Cioban acuzat de braconaj după ce a omorât cu toporul un urs care îi atacase oile
Postat la: 27.05.2026 |
Un bărbat din județul Sălaj are dosar penal pentru braconaj după ce a ucis cu toporul un urs care i-ar fi atacat turma de oi. Întâmplarea a avut loc în urmă cu o săptămână, pe un teren din localitatea Perii Vadului, județul Sălaj.
Furios după ce ursul i-a atacat turma de oi, ciobanul a decis să ucidă animalul sălbatic. Ajutat de câinii de la turmă, ciobanul s-a ascuns în spatele unui copac, iar în momentul în care ursul a trecut prin dreptul său l-a lovit direct în moalele capului. Apoi, acesta i-a aplicat ursului mai multe lovituri de topor până când l-a ucis. După ce a omorât ursul, ciobanul a jupuit animalul și i-a vândut blana. Poliția a deschis un dosar penal, după ce s-a autosesizat, iar blana a fost recuperată și predată autorităților.
„Din cercetări, s-a stabilit faptul că un bărbat de 50 de ani, din comuna Ileanda, în timp ce se afla cu turma de ovine în extravilanul localității Perii Vadului, cu ajutorul câinilor de la stână și folosindu-se de un topor, ar fi ucis un exemplar de urs care ar fi atacat ovinele. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj cinegetic, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Totodată, blana animalului a fost predată Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sălaj", potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Sălaj.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Noi imagini din avionul Ryanair în care un pasager a fost aspirat parțial prin hublou
Noi imagini surprind motorul avariat al avionului Ryanair in care un pasager a fost aspirat parțial in afara aeronavei d ...
-
Rusia a piratat camere video civile de pe rutele logistice către Ucraina, avertizează serviciile olandeze. Tactica este folosită și în alte state NATO și UE
Hackeri ruși au compromis camere video conectate la internet, inclusiv dispozitive amplasate de-a lungul rutelor militar ...
-
Descoperirea care ar putea explica de ce mâncăm în exces. Un tip de zahăr îți dă senzația de sațietate, altul dimpotrivă
Doua tipuri comune de zahar au același numar de calorii, insa creierul nu reacționeaza la ele in același mod. Cercetator ...
-
Venezuela e ca și un "stat de facto" al Americii. Marco Rubio decide miniștrii, blochează investigațiile și amână alegerile
O radiografie brutala a realitații geopolitice actuale arata cum o intreaga națiune poate fi trecuta sub tutela externa ...
-
Secretele orașului american, vechi de 100 de ani, unde mașinile nu au plăcuțe de înmatriculare și benzina este gratuită
Ascuns in spatele unor intinse suprafețe impadurite din statul american Michigan, un complex privat al companiei General ...
-
Rusia recunoaște că a lovit la granița cu România: Distrugeri masive cu rachete și drone, după prăpădul făcut de Ucraina
Rusia a atacat in bombardamentul cu rachete si drone asupra Ucrainei din timpul noptii de vineri spre sambata unitati al ...
-
Pentagonul a publicat noi documente despre OZN-uri. „Nu seamănă cu nimic din ce am mai văzut"
Pentagonul a publicat vineri un nou lot de documente referitoare la OZN-uri, cunoscute oficial drept fenomene anormale n ...
-
Poliția britanică a deschis o anchetă pentru omor în cazul decesului fostei ministre conservatoare Ann Widdecombe
Poliția britanica a deschis o ancheta pentru omor in cazul decesului fostei ministre conservatoare Ann Widdecombe. Minis ...
-
Facebook și Instagram ar putea fi schimbate în Europa. Funcțiile care îi țin pe utilizatori lipiți de ecran, în vizorul Comisiei Europene
Scroll-ul fara sfarșit, videoclipurile care pornesc automat și notificarile care te cheama mereu inapoi in aplicație ar ...
-
Românii nu dau Bulgaria și Grecia pe litoralul românesc chiar dacă prețurile au crescut. "Stau mai puține zile sau merg în extrasezon, dar vor calitate"
Ultimele date din sectorul turismului ne fac sa ne intrebam daca romanii nu au bani de vacanțe sau daca doar nu au bani ...
-
România riscă sancțiuni dure de la Bruxelles. Mai multe focare de pesta rumegătoarelor mici sunt ținute ascunse de ANSVSA
ANSVSA a instituit carantina naționala de 30 de zile pentru circulația ovinelor și caprinelor, dupa confirmarea unui foc ...
-
Românii fug în Bulgaria pentru prețuri mai mici. Fiscul a intrat în localurile de pe litoral: 18 euro o felie de tort
Bulgaria ramane una dintre destinațiile preferate ale romanilor care cauta vacanțe la mare la prețuri mai mici decat pe ...
-
Document rar, de acum un secol, care dezvăluie cum își făcea România loc la masa marilor puteri
O scrisoare veche de peste un secol, pastrata in Arhivele Naționale ale Romaniei, deschide o fereastra rara spre culisel ...
-
Pentru prima dată în ultimele decenii, China nu a stabilit obiective privind ocuparea forței de muncă în planul cincinal, din cauza impactului inteligenței artificiale
China nu a inclus, pentru prima data in cel puțin trei decenii, un obiectiv numeric privind crearea de locuri de munca i ...
-
"Surpriza" cu care i-ar putea aștepta Nicușor Dan pe liderii partidelor luni, la Cotroceni. Cum ar forța președintele o "împăcare" în fosta coaliție
Președintele Nicușor Dan a chemat luni, 13 iulie, la Palatul Cotroceni liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai minoritaților n ...
-
Analiză BMJ pe Mounjaro și Wegovy: Care este cel mai eficient și ce efecte secundare grave au
Foarte mulți oameni care vor sa slabeasca apeleaza la tratamente cu GLP. Dezvoltate inițial pentru diabetici, aceste med ...
-
Victor Ciutacu și România TV, obligați să plătească un milion de lei în procesul cu Dăruiește Viață. Jurnalistul anunță apel: "Înmărmurit, ăsta ar fi cuvântul potrivit"
Victor Ciutacu și Romania TV au fost obligați de Tribunalul București sa plateasca, in solidar, daune morale de un milio ...
-
Un trend care atrage atenția în ultima perioadă
Un stil de viața echilibrat și orientat spre sanatate a devenit unul dintre cele mai discutate subiecte ale ultimilor an ...
-
Ce se întâmplă dacă aplici prea mult ser de gene? Informații utile despre exces și aplicare corectă
Pentru multe persoane, pare firesc sa creada ca mai mult ser inseamna rezultate mai rapide. Daca un strat subțire ajuta, ...
-
Redactorul șef Rusia Today avertizează: "Se apropie al treilea război mondial!"
Înarmarea Ucrainei și ajutorul acordat pentru atacuri impotriva Rusiei apropie al treilea razboi mondial. Rusia v ...
-
Fiul Interzis al lui Noe: Manuscrisele antice care dezvăluie adevărul înfricoșător despre uriașii biblici - nefilimi
Biblia menționeaza in mod explicit trei fii ai lui Noe - Sem, Ham și Iafet - care au fost aleși sa urce in arca și sa re ...
-
Fără permis de conducere dacă nu-ți plătești amenda. Modificare de la 9 iulie 2026
Guvernul Romaniei a aprobat, joi, 9 iulie 2026, normele metodologice care pun in practica una dintre cele mai dure masur ...
-
Europa face pasul decisiv spre euro digital, PE a dat undă verde: Ce se întâmplă cu banii cash, ce se schimbă pentru români și de ce UE vrea propria monedă electronică
Euro digital a facut joi, 9 iulie, unul dintre cei mai importanți pași de pana acum. Parlamentul European a dat unda ver ...
-
Ordin de ucidere venit din străinătate, executat la Țăndărei. Au luat două arme și au deschis focul asupra rudelor: 'Ucideți-i cu ce aveți prin casă'
Un atac armat care pare desprins dintr-un scenariu de film este anchetat la Țandarei, in județul Ialomița. Patru persoan ...
-
Experiment tulburător: angajații unei fabrici sunt obligați să antreneze roboții care le vor lua locul de muncă
În multe industrii, relația dintre oameni și tehnologie intra intr-o etapa noua și tot mai controversata. În ...
-
Ce urmează după cutremurele din Venezuela? Amenințarea nevăzută de care se teme toată lumea
Organizația Panamericana a Sanatații (PAHO) avertizeaza ca cele mai mari riscuri pentru sanatate generate de cele doua c ...
-
Oamenii de știință au creat un tratament nou contra cancerului: E bazat pe bacterii care se află în tumoră
Oamenii de știința testeaza noi metode de tratare a cancerului. Anumite bacterii din compoziția tumorilor pot fi chiar c ...
-
Răsturnare de situație în cazul miliardarului atacat în Monaco: agentul ucrainean, care a ucis-o pe suspecta atentatului în pădure, își schimbă declarația
Agentul ucrainean acuzat de uciderea suspectei in cazul atentatului din Monaco iși schimba declarația Un agent al servic ...
-
O firmă a ascuns 26 de milioane de lei în spatele unui abonament de streaming
Antifrauda ANAF a descoperit un mecanism de evaziune fiscala construit nu in jurul unei afaceri subterane, ci in jurul u ...
-
Pistoale personalizate și muniție, cadoul lui Erdogan pentru liderii europeni la summitul NATO
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan le-a oferit liderilor europeni participanți la summitul NATO din Ankara cate un r ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu