primește sprijin copleșitor în prima rundă, cei mai apreciați trei candidați vor merge în continuare în următoarele runde de vot până când va fi desemnat un singur câștigător.
Votul va fi secret, iar mulți candidați sunt susceptibili, cel puțin în prima rundă, să se voteze singuri. Unii diplomați avertizează că națiunile ar putea chiar să încerce să voteze pentru candidații mai slabi, cu scopul de a slăbi concurenții serioși. Miza pentru concurența acerbă o reprezintă atragerea angajaților cu înaltă calificare din cadrul agențiilor, a familiilor lor, a afacerilor care vin odată cu ei și a numărului mare de vizitatori, se așteaptă în jur de 40.000 de sejururi la hoteluri pe an.
Guvernul de la București a depus la sfârșitul lunii iulie, la Comisia Europeană, dosarul de candidatură pentru relocarea Agenţia Europeană pentru Medicamente. „Am încredere în şansele României de a se califica pentru această selecţie, pentru că dispunem de o expertiză substanţială în sectorul medical. Informaţiile din dosarul de candidatură susţin cu elemente concrete argumentele noastre că România este pregătită să-şi asume o astfel de responsabilitate", atransmis premierul Mihai Tudose.
Locaţia propusă de România se află în zona de nord a Bucureştiului, chiar în spatele staţiei de metrou Pipera. Agenţia Europeană pentru Medicamente ar urma să fie găzduită de o clădire nouă, care va avea o suprafaţă de aproximativ 27.000 de metri pătraţi, cu un centru de conferinţe ce poate găzdui 720 de participanţi şi o excelentă infrastructură IT&C. Concurența Bucureștiului pentru EMA o reprezintă orașe precum Amsterdam, Copenhaga, Barcelona, Viena, Bruxelles, Bonn, Stockholm, Atena Milano și Bratislava.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Axios: Netanyahu a fost „isteric" din cauza acordului SUA-Iran ce privește Libanul
Guvernul israelian este ingrijorat ca acordul dintre SUA și Iran ar putea legitima influența Iranului in Liban și ar put ...
-
Andreea Bănică, experiență violentă în aeroportul Otopeni: „Am primit și un ghiozdan în ceafă"
Înainte de a pleca intr-o escapada de cateva zile, Andreea Banica a avut parte de o serie de incidente neplacute p ...
-
Mircea Dinescu, pamflet după ce Guvernul Veștea a picat: "Meseria de sforar, pe care Bolojan a uitat s-o impoziteze, face o concurență neloială păienjenilor"
Mircea Dinescu a publicat un pamflet pe Facebook, dupa ce Guvernul propus de Adrian Vestea nu a reusit sa primeasca votu ...
-
Trenduri noi în echiparea laboratoarelor: lame de microscop avansate, consumabile smart și automatizare pentru un laborator performant
Presiunea de a obține rezultate mai rapide, mai precise și mai ușor de urmarit schimba felul in care arata un laborator ...
-
Fenomenul care dogorește Europa: Ce este "blocajul omega" și de ce aduce temperaturi extreme
Valul de caldura intens care cuprinde Europa de Vest si care a dus deja la peste 40 de decese numai in Franta este alime ...
-
Ce nu îți spune niciun ghid urban despre scuterul electric la sat
Dimineața pleci la camp, la pranz treci pe la vecin sa iei niște oua, dupa-amiaza faci un drum pana la magazinul din cen ...
-
Momentul bizar care a declanșat era „farfuriilor zburătoare". Ce a văzut pe cer experimentatul pilot Kenneth Arnold
Acum aproape opt decenii se dadea startul „erei" OZN-urilor. Extratereștrii și „farfuriile zburatoare" au de ...
-
Marea întoarcere: Turiștii canadieni, în frunte cu cei din Gen Z, revin în forță în SUA
Milioane de turiști canadieni au revenit in forța in Statele Unite in ultimele luni, dupa un ingheț de peste un an și ju ...
-
Ce nu trebuie să spui niciodată când ești oprit de poliție în trafic. Întrebarea aparent banală a polițistului care poate influența dosarul
Puțini șoferi raman complet relaxați atunci cand sunt opriți de poliție in trafic. În astfel de momente, agenții l ...
-
Nu face minuni, dar e ieftin și înlocuiește cu succes pâinea albă - Alimentul pe care persoanele cu glicemie mare ar trebui să-l consume zilnic
Cand vine vorba despre glicemie, soluțiile spectaculoase sunt rare. Cele utile sunt, de multe ori, banale. Unul dintre c ...
-
„Burevestnik", arma care îi îngrijorează pe experți. Rusia a creat prima rachetă de croazieră propulsată de un reactor nuclear deschis
Doi cercetatori de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) susțin ca au reușit sa descifreze principiul de funcți ...
-
PNL își exclude „puciștii". 18 lideri și parlamentari, dați afară după susținerea Guvernului. Cătălin Predoiu, Adrian Veștea și Hubert Thuma, pe listă
Partidul Național Liberal se pregatește pentru una dintre cele mai ample serii de excluderi din ultimii ani. Noua conduc ...
-
A mers pe mâna lui Trump și a pierdut. Benjamin Netanyahu trage ponoasele după acordul dintre Washington și Iran
Timp de zece ani, premierul Benjamin Netanyahu a jucat totul pe o singura carte: Donald Trump. A pariat ca, braț la braț ...
-
Fenomen astronomic rar, vizibil cu ochiul liber: Marte se întâlnește cu Pleiadele
Cei care privesc cerul inainte de rasaritul Soarelui vor putea vedea, in aceasta saptamana, o apropiere spectaculoasa in ...
-
Peștele toxic care bagă Grecia în alertă. A fost observat tot mai aproape de plajele frecventate de turiști și Crucea Roșie lansează avertismente
Autoritațile din Grecia urmaresc cu ingrijorare extinderea rapida a unei specii invazive care a ajuns tot mai aproape de ...
-
Care sunt cele mai bune aplicații de cazinou pe mobil
Descopera criteriile importante pentru alegerea unei aplicații de casino mobil și afla ce ofera principalele platforme d ...
-
Moment istoric în Port Bazinul Nou Galaţi. Prima navă a acostat după 38 de ani
Port Bazinul Nou Galati a marcat un moment considerat istoric pentru infrastructura portuara a orasului, odata cu acosta ...
-
Premierul britanic Keir Starmer a demisionat: instabilitate fără precedent în istoria modernă a țării
Premierul britanic Keir Starmer a demisionat, scrie presa britanica. El a spus ca a discutat deja cu regele. Starmer est ...
-
Daily Express: Zelenski amenință să extindă conflictul cu Rusia printr-un atac asupra Belarus
Declarația lui Volodimir Zelenski privind un posibil atac asupra Republicii Belarus poate duce la o escaladare a conflic ...
-
Anunț major de la Teheran după negocieri: Iranul spune că restricțiile asupra exporturilor de petrol au fost eliminate
Iranul a transmis luni primele semnale privind rezultatele discuțiilor diplomatice purtate in ultimele zile, iar mesajul ...
-
ANAF declanșează una dintre cele mai mari vânzări de bunuri din ultimii ani: mii de vagoane, locomotive și proprietăți ale CFR Marfă, scoase la licitație
Autoritațile fiscale au demarat o ampla operațiune de valorificare a activelor aflate sub sechestru ale CFR Marfa, intr- ...
-
Credibilitatea lui Trump primeste inca o lovitură: Iranul afirmă că nu mai redeschide Strâmtoarea Ormuz până nu va fi pace în Liban
Agentia iraniana de presa Tasnim a relatat duminica, citand o sursa apropiata echipei de negociere, ca Iranul nu intenti ...
-
Decizie istorică pentru ortodocși: De teama lui Donald Trump, Recep Tayyip Erdogan a ordonat redeschiderea Seminarului Teologic Halki
Presedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a ordonat duminica reluarea discutiilor privind redeschiderea Seminarului Te ...
-
„Fiica" misterioasă: Postarea criptică a lui Trump devenită virală pe rețelele sociale
Președintele Donald Trump este cunoscut deja pentru rafale de postari pe rețeaua sa sociala, la ceas de seara, pe subiec ...
-
Noul Air Force One. Trump: "Casă Albă zburătoare la un nivel de lux pe care nimeni nu l-a mai văzut până acum"
Președintele Donald Trump a dezvaluit un nou avion Boeing 747-8 pentru Air Force One, pe care guvernul din Qatar i l-a d ...
-
Virusul care poate persista în creier luni sau chiar ani după infecție. Ce au descoperit oamenii de știință
Virusul Ebola poate supraviețui neobservat in organism luni sau chiar ani dupa infecția inițiala, ceea ce poate favoriza ...
-
Un cult satanic și teroriștii recrutează copii prin intermediul jocurilor video
Oficiali din domeniul securitații din Regatul Unit avertizeaza asupra creșterii numarului de copii și adolescenți expuși ...
-
Bursele globale închid pe roșu: investitorii evaluează riscurile acordului de pace din Orientul Mijlociu
Pietele bursiere globale au incheiat sedinta de vineri in teritoriu negativ, investitorii evaluand daca acordul de pace ...
-
Surpriză - Corecţia acţiunilor SpaceX şterge aproape toate câştigurile investitorilor medii care au cumpărat după listare
Investitorii medii care au cumparat actiuni SpaceX pe bursa dupa debutul spectaculos al companiei au pierdut aproape toa ...
-
Jocul halucinațiilor. Ce este „provocarea Benadryl" de pe TikTok. O adolescentă a ajuns în moarte cerebrală
O adolescenta in varsta de 15 ani se afla in moarte cerebrala dupa ce a participat la „provocarea Benadryl", o ten ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu