• Tweet

Milioane de români au aşteptat în zadar „venirea americanilor" la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, atunci când ţara a fost invadată de trupele sovietice şi a intrat oficial în crunta zodie a comunismului.

În dosarul privitor la procesul „lotului Maniu-Mihalache", făcut public de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), apare declaraţia olografă a lui Ioan Mocsony-Stârcea, fost mareşal al Curţii Regale. Înaltul demnitar, arestat în septembrie 1947 de Siguranţa Statului, a dezvăluit autorităţilor comuniste în detaliu planurile secrete ale americanilor şi ale opoziţiei din România pentru răsturnarea Guvernului Petru Groza.

Mocsony-Stârcea descrie în depoziţia sa întâlnirile de taină dintre Thomas R. Hall şi James C. Hamilton, doi agenţi acoperiţi ai SUA, şi liderii Partidului Naţional Ţărănesc. Mareşalul Curţii Regale spune în declaraţiile scrise că a asistat la una dintre discuţii, care a avut loc la Palatul Ştirbei, iar detalii despre celelalte i-au fost împărtăşite de către apropiaţii lui Iuliu Maniu.

„La una dintre întâlnirile părţii române cu înalţi oficiali americani, aceştia s-au arătat surprinşi că, spre deosebire de celelalte ţări din sud-estul european, în România, cu toate plângerile şi reproşurile adresate de opoziţie guvernului american, nu se simte nicio rezistenţă. Atât Hall şi Hamilton au adăugat că lumea trebuie să-şi dea seama în România că ajutorul american este în funcţie de intensitatea rezistenţei. Ei au arătat că intervenţii eficace din partea guvernului american nu pot fi obţinute atâta vreme cât opinia publică din Statele Unite nu este impresionată de existenţa unei tensiuni vizibile în România", scria în 1947 Ioan Mocsony-Stârcea.

Americanii, mai spunea Mocsony-Stârcea, aşteptau un plan al lui Iuliu Maniu, care să obţină şi aprobarea celorlalte două partide de opoziţie, PNL şi PSDI. Discuţiile s-au orientat apoi spre detaliile tehnice în organizarea loviturii de stat. „Hamilton a arătat că nu se poate conta pe armament de provenienţă americană, pentru a nu fi identificat, ci pe procurarea de armament european", se arată în document.

O altă chestiune discutată a fost aceea a mijloacelor materiale care trebuiau puse la dispoziţia mişcării de rezistenţă. „Tom Hall a cerut părerea domnului Buzeşti (n.r. - Grigore Niculescu-Buzeşti) asupra utilităţii importului de lei falsificaţi în străinătate. Bill Hamilton a arătat că nu este practic, deoarece volumul hârtiilor monedă ar fi considerabil şi imposibil de transportat în timp util şi nici introducerea de dolari sau franci elveţieni nu e avantajoasă deoarece s-ar identifica cu uşurinţă sursa lor. Dl. Buzeşti a propus ca singură soluţie convenabilă aceia de a bate monede jubiliare româneşti în America, care urma să fie introduse clandestin şi predate comitetului central executiv al mişcării, sub controlul observatorului american", dezvăluie Ioan Mocsony-Stârcea.

Comitetele locale de rezistenţă urmau să fie înfiinţate în fiecare localitate importantă din România, cu bazele locative ale partidelor de opoziţie. Urmau să înglobeze toate organizaţiile existente pe teritoriul României, de orice naţionalitate.

Liderii mişcării de rezistenţă trebuia să facă cursuri de specializare de două -trei luni în străinătate, după care urmau să se reîntoarcă în România prin reţeaua de curieri tereştri sau paraşutaţi. Paralel cu rezistenţa armată din ţară, de comun acord cu americanii, mai mulţi intelectuali de seamă urmau să fie scoşi din ţară, pentru a forma un comitet secret. Comitetul secret din străinătate s-ar fi compus din Grigore Niculescu-Buzeşti - preşedinte, Alexandru Cretzianu şi Constantin Vişoianu. Dacă ultimul n-ar fi acceptat, urma să îi ia locul Grigore Gafencu.

Dacă despre existenţa unei mişcări de rezistenţă au fost de acord ambele părţi, fiecare vedea diferit scopul al acesteia. Partea română dorea răsturnarea guvernului lui Petru Groza şi câştigarea alegerilor.

Americanii, dezvăluie Ioan Mocsony-Stârcea, şi-au exprimat îndoiala cu privire la declanşarea unor acţiuni în forţă, atâta vreme cât URSS nu şi-ar fi retras trupele din ţările ocupate. Din punctul lor de vedere, organizaţiile de rezistenţă erau necesare în eventualitatea izbucnirii unui conflict armat ruso-american.

„În cazul apropierii de România a frontului european terestru, mişcarea de rezistenţă era să înlesnească pătrunderea forţelor americane spre URSS", mai scrie în depoziţia mareşalului Curţii Regale. Planurile însă au căzut, după ce spionii americani au părăsit România, în toamna anului 1946, la scurt timp după semnarea memorandumului româno-american, la 30 septembrie 1946.

Istoricul constănţean dr. Marian Zidaru, care a studiat arhivele din Marea Britanie, confirmă planurile româno-americane. Cei doi spioni, Hall şi Hamilton, spune Zidaru, care au apărut în România după 23 August 1944, după ce britanicii abandonaseră România, erau un fel de cowboy, depăşindu-şi atribuţiile cu care fuseseră însărcinaţi de către serviciul secret american. „Au încercat să-i ajute mai mult pe ţărănişti, dar Guvernul american n-a vrut niciodată, şi asta o dovedesc documentele Misiunii Militare Americane, să răstoarne un guvern care până la urmă fusese recunoscut la Moscova în 1945", explică istoricul.

„O reţea subterană în România ar fi folosit în cazul unui război între URSS şi SUA, pentru a acorda ajutor trupelor americane pe timp de război. Da, s-au găsit şi depozite de arme, chiar Corneliu Coposu recunoaşte într-un interviu că au fost documente descoperite de Siguranţă care vorbeau despre PNŢ şi Serviciul Secret American, dar în niciun caz americanii nu mergeau atât de departe încât să ajute opoziţia să doboare guvernul lui Groza". Cei doi spioni au plecat din România întrucât exista pericolul să fie arestaţi.

Ioan Mocsony-Stârcea (1909, Cernăuţi - 1992, Elveţia) a fost un moşier, industriaş şi om politic român, care a moştenit o avere impresionantă de la tatăl său: peste 700 ha de pădure în Neamţ. A ajuns să administreze domeniile regale după ce, la începutul anilor '40, tânărul baron vânduse castelul şi domeniul contelui Hunyady de la Săvârşin regelui Mihai pentru o sumă modică.

Apropiat şi al liderilor marcanţi ai Partidului Naţional Ţărănesc, şi al unor spioni americani, a fost judecat în „Procesul Maniu - Mihalache", primind o condamnare de doi ani pentru omisiune de denunţ. În 1949 a fost din nou anchetat în vederea înscenării procesului lui Lucreţiu Pătrăşcanu. Ulterior, a fost judecat pentru spionaj şi acţiuni antisovietice şi condamnat în aprilie 1954 la 15 ani de închisoare şi confiscarea întregii averi. A ieşit din închisoare abia cu prilejul amnistiei generale a deţinuţilor politici, în anul 1964. A beneficiat de condiţii privilegiate de detenţie în penitenciarul M.A.I., unde a scris, începând din anul 1962, un fel de memorii sub supravegherea organelor de anchetă, aceasta fiind o condiţie pentru a ieşi din închisoare, după cum afirma el în anul 1990. După eliberare, guvernul comunist i-a permis să plece în Elveţia. A murit în anul 1992.