Creatorul Pokemon Go: "Jocul va fi dezvoltat.Vor exista noi elemente ale universului Pokemon"
Postat la: 26.07.2016 |
John Hanke, fondatorul Niantic Labs şi creatorul aplicaţiei şi al jocului extrem de popular Pokemon Go a fost primit cu aplauze, duminică,în ziua încheierii evenimentului Comic-Con,organizat anual în San Diego, acesta discutând despre jocul devenit viral şi despre o posibilă dezvoltare a aplicaţiei.
John Hanke, fondatorul Niantic Labs şi dezvoltatorul jocului Pokemon Go, a fost ovaţionat de mai mult de 6.500 de fani pe scena rezervată de obicei personalităţilor din studiourile TV sau cele ale reţelelor de televiziuni, potrivit Reuters.
Hanke a declarat că popularitatea la nivel global a jocului, care incorporează creaturi animate şi viu colorate din universul Pokemon creat de Nintendo, în lumea reală folosind procedeul realităţii augmentate (AR) şi tehnologia GPS Google, este "impresionantă".
Jocul, lansat pe 6 iulie, este o dezvoltare a unei aplicaţii anterioare a Niantic Labs pe bază de AR, numită "Ingress", despre care Hanke a declarat că a câştigat popularitate după lansarea lui Pokemon Go.
Pokemon Go a captivat fanii din jurul lumii, cu 21 de milioane utilizatori activi în SUA în mai puţin de două săptămâni de la lansare. Acţiunile la bursă ale Nintendo au înregistrat o creştere fulminantă de la lansarea jocului.
Hanke a declarat că actualizările şi noile caracteristici ale jocului vor fi disponibile în lunile şi anii viitori pe măsură ce jocul se dezvoltă pentru a include mai multe creaturi şi elemente ale vastului univers Pokemon.
În timpul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri cu publicul, Hanke a declarat că echipa sa era conştientă de erorile din joc şi că acestea sunt în curs de reperaţie, precizând că a ţinut cont de sugestiile fanilor referitor la ce alte elemente să adauge, precum posibile funcţii pentru înmulţirea Pokemonilor.
Acesta a declarat că echipa sa lucrează la îmbunătăţirea funcţiilor "Pokestops" şi "gyms," (locurile în care utilizatorii jocului îşi pot antrena Pokemonii), localizate în diferite zone din preajma ariei în care trăieşte un utilizator, şi a dezvăluit identităţile a trei lideri virtuali ai echipelor - Blanche pentru Echipa Mystic, Spark pentru Echipa Instinct şi Candela pentru echipa Valor.
Prin aplicaţie jucătorii pot merge pe jos, în realitate, în propriul cartier, pentru a vâna şi captura personaje de desene animate virtuale, care apar pe ecranele telefoanelor lor inteligente prin scanare, cu ajutorul camerei foto.
Dezvoltatorul a declarat că AR "poate intensifica lucrurile pe care le facem deja să iasă din casă", şi îşi doreşte ca Pokemon Go să încurajeze oamenii să iasă din casă, să devină activi şi să întâlnească noi persoane.
Mulţi jucători prezenţi la eveniment şi-au făcut speranţe ca un Pokemon rar să fi fost lansat specia pentru ei, dar Hane i-a dezamăgit declarând că nu existau noi monştri rari Pokemon creaţi special pentru convenţia Comic-Con.
Mica echipă de la Niantic Labs, fondată de Google şi transformată într-o entitate independentă anul trecut, s-a strofocat să menţină serverele jocului în funcţie pe măsură ce din ce în ce mai mulţi utilizatori se alătură fenomenului, a declarat Hanke, iar prioritatea numărul unu a fost să împiedice prăbuşirea serverelor.
Primele jocuri Pokemon au apărut în Japonia în anul 1996 şi erau destinate consolei Nintento. Jucătorii încercau să captureze monştrii şi să îi pregătească pentru viitoarele bătălii cu alţi adversari. Cu timpul, franciza s-a extins, iar acum compania produce inclusiv jocuri pe tablă sau jucării. "Pokemon Go" aduce lumea jocului în lumea reală utilizând tehnologia numită realitate augmentată, scrie The Wall Street Journal.
Jocul este asemănător unei căutări de comori. După ce utilizatorii descarcă aplicaţia, aceştia folosesc coordonatele geolocaţiei în care se află şi camera foto a telefonului pentru a captura monştrii virtuali care apar în locurile reale din împrejurimi. De exemplu, se ştie că monştrii trăiesc lângă râuri, lacuri sau oceane. Monştrii capturaţi pot fi folosiţi în bătăliile cu alţi utilizatori.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Nord Stream Porn: Spionii ziceau că fac un film pentru adulți ca să nu fie supravegheați și apoi au amplasat explozibilul pe fundul mării. Detaliile operațiunii ucrainene
O operațiune de sabotaj urma sa fie camuflata cu ajutorul unui film pentru adulți. Ideea a aparținut ucrainenilor care a ...
-
Care sunt companiile legale de pariuri sportive?
Companiile legale de pariuri sportive sunt operatori autorizați de autoritațile competente, care ofera servicii conforme ...
-
Care este cea mai bună aplicație de pariuri din România
Descopera criteriile importante pentru alegerea unei aplicații de pariuri in Romania, de la siguranța și funcționalitați ...
-
Capcana ascunsă din mare: ce sunt curenții de ruptură și cum îți pot salva viața
Curenții de ruptura (rip currents) reprezinta unul dintre cele mai mari pericole pentru cei care merg la mare și sunt re ...
-
Venezuela lovită de un "cutremur dedublat" - un fenomen extrem de rar aproape "imposibil" de realizat
Miercuri seara, imediat dupa ora 18:00, ora locala, doua cutremure au zguduit violent nordul Venezuelei. Primul a lovit ...
-
Oamenii ar putea fi în curând capabili să-și regenereze părți ale corpului - inclusiv degete și membre - grație unui ser revoluționar
Imaginați-va ca va pierdeți un deget intr-un accident de bucatarie sau un membru intreg intr-un accident. În loc s ...
-
Isterie generală în stațiunile grecești: Peștele iepure care atacă doar turiștii români!
Autor: Mihai Vasilescu Mai mult ca sigur ați vazut și voi știrile despre peștele iepure care ataca turiștii din Grecia. ...
-
Religia poate avea același efect ca și consumul de droguri: Organul din corp ce declanșează fenomenul, anunțat de Oxford
O echipa de oameni de știința condusa de Departamentul de psihologie experimentala de la Universitatea Oxford, Marea Bri ...
-
Descoperire neobișnuită făcută la CERN: Fizicienii au transformat plumbul în aur, după ce au imitat Big Bang
O descoperire neobișnuita a fost facuta la Acceleratorul de particule Large Hadron Collider de la CERN din Geneva, Elveț ...
-
Știați că pe Columna lui Traian există o scenă de o duritate extremă, care a șocat istoricii de-a lungul secolelor?
În celebra scena a torturarii prizonierilor romani de catre femeile dace (inregistrata ca Scena XLV sau LVI, in f ...
-
Apar primele date după cutremurele devastatoare din Venezuela: Imagini horor și un număr uriaș de victime
Un seism puternic, cu magnitudinea 7,1, a zguduit miercuri Venezuela. La 40 de secunde, un alt cutremur a provocat prabu ...
-
Mister în Marea Neagră: numărul delfinilor morți, eșuați pe litoralul românesc continuă să crească. Specialiștii caută explicații pentru fenomen
Tot mai mulți delfini sunt gasiți fara viața pe țarmul Marii Negre, iar amploarea fenomenului incepe sa ingrijoreze spec ...
-
Noi detalii în tragedia româncei care și-a ucis fiica de 13 ani în Italia: ultimul mesaj lăsat înainte de moarte și acuzațiile familiei
Apar noi detalii cutremuratoare in cazul romancei din Torino care și-a ucis fiica de 13 ani, apoi s-a sinucis. Familia f ...
-
Teheranul ia la țintă România după declarațiile lui Mark Rutte: A participat la agresiunea împotriva Iranului
Purtatorul de cuvant al ministerului iranian de Externe, Esmail Baghai, a acuzat joi NATO de „complicitate" la &bd ...
-
Cod galben de căldură în aproape toată țara. Temperaturile urcă până la 35 de grade, iar disconfortul termic se accentuează
Aproape intreg teritoriul Romaniei este vizat joi de o avertizare cod galben emisa de meteorologi, pe fondul unui val de ...
-
Cum a apărut campania "Invazia peștilor-iepure/ peștilor-balon" pe plajele grecești
Hai sa rezolvam campania "Invazia peștilor-iepure/ peștilor-balon pe plajele grecești"- pentru ca m-am plictisit sa rasp ...
-
Aerul din bucatarie stie lucruri pe care tu le ignori
Bucataria ta respira - si nu intotdeauna bine. Mirosurile de gatit, aburii, grasimea in suspensie: toate acestea se depu ...
-
Alertă pentru cei care merg la plajă: o bacterie periculoasă se extinde în Europa
Sezonul estival incepe cu noi avertismente pentru turiști. Specialiștii spun ca temperaturile tot mai ridicate ale apei ...
-
Valul de caniculă extremă din Europa va ajunge și în România. În Spania, temperaturile depășesc deja 45 de grade
Europa se confrunta cu un nou episod de canicula extrema, care provoaca victime și pune sub presiune autoritațile din ma ...
-
Axios: Netanyahu a fost „isteric" din cauza acordului SUA-Iran ce privește Libanul
Guvernul israelian este ingrijorat ca acordul dintre SUA și Iran ar putea legitima influența Iranului in Liban și ar put ...
-
Andreea Bănică, experiență violentă în aeroportul Otopeni: „Am primit și un ghiozdan în ceafă"
Înainte de a pleca intr-o escapada de cateva zile, Andreea Banica a avut parte de o serie de incidente neplacute p ...
-
Mircea Dinescu, pamflet după ce Guvernul Veștea a picat: "Meseria de sforar, pe care Bolojan a uitat s-o impoziteze, face o concurență neloială păienjenilor"
Mircea Dinescu a publicat un pamflet pe Facebook, dupa ce Guvernul propus de Adrian Vestea nu a reusit sa primeasca votu ...
-
Trenduri noi în echiparea laboratoarelor: lame de microscop avansate, consumabile smart și automatizare pentru un laborator performant
Presiunea de a obține rezultate mai rapide, mai precise și mai ușor de urmarit schimba felul in care arata un laborator ...
-
Fenomenul care dogorește Europa: Ce este "blocajul omega" și de ce aduce temperaturi extreme
Valul de caldura intens care cuprinde Europa de Vest si care a dus deja la peste 40 de decese numai in Franta este alime ...
-
Ce nu îți spune niciun ghid urban despre scuterul electric la sat
Dimineața pleci la camp, la pranz treci pe la vecin sa iei niște oua, dupa-amiaza faci un drum pana la magazinul din cen ...
-
Momentul bizar care a declanșat era „farfuriilor zburătoare". Ce a văzut pe cer experimentatul pilot Kenneth Arnold
Acum aproape opt decenii se dadea startul „erei" OZN-urilor. Extratereștrii și „farfuriile zburatoare" au de ...
-
Marea întoarcere: Turiștii canadieni, în frunte cu cei din Gen Z, revin în forță în SUA
Milioane de turiști canadieni au revenit in forța in Statele Unite in ultimele luni, dupa un ingheț de peste un an și ju ...
-
Ce nu trebuie să spui niciodată când ești oprit de poliție în trafic. Întrebarea aparent banală a polițistului care poate influența dosarul
Puțini șoferi raman complet relaxați atunci cand sunt opriți de poliție in trafic. În astfel de momente, agenții l ...
-
Nu face minuni, dar e ieftin și înlocuiește cu succes pâinea albă - Alimentul pe care persoanele cu glicemie mare ar trebui să-l consume zilnic
Cand vine vorba despre glicemie, soluțiile spectaculoase sunt rare. Cele utile sunt, de multe ori, banale. Unul dintre c ...
-
„Burevestnik", arma care îi îngrijorează pe experți. Rusia a creat prima rachetă de croazieră propulsată de un reactor nuclear deschis
Doi cercetatori de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) susțin ca au reușit sa descifreze principiul de funcți ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu