Colegiul Medicilor condamnă atitudinea părintelui care a desfigurat în bătaie un medic de la "Marie Curie"
Postat la: 06.04.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Colegiul Medicilor din România condamnă vehement atitudinea părintelui care a desfigurat în bătaie un medic pentru faptul că acesta a decis externarea copilului său care avea o afecţiune respiratorie uşoară.
Colegiul Medicilor din România este decis să asigure asistenţă juridică medicului bătut de la Spitalul de copii M. S. Curie dacă situaţia o va impune.
Cazurile în care medicii cad victime agresiunii aparţinătorilor pacienţilor sau chiar acestora sunt tot mai numeroase. Aproape că nu există zi în care un medic să nu fi fost agresat verbal. De asemenea şi numărul cazurilor de agresiuni fizice la adresa medicilor creşte de la o zi la alta. Cu toate acestea, medicii nu ies în public, nu fac un caz din drama pe care o trăiesc fiind umiliţi şi agresaţi, în condiţiile în care se luptă pentru a salva viaţa fiecărui pacient ce le trece pragul.
Ne intrebăm retoric, oare acţiunile administrative şi de opinie publică care se tot amplifică nu înseamnă altceva decât incurajere tacită a comportamentelor agresive la adresa medicilor? Colegiul Medicilor din România va asigura asistenţă juridică oricărui coleg care ar putea ajunge într-o astfel de situație.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
O instanță din SUA a decis că părinții nu-și pot retrage copiii mai mici de clasa a 5-a de la orele LGBT+
Părinții din districtul școlar Maryland nu-și pot retrage copiii de la curriculumul LGBT+, potrivit FoxNews. Un tribunal federal a susținut politica districtului școlar. Acesta nu permite părinților să-și retragă copiii K-5 din curriculumul despre identitatea de gen și sexualitate. K-5 include copiii de la grădiniță până în clasa a 5-a.
-
Ceremonie de arborare a steagului LGBT la Comisia Europeană. Ursula: Azi și în fiecare zi, sunt mândră să fiu alături de comunitatea LGBT
Comisia Europeană a arborat steagul LGBTQ în fața sediului său de la Bruxelles. „Astăzi și în fiecare zi, suntem alături de comunitatea LGBTIQ+", a transmis, pe Facebook, Comisia Europeană.
-
Lista muzeelor care vor fi deschise la ediția aniversară Noaptea Muzeelor. Evenimentul este umbrit de greve și proteste
Organizatorii au anunţat că sâmbătă, la evenimentul Noaptea Muzeelor, vor fi deschise 253 de obiective în toată ţara, cu cele mai multe în Bucureşti - 55, la Iaşi - 34, Târgu Mureş - 22 şi în Cluj-Napoca - 18.
-
Novak Djokovic a avut nevoie de wild-card. Ce-a ales să facă înainte de Roland-Garros
Numărul unu mondial, Novak Djokovic, a primit o invitaţie din partea organizatorilor turneului ATP 250 de la Geneva (19-25 mai), în săptămâna premergătoare turneului de la Roland Garros (26 mai-9 iunie), unde îşi va apăra titlul.
-
CTP i-a dat răspunsul lui George Simion: "E limpede că o să mă apuc să împușc oameni..."
Evenimentul tragic din Slovacia, unde premierul Robert Fico a fost rănit grav prin împușcare de către un scriitor, a provocat un schimb de replici între președintele AUR, George Simion, și jurnalistul Cristian Tudor Popescu.
-
Ultima șansă de a pedepsi crimele Securității. Fiul disidentului Gheorghe Ursu: "Am depus sute de documente"
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și familia disidentului Gheorghe Ursu au formulat apel împotriva deciziei Curții de Apel de a rejudeca dosarul deschis pe numele torționarilor Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş.
-
Proprietarii de vehicule electrice spun că mașinile lor îi îmbolnăvesc - o șoferiță susține că Tesla i-a provocat sângerări nazale, dureri corporale și căderea părului
Deși nu este pe deplin sigură că Tesla a fost de vină, o femeie din SUA, Georgia, a spus că problemele ei de sănătate recente au dispărut după ce a vândut mașina, stârnind un val de confirmări și povești pe internet, scrie DCNews , potrivit unui articol publicat de Daily Mail, citat de activenews.ro.
-
Un document oficial al SUA: "Armele biologice reprezentate de bacterii modificate genetic producătoare de amiloid pot explica cheagurile imense"
Într-o postare recentă pe blogul său, medicul de origine română din SUA, dr. Ana-Maria Mihalcea, dezvăluie ce scrie într-un document oficial al Inițiativei Naționale pentru Nanotehnologie din SUA legat de bugetul pentru anul 2023, text descoperit și semnalat de dr. Geanina Hagima.
-
DNA face primele precizări despre dosarul care l-ar viza pe Nicușor Dan. Reacția primarului Capitalei
Direcția Națională Anticorupție transmite că efectuează cercetări in rem (cu privire la fapte) în dosarul despre care s-a afirmat că l-ar viza pe Nicușor Dan.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 2.Semnul ca incepe Marea Resetare financiara: Explozia prețului la aur arata ca marii magnati nu mai cred in bani si in depozite monetare
- 3.Guvernul german admite cu documente indubitabile că nu a existat nicio pandemie de Covid
- 4.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 5.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
- 6.Elon Musk lansează Tesla MedBeds - noile paturi medicale dotate cu tehnologie din Star Trek. Te vindeci in minute in loc de luni! VIDEO
- 7.Măsura fiscală care intră în vigoare de la 1 iulie 2024: Impozit de 70% pentru proprietarii care închiriază locuințe în România!
- 8.Cimitirul automobilelor electrice. Reportaj Spiegel despre aglomerări de mașini nevândute, parcate în secret, inclusiv ale Tesla
- 9.Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
- 10.OMS anunță pe Facebook că "a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030". Rafila ascunde continutul documentului!
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu