Dinu Pescariu, urmărit penal si plasat sub control judiciar. DNA cere urmărirea unui fost ministru al comunicaţiilor
Postat la: 10.04.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
Procurorii DNA cer procurorului general cererea şi referatul în vederea sesizării preşedintelui, pentru solicitarea avizului necesar urmăririi penale faţă de fostul ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu. Claudiu Florică şi Dinu Pescariu sunt urmăriţi penal, fiind plasaţi sub control judiciar.
În noul dosar, sunt urmăriţi penal Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, reprezentanţi în fapt/drept ai D.Con-Net AG, pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, Ion Stănescu, fost consilier asistent la Direcţia generală pentru politici şi programe în domeniul societăţii informaţionale din cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), Andrei Săvulescu, fost director general la Direcţia generală pentru politici şi programe în domeniul societăţii informaţionale din cadrul MCSI, ambii pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, dar şi Călin Tatomir, fost director general Microsoft România SRL, pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.
În plus, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea şi referatul în vederea sesizării Preşedintelui României, pentru solicitarea avizului necesar urmăririi penale faţă de Gabriel Sandu, fostul ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul. Procurorii DNA îl acuză pe fostul ministru că ar fi luat peste două milioane de euro pentru a favoriza firma reprezentată de Claudiu Florică şi Dinu Pescariu.
"În luna aprilie a anului 2009 expira contractul comercial de închiriere licenţe Microsoft nr.0115RO/15.04.2004. În aceste condiţii, Sandu Gabriel, în calitate de ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, a optat pentru varianta încheierii unui nou contract de închiriere software, fapt care nu se putea realiza decât prin organizarea unei licitaţii publice în condiţiile OUG 34/2006 privind achiziţiile publice. În acest context, inculpaţii Pescariu Dinu Mihail şi Florică Claudiu Ionuţ, în calitate de reprezentanţi în fapt/drept ai societăţii D.CON.NET AG, pentru a fi favorizaţi în câştigarea licitaţiei publice, prin intermediul unui om de afaceri, au luat legătura cu ministrul de la acea vreme Sandu Gabriel căruia i-au şi plătit în acest scop suma de 2.196.035 euro (pentru aceste fapte, prin Sentinţa nr.258/24.03.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Secţia Penală, în dosarul nr.1191/1/2015, au fost condamnaţi Cocoş Dorin şi Sandu Gabriel pentru trafic de influenţă)", arată Direcţia Naţională Anticorupţie, într-un comunicat de presă postat pe site.
Procurorii spun că, în urma înţelegerii avute de Dinu Pescariu şi Claudiu Florică cu fostul ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu a aprobat documentaţia de atribuire pentru procedura de licitaţie deschisă, iniţiată pentru „Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare". Documentaţia care a stat la baza licitaţiei, respectiv referatul de necesitate şi caietul de sarcini, conţinea condiţii restrictive nejustificate de participare la licitaţia organizată de către MCSI, fiind favorizată în acest mod D.Con-Net AG, în calitate de lider al unei asocieri din pare făcea parte şi firma Dim Soft SRL.
"Astfel, s-au impus condiţii conform cărora participante la licitaţie puteau să fie doar firme care avuseseră încheiate contracte de un anumit tip şi peste o anumită valoare şi care să fi fost executate în România, în ultimii trei ani. Condiţiile respective erau îndeplinite de o singură societate din lume, respectiv Dim Soft SRL. În vederea stabilirii condiţiilor restrictive de participare la licitaţie prin care să fie favorizată asocierea D.Con-Net AG din care făcea parte firma Dim Soft SRL, Florică Claudiu Ionuţ a avut mai multe întâlniri cu Sandu Gabriel pentru a-i transmite acele condiţii restrictive care să fie inserate în caietul de sarcini. Documentaţia de atribuire aferentă procedurii de licitaţie deschisă a fost întocmită şi avizată de către funcţionarii din cadrul MCSI, şi anume Stănescu Ion Adrian şi Săvulescu Andrei", potrivit sursei citate.
În favorizarea firmei D.Con-Net AG în câştigarea licitaţiei, s-a implicat şi Călin Tatomir, directorul general Microsoft România la acel moment, prin cooptarea firmei SC DIM SOFT SRL în cadrul asociaţiei de firme care urma să participe şi să câştige licitaţia publică. El a contribuit şi la stabilirea acelor condiţii restrictive pe care să le îndeplinească doar firma cooptată de el în cadrul asocierii. "Sprijinul acordat de către Tatomir Călin D.Con-Net AG, în calitate de lider al asocierii, a rezultat şi din faptul că acesta a refuzat să transmită către un alt potenţial participant la licitaţie, o scrisoare de confirmare din partea producătorului privind acordul acestuia pentru livrarea orelor de consultanţă şi suport (aceasta fiind una dintre cerinţele restrictive impuse în documentaţia de atribuire). În urma câştigării licitaţiei publice, a fost încheiat contractul de furnizare de produse nr.35/09.09.2009 dintre MCSI şi consorţiul D-Con.Net AG, în calitate de lider al asocierii. Din asociere făcea parte şi Dim Soft SRL", potrivit sursei citate.
Valoarea totală a contractului reprezentând suma ce trebuia plătită de minister era de 90.182.344,76 euro, plăţile fiind efectuate conform graficului convenit prin contract. Prejudiciul în dosar este de peste 50 de milioane de euro, arată DNA. "Furnizorul de licenţe a facturat către SC DIM SOFT SRL, membră a asocierii care a câştigat licitaţia, doar 38.786.000 euro, reprezentând preţul licenţelor cu discount, reducere aplicată în considerarea Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. Liderul asocierii, D.Con-Net AG, a refacturat însă către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale suma de 90.182.344,76 euro. Prejudiciul reţinut este în sumă de 51.396.344,76 euro şi reprezintă diferenţa dintre suma plătită de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (90.182.344,76 euro) şi suma care a fost facturată de către furnizorul de licenţe către SC DIM SOFT SRL (38.786.000 euro). Totodată, a fost creat un folos necuvenit în favoarea D.Con-Net AG", arată procurorii DNA. Persoanele care ar fi contribuit la producerea acestui prejudiciu sunt Ion Stănescu, Andrei Săvulescu, Gabriel Sandu, Claudiu Florică, Dinu Pescariu şi Călin Tatomir.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Modificări radicale în Codul Penal: Apar reguli noi pentru internet, iar folosirea AI devine infracțiune
Romania pregatește o reforma majora a Codului penal, adaptata la noile realitați digitale: de la reguli stricte pentru c ...
-
Protest violent la Piața Victoriei, între jandarmi și mineri: Persoane rănite, au intervenit salvatorii SMURD. Bolojan i-a refuzat pe ortaci
Este scandal uriaș intre jandarmi și minerii veniți sa protesteze in București, la Piața Victoriei. S-a lasat cu imbranc ...
-
Donald Trump s-ar putea să nu mai poată folosi un moment de tip „TACO" în Iran
Spre deosebire de politicile comerciale, razboaiele nu pot fi pornite sau oprite prea ușor; deciziile in astfel de confl ...
-
Un gel magnetic injectat în inimă ar putea preveni accidentele vasculare cerebrale, cred oamenii de știință
Milioane de oameni din intreaga lume sufera de fibrilație atriala, o tulburare de ritm cardiac care face ca atriile inim ...
-
De ce tot mai mulți adulți se comportă ca niște copii: explicația unui fenomen care ia amploare
În ultimii ani, psihologii și sociologii au observat un fenomen neobișnuit: granița dintre maturitate și copilarie ...
-
După ce Trump a bătut câmpii cu negocieri imaginare, Iranul a prezentat un set de cereri reale pentru încetarea războiului
Iranul a prezentat un set de cereri formale pentru incetarea razboiului, in contextul discuțiilor indirecte anunțate de ...
-
Pământul intră într-o zonă periculoasă: "Toți indicatorii sunt pe roșu. Ce urmează pentru planeta care nu mai răcește"
Un nou raport al Organizația Meteorologica Mondiala arata ca schimbarile climatice au impins Pamantul intr-o zona fara p ...
-
Cogniție fără creier: Cum apare memoria în polimeri, celule și spațiu-timp fără să existe măcar un singur neuron
Modul in care protistul in forma de trompeta Stentor roeseli (foto) iși poate modifica sistematic raspunsurile comportam ...
-
Iranul a construit un sistem de metrou pentru rachete balistice în interiorul unui munte de granit
Un munte din granit la sud de Yazd este in construcție de doua decenii. IRGC nu a amenajat aici un buncar, ci a construi ...
-
Filosoful Kremlinului l-a decriptat total pe Netanyahu care îl așteaptă pe Mesia Triumfător în vreme ce Trump e doar o unealtă diabolică
Filosoful rus considerat a fi „creierul lui Putin” analizeaza recentele afirmații ale premierului israelian ...
-
Lumea noastră este protejata de forțe misterioase: Sonda Voyager s-a lovit de un zid de plasmă cu temperatura de 90.000° la marginea sistemului solar
Așa cum, de pilda, Centura Van Allen protejeaza Terra impotriva radiatiilor solare care altfel ar duce la extin'ia vieti ...
-
Uzinele Dacia angajează 350 de roboți umanoizi: Compania anunță ce activități vor prelua
Renalult a prezentat la Paris planul strategic al grupului. Astfel, a anunțat ca in urmatorii ani vor fi angajați 350 de ...
-
Descoperire uluitoare: Conștiința ar fi putut exista cu 100 de milioane de ani înaintea apariției vieții. Dovada s-ar putea afla în 121 de grame de praf
Cu peste 4 miliarde de ani in urma, un asteroid numit Bennu ratacea prin sistemul solar. Acum trei ani, NASA a adus pe P ...
-
Terasa ta de vis: idei pentru amenajarea unui spațiu de relaxare perfect în aer liber
Amenajarea unei terase reușite necesita insa mai mult decat simpla amplasare a unei mese și a catorva scaune. Este un pr ...
-
Președintele SUA e batjocorit de purtătorul de cuvânt al armatei iraniene: „Hei, Trump, ești concediat"
Purtatorul de cuvant al armatei iraniene, Ebrahim Zolfaghari, l-a batjocorit duminica pe președintele american Donald Tr ...
-
Apa pe care o bem ar putea influenţa riscul de boală Parkinson. Legături între tipul apei subterane și riscul neurologic
Un studiu de amploare, realizat in Statele Unite, sugereaza ca tipul si vechimea apei subterane din care provine apa pot ...
-
Legătura dintre astrologie și știință: Luna în care te-ai născut influențează gradul de vulnerabilitate la boli mintale. Diferențe mari între copiii născuți la început și final de an
Copiii nascuți in octombrie, noiembrie sau decembrie sunt diagnosticați cu afecțiuni de sanatate mintala mai frecvent de ...
-
Se schimbă regulile jocului: războiul din Iran accelerează săptămâna de lucru de 4 zile
Razboiul din Iran incepe sa rescrie regulile muncii la nivel global: mai multe state au trecut deja la saptamana de lucr ...
-
Suntem aproape de un nou lockdown? Riscul e mare, dar de data aceasta motivul nu mai e Covid-19
Lumea se pregatește pentru o perioada dificila din cauza lipsei de resurse, iar noile restricții pe care statele incep s ...
-
Google dă dreptul inteligenței artificiale să schimbe titlurile din mass-media direct în motorul de căutare în numele "adevărului"
Google schimba regulile jocului in media: titlurile nu mai aparțin redacțiilor, ci pot fi rescrise de inteligența artifi ...
-
Sunteți într-un film și toți cei de la televizor citesc un scenariu scris de un singur mare studio de film. Politicienii voștri sunt actori plătiți.
Autor: Mads Palsvig Iata lecția de astazi despre conflictul din Orientul Mijlociu: 1. Toate țarile colaboreaza in mod co ...
-
Noul lider al Iranului este „invizibil". Nici CIA și nici Mossad nu au reușit să găsească vreun indiciu că ar controla regimul. „Este mai mult decât ciudat"
Dispariția din spațiul public a noului lider suprem al Iranului alimenteaza tot mai multe suspiciuni privind cine contro ...
-
Profeția extraordinară a lui Ovidius despre 2026. Ce a scris acum 2.000 de ani poetul exilat în vechiul Tomis în "Metamorfozele"
Puțini iși amintesc ca unul dintre cei mai importanți poeți ai Antichitații și-a trait ultimii ani chiar pe teritoriul R ...
-
Vești importante pentru românii care folosesc bani cash: ce se schimbă de la 1 iulie 2027 în toată Europa
Uniunea Europeana pregatește introducerea unor reguli noi privind utilizarea numerarului, care vor intra in vigoare la 1 ...
-
Scandal la baza americanilor de la Kogălniceanu: motorină sustrasă și vândută pe sub mână
Judecatoria Constanța a pronunțat primele condamnari in dosarul care vizeaza sustragerea unor cantitați de motorina din ...
-
Un cunoscut influencer rus care l-a criticat pe Putin a murit după ce avionul său a fost doborât "confundat" cu o dronă ucraineană
Un cunoscut influencer al aviației ruse a murit dupa ce avionul sau a fost confundat cu o drona ucraineana și doborat de ...
-
Misterul scos la lumină din apele Antarcticii: A fost descoperită o lume ascunsă ce reglează sistemul climatic al Pământului
Un studiu recent a adus la lumina o diversitate genetica neașteptata in ecosistemele marine ale Oceanului Antarctic, o z ...
-
Caz revoltător: copii de 2 și 4 ani, legați cu frânghie de calorifer, în locuință. Polițiștii au intervenit imediat
Scene greu de imaginat au fost descoperite intr-un apartament din municipiul Satu Mare, unde doi copii mici au fost gasi ...
-
Economist de top : „Carburanții ar putea ajunge la 12-13 lei/litru. Și știți de ce?"
Economistul Adrian Negrescu a explicat ca deși Romania are petrol, nu-l poate folosi din cauza funcționarii reduse a raf ...
-
Cum își împart dictatorii planeta: Putin îi propune lui Trump un troc exploziv - Iran contra Ucraina!
Rusia a propus Statelor Unite un acord cu miza uriașa: Moscova sa inceteze schimbul de informații cu Iranul, inclusiv da ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu