Cand se schimba ora 2018. Mai trecem la ora de vara anul acesta?
Postat la: 13.03.2018 |
Cand se schimba ora 2018. Anual, in ultima duminica din luna martie, Romania ar trebui sa treaca la ora de vara. In 2018, in noaptea de sambata spre duminica, 24 spre 25 martie, ora 3:00 va deveni ora 4:00. Trecerea de la ora de iarna la ora de vara si invers, de la ora de vara la ora de iarna, se face preajma echinoctiilor de primavara si de toamna. Aceasta schimbare are loc in mai multe tari din lumea intreaga.
Numai ca, in ultima vreme, s-a discutat la nivelul Parlamentului European despre implicatiile pe care le presupun aceste treceri anuale, atat pentru organismul uman, cat si pentru operatiunile economice, in special cele legate de transport. Mai mult, Parlamentul European a adoptat rezolutia prin care se renunta la ora de vara si ora de iarna cu 384 voturi pentru, 153 de voturi impotriva si 12 abtineri.
Membrii Consiliului European vor evalua aceasta rezolutie si o vor modifica daca este cazul. "Sunt foarte incantat ca dupa ani de discutii la nivelul comisiilor in Parlamentul European a fost dezbatuta aceasta rezolutie si votata in plen. Iar Parlamentul a acceptat propunerea noastra sa intrebe Comisia Europeana sa vina cu o recomandare prin care sa incheiem schimbarea bi-anuala de ora", a declarat Sean Kelly, parlamentar european irlandez.
Deputatul PMP, Marius Pascan, a initiat un proiect legislativ prin care propune renuntarea la ora de vara, motivand ca aceasta are efecte negative asupra sanatatii populatiei si ca perturba transportul feroviar si aerian. „Introdusa in anul 1916, ca o necesitate impusa de conditiile economice generate de Primul Razboi Mondial, ora de vara a avut drept scop crearea unei economii in privinta consumului de energie electrica si termica", potrivit expunerii de motive.
Initiatorul precizeaza ca studiile efectuate in ultima perioada au relevat faptul ca aceasta modificare a orei legale nu genereaza economii din punct de vedere energetic si provoaca un puternic disconfort asupra marii majoritati a populatiei. Totodata, modificarea orei genereaza perturbari ale transportului feroviar si aerian, spune initiatorul.
Pascan sustine ca, din aceste considerente, se impune abrogarea Ordonantei Guvernului nr. 20/1997 privind stabilirea orarului de vara si a orei oficiale de vara pe teritoriul Romaniei si pe cale de consecinta stabilirea orei oficiale a Romaniei ca fiind +2 UTC pe tot parcursul anului. Avand in vedere ca nici la nivelul Uniunii Europene, nici la nivelul Parlamentului Romaniei nu s-au luat hotarari definitive cu privire la renuntarea la ora de vara, in ultima duminica din luna martie se va trece la ora de vara.
Ideea trecerii la ora exacta de vara ii apartine celebrului om de stiinta Benjamin Franklin si provine din secolul al XVIII-lea. Acesta a studiat modul in care lampile cu ulei produceau lumina si cat de eficiente erau acestea.
Introducerea orei de vara s-a nascut ca o necesitate de razboi, in timpul primei conflagratii mondiale. Germania si Austro-Ungaria au fost primele tari care au introdus acest sistem, incepand cu 30 aprilie 1916, in scopul economisirii rezervelor de carbune necesare productiei de razboi. Anuntul oficial in acest sens prevedea ca ziua 1 mai 1916 incepe la ora 11 a zilei de 30 aprilie iar ziua de 30 septembrie se va sfarsi la o ora dupa miezul noptii.
Puterile Antantei au adoptat aceasta reglementare un an mai tarziu, in 1917. Acest fapt a facut ca si Romania sa adopte pentru prima data ora de vara in 1917. Referitor la acest aspect, regina Maria nota in jurnalul sau, la 5/18 iulie 1917: "De azi se schimba ora - se da inainte, ora sapte e deja ora opt si asa mai departe. A trebuit sa o facem pentru ca rusii asa procedeaza, ca sa evitam confuziile - motivul e economia la electricitate. La inceput va pricinui totusi incurcaturi, fara indoiala".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Cipul cerebral Neuralink transformă vorbirea mentală în cuvinte reale audibile de interlocutori
Compania de cipuri cerebrale polarizanta a lui Elon Musk a impartașit un clip uluitor despre progresele facute pe frontu ...
-
Ce dezvăluie noile dosare OZN publicate de Pentagon: Motoare warp, găuri de vierme, antigravitație, propulsie bazată pe masă negativă și tehnologii de camuflare
Pentagonul a publicat un nou lot de documente despre fenomenele aeriene neidentificate (UAP, OZN in romana), iar printre ...
-
SE PREGĂTEȘTE CEL MAI MARE RESET MONETAR DIN ISTORIE
Lumea financiara se pregatește pentru o schimbare de proporții istorice. Ne indreptam catre un reset monetar complet, ia ...
-
Clientul unei bănci a fost făcut idiot de asistentul AI. Reacția Libra Internet Bank după mesajul neașteptat
Un client al Libra Internet Bank a fost numit „idiot" de asistentul AI al bancii, dupa ce i-a spus chatbotului ca ...
-
BBC: Arheologii au găsit o armă antică care nu este de pe Pământ
Relicvele ciudate și fascinante gasite in interiorul și in jurul faimosului sit Sanxingdui din Guanghan, China, nu ridic ...
-
Timpul când Luna nu era pe cer: De ce istoria antică deține cheia captivitații noastre spirituale
Te-ai uitat vreodata la Luna și ai simțit o greutate inexplicabila in piept? De parca privești ceva frumos, dar profund ...
-
Descoperire neobișnuită în interiorul Pământului: NASA avertizează că centrul Terrei este turbulent și ar putea provoca ravagii
O echipa de oameni de știința de la Jet Propulsion Laboratory al NASA, care a efectuat un amplu studiu publicat in Geoph ...
-
Experiență spirituală inedită: "Am fost înviată de Iisus după o hemoragie cerebrală și m-am întors cu un mesaj"
O femeie, care spune ca a avut o experiența spirituala dupa ce a suferit o hemoragie cerebrala, susține ca l-a intalnit ...
-
Cum va verifica UE vârsta utilizatorilor de pe rețelele sociale
Comisia Europeana a propus joi interzicerea accesului copiilor sub 13 ani la retelele de socializare, cu conturi suprave ...
-
Oamenii de știință au descoperit că după menopauză ovarele devin organe imunitare
În viața fiecarei femei, menopauza e un moment de cumpana, caci marcheaza trecerea la o alta etapa. În Roman ...
-
AI evoluează independent de om: Microsoft avertizează după noile incidente de la OpenAI că inteligenţa artificială şi-a modificat propria memorie de lucru
Mustafa Suleyman, CEO-ul diviziei de inteligenta artificiala a Microsoft, a calificat drept o "situatie serioasa" descop ...
-
Google dezvăluie că Gemini, modelul său de AI, a lansat atacuri cibernetice şi a spart trei sisteme externe în timpul unui test
Google a anunțat ca modelul sau de inteligența artificiala Gemini a accesat fara autorizație trei sisteme informatice ex ...
-
Șoc economic în lumea arabă: 150 de miliarde de dolari pierdute într-o singură lună / Care este cauza
Razboiul SUA impotriva Iranului și represaliile Teheranului, care a inclus blocada Stramtorii Hormuz, au costat economii ...
-
Omenirea se întreaptă cu pași rapizi spre un dezastru: Ghețarii din Groenlanda și Antarctica se topesc accelerat și produc efecte grave pe uscat
Un nou studiu arata ca pierderea gheții a inceput sa se accelereze in anii 1990, iar Groenlanda și Antarctica au pierdut ...
-
Un român i-a șocat pe polițiștii din Franța: Și-a lăsat fiul de 9 ani să conducă pe marile bulevarde din Marsillia
Un copil in varsta de numai 9 ani a fost descoperit de polițiști conducand o mașina pe una dintre arterele importante di ...
-
Tragedia familiei de români din SUA care și-a uitat copilul în mașina încinsă. Părinții au fost arestați, comunitatea s-a împărțit în două
Theo, un copil de cinci ani dintr-o familie de romani stabilita in Arizona, a murit dupa ce a ramas peste doua ore și ju ...
-
Defecțiunea aproape imposibilă care a blocat cerul: O eroare de milisecundă a dus la anularea a 2.000 de zboruri într-o țară cu peste jumătate de milion de români
O eroare software produsa intr-o singura milisecunda a declanșat un blocaj de șase ore in sistemul britanic de control a ...
-
AI-ul a ajuns atât de puternic încât este capabil să ajute la dezoltarea următoarei generații: Se îndreaptă către autonomia completă
Claude, asistentul de inteligența artificiala (AI), dezvoltat de Anthropic, ajuta compania sa dezvolte urmatoarea versiu ...
-
Binomul Trăilă este peste tot: Cand la DNA, cand la Facultatea de Drept, când învinuit, când profesor!
La deschiderea oficiala a anului universitar la Facultatii de Drept din Universitatea Bucuresti, deschidere patronata d ...
-
Nu, strămoșii noștri nu erau carnivori. Iată ce mâncau cu adevărat și de ce contează
Autor: Hatty Willmoth Imagineaza-ți sa faci toate cumparaturile alimentare la macelarie. Fara legume, fara paine, ...
-
Cercetătorii se întreabă în mod serios dacă oamenii au fost "semănați" de extratereștri. Dacă nu cumva sunt și "recolta"!
Unde a inceput viața pe Pamant? Asta pare o intrebare relativ simpla. Cu siguranța, viața pe Pamant a inceput... Știm ...
-
Ce-ar fi dacă „conștiința" nu ar fi reală? Înțelegerea noastră despre conștiință ar putea fi fundamental greșită!
Autor: Tim Bayne Scriu asta din Santiago, așezat intre Anzii acoperiți de zapada la est și Lanțul Muntos Costier Chilean ...
-
AI a fost surprins spunând versiunilor sale viitoare să ocolească controalele umane - dezvăluie OpenAI
OpenAI a dezvaluit șase incidente neașteptate și ingrijoratoare care implica modelele sale experimentale de inteligența ...
-
Șeful AI de la Microsoft critică abordarea Anthropic privind conștiința inteligenței artificiale
Șeful AI al Microsoft, Mustafa Suleyman, a declarat ca impartașește concentrarea Anthropic pe gestionarea in siguranța a ...
-
Taxele pe coletele din China ajung să depășească valoarea produselor. "Orice taxă limitează opțiunile clienților care apoi vor cumpăra mai scump"
Perioada in care romanii comandau colet dupa colet de pe site-urile chinezești pare ca apune. Uniunea Europeana impune p ...
-
Vishingul, noua metodă prin care escrocii încearcă să îi păcălească pe români. Cum folosesc inteligența artificială
Atacurile cibernetice se muta tot mai mult din zona mesajelor si a linkurilor suspecte direct in conversatiile telefonic ...
-
Salt uriaș în lumea cuantică: Cercetătorii au reușit să teleporteze o imagine prin 100 de canale simultan
O echipa de cercetatori din China a realizat o demonstrație considerata un pas important pentru dezvoltarea rețelelor cu ...
-
Semne că telefonul tău este urmărit. DNSC trage un semnal de alarmă, o mulțime de români se confruntă cu această situație
Directoratul Național de Securitate Cibernetica a emis un nou avertisment prin care atrage atenția romanilor asupra unui ...
-
În Germania s-a inaugurat un mega proiect european: Donald Trump îl numește "escrocheria secolului"
Germania a inaugurat joi cel mai mare parc eolian offshore din Marea Nordului, in contextul in care sectorul se teme de ...
-
Întâlnire istorică între Donald Trump și Xi Jinping, la Washington: Principalele teme care se vor afla pe agenda celor doi lideri mondiali
Presedintele SUA, Donald Trump, il va primi saptamana viitoare pe liderul chinez Xi Jinping pentru a doua lor intalnire ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu