• Tweet

Strategiile de marketing ale marilor firme farmaceutice ţintesc din ce în ce mai agresiv către oamenii sănătoşi. Suişurile şi coborâşurile vieţii devin tulburări mentale; slăbiciuni sau stări mai proaste, altminteri dintre cele mai obişnuite, sunt transformate în afecţiuni înfricoşătoare, şi din ce în ce mai mulţi oameni normali se trezesc bolnavi peste noapte.

Într-o carte din 2005, Selling Sickness. How Drug Companies Are Turning Us All Into Patients, Alain Cassels (cercetător în politica medicamentelor, la Universitatea Victoria din Canada) şi Ray Moynihan (jurnalist specializat în Sănătate) fac o radiografie necruţătoare a strategiilor de marketing cinice, atunci când nu sunt pur şi simplu criminale, ale producătorilor de medicamente.

Cei doi cercetători dezvăluie cum, prin campanii de promovare concertate, industria farmaceutică mondială, cu o cifră de vânzări de circa 500 miliarde dolari anual, exploatează perfid temerile cele mai profunde ale omului: de moarte, de şubrezire fizică, de boală etc. Pe măsură ce, în țările dezvoltate, majoritatea locuitorilor se bucură de o viață mai lungă, mai sănătoasă, mai dinamică, cu atât campaniile publicitare îi bagă în panică pe cei grijulii cu sănătatea lor. Probleme minore sunt descrise ca tulburări grave, care necesită tratament imediat. Astfel, timiditatea se transformă în „anxietate socială", iar tensiunea premenstruală devine „tulburare disforică premenstruală". Simplul fapt de a fi expus la un risc patologic devine patologie în sine.

Epicentrul acestui tip de comerţ sunt Statele Unite. Americanii reprezintă 5% din populația lumii, dar primesc 50% din medicamentele prescrise pe glob. Cheltuielile populaţiei cu sănătatea s-au dublat în ultimii zece ani, din cauză că preţurile la medicamente cresc dramatic, dar mai ales pentru că doctorii prescriu din ce în ce mai mult. Americanul Vince Parry este un guru al acestui tip de marketing. Într-un articol intitulat șocant „Arta de a cataloga starea de sănătate" (The Art of Branding a Condition - în Medical Marketing & Media, Londra, mai 2003), Parry explică metodele prin care firmele sale „favorizează crearea" tulburărilor medicale:

● reevaluarea stării de sănătate;

● redefinirea unor boli cunoscute de mult și rebotezarea lor;

● crearea unor disfuncții din nimic; preferatele lui Parry sunt disfuncţia erectilă, deficitul de atenţie la adulţi şi sindromul disforic premenstrual.

Cu o sinceritate dezarmantă, Vince Parry descrie modul în care companiile farmaceutice definesc condiţiile pentru crearea pieţei pentru produse precum Viagra sau Prozac. Sub patronajul firmelor de marketing, experţi medicali şi guru precum Parry se aşază la aceeaşi masă pentru a descoperi „idei noi despre boli și stări de sănătate". Totul este ca acestea să li se prezinte potenţialilor clienţi într-o manieră inedită.

Un raport al Business Insights, destinat conducătorilor de multinaţionale din sectorul farmaceutic este încă şi mai clar: capacitatea de „a crea piețe pentru boli noi" se traduce în cifre de vânzare de miliarde de dolari. Una dintre strategiile cel mai performante, potrivit raportului, este de a schimba modul în care oamenii privesc afecţiunile banale. Ei trebuie „convinși" că „probleme acceptate până acum ca ușoare disconforturi" necesită „intervenția medicului". Acelaşi raport are şi o concluzie optimistă pentru viitorul industriei farmaceutice: „Anii care vor veni vor fi martorii creării bolilor create de firme".

Nu a durat mult și profeția s-a împlinit. În 2014, profesorul Philippe Even declara pentru France 4: „Industria farmaceutică a creat o piață plecând de la boli care nu există. De exemplu pre-hipertensiunea arterială, pentru care sunt tratați 1 milion de francezi și despre care se știe că tratamentele nu aduc nimic".
Prof. Even, împreună cu prof. Bernard Debré, publica în 2012 „Ghidul celor 4000 de medicamente utile, inutile sau periculoase". Pe fondul scandalului-monstru al medicamentului de slăbit Mediator și care se estimează că a ucis circa 2000 de persoane în Franța, lucrarea celor doi s-a vândut ca pâinea caldă. Însă breasla medicală nu le-a putut ierta încălcarea Omertei: lui Even și Debré li s-a interzis să profeseze timp de un an.

Medicul generalist Des Spencer povesteşte în British Medical Journal din iulie 2008 cum a fost contactat pentru a participa la o specializare care ar fi trebuit să facă din el un expert într-o maladie născocită de imaginaţia industriei. Universitatea la care preda i-a transmis lui Spence oferta unei firme în care scria: „Căutăm lideri de opinie (...) a căror muncă va trebui să influențeze gestionarea și terapia viitoare ale disfuncției sexuale feminine (...) prin dorință hipoactivă."
Firmele care au o boală de inventat pentru a crea o piaţă pentru un anumit medicament racolează medici pe care îi folosesc într-o schemă de marketing cu scopuri stabilite dinainte şi în care slujitorii lui Hipocrate nu au nici un fel de libertate de mişcare. Totul, evident, în schimbul unor avantaje financiare, dar şi al prestigiului, notorietăţii, pe care o asemenea campanie o aduce.

Dar, „partea cea mai neplăcută în toată această poveste", continuă Spencer, „este lipsa oricărei legitimități medicale a disfuncției sexuale feminine prin dorință hipoactivă. (...) Industria trebuie să transforme această disfuncție bănuită, în boală gravă. Iar pentru aceasta e important să existe o acoperire mediatică, mărturii ale celebrităților, dar mai ales sacrosancți experți medicali care legitimează totul. «Experții» estimează că 40% dintre femei «suferă» de această «boală». Iată un exemplu de simplificare numai bună pentru a fi citată peste tot!", conchide medicul din Glasgow.

Numărul persoanelor depresive de pe mapamond a crescut de șapte ori din 1970 până în 1996, relevă St-Onge. În Statele Unite, numărul de consultații în urma cărora s-au prescris antidepresive s-a dublat între 1980 și 1989. O tendință similară s-a înregistrat în tot Occidentul. Numărul femeilor care iau antidepresive este triplu față de cel al bărbaților, iar milioane de copii americani le iau cu regularitate.

Cu toate că antidepresivele nu sunt indicate în tratamentul depresiilor ușoare la adulți, ele sunt prescrise masiv. Un „merit" îl au și firmele de lobby care au lansat ideea că 60-70% dintre sinucideri sunt cauzate de depresiile netratate. Potrivit lui Jean-Claude St-Onge, femeile sunt în mod deosebit vizate de eforturile de „medicalizarea" a vieții. Altădată, ele mergeau la medic când erau gravide, acum îl consultă în chestiuni de contracepție și de menopauză. De altfel, se vorbește deja și de „perimenopauză" (perioada de dinainte de instalare a menopauzei și până la instalarea acesteia), o nouă afecțiune care se încearcă a fi popularizată. Ca urmare, femeile devin mari consumatoare de pastile pe perioade lungi de timp.

Cea mai eficientă strategie de marketing pentru „vânzarea" bolilor este frica. Pentru a vinde femeilor la menopauză hormonul de substituţie s-a mizat pe frica de criză cardiacă. Pentru a vinde părinţilor ideea că cea mai mică depresie necesită un tratament greu şi îndelungat s-a mizat pe teama de sinucidere a tinerilor. Pentru a vinde medicamente anticolesterol s-a mizat pe teama morţii premature. Şi asta în pofida faptului că de multe ori medicamentele promovate furibund produc efecte inverse celor scontate. În noul limbaj de marketing se vorbește deja de „farmacoterapia fricii". Alături de „disease mongering", negoţul cu boli.

Prin manipularea medicilor, lobby-urile au modificat normele analizelor, pentru a crește numărul de pacienți susceptibili a fi tratați. „Dacă altădată puteam spera să găsim un tratament pentru fiecare boală, negustorii de sănătate, astăzi, mai mult ca niciodată, par să vrea a găsi o boală pentru fiecare medicament fabricat", constată medicul Martin Winkler în postafaţa lucrării lui Jorg Blech, Inventatorii de boli.

„Manipulând membrii influenți ai comunității medicale, lobby-urile industriei farmaceutice au modificat încet, încet normele anumitor valori biologice (colesterol, tensiune arterială etc) pentru a obține astfel creșterea numărului pacienților susceptibili a fi tratați".
Căci, conchide Winkler, „a-i face pe niște oameni perfect sănătoși să creadă că trebuie să se îngrijescă pe viață reprezintă pentru fabricanți o veritabilă rentă viageră".

În best-seller-ul Die Krankheitserfinder (Inventatorii de boli), Jörg Blech, biochimist german, stabilit în America şi corespondent pentru Der Spiegel, New Scientist şi The Guardian, explică în ce mod industria farmaceutică în colaborare cu experţii de marketing a impus scăderea arbitrară a nivelului normal al colesterolului pentru ca indivizi perfect sănătoşi să devină peste noapte bolnavi; explică de ce de vreo două decenii femeile la menopauză sunt terorizate cu spectrul osteoporozei pentru a favoriza vânzările la medicamentele care ar preveni fracturile; explică tehnicile de manipulare a opiniei publice cu scopul de a crea o piaţă impresionantă a pilulelor care tratează impotenţa.

Între 1984 şi 1987, Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorder (DSM 4), care este biblia psihiatrilor americani, a introdus 77 de noi boli mentale, scrie Jean- Claude St-Onge în Reversul pilulei, publicată la Montreal, Ecosociétés, în 2004. Pentru a introduce aceste noi boli a trebuit schimbată definiţia bolnavului. Oricine resimte la un moment dat o stare de rău devine automat bolnav. Şi, bineînţeles, comentează maliţios St-Onge, pentru fiecare boală există un medicament. Iată câteva exemple de „boli noi":

● timiditatea este reciclată sub numele de „anxietate socială"

●naturala regurgitare la bebeluși devine „reflux esofagian patologic"

● omeneasca senescență se transformă în „insufi ciență circulatorie cerebrală"

● până și stresul de la loterie este legat de „traumatismul biletului necâștigător"

În aprilie 2004, o anchetă extrem de bine documentată şi aprofundată, realizată de Lisa Cosgrove, cercetător la University of Masachussets Boston, şi publicată în prestigioasa revistă Psycho-Therapy and Psychosomatics, a demonstrat că mai bine de jumătate dintre psihiatrii care au lucrat la redactarea DSM 4 au fost plătiți de firmele care fabrică exact medicamentele care tratează așa-zisele boli nou introduse în manual.