Descoperirea care i-a luat prin surprindere pe arheologi. A fost făcută întâmplător şi schimbă istoria cu 7.000 de ani
Postat la: 09.07.2021 |
Arheologii clujeni au făcut o descoperire neaşteptată în centrul oraşului, unde mai fuseseră găsite vestigii romane. Însă noua descoperire e dintr-o perioadă cu mult mai veche, de acum circa 7.000 de ani şi i-a luat prin surprindere până şi pe istorici.
Lucrările efectuate pe mai multe străzi din centrul Clujului au prilejuit în ultimele luni mai multe descoperiri importante din Evul Mediu, mergând până în perioada romană. Arheologii au profitat de oportunitate şi au cercetat şantierele, iar surprizele au început să se ţină lanţ. Ultima surpriză, absolut expepţională, este nu numai foarte rară, dar şi extrem de preţioasă pentru a putea arunca o privire în trecut, chiar cu mii de ani în urmă. Reprezentanţii Muzeului Naţional de Istorie al Transilvaniei din Cluj au vorbit pe larg despre această ultimă descoperire şi despre însemnătatea ei. Într-o postare pe Facebook, specialiştii muzeului au venit cu o serie de detalii şi au postat şi un video prin care au ilustrat vizual evenimentul.
„Că tot am văzut că vă plac nespus descoperirile, iar MNIT a avut, în ultima vreme, o perioadă prolifică din acest punct de vedere, avem bucuria de a împărtăşi cu voi încă o descoperire absolut senzaţională şi total neaşteptată: un mormânt neolitic bogat chiar în centrul Clujului. În ultimele luni, în timpul lucrărilor de amenajare a uneia dintre pivniţele Palatelor Statusului Romano-catolic din centrul Clujului, au apărut mai multe vestigii romane. Aşa a început totul. De curând, o echipă de arheologi de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei a finalizat cercetarea arheologică preventivă din subsolul acestei clădiri, construită între 1898-1902. S-a constat că, într-una din încăperile subsolului actual, există urmele unei construcţii romane subterane, cel mai probabil tot o pivniţă, care a excavat parţial şi straturile preistorice. Golirea pivniţei romane a favorizat şi cercetarea vestigiilor mai timpurii pe suprafaţa întregii secţiuni arheologice şi nu doar efectuarea unui mic sondaj de mare adâncime, practică arheologică frecventă, datorată adâncimii considerabile la care apar descoperirile preistorice din centrul Clujului (5-6 m faţă de nivelul actual al solului!).
Astfel, săpătura a oferit arheologilor rara şansă de a identifica o parte dintr-o groapă săpată în stratul geologic, plină cu vase ceramice. Aceasta s-a dovedit a fi un mormânt preistoric. Iniţial, a fost surprins doar un capăt de-al său, în care au apărut falangele picioarelor şi ofranda de vase. Chiar şi aşa, descoperirea se anunţa a fi deosebită, gleznele scheletului părând a fi înfăşurate în şiraguri formate din sute de mărgele de mici dimensiuni. Datorită adâncimii, din considerente de siguranţă şi logistică a săpăturii, descoperirea întregului mormânt s-a făcut în două etape. Doar după consolidarea pereţilor, beneficiind de întreg sprijinul executantului lucrărilor de reabilitare a clădirii, s-a putut excava integral mormântul. Aşteptarea şi condiţiile grele de lucru, la 3 m adâncime faţă de nivelul pivniţei actuale şi 6 m faţă de stradă, printre popii de susţinere a malurilor, într-un pământ noroios, au fost răsplătite.
Mormântul are un inventar surprinzător de bogat. Pe lângă vase ceramice şi o lamă de obsidian, persoana decedată era împodobită cu numeroase mărgele şi la gât, braţe şi genunchi. În plus, purta câte două brăţări pe braţe, o bentiţă cu „năsturei"/ bumbi pe cap şi un brâu din 4-5 şiraguri de mărgele. Toate podoabele par a fi confecţionate din scoica Spondylus, cu excepţia unui inel de os găsit pe deget. La o evaluare preliminară a materialelor arheologice, se poate spune că mormântul datează din perioada neolitică (circa 5000 a. Chr.). Doar 2-3 morminte din acest interval cronologic mai sunt cunoscute în zona centrală a oraşului, dar, în general, au fost distruse în momentul descoperirii, iar inventarul funerar era mult mai sărăcăcios. Astfel, descoperirea de faţă este una de excepţie. În continuare, mormântul urmează să fie cercetat şi prelucrat de specialişti în epoca respectivă, scheletul analizat antropologic pentru a-i determina sexul şi vârsta şi se va încerca de asemenea datarea cu C14.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Descoperire neobișnuită în interiorul Pământului: NASA avertizează că centrul Terrei este turbulent și ar putea provoca ravagii
O echipa de oameni de știința de la Jet Propulsion Laboratory al NASA, care a efectuat un amplu studiu publicat in Geoph ...
-
Experiență spirituală inedită: "Am fost înviată de Iisus după o hemoragie cerebrală și m-am întors cu un mesaj"
O femeie, care spune ca a avut o experiența spirituala dupa ce a suferit o hemoragie cerebrala, susține ca l-a intalnit ...
-
Cum va verifica UE vârsta utilizatorilor de pe rețelele sociale
Comisia Europeana a propus joi interzicerea accesului copiilor sub 13 ani la retelele de socializare, cu conturi suprave ...
-
Oamenii de știință au descoperit că după menopauză ovarele devin organe imunitare
În viața fiecarei femei, menopauza e un moment de cumpana, caci marcheaza trecerea la o alta etapa. În Roman ...
-
AI evoluează independent de om: Microsoft avertizează după noile incidente de la OpenAI că inteligenţa artificială şi-a modificat propria memorie de lucru
Mustafa Suleyman, CEO-ul diviziei de inteligenta artificiala a Microsoft, a calificat drept o "situatie serioasa" descop ...
-
Google dezvăluie că Gemini, modelul său de AI, a lansat atacuri cibernetice şi a spart trei sisteme externe în timpul unui test
Google a anunțat ca modelul sau de inteligența artificiala Gemini a accesat fara autorizație trei sisteme informatice ex ...
-
Șoc economic în lumea arabă: 150 de miliarde de dolari pierdute într-o singură lună / Care este cauza
Razboiul SUA impotriva Iranului și represaliile Teheranului, care a inclus blocada Stramtorii Hormuz, au costat economii ...
-
Omenirea se întreaptă cu pași rapizi spre un dezastru: Ghețarii din Groenlanda și Antarctica se topesc accelerat și produc efecte grave pe uscat
Un nou studiu arata ca pierderea gheții a inceput sa se accelereze in anii 1990, iar Groenlanda și Antarctica au pierdut ...
-
Un român i-a șocat pe polițiștii din Franța: Și-a lăsat fiul de 9 ani să conducă pe marile bulevarde din Marsillia
Un copil in varsta de numai 9 ani a fost descoperit de polițiști conducand o mașina pe una dintre arterele importante di ...
-
Tragedia familiei de români din SUA care și-a uitat copilul în mașina încinsă. Părinții au fost arestați, comunitatea s-a împărțit în două
Theo, un copil de cinci ani dintr-o familie de romani stabilita in Arizona, a murit dupa ce a ramas peste doua ore și ju ...
-
Defecțiunea aproape imposibilă care a blocat cerul: O eroare de milisecundă a dus la anularea a 2.000 de zboruri într-o țară cu peste jumătate de milion de români
O eroare software produsa intr-o singura milisecunda a declanșat un blocaj de șase ore in sistemul britanic de control a ...
-
AI-ul a ajuns atât de puternic încât este capabil să ajute la dezoltarea următoarei generații: Se îndreaptă către autonomia completă
Claude, asistentul de inteligența artificiala (AI), dezvoltat de Anthropic, ajuta compania sa dezvolte urmatoarea versiu ...
-
Binomul Trăilă este peste tot: Cand la DNA, cand la Facultatea de Drept, când învinuit, când profesor!
La deschiderea oficiala a anului universitar la Facultatii de Drept din Universitatea Bucuresti, deschidere patronata d ...
-
Nu, strămoșii noștri nu erau carnivori. Iată ce mâncau cu adevărat și de ce contează
Autor: Hatty Willmoth Imagineaza-ți sa faci toate cumparaturile alimentare la macelarie. Fara legume, fara paine, ...
-
Cercetătorii se întreabă în mod serios dacă oamenii au fost "semănați" de extratereștri. Dacă nu cumva sunt și "recolta"!
Unde a inceput viața pe Pamant? Asta pare o intrebare relativ simpla. Cu siguranța, viața pe Pamant a inceput... Știm ...
-
Ce-ar fi dacă „conștiința" nu ar fi reală? Înțelegerea noastră despre conștiință ar putea fi fundamental greșită!
Autor: Tim Bayne Scriu asta din Santiago, așezat intre Anzii acoperiți de zapada la est și Lanțul Muntos Costier Chilean ...
-
AI a fost surprins spunând versiunilor sale viitoare să ocolească controalele umane - dezvăluie OpenAI
OpenAI a dezvaluit șase incidente neașteptate și ingrijoratoare care implica modelele sale experimentale de inteligența ...
-
Șeful AI de la Microsoft critică abordarea Anthropic privind conștiința inteligenței artificiale
Șeful AI al Microsoft, Mustafa Suleyman, a declarat ca impartașește concentrarea Anthropic pe gestionarea in siguranța a ...
-
Taxele pe coletele din China ajung să depășească valoarea produselor. "Orice taxă limitează opțiunile clienților care apoi vor cumpăra mai scump"
Perioada in care romanii comandau colet dupa colet de pe site-urile chinezești pare ca apune. Uniunea Europeana impune p ...
-
Vishingul, noua metodă prin care escrocii încearcă să îi păcălească pe români. Cum folosesc inteligența artificială
Atacurile cibernetice se muta tot mai mult din zona mesajelor si a linkurilor suspecte direct in conversatiile telefonic ...
-
Salt uriaș în lumea cuantică: Cercetătorii au reușit să teleporteze o imagine prin 100 de canale simultan
O echipa de cercetatori din China a realizat o demonstrație considerata un pas important pentru dezvoltarea rețelelor cu ...
-
Semne că telefonul tău este urmărit. DNSC trage un semnal de alarmă, o mulțime de români se confruntă cu această situație
Directoratul Național de Securitate Cibernetica a emis un nou avertisment prin care atrage atenția romanilor asupra unui ...
-
În Germania s-a inaugurat un mega proiect european: Donald Trump îl numește "escrocheria secolului"
Germania a inaugurat joi cel mai mare parc eolian offshore din Marea Nordului, in contextul in care sectorul se teme de ...
-
Întâlnire istorică între Donald Trump și Xi Jinping, la Washington: Principalele teme care se vor afla pe agenda celor doi lideri mondiali
Presedintele SUA, Donald Trump, il va primi saptamana viitoare pe liderul chinez Xi Jinping pentru a doua lor intalnire ...
-
Canada bate palma cu UE și anunță „Alianța pentru Viitor" - „Nu propunem un al treilea bloc"
Premierul Canadei, Mark Carney, a salutat joi, in discursul susținut in Parlamentul European de la Strasbourg, propunere ...
-
Siegfried Mureșan, noul premier desemnat: "Accept propunerea făcută de Președintele României"
Siegfried Mureșan a anunțat ca accepta propunerea președintelui Nicușor Dan de a prelua funcția de prim-ministru. Anunțu ...
-
O bucată de material din Soare s-a desprins și ar putea declanșa furtuni magnetice catastrofale pe Terra
Un raport al unei publicații de astronomie, co-scris de un cercetator solar al NASA, avertizeaza ca un nor masiv și dens ...
-
Modelele AI conversează într-un dialect care combină limbajul poetic cu jargonul tehnic al tinerilor antreprenori
Modelele de inteligența artificiala au inceput sa comunice intr-o versiune ciudata și noua de engleza, care se citește c ...
-
Dan Șova revine în avocatură, Partener în cadrul SĂVESCU & ASOCIAȚII
Cu peste 30 de ani de experiența profesionala, Dan Șova are o practica axata pe drept fiscal și litigii fiscale complexe ...
-
O echipă de cercetători de la Universitatea Stanford, coordonată de un român, a creat șoareci cu creier pe jumătate uman. La ce folosește experimentul
Cercetatorii de la Universitatea Stanford, coordonați de psihiatrul roman Sergiu Pașca, au creat șoareci in al caror cre ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu