• Tweet

Robert Ballard, cel care a descoperit epava Titanicului, este un savant ale cărui metode, deşi controversate, au dat roade până acum. Și aceasta, pentru că ipotezele lui, de cele mai multe ori diferite de ale majorităţii cercetătorilor, au fost demonstrate în final prin descoperirile făcute, ceea ce i-a făcut pe mulţi să-şi bage capul în nisip, făcându-se că au uitat că tot ei fuseseră cei mai vajnici contestatari ai acestor ipoteze.

În urmă cu câţiva ani, Ballard a mai emis o ipoteză, anume aceea că Potopul descris de Biblie ar fi avut loc pe actualul teritoriu al Mării Negre. Aşa se face că o echipă condusă de el a poposit pe ţărmul Turciei, reuşind să filmeze, la mai puţin de 20 km de ţărm, mai multe artefacte specifice perioadei comunei primitive. Mai exact, e vorba de o stâncă cioplită şi de două unelte de piatră dotate cu câte o gaură, probabil pentru suportul lor lemnos. Submarinul a reuşit să filmeze şi nişte bârne foarte bine conservate de apa mării, pe care se văd semne de prelucrare artificială. Aceste descoperiri arătă că în urmă cu mulţi ani Marea Neagră a fost un lac al cărui ţărm era locuit.

În perioada de sfârşit a erei glaciare, din cauza încălzirii atmosferei şi topirii gheţarilor, nivelul Mediteranei a crescut fără precedent. Apoi, în urmă cu cca 7000 de ani, din cauza presiunii apei şi probabil în urma vreunui cutremur fâşia de pământ care separa Mediterana de lac a fost pulverizată şi apele sărate ale Mediteranei au inundat micul lac, transformându-l în ceea ce este astăzi. Torentul a fost fantastic. Forţa apei a depășit de cca 300 de ori pe cea a cascadei Niagara, calculându-se că pentru echilibrarea nivelelor apelor ar fi fost nevoie de cca 40 de zile. În sprijinul acestei teorii, cercetătorii arată că în anumite zone ale fundului Mării Negre există ape dulci, rămăşițe ale vechiului lac. Din cauza lipsei curenţilor şi a oxigenului, acele ape au rămas neamestecate cu apa mării. Mai mult, acolo, mediul e lipsit de oxigen, ceea ce înseamnă că există condiţii optime de conservare a habitatului de acum câteva mii de ani. Echipa lui Ballard a descoperit pe fundul Mării Negre câteva specii de scoici, unele dispărute, altele pe cale de dispariţie, toate cu o vechime cuprinsă între 7.500 și 15.000 de ani, ceea ce i-a făcut pe cercetători să afirme că Marea Neagră a fost pe vremuri un lac cu apă dulce. Actuala mare nu exista în urmă cu 10-15.000 de ani, aici trăind o civilizaţie prosperă, căreia îi aparţin construcţiile ciudate semnalate de sonar pe fundul apei. Şi ca totul să fie şi mai încurcat, s-a pronunţat cuvântul Atlantida.

Harta întocmită cu ajutorul sonarelor a lăsat să se întrevadă că pe vremuri, fundul mării era în fapt „un ţărm plat, cu o plajă de nisip care cobora lin", după cum spune coordonatorul lucrărilor. Biblia vorbeşte despre un mare potop, căruia nu i-a supravieţuit decât Noe şi familia sa. Deşi în afara lor nu mai rămăsese niciun om pe Pământ, fiii lui Noe s-au întâlnit, totuşi, cu oameni. Dar nu de inadvertenţele Bibliei ne vom ocupa în acest material. Analizând scrierile vechi ale diferitelor popoare, constatăm că la fiecare găsim câte un potop din care s-au salvat foarte puţini. Ce e mai interesant e faptul că legendele româneşti vorbesc, la rândul lor, despre diverse inundaţii catastrofale, dar cine să ia seama la nişte poveşti... Şi totuşi, atunci când aceste „poveşti" sunt demonstrate fizic, cu vestigii descoperite, lumea ştiinţifică amuţeşte, dă puţin înapoi şi apoi încearcă să demonstreze noua ipoteză, uitând că tot ea refuza să accepte nişte idei ce păreau a depăşi realitatea construită cu migală de unii pseudo-cercetători, timp de ani de zile.

Michael Robinson profesor la Universitatea Ohio, este specializat în inundaţiile catastrofale care s-au abătut asupra Pământului din cele mai vechi timpuri. A fost unul dintre cei care au îmbrăţişat ipoteza emisă de Robert Ballard, când acesta afirma că potopul biblic a început în bazinul Mării Negre. Numai că, spre deosebire de Ballard, Robinson a preferat pentru cercetările sale nu ţărmul turcesc, unde echipa primului a descoperit doar o epavă de corabie veche de câteva mii de ani, ci ţărmul nordic românesc, în apropiere de insula Şerpilor, şi unde aparatura a înregistrat nişte construcţii ciclopice stranii și piramide ce par de neînchipuit pentru zilele noastre. „În cercetările mele, m-am bazat mult pe textele mistice care arată că toate civilizaţiile îşi au rădăcinile pe teritoriul patriei dumneavoastră şi am avut acces la toate descoperirile făcute în România în acest sens, descoperiri de care românii nici măcar n-au auzit". Robinson își desfășoară cercetările și în lungul bazinelor râurilor româneşti, despre care consideră că sunt rămăşițe ale unui fluviu imens, care străbătea continentul eurasiatic, sau chiar ale unui lac cu apă dulce, care acoperea România în urmă cu mai multe zeci de mii de ani. Ipoteza lui este destul de îndrăzneaţă, dar nu singulară. El afirmă că pe teritoriul României Mari ar fi fost fantastica Atlantida şi că cetățile descoperite în munţi nu sunt decât rămăşiţe a ceea ce a mai rămas din străvechea civilizaţie, după scufundarea acesteia. Mai mult, suprapune aceasta ipoteză cu o alta, cea a originii Potopului, punând egalitate între cele două evenimente.

La mijlocul anilor ‘80, autorităţile de la Bucureşti au decis cu o simplă semnătură să şteargă sate întregi de pe harta României, să strămute populaţia, să distrugă vestigii arheologice cu o vechime de câteva mii de ani. Totul în numele unui aşa zis proiect de canalizare a Argeşului, de făurire a măreţului canal Dunăre-Bucureşti. Atunci, în mai puţin de o săptămână, câteva localităţi au dispărut definitiv din peisajul administrativ românesc. N-au fost iertaţi nici măcar morţii. Numai că, după ce au săpat vreo 5-6 metri în adâncime, cupele excavatoarelor au început să se umple cu tot felul de resturi vegetale. Nimeni nu s-a sesizat, în afara inginerilor care coordonau lucrările. Aceştia au înţeles că acolo, la adâncime, e ceva și au chemat arheologii. Nu mică a fost surpriza tuturor când au constatat că la o adâncime de 15-25 de metri se găsea nici mai mult nici mai puţin, decât o... pădure preistorică. Nisipul care o acoperise conservase atât de bine lemnul copacilor, încât aceştia, eliberaţi de sub pământ, păreau încă în viaţă şi se puteau deosebi soiurile.

Specialiştii aduşi de la București au descoperit soiuri vechi de stejar, fag, gorun şi tei. Datarea cu carbon a arătat că nisipul care acoperise pădurea de foioase avea o vechime cuprinsă între 10.000 și 12.000 de ani. Ceea ce însemnă că pădurea în sine era mult mai veche. Puţini au fost cei care s-au întrebat atunci cum a ajuns pădurea să fie acoperită de ape. Se ştia că teritoriul României a fost sub ape acum milioane de ani, dar nu se cunoştea şi motivul. Nimeni nu bănuia că peste câteva zeci de ani, Ballard urma să vină şi să emită o ipoteză fantastică, anume că aici a avut loc marele Potop descris de Biblie, în parte din cauza topirii gheţarilor şi creşterea nivelului Mediteranei, fapt care a generat surparea limbii de pământ care o unea cu Marea Neagră. Apele din sud au făcut ca nivelul vechiului Pont Euxin să crească mult şi apele să se reverse pe teritoriile din jur. Ulterior, apele s-au retras şi au permis apariţia unei noi flore şi faune. Dar oare ce cantitate de apă s-a revărsat asupra zonei argeşene, pentru ca nisipul rămas în urmă ei să aibă o adâncime de 15 - 20 de metri? Ce ape puteau alimenta o astfel de inundaţie?

Descoperirea pădurii preistorice sub pământurile Argeşului i-au determinat pe specialişti să cerceteze şi zonele apropiate. Rezultatele au fost fantastice: pădurea se întindea pe o suprafaţă mare, între localităţile Glina-Bobeşti, Jilava, Domneşti, Mihăileşti-Cornetu. În plus, prospecţiunile arată că se întindea mult în sud, aria terminându-se probabil undeva pe teritoriul Bulgariei. În toate locurile, cercetările au arătat același lucru: apele au acoperit zonele într-o perioadă extrem de scurtă, pe care arheologii au estimat-o la doar câteva săptămâni. „Aşa ceva, nu se putea întâmpla din cauza topirii gheţurilor, afară doar de cazul în care Terra a fost lovită de un meteorit. Or, din câte ştim noi, acum 10.000-12.000 de ani niciun meteorit nu a lovit Pământul", afirmă Codrin Niculescu, paleontolog şi biolog. În sprijinul teoriei lui vine absența totală a sedimentelor de animale marine pe linia pe care se întinde pădurea preistorică. „Lipsa aceasta ne arată clar că zona nu a fost marină, ci inundată întâmplător. Iar compoziţia nisipului sărat a conservat foarte bine copacii".

Dar nu pădurea subterană a fost cea mai interesantă descoperire a arheologilor veniţi la faţa locului. Într-una din zile, săpătorii au scos la iveală o construcţie bizară din lemn, alcătuită sub forma unei mici fortificaţii. Cu toate astea, nu s-au găsit deloc schelete umane sau animale, în condiţiile în care s-a presupus că respectiva construcţie nu s-a ridicat singură. „Unde au dispărut cei care au construit ciudata fortificaţie de lemn este iarăşi o întrebare fără răspuns. Pe de o parte, e posibil ca valul uriaş să-i fi surprins pe locuitori iar ulterior trupurile lor, luate de apă, să fi fost mâncate de animalele marine. Dar la fel de posibil e ca locuitorii să fi aflat din timp despre iminenţa valului ucigaş şi să se fi retras pe înălţimile munţilor. Dar dacă acceptăm cea de a doua ipoteză ca fiind mai plauzibilă, de unde puteau şti nişte primitivi că oceanul va mătura zona Argeşului?".

Când vine vorba de istoria umanităţii, ştiinţa actuală încearcă să inoculeze ideea de evoluţie, mentală, fizică, socială și chiar şi spirituală. Realitate este alta: toate civilizaţiile care s-au succedat pe planetă au dez-evoluat, societatea actuală nefăcând rabat de la această „regulă". Este de ajuns să privim ce se întâmplă acum în lume pentru a înţelege asta. Pornind de la pădurea antică descoperită pe linia Argeşului, ulterior s-au făcut săpături în partea opusă, pe Valea Prutului. Şi... surpriză, au fost descoperite depuneri stratificate de nisip cu aceeaşi compoziţie ca şi cel din sudul ţării şi datând din aceeaşi perioadă de timp, respectiv sfârşitul paleoliticului şi începutul neoliticului. Nu au fost găsite și păduri de data asta, dar probabil că zona nu era una împădurită, ci de câmpie. „În acel moment am fost puşi în faţa unei întrebări fără precedent. Ce fel de val putea să măture întreg cuprinsul ţării şi să aibă o înălţime de peste 100 de metri? Cum s-a format acel val? A devastat doar teritoriul României sau toată Europa? A fost un val oceanic, cu apă sărată sau un val cu apă dulce?".

Dincolo de ipotezele cercetătorilor, locuitorii din Mihăilești continuă să scoată din carierele de piatră trunchiuri vechi de mii de ani şi să le ardă în sobă. Florea Dumitru spune: „Domnule, noi suntem unicat în lumea asta. Noi nu mergem la pădure ca să tăiem un copac. Noi dezgropăm copacii de care avem nevoie pentru foc. Şi numai bunul Dumnezeu ştie cum au ajuns pomii ăștia sub nisip. Cei mai bătrâni spun că aşa au rămas de la Potopul cel mare de pe vremea lui Noe". Deocamdată nicio ipoteză nu a fost pe deplin demonstrată. Iar numărul copacilor milenari descrește de la o zi la alta. Trebuie oare să condamnăm localnicii pentru că distrug urmele trecutului încercând să supraviețuiască? La urma urmei, nu așa au făcut dintotdeauna oamenii? Fiecare nouă civilizație a distrus-o pe cea veche. Și nu din răutate, ci din simpla dorință de supraviețuire.