ZC
ZC

ZC

Cireş înfăşurat cu sârmă ghimpată, ca să nu se apropie de el copiii pofticioşi

Postat la: 04.06.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Weekendul acesta, nişte fotografii cu un copac învelit în sârmă ghimpată a făcut înconjurul Internetului. Sârma învelea pur şi simplu trunchiul copacului, împiedicându-i să se urce în el, pe copiii din zonă.

Copacul în cauză se află pe strada Mesteacănului din Bistriţa, într-o grădină comună, a unui bloc. Este vorba despre un cireş plantat de un bărbat trecut de 50 de ani, care locuieşte chiar la parterul blocului în cauză. „E copacul meu, eu l-am plantat. Toţi pomii pe care i-am pus eu aici o să-i scot afară", le-a spus furios bărbatul jurnaliştilor, în timp ce se chinuia să elibereze copacul de sârmă ghimpată.

Acesta a precizat că, în încercarea de a ajunge la cireşe, copiii distrugeau gardul viu şi florile din apropierea acestuia. Întrebat dacă nu se putea răni un copil care ar fi încercat să urce în copac, bărbatul a spus că cei mici nu aveau nicio şansă să urce cu sârma ghimpată pe pom.

„Am avut o sesizare de la cetăţeni cu privire la faptul că, pe strada Mesteacănului, un cetăţean a înfăşurat un pom fructifer, un cireş, cu sârmă ghimpată. Ne-am deplasat la faţa locului, am comstatat că sesizarea se confirmă, am identificat făptaşul, care a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 300 de lei şi i s-a pus în vedere, în prezenţa noastră, să dea sârma ghimpată jos, care reprezenta un pericol pentru copii", a declarat Anghel Bucur, de la Poliţia Locală Bistriţa.

loading...
DIN ACEEASI CATEGORIE...
PUTETI CITI SI...

Cireş înfăşurat cu sârmă ghimpată, ca să nu se apropie de el copiii pofticioşi

Postat la: 04.06.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Weekendul acesta, nişte fotografii cu un copac învelit în sârmă ghimpată a făcut înconjurul Internetului. Sârma învelea pur şi simplu trunchiul copacului, împiedicându-i să se urce în el, pe copiii din zonă.

Copacul în cauză se află pe strada Mesteacănului din Bistriţa, într-o grădină comună, a unui bloc. Este vorba despre un cireş plantat de un bărbat trecut de 50 de ani, care locuieşte chiar la parterul blocului în cauză. „E copacul meu, eu l-am plantat. Toţi pomii pe care i-am pus eu aici o să-i scot afară", le-a spus furios bărbatul jurnaliştilor, în timp ce se chinuia să elibereze copacul de sârmă ghimpată.

Acesta a precizat că, în încercarea de a ajunge la cireşe, copiii distrugeau gardul viu şi florile din apropierea acestuia. Întrebat dacă nu se putea răni un copil care ar fi încercat să urce în copac, bărbatul a spus că cei mici nu aveau nicio şansă să urce cu sârma ghimpată pe pom.

„Am avut o sesizare de la cetăţeni cu privire la faptul că, pe strada Mesteacănului, un cetăţean a înfăşurat un pom fructifer, un cireş, cu sârmă ghimpată. Ne-am deplasat la faţa locului, am comstatat că sesizarea se confirmă, am identificat făptaşul, care a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 300 de lei şi i s-a pus în vedere, în prezenţa noastră, să dea sârma ghimpată jos, care reprezenta un pericol pentru copii", a declarat Anghel Bucur, de la Poliţia Locală Bistriţa.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE