• Tweet

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în ambele tabere inamice au avut loc experiente secrete pentru punerea la punct a unor noi arme „definitive". Cel mai cunoscut şi de „succes", dacă putem afirma asta, este proiectul Manhattan în urma căruia a fost creată prima bombă atomică. Folosirea ei la Hiroshima şi Nagasaki, după cum susţin numeroşi istorici, a dus la „soluţionarea" celui de-al Doilea Război Mondial, prin capitularea necondiţionată a Japoniei şi evitarea unei iminente invazii americane pe teritoriul nipon.

Totuşi cel mai bizar experiment despre care se crede că a avut loc vreodată este cunoscut ca proiectul Rainbow sau Experimentul Philadelphia. Pe marginea acestui misterios proiect au curs râuri de cerneală timp de aproape şapte decenii, fără ca vreun singur cercetător să poate oferi un răspuns mulţumitor legat de ceea ce se presupune că s-ar fi întâmplat cu distrugătorul USS Eldridge în 1943. Dacă pentru unii, totul nu este decât o farsă a unor minţi prea înfierbântate, realitatea unor cazuri, multă vreme secrete (vezi Proiectul Manhattan sau Proiectul Habbakuk prin care se construia un portavion de gheaţă), nu a făcut decât să dea apa la moară celor care cred că bizara teleportare a vasului american, din timpul celui de al doilea Război Mondial, este şi acum o realitate bine ascunsă de autorităţile de la Washington.

Totuşi povestea a început să capete contur abia prin anii ‘50, când Carl Allen, un fost capitan de nave de război, i-a transmis mai multe scrisori doctorului Morris K. Jessup, în care îi descria cu lux de amănunte un anume experiment intitulat: Philadelphia. Lăsând deoparte pentru moment relatările celor doi, există o serie de date concrete cu privire la un proiect de asemenea anvergură încă din perioada interbelică.

Există un personaj misterios care apare în filmul "The Prestige" (2006, regiszat de Christopher Nolan), Nikola Tesla. Acesta îi pune la dispoziţie unuia dintre personaje o maşinărie care prin intermediul electricităţii multiplică un obiect sau o fiinţă vie. Povestea este în parte legată de acestuia din anii '30, de la Universitatea din Chicago, când încerca posibilitatea de a face un corp invizibil prin intermediul electricităţii.

Nouă ani mai târziu, proiectul era mutat la Universitatea de Studii Aprofundate din Princetown, acolo unde era cooptat în echipa de cercetători şi germanul Albert Einstein. Rezultatele studiilor nu au fost date niciodată publicităţii, sporind aura de mister a acestora, deşi legendele urbane ţesute în jurul lor spun că invizibilitatea obiectelor fusese atinsă, chiar dacă reuşita nu implică decât obiecte de mici dimensiuni. Era punctul de plecare al celui ce avea să devină unul dintre cele mai bizare şi mai controversate proiecte din istorie, Experimentul Philadelphia.

În 1940 a fost realizată prima încercarea de invizibilitate, reuşindu-se dispariţia unei nave fără personal la bord. Tesla a avertizat imediat despre gravele probleme care ar fi putut surveni dacă pe navă s-ar află personal în momentul activării bobinelor lui Gauss. Marina militară americană, dornică de noi experienţe, nu a vrut însă să accepte nici o amânare, fapt ce l-a făcut pe Tesla, care nu dorea distrugerea de vieţi omeneşti, să părăsească definitiv proiectul în 1942. Există o serie de poveşti care afirmă că înainte să plece Tesla ar fi aprobat o încercare şi cu nişte animale domestice la bord. Efectele ar fi fost dezastruoase şi de aceea Tesla nu ar fi vrut să încerce cu oameni, însă presiunea era deja mult prea mare din cauza luptelor din Atlantic şi din Pacific.

În 1943, conducerea proiectului a fost încredinţată doctorului von Neumann, aflat în fruntea unei echipe formate din doctorii Gustoff, Clarkson, David Hilbert şi Henry Levinson. Obiectivul era continuarea investigaţiilor în problema invizibilităţii fiinţelor omeneşti, după cea a navelor. Se pare că în data de 28 octombrie 1943, în portul oraşului Philadelphia, oficialii armatei americane puseseră la dispoziţia cercetătorilor distrugătorul USS Eldridge pentru a testa efectele invizibilităţii asupra navelor de luptă. Ceea ce a urmat, se va dovedi un scenariu demn de filmele de groază.

Conform legendelor ţesute în jurul acestui experiment, la scurt timp de la pornirea puternicelor generatoare electrice instalate pe nava, USS Eldrige a fost acoperită de o ceaţă alb-verzuie care în câteva minute părea să devină materială. La scurt timp după aceasta, nava dispărea din câmpul vizual şi de pe ecranele radarelor pentru aproximativ 5 minute pentru ca, în momentul reapariţiei să prezinte martorilor o imagine de coşmar. Mulţi dintre membrii echipajului erau carbonizaţi total sau parţial, unii prezentau simptome de nebunie sau dispăruseră fără urmă, în timp ce alţii era integraţi în structura metalică a navei. Martorii declarau că USS Eldridge apăruse brusc la bază năvală din Norfolk, la aproximativ 600 de kilometri depărtare, pentru ca apoi, să dispară în numai câteva minute, la fel de misterios precum apăruse. Oficialii armatei opreau, în regim de urgenţă, experimentul, trecând totul sub tăcere ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.

Lucrurile vor reveni în actualitate abia prin 1955, când începe să se contureze povestea pe care azi o vedem drept cel mai mistersios experiment cunoscut vreodată. La 12 ianuarie 1955, Morris K. Jessup, profesor de matematică şi fizică, astronom amator şi autor al cărţii intitulate „Cazuistica OZN-urilor" primea o scrisoare misterioasă de la un anume Carlos Allende, în care erau redate, în detaliu, amănunte legate de dispariţia ditrugatorului USS Eldridge, precum şi simptomele ciudate ale puţinilor supravietutori ai echipajului. Jessup avea să fie şocat de cele aflate. Din scrisoare reieşea că marinarii de pe nava americană fuseseră lăsaţi la vatră din motive neelucidate, acolo unde efectele secundare ale teleportării deveneau din ce în ce mai evidente. Allende descria cazul unui supravieţuitor al experimentului care, aflându-se la masă împreună cu familia, s-a ridicat brusc, şi-a luat pălăria şi a ieşit prin perete fără ca cineva să îi mai dea de urmă vreodată. Un alt caz menţionat în scrisoare era cel al unui alt membru al echipajului care, în timpul unui conflict iscat într-un local public, dispărea fără urmă în timp ce lovea mai mulţi oponenţi. Allende ataşase scrisorii, mai multe articole ambigue legate de presupusul experiment, articole ce apăruseră în presă vremii, fără a da însă prea multe date concludente.

Reticent în faţa unor asemenea informaţii, Jessup îi va scrie misteriosului sau corespondent, folosind adresă de pe plic, cerând mai multe detalii legate de respectivul experiment şi de persoanele implicate în acesta. Răspunsul nu va veni decât câteva luni mai târziu, de data această semnat cu numele Carl Allen, în care ciudatul martor declară că nu poate oferi datele cerute dar că este gata să se supună unei şedinţe de hipnoză. Convins că este victimă unei farse de prost gust, Jessup va întrerupe corespondenţa.

După trei ani Jessup era chemat la sediul Biroului de Investigaţii al Marinei Militare din Washington (Office Naval Research - ONR) pentru a da declaraţii legate de cartea pe care o publicase cu ani în urma. Intrigat, Jessup se prezinta la sediul ONR acolo unde, spre marea sa surpriză, i se cere să dea explicaţii în legatură cu notele scrise de mâna pe un exemplar din „Cazuistica OZN-urilor", exemplar care sosise la ONR de la aceeaşi adresa ca şi scrisorile pe care Morris K. Jessup le primise în urma cu doi ani.

Notele păreau scrise de trei personaje (Domnul A, Domnul B şi Jemi), cu stilouri de culoare diferită şi cu semne de punctuaţie înşirate fără nicio logică aparentă. Jessup recunoaşte scrisul Domnului A că fiind cel al lui Carlos Allende/ Carl Allen, şi rămâne surprins de cunoştinţele avansate ale acestuia, precum şi ale celorlalte două personaje, în domeniul aviaţiei, al principiilor de funcţionare ale OZN-urilor precum şi de relatările halucinante legate de Experimentul Philadelphia şi diferite râse de extratereştri aflate pe Terra.

Deşi este convins că totul nu este decât o continuare a farsei din 1957, Jessup este surprins de interesul arătat de oficialii ONR pentru scrisorile primite de la Allende dar şi de, paradoxal, informaţia conform căreia adresa de la care fuseseră expediate acestea nu este decât adresă unei ferme părăsite şi de insistenţă cu care oficialii încercau să îl determine să creadă că autorul scrisorilor este un psihopat.

Matematicianul nu a reuşit să mai găsească un răspuns la informaţiile mai mult decât bizare cu care era, practic, bombardat. La 20 aprilie 1959, el era găsit mort, în propriul garaj, asfixiat cu gaze de eşapament. Dacă totul părea o sinucidere datorată unei depresii, bine cunoscută, de altfel, de membrii familiei, nu puţini au fost aceia care au crezut că moartea să nu era una întâmplătoare ci se datora, mai degrabă, datelor pe care le obţinuse în legătură cu Experimentul Philadelphia.

Povestea pe care Carlos Allende/ Carl Allen o afirma era se pare mărturia unui martor incomod pe care Jessup a susţinut-o ulterior realizând chiar şi câteva documentare de televiziune despre Experiment, dar a fost ironizat ţi contrazis de US Navy.
Povestea lui Carl Allen

În octombrie 1943, Carl Allen era secund pe crucişătorul SS Andrew Furuseth, care, alături de USS Eldridge, făcea parte din convoiul de nave de război USG-23. Conform spuselor lui Allen şi ale altor marinari chestionaţi ulterior de către Jessup, în iunie 1943, armata americană instalase pe USS Eldridge mai multe utilaje şi tehnologii militare experimentale, majoritatea echipamente electronice.

Printre acestea, două generatoare ce distribuiau energia prin intermediul a patru puternici magneţi montaţi pe punte, tuburi de amplificare a puterii şi circuite modulatorii. Potrivit martorilor, tot acest arsenal ar fi avut menirea de a genera câmpuri electromagnetice masive, capabile să oculteze întregul crucişător în faţa undelor radio şi luminoase, făcându-l astfel invizibil pentru navele inamice. O parte dintre marinarii prezenţi pe diverse nave din convoiul USG-23 i-au mărturisit lui Jessup că, la 28 octombrie 1943, pe USS Eldridge s-au efectuat teste ale echipamentelor dedicate Experimentului şi că în aceeaşi zi, în jurul orei 17.00, crucişătorul a pornit generatoarele de câmpuri electromagnetice.

Se pare că tehnologia de invizibilitate a funcţionat, deoarece, conform declaraţiilor, nava a fost învăluită într-o ceaţă verzuie şi apoi s-a făcut nevăzută. După 10 minute, celelalte crucişătoare din convoi au observat că USS Eldridge nu dispăruse numai de pe radare şi din câmpul vizual, ci dispăruse fizic, cu totul, din locul în care staţionase. Carl Allen, care fusese detaşat din convoiul USG-23 cu SS Andrew Furuseth în portul Philadelphia, afirma că, pe 28 octombrie la oră 17.15, peste port s-a lăsat subit o ceaţă verzuie şi, că din neant, a apărut USS Eldridge.

Crucişătorul ar fi staţionat în Philadelphia până a două zi dimineaţă, când ar fi pornit în direcţia Norfolk. Pe parcursul nopţii, mai mulţi militari şi echipe medicale ar fi urcat la bordul navei. Allen crede că, în acea noapte, o mare parte a echipajului USS Eldridge a fost înlocuită. Cercetările lui Jessup conduc la concluzia că, pe parcursul Experimentului, o parte dintre marinarii din echipajul iniţial ar fi sfârşit în ospicii, în timp ce alţii pur şi simplu ar fi dispărut. Cei care au putut fi chestionaţi au mărturisit că suferă de amnezie şi că nu-şi aduc aminte să fi fost vreodată cu USS Eldridge în Philadelphia, acesta fiind şi punctul de vedere al US Navy.

Marina americană a adus martori de pe SS Andrew Furuseth, care au afirmat că noaptea de 28 octombrie 1943 a fost una cât se poate de obişnuită. Mai mult, cinci veterani de pe Eldridge, care trăiesc şi astăzi, declară că habar nu au cum a început legendă despre Experimentul Philadelphia, dar că s-au distrat copios pe seama ei. Un argument în plus pentru sceptici îl reprezintă faptul că în nici o arhivă (a armatei, a guvernului sau a serviciilor secrete americane) nu există măcar cea mai mică menţiune despre Experiment sau despre vreun incident deosebit în care să fi fost implicat USS Eldridge (în timp ce alte incidente, Roswell de exemplu, sunt consemnate în dosarele US Army sau CIA).

Pentagonul a negat în repetate rânduri orice implicare în presupusul proiect de teleportare/invizibilitate al navei USS Eldrige din 1943. Cu toate acestea, chiar dacă argumentele aduse de oficialii armatei americane par pertinente la o prima vedere, pentru adepţii teoriei conspiraţioniste, şi nu numai pentru ei, Experimentul Philadelphia nu este altceva decât unul dintre sutele de cazuri reale, ascunse cu grijă de privirile curioase ale opiniei publice.

Pare greu de crezut, aşa cum susţine Pentagonul, că un proiect de o asemenea amploare să fie realizat ziua în amiază mare, într-un port în care oricine putea să vadă presupusa teleportare. De altfel, mărturiile veteranilor de pe distrugătorul american, precum şi jurnalul de bord din acea perioadă, arătau clar că USS Eldrige nu numai că se află în misiune în Bahamas, dar nici măcar nu a acostat în portul Philadelphia în decursul anului 1943. Mai mult, singurul martor al acestui eveniment, misteriosul Carl Allen, era de negăsit.

Totuşi ziarele timpului fac referire la un experiment şi negau implicarea vreunei nave americane. Se făcea atunci referire la o metodă prin care să se facă posibil ca minele marine să dispară.

Moartea lui Jessup a fost una din surse care au alimentat iniţial toate suspiciunile, ulterior lucrurile au devenit mai extinse. Nu a fost trecută cu vederea nici moartea bizară a lui Nikola Tesla, cel care se retrăsese oficial din proiect înainte de presupusul Experiment Philadelphia, susţinând că descoperirile sale vor fi folosite în detrimentul umanităţii şi nu în folosul acesteia, aşa cum intenţionase. După acest episod, Tesla este scos din sfera oamenilor de ştiinţă, fiind catalogat drept un savant nebun. La numai două luni după evenimentul în discuţie, Tesla este găsit mort în camera hotelului în care locuia, în timp ce toată arhivă, cuprinzând studii, note şi schiţe ale experimentelor sale, a fost sustrasă de către FBI şi catalogată, până în prezent, drept una secretă. Nu mai puţin important în această ecuaţie este şi misteriosul proiect iniţiat de Tesla, despre care savantul sârb susţinuse, în repetate rânduri, că va oferi lumii o armă care să pună capăt tuturor războaielor.

La fel de ciudată pare şi declaraţia lui Albert Einstein, savantul care într-un interviu acordat unei publicaţii americane susţinea:„Daca aş fi ştiut la ce va duce descoperirea mea, m-aş fi făcut ceasornicar". De altfel, se pare că genialul fizician şi-ar fi distrus, cu bună ştiinţă, o parte dintre documente, declarând celor apropiaţi că omenirea nu este încă pregătită să facă faţă descoperirilor sale. Mai târziu, anumite teste s-au repetat in cadrul proiectului Montauk.