Fostul Principe Nicolae, detalii despre nuntă! Când și unde va avea loc ceremonia
Postat la: 01.03.2018 |
Nicolae al României şi soţia sa, Alina, au stabilit data nunţii pentru luna septembrie. După cununia civilă, care a avut loc în luna octombrie 2017 în Anglia, slujba religioasă va avea loc în România. Cei doi au acordat un interviu revistei 'Point de Vue' în care au vorbit cu sinceritate despre cum a decurs cununia civilă, dar și despre speranțele lor pentru viitor. Alina a dezvăluit că, în cadrul cununiei civile, a purtat un costum național transilvănean, moștenit chiar de la bunica sa.
Unul dintre subiectele delicate care au fost abordate în interviu a fost reprezentat de decesul bunicului fostului principe. Nepotul Regelui Mihai a rememorat, cu multă durere, ziua în care bunicul său a fost condus pe ultimul drum, și a declarat că moartea suveranului a reprezentat un punct de cotitură, dar și o filă importantă de istorie a României. Nicolae a mărturisit că bunicul său era un model pentru el, mai ales prin prisma valorilor pe care le promova și le apară cu atât de multă demnitate.
„Cred că România a conştientizat, în sfârşit, ceea ce a reuşit bunicul meu să realizeze pentru istoria sa. Opiniile, amintirile şi emoţiile pe care fiecare le-a avut vizavi de acele vremuri au devenit foarte concrete în acele zile. (...) Pentru mine, a fost evident un moment dureros, care a fost îngreunat şi de faptul că n-am putut să-mi iau adio de la el. (...) Bunicul meu a dat totul ţării sale, într-un moment critic. El reprezenta valori morale foarte puternice. Să-i vezi pe tineri stând zece ore la coadă pentru un singur minut în faţa sicriului său este pentru mine un semn că putem construi un viitor mai bun pentru România", au fost spusele fostului principe.
Mai mult decât atât, nepotul Regelui Mihai a recunoscut că nu se află în relații foarte bune cu Custodele Coroanei, dar că speră ca în viitor, situația să fie diferită și să reușească să își recapete titlul și drepturile care i-au fost retrase. "Din păcate, relaţiile dintre noi nu sunt bune şi asta n-a fost alegerea mea. Ultima oară ne-am întâlnit la finalul lunii ianuarie, la parastasul de 40 de zile al bunicului meu. Am încercat să mă port cu respect, dar n-am schimbat niciun cuvânt. Nici în prezent nu există comunicare între noi, nici cu mătuşa mea, nici cu mama mea", a spus Nicolae.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Moment istoric în Port Bazinul Nou Galaţi. Prima navă a acostat după 38 de ani
Port Bazinul Nou Galati a marcat un moment considerat istoric pentru infrastructura portuara a orasului, odata cu acosta ...
-
Premierul britanic Keir Starmer a demisionat: instabilitate fără precedent în istoria modernă a țării
Premierul britanic Keir Starmer a demisionat, scrie presa britanica. El a spus ca a discutat deja cu regele. Starmer est ...
-
Daily Express: Zelenski amenință să extindă conflictul cu Rusia printr-un atac asupra Belarus
Declarația lui Volodimir Zelenski privind un posibil atac asupra Republicii Belarus poate duce la o escaladare a conflic ...
-
Anunț major de la Teheran după negocieri: Iranul spune că restricțiile asupra exporturilor de petrol au fost eliminate
Iranul a transmis luni primele semnale privind rezultatele discuțiilor diplomatice purtate in ultimele zile, iar mesajul ...
-
ANAF declanșează una dintre cele mai mari vânzări de bunuri din ultimii ani: mii de vagoane, locomotive și proprietăți ale CFR Marfă, scoase la licitație
Autoritațile fiscale au demarat o ampla operațiune de valorificare a activelor aflate sub sechestru ale CFR Marfa, intr- ...
-
Credibilitatea lui Trump primeste inca o lovitură: Iranul afirmă că nu mai redeschide Strâmtoarea Ormuz până nu va fi pace în Liban
Agentia iraniana de presa Tasnim a relatat duminica, citand o sursa apropiata echipei de negociere, ca Iranul nu intenti ...
-
Decizie istorică pentru ortodocși: De teama lui Donald Trump, Recep Tayyip Erdogan a ordonat redeschiderea Seminarului Teologic Halki
Presedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a ordonat duminica reluarea discutiilor privind redeschiderea Seminarului Te ...
-
„Fiica" misterioasă: Postarea criptică a lui Trump devenită virală pe rețelele sociale
Președintele Donald Trump este cunoscut deja pentru rafale de postari pe rețeaua sa sociala, la ceas de seara, pe subiec ...
-
Noul Air Force One. Trump: "Casă Albă zburătoare la un nivel de lux pe care nimeni nu l-a mai văzut până acum"
Președintele Donald Trump a dezvaluit un nou avion Boeing 747-8 pentru Air Force One, pe care guvernul din Qatar i l-a d ...
-
Virusul care poate persista în creier luni sau chiar ani după infecție. Ce au descoperit oamenii de știință
Virusul Ebola poate supraviețui neobservat in organism luni sau chiar ani dupa infecția inițiala, ceea ce poate favoriza ...
-
Un cult satanic și teroriștii recrutează copii prin intermediul jocurilor video
Oficiali din domeniul securitații din Regatul Unit avertizeaza asupra creșterii numarului de copii și adolescenți expuși ...
-
Bursele globale închid pe roșu: investitorii evaluează riscurile acordului de pace din Orientul Mijlociu
Pietele bursiere globale au incheiat sedinta de vineri in teritoriu negativ, investitorii evaluand daca acordul de pace ...
-
Surpriză - Corecţia acţiunilor SpaceX şterge aproape toate câştigurile investitorilor medii care au cumpărat după listare
Investitorii medii care au cumparat actiuni SpaceX pe bursa dupa debutul spectaculos al companiei au pierdut aproape toa ...
-
Jocul halucinațiilor. Ce este „provocarea Benadryl" de pe TikTok. O adolescentă a ajuns în moarte cerebrală
O adolescenta in varsta de 15 ani se afla in moarte cerebrala dupa ce a participat la „provocarea Benadryl", o ten ...
-
Marea afacere de la aparatele de reciclare din țară: Pahare de plastic acceptate de tonomatele de colectare, pe fondul unor posibile erori de funcționare
Tot mai multe sesizari din țara ridica semne de intrebare privind funcționarea aparatelor de colectare a ambalajelor, in ...
-
Cheloo a ajuns la Psihiatrie: a făcut scandal la spital, s-a tăiat singur și s-a bătut cu polițiștii
Celebrul cantareț și vedeta TV Cheloo, aflat sub influența substațelor interzise, a provocat un scandal monstru la spita ...
-
ICCJ a repus pe rol dosarul lui Călin Georgescu. Un judecător a formulat cerere de abținere
Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus vineri, 19 iunie 2026, o noua masura in dosarul de tentativa de lovit ...
-
Un inginer susține că a găsit o modalitate de a învinge gravitația Pământului
În 2001, inginerul electrician britanic Roger Shawyer a prezentat pentru prima data „motorul imposibil", cun ...
-
Echipamente pizzerie: 15 utilaje pentru un start bun
Echipamente pizzerie inseamna mai mult decat un cuptor și cateva accesorii. Pentru un local care vrea sa produca rapid, ...
-
Jocurile de noroc ale lui Ciucu: Odeta Cristinela Nestor, arestată după un flagrant cu o mită de 100.000 de euro, a ciripit tot!
Dosarul primarului Ciucu, susține DNA, a fost disjuns din alt dosar. În acest prim caz, procurorii spun ca mai mul ...
-
A plouat cu petrol peste Moscova după cel mai amplu atac al Ucrainei: Hainele și mașinile oamenilor, acoperite cu o peliculă de ulei
Ucraina a lansat asupra Rusiei cel mai amplu atac cu drone de la inceputul invaziei. În total, aproape 1.000 de dr ...
-
Industria românească se prăbușește: INS raportează un declin accentuat iar situația va fi din ce in ce mai rea
Datele INS arata ca cifra de afaceri din industrie a scazut in luna aprilie 2026 comparativ cu luna precedenta cu 7,2%. ...
-
Rusia condamnă un român la 15 ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Ucrainei
Un cetațean roman a fost condamnat definitiv la 15 ani de inchisoare intr-o colonie penala de maxima securitate din Rusi ...
-
Demonul lui Maxwell, Jubileul și alegerea dintre iertare și sacrificiu
Autor: Dr. Heather Lynn Poarta este un arhetip puternic. Este locul in care energia vie trece din maini in maini și devi ...
-
Bateria care promitea să schimbe mașinile electrice ar fi fost doar o celulă litiu-ion. Scandalul Donut Lab lovește investitorii
Promisiunea unei noi baterii marca Donut Lab suna ca un salt uriaș pentru industria vehiculelor electrice, cu o baterie ...
-
Stare de urgență pe mai multe insule din Grecia. Rezervele de apă au fost epuizate în plin sezon turistic
Ministerul Mediului și Energiei din Grecia a declarat oficial stare de urgența pe insulele Alonissos și Tinos, situate i ...
-
Explicația DNA: de ce a fost inculpat Ciprian Ciucu. Două persoane arestate preventiv în dosar
Primarul Ciprian Ciucu a fost audiat joi la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Edilul spune ca este nevinova ...
-
„Statele Unite au suferit o înfrângere glorioasă": tonul victorios domină presa iraniană după semnarea acordului
Titlurile ziarelor iraniene de joi au adoptat un ton victorios in urma semnarii protocolului de intelegere dintre SUA si ...
-
Lista de cumpărături pentru părinții cu primul copil
Scoica auto pe care o cumperi pentru transport cu mașina poate fi montata direct pe carucior fara sa trezești beb ...
-
Diferența dintre puff bar și kit vape cu atomizor
Doua dispozitive arata aproape identic pe raft: un tub compact, o gura de tragere, niciun buton vizibil. Unul se arunca ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu