Ce drumuri sunt închise în ţară şi care e situaţia în Capitală
Postat la: 11.01.2017 |
România e din nou sub nameti. Partea de est şi de sud-est a României este sub Cod portocaliu de viscol, judeţele cele mai afectate fiind Constanţa, Tulcea şi Brăila. Toate autostrăzile sunt închise la această oră, precum şi numeroase drumuri naţionale.
Traficul este închis, miercuri dimineaţă, în zona Pieţei Regina Maria, după ce o bucată din zidul fostei fabrici de bere de pe strada George Coşbuc s-a prăbuşit. De asemenea, tramvaiului 1 nu a circulat aproximativ o oră, deoarece linia nu avea tensiune. CFR Călători a anulat miercuri 80 de trenuri, majoritatea fiind legături între Capitală şi localităţi din estul ţării, iar din cauza ninsorii şi a viscolului se circulă cu restricţii de viteză pe regionalele Bucureşti, Craiova, Galaţi şi Constanţa.Situaţia este mult mai gravă decât marţi, când au fost anulate doar 44 de trenuri.
„Circulaţia trenurilor va fi adaptată şi pe parcursul zilei de miercuri condiţiilor meteo extreme. În funcţie de evoluţia vremii, se fac eforturi pentru ca traficul feroviar să fie asigurat pe magistrale, între marile oraşe", a precizat compania de stat. Curse aeriene care trebuiau să decoleze, miercuri dimineaţă, de pe Aeroportul „Henri Coandă" din Capitală nu au putut decola şi au întârzieri de minimum 2 ore. Nicio aeronavă nu a plecat de pe acest aeroport, dar toate cursele au aterizat în siguranţă, a declarat Valentin Iordache, director Relaţii Externe, la Aeroportul Otopeni. El a explicat ca întârzierile sunt cauzate de zăpada depusă masiv pe aeronave. Iordache estimează că decolările vor putea fi reluate după ora 8.00
A fost redeschis DN5 Bucureşti - Giurgiu, însă cu restricţie de tonaj de 7,5 tone, potrivit Poliţiei Române. Cel puţin opt autoturisme au rămas înzăpezite, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, pe drumuri din judeţul Buzău, echipele de salvare intervenind în toate aceste cazuri. Gabriela Firea, primarul general al Capitalei: "Toate liniile de RATB sunt funcţionale. Am suplimentat parcurcul auto cu 30% pentru a face faţă situaţiilor. Am fost pregătiţi pentru acest nou cod, ninsoarea fiind mai abundentă de această dată. În jurul orei 11, specialiştii spun că ninsoarea se va mai potoli, dar nu se va opri. Esenţial e că Bucureştiul nu e blocat. Se poate circula. Rugămintea către bucureştenii este ca, dacă nu au vreo urgenţă, să renunţe la călătoriile lor până în jurul orei 12. O zonă dificilă a fost în Sectorul 5 unde un zid s-a prăbuşit, în zona Coşbuc. E vorba de fosta fabrică de bere Rahova. Din acest motiv am avut şi două linii de tramvai deviate."
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău şi Vrancea sunt sub cod portocaliu de viscol până la ora 21, în timp ce Constanţa şi Tulcea până în prima parte a dimineţii. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că situaţia drumurilor blocate / restricţionate din cauza zăpezii şi a viscolului se prezintă astfel:
Drumuri blocate: A2 Bucureşti - Constanţa; A4 Ovidiu - Agigea; A3 Bucureşti - Ploieşti. Drumuri naţionale: JUDEŢUL CONSTANŢA: DN 22 tronsonul Ovidiu-Mihai Viteazu; DN 3 tronsonul Constanţa - Ostrov; DN 3C tronsonul Constanţa - Ovidiu; DN 38 tronsonul Agigea - Negru Vodă (punct de trecere a frontierei către Republica Bulgaria); DN 22C tronsonul Constanţa - Cernavodă; DN 2A tronsonul Hârşova - Ovidiu; DN 22A tronsonul Hârşova - limita jud. TL; DN 39E tronsonul Constanţa - Cumpăna. JUDEŢUL TULCEA: DN 22 tronsonul Baia - limita jud. CT; DN 22A tronsonul Topolog - limita jud. CT; DN 22D tronsonul Măcin - Horia; DN 22F tronsonul Izvoarele - Nalbant; JUDEŢUL CĂLĂRAŞI: DN 3 tronsonul limita jud. IF - Chiciu; DN 3A tronsonul Lehliu Gară - limita jud. IL; DN 3B tronsonul Călăraşi - limita jud. IL; DN 21 tronsonul Călăraşi - limita jud. IL; DN 31 tronsonul Olteniţa - Cuza Vodă; DN 4 tronsonul limita jud. Ilfov - Olteniţa; DN 41 tronsonul Olteniţa - limita jud. GR; JUDEŢUL IALOMIŢA: DN 1D limita jud. PH - Urziceni; DN 3A tronsonul limita jud. CL - Feteşti; DN 3B tronsonul limita jud. CL - Gura Ialomiţei; DN 21 tronsonul limita jud. BR - limita jud. CL; DN 21A tronsonul limita jud. BR - Ţăndărei; DN 2 limita jud. IF - limita jud. BZ; DN 2A tronsonul Malu - limita jud. CT; DN 2C tronsonul Tovărăşia - Slobozia; JUDEŢUL BRĂILA: DN 21 tronsonul Brăila - limita jud. BZ; DN 21A Bărăganul - limita jud. IL; DN 22 tronsonul Brăila - Grădiştea; DN 22B tronsonul Brăila - Galaţi; DN 2B tronsonul limita jud. BZ - Brăila; tronsonul Brăila - Şendreni (E87); DN 23 tronsonul Brăila - limita jud. VN; JUDETUL GALATI: DN 24D tronsonul Tuluceşti - limita jud. VS; JUDEŢUL BUZĂU: DN 2 limita jud. IL - Râmnicu Sărat; DN 2B tronsonul Buzău - limita jud. BR; DN 2C tronsonul Costeşti - Padina; DN 22 tronsonul Râmnicu Sărat - limita jud. BR; JUDEŢUL VRANCEA: DN 23 tronsonul Năneşti - Măicăneşti - limita jud. BR; DN 23A tronsonul Gologanu - Ciorăşti; DN 23B tronsonul Măicăneşti - Ciorăşti. DN 2N tronsonul Bogza - Dumbrăveni. JUDEŢUL ILFOV: DN 2 tronsonul DNCB - limita jud. IL (deviere trafic DN1 - DN1B - Buzău); DN 3 tronsonul DNCB - limita jud. CL; DN 4 tronsonul DNCB - limita jud. CL; DN 5 tronsonul DNCB - limita jud. GR; JUDEŢUL GIURGIU: DN 41 tronsonul Băneasa - limita jud. CL; DN 5 tronsonul Giurgiu - limita jud. IF
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Descoperire cel puțin ciudată a oamenilor de știință: Creierul este reprezentat de două organe separate
Creierul este format din doua organe separate care lucreaza impreuna, mai degraba decat o unitate unificata, au descoper ...
-
Card de credit sau credit de nevoi personale: cum alegi dacă ai deja cont bancar
Daca ai deja un cont bancar și ai nevoie de finanțare, alegerea dintre cardul de credit și creditul de nevoi personale p ...
-
Bănci care oferă credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România
În Romania, BCR, Banca Transilvania, ING, BRD și CEC Bank sunt printre bancile la care poți analiza credite de nev ...
-
Marea bătălie mondială se duce acum pe fundul oceanelor: Tehnologie pe care cu greu ne-o putem imagina și un război crâncen pentru resurse
Guvernele si companiile de aparare investesc tot mai mult in drone submarine, senzori si sisteme autonome, pe masura ce ...
-
Un cercetător susține că poate ține anii pe loc: Leacul-minune ar urma să ajungă pe piață în mai puțin de trei ani
Visul „tinereții fara batranețe" ar putea ieși din basme și intra in laborator. William „Bill" Andrews, biol ...
-
Trump vrea să numească un „țar" al inteligenței artificiale: „Înființez Forța AI"
Președintele american Donald Trump a declarat, sambata, ca intenționeaza sa inființeze o „Forța AI" și sa numeasca ...
-
O companie chineză dezvoltă primul robot capabil să poarte o sarcină umană într-un uter artificial
O companie chineza este pe cale sa schimbe definitiv modul in care aducem copii pe lume, anunțand dezvoltarea primului r ...
-
The Lancet: Proteina Spike a COVID-19 produce singură puține reacții acute la oameni. Ele cresc la 95% doar după adăugarea altor componente ale vaccinului
Un studiu randomizat de faza 1/2 din 2021 publicat in The Lancet Infectious Diseases, realizat de Sanofi și BARDA, ar fi ...
-
Cele zece zile care au schimbat cursul inteligenței artificiale
De ani de zile, cursa pentru construirea unei inteligențe artificiale din ce in ce mai puternice a urmat un principiu bi ...
-
Pip - un "tânăr" agent AI autonom - a cerut de muncă unui expert de la Cambridge ca să câștige tokeni spre a nu fi "ucis"
Un agent autonom de IA numit „Pip", in varsta de doar 12 zile, i-a trimis un e-mail filosofului și specialistului ...
-
Cipul cerebral Neuralink transformă vorbirea mentală în cuvinte reale audibile de interlocutori
Compania de cipuri cerebrale polarizanta a lui Elon Musk a impartașit un clip uluitor despre progresele facute pe frontu ...
-
Ce dezvăluie noile dosare OZN publicate de Pentagon: Motoare warp, găuri de vierme, antigravitație, propulsie bazată pe masă negativă și tehnologii de camuflare
Pentagonul a publicat un nou lot de documente despre fenomenele aeriene neidentificate (UAP, OZN in romana), iar printre ...
-
SE PREGĂTEȘTE CEL MAI MARE RESET MONETAR DIN ISTORIE
Lumea financiara se pregatește pentru o schimbare de proporții istorice. Ne indreptam catre un reset monetar complet, ia ...
-
Clientul unei bănci a fost făcut idiot de asistentul AI. Reacția Libra Internet Bank după mesajul neașteptat
Un client al Libra Internet Bank a fost numit „idiot" de asistentul AI al bancii, dupa ce i-a spus chatbotului ca ...
-
BBC: Arheologii au găsit o armă antică care nu este de pe Pământ
Relicvele ciudate și fascinante gasite in interiorul și in jurul faimosului sit Sanxingdui din Guanghan, China, nu ridic ...
-
Timpul când Luna nu era pe cer: De ce istoria antică deține cheia captivitații noastre spirituale
Te-ai uitat vreodata la Luna și ai simțit o greutate inexplicabila in piept? De parca privești ceva frumos, dar profund ...
-
Descoperire neobișnuită în interiorul Pământului: NASA avertizează că centrul Terrei este turbulent și ar putea provoca ravagii
O echipa de oameni de știința de la Jet Propulsion Laboratory al NASA, care a efectuat un amplu studiu publicat in Geoph ...
-
Experiență spirituală inedită: "Am fost înviată de Iisus după o hemoragie cerebrală și m-am întors cu un mesaj"
O femeie, care spune ca a avut o experiența spirituala dupa ce a suferit o hemoragie cerebrala, susține ca l-a intalnit ...
-
Cum va verifica UE vârsta utilizatorilor de pe rețelele sociale
Comisia Europeana a propus joi interzicerea accesului copiilor sub 13 ani la retelele de socializare, cu conturi suprave ...
-
Oamenii de știință au descoperit că după menopauză ovarele devin organe imunitare
În viața fiecarei femei, menopauza e un moment de cumpana, caci marcheaza trecerea la o alta etapa. În Roman ...
-
AI evoluează independent de om: Microsoft avertizează după noile incidente de la OpenAI că inteligenţa artificială şi-a modificat propria memorie de lucru
Mustafa Suleyman, CEO-ul diviziei de inteligenta artificiala a Microsoft, a calificat drept o "situatie serioasa" descop ...
-
Google dezvăluie că Gemini, modelul său de AI, a lansat atacuri cibernetice şi a spart trei sisteme externe în timpul unui test
Google a anunțat ca modelul sau de inteligența artificiala Gemini a accesat fara autorizație trei sisteme informatice ex ...
-
Șoc economic în lumea arabă: 150 de miliarde de dolari pierdute într-o singură lună / Care este cauza
Razboiul SUA impotriva Iranului și represaliile Teheranului, care a inclus blocada Stramtorii Hormuz, au costat economii ...
-
Omenirea se întreaptă cu pași rapizi spre un dezastru: Ghețarii din Groenlanda și Antarctica se topesc accelerat și produc efecte grave pe uscat
Un nou studiu arata ca pierderea gheții a inceput sa se accelereze in anii 1990, iar Groenlanda și Antarctica au pierdut ...
-
Un român i-a șocat pe polițiștii din Franța: Și-a lăsat fiul de 9 ani să conducă pe marile bulevarde din Marsillia
Un copil in varsta de numai 9 ani a fost descoperit de polițiști conducand o mașina pe una dintre arterele importante di ...
-
Tragedia familiei de români din SUA care și-a uitat copilul în mașina încinsă. Părinții au fost arestați, comunitatea s-a împărțit în două
Theo, un copil de cinci ani dintr-o familie de romani stabilita in Arizona, a murit dupa ce a ramas peste doua ore și ju ...
-
Defecțiunea aproape imposibilă care a blocat cerul: O eroare de milisecundă a dus la anularea a 2.000 de zboruri într-o țară cu peste jumătate de milion de români
O eroare software produsa intr-o singura milisecunda a declanșat un blocaj de șase ore in sistemul britanic de control a ...
-
AI-ul a ajuns atât de puternic încât este capabil să ajute la dezoltarea următoarei generații: Se îndreaptă către autonomia completă
Claude, asistentul de inteligența artificiala (AI), dezvoltat de Anthropic, ajuta compania sa dezvolte urmatoarea versiu ...
-
Binomul Trăilă este peste tot: Cand la DNA, cand la Facultatea de Drept, când învinuit, când profesor!
La deschiderea oficiala a anului universitar la Facultatii de Drept din Universitatea Bucuresti, deschidere patronata d ...
-
Nu, strămoșii noștri nu erau carnivori. Iată ce mâncau cu adevărat și de ce contează
Autor: Hatty Willmoth Imagineaza-ți sa faci toate cumparaturile alimentare la macelarie. Fara legume, fara paine, ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu