De ce nu se poate deschide circulaţia pe autostrada Lugoj-Deva. Explicaţia CNAIR
Postat la: 22.12.2016 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Lucrările de pe sectorul de autostradă Lugoj-Deva, respectiv Traian Vuia - Margina, pe o lungime de 15 km, sunt în curs de finalizare astfel încât acest sector să poată fi utilizat de către participanții la trafic. Acest fapt va fi realizat imediat după clarificarea tuturor aspectelor de natură juridică, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) într-un comunicat.
Refuzul de viză pentru Recepţia la terminarea lucrărilor, este invocat de faptul că "dispoziţiile legale, așa cum sunt prevăzute de Legea 10/1995, recent modificată și republicată în septembrie 2016, nu fac referire în mod expres la recepţionarea parţială, ci doar asupra unor lucrări prevăzute într-un contract". Regulamentul de recepție aprobat prin H.G. 273/1994 nu a fost încă actualizat, drept pentru care se vor putea naște multe interpretări ulterioare dăunătoare companiei. Astfel, "efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor, investitorul, în speţă Compania, va fi pusă în posesie, iar toate riscurile dării în funcţiune a unor părţi din lucrare, fără a se respecta prevederile legale, vor fi preluate tot de Companie", anunţă CNAIR.
În acest caz, "contractul este un tot unitar şi nu a fost elaborat şi întocmit pentru a putea fi monitorizat separat, adică o parte în perioada de garanţie şi o parte în perioada de execuţie. Potrivit art. 52, alin. (11), lit. b) din Legea finanţelor publice, nr.500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, recuperarea avansului se face potrivit prevederilor contractuale. Astfel, având în vedere faptul că este guvernat de prevederile FIDIC, recuperarea avansului se va face justificat şi prin deducere din Certificatul de plată, până la data emiterii Certificatului de Recepţie la Terminarea Lucrărilor, informează CNAIR în comunicat. Dispoziţiile legale menţionate, raportate la decizia care a fost transmisă pentru acordarea vizei de legalitate, crează dificultăţi în ceea ce priveşte modalitatea de recuperare a avansului, ţinând cont de faptul că momentul la care trebuie raportată recuperarea avansului nu este cert în situaţia mai multor recepţii la terminarea lucrărilor", se menţionează în comunicatul CNAIR.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
Părintele Pimen Vlad a dezvăluit care este adevărul despre Lumina Sfânta, de unde vine si de ce vine doar de Pastele Ortodox, precum si ce incercări au fost de discreditare a acestei minuni, sau, dimpotriva, de confirmare a ei:
-
Cozmin Gușă l-a demobilizat total pe Selly intr-un conflict referitor la armata obligatorie. Omul lui Geoană s-a retras din lipsă de munitie!
Mircea Geoană pare că își face campanie cu vedete și influenceri. Vloggerul Selly (Andrei Șelaru) a fost invitat la un important eveniment al NATO, care se ține la Miami.
-
Donald Trump e "deținut de nenorociții de ruși". Mike Pompeo și personalul său i-au ascuns informații când era președinte SUA
Activistul politic și autorul american James O'Keefe a publicat miercuri o înregistrare video, în care susține că un oficial al CIA, Amjad Fseisi, a fost surprins în timp ce recunoștea că agenția și mai mulți oficiali, inclusiv Mike Pompeo, i-au ascuns informații lui Donald Trump când acesta era președinte.
-
Vinerea Mare: ce e permis si ce e interzis sa faci azi
Creștinii țin post negru pentru iertarea păcatelor. Cu o zi înainte, în Joia Mare, se spovedesc. Tinerii din unele zone ale țării au avut grijă toată noaptea ca focurile să nu se stingă.
-
Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi în The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova "va străpunge liniile frontului", iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP.
-
Clubul de Presă: La mulți ani! Azi ne aniversăm!
Astăzi, în Vinerea Mare, Clubul de Presă, ultima inițativă de mare amploare și de succes a jurnaliștilor și caselor de presă, care se luptă pentru libertatea de expresie, împlinește un an de când s-a lansat.
-
Adu-ți atelierul la alt nivel - Cum alegi cele mai bune compresoare și dispozitive de ridicare
Cum bine știi în orice atelier auto modern, eficiența este cheia. Pentru a duce rapid la bun sfârșit diferite operațiuni de întreținere a vehiculelor sau alte reparații majore este important să ai în dotare echipamente potrivite, de înaltă calitate. Compresoarele și dispozitivele de ridicare joacă un rol vital. Dacă îți dorești să afli cum să îți dotezi inteligent atelierul sau care sunt cele mai eficiente practice echipamente, citește rândurile următoare. Poți descoperi informații care te vor ajuta să achiziționezi produse bune, cu costuri reduse.
-
Un restaurant din Capitală le cere clienților să-și țină copiii „tot timpul așezați la masă": „Mă mir că nu au instalat la intrare și niște lese"
Un restaurant din Capitală a stârnit controverse pe Facebook, după ce a atras atenția clienților care vin însoțiți de copii că în timpul vizitei micuții sunt obligați „să rămână tot timpul așezați" la masă.
-
Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică" pentru a le face poftă de dulciuri
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardian.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 4.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 5. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 6.Cei patru factori care au provocat criza de sănătate mintală Generației Z: iPhone, netul de mare viteză, camera frontală și viralizarea conținutului pe rețelele sociale
- 7.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
- 10.Geoinginerie financiară: trilioane de aerosoli vor fi pulverizati din avion împotriva încălzirii globale
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu