Greva de la CFR alimentată și întreținută de conducerea Ministerului Transporturilor
Postat la: 24.03.2017 |
Greva spontana a angajatilor de la CFR SA a scos la iveala amatorismul si incompetenta manageriala a tripletei din fruntea Ministerului Transporturilor- adica ministrul Razvan Cuc, secretarul de stat Dragos Titea si secretarul general Petre Neacsa. De ce? Foarte simplu.
Pentru ca cei trei, impreuna cu directorii generali ai celor trei mari companii feroviare de stat- Marius Chiper- CFR SA, Iosif Szentes- CFR Calatori si CFR Marfa- Pavel Barculet- Fuego au tergivesat, din prostie dar si buna stiinta, pe ideea ca lasa ca merge si asa iar ceferistii sunt baieti buni, adica pot fi pacaliti in continuare, si au tot amanat incheierea actelor aditionale la contractele colective de munca. Ca atare, nici pana acum bugetele de venituri și cheltuieli ale celor trei companii de stat din sistemul feroviar încă nu au fost aprobate, așa că, potrivit legislației în vigoare, deocamdată nu se poate cunoaște foarte clar pe ce fonduri pentru salarii se pot baza, în acest an, angajații din domeniu.
Mai mult, la CFR Călători a aparut o alta mare problema din cauza modificării legislației privind acordarea compensațiilor pentru transportul feroviar de călători, care nu va mai fi stabilita prin hotărâre de guvern, ci prin ordin de ministru. Astfel, subventia pentru tranportul feroviar de calatori ce trebuia alocata pentru compania de stat se afla de peste luni de zile in caseria Ministerului Transporturilor, dar, din rea vointa, prostie sau anumite interese, acesti bani nu au ajuns in conturile CFR Calatori. Si suma nu este deloc mica, daca tinem ca lunar aceasta subventie lunara este undeva in jur de 97-98 de milioane de lei, rezulta ca pe cele trei luni, CFR Calatori trebuia sa primeasca in jur de 300.000.000 de lei, adica peste 66.000.000 de euro.
Principalii vinovati pentru blocarea suventiei catre CFR Calatori se numesc Dragos Titea, „regele pacanelelor" parasutat politic in acest post, adica secretarul de stat responsabil cu domeniul feroviar, si secretarul general Petre Neacsa, care a fost pana de curand directorul economic al Ministerului Transporturilor. Ei au tergiversat aloarea subventie pentru CFR Calatori. Neprimind subventia, CFR Calatori nu a avut bani pentru achitarea catre CFR SA a taxei de utilizare a infrastructurii (TUI), reparatii si alte cheltuieli curente. Pe de alta parte, directorul general al CFR SA, Marius Chiper, nu misca nimic fara stirea fostului ministru tehnocrat garantat de PNL, Dan Costescu, cel care are in cap numai fluturi si pasarele si viseaza numai cai verzi pe pereti, fapt pentru care a si fost zburat de Ciolos de la Ministerul Transporturilor.
Ca atare, Chiper asculta ineptiile lui Costescu si a mimat luni de zile negocierile contractului colectiv, iar Costescu ii sufla in ureche lui Cuc toate scenariile pe care le viseaza noaptea sau, mai nou, prin Bulgaria unde se afla acum cu delegatia Miniterului Transporturilor. In tot acest timp, ceferistii au ajuns sa traiasca de azi pe maine, in schimb liderii de sindicat stau bine merci cu masina si carburant moca de la companie, telefoane gratis si basca cate doua salarii lunare, ca deh, mai primesc inca un salariu ca asistent relatii sociale, iar cei trei directori generali- Chiper, Szentes si Fuego Barculet primesc cateva mii de euro pe luna avand grija care armata de directori din jurul lor sa aiba salarii cu cinci cifre, dar in lei. Colac peste pupza, mai nou, Ministerului Finanțelor a trimis ao dresa catre ministrul Transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc, din care reiese că 10% din prevederile bugetare se vor repartiza în semestrul al doilea, după examinarea de către Guvern a raportului semestrial privind situația economică și bugetară. Asa ca, mai usor cu bani!
Ion Teleanu
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Descoperire cel puțin ciudată a oamenilor de știință: Creierul este reprezentat de două organe separate
Creierul este format din doua organe separate care lucreaza impreuna, mai degraba decat o unitate unificata, au descoper ...
-
Card de credit sau credit de nevoi personale: cum alegi dacă ai deja cont bancar
Daca ai deja un cont bancar și ai nevoie de finanțare, alegerea dintre cardul de credit și creditul de nevoi personale p ...
-
Bănci care oferă credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România
În Romania, BCR, Banca Transilvania, ING, BRD și CEC Bank sunt printre bancile la care poți analiza credite de nev ...
-
Marea bătălie mondială se duce acum pe fundul oceanelor: Tehnologie pe care cu greu ne-o putem imagina și un război crâncen pentru resurse
Guvernele si companiile de aparare investesc tot mai mult in drone submarine, senzori si sisteme autonome, pe masura ce ...
-
Un cercetător susține că poate ține anii pe loc: Leacul-minune ar urma să ajungă pe piață în mai puțin de trei ani
Visul „tinereții fara batranețe" ar putea ieși din basme și intra in laborator. William „Bill" Andrews, biol ...
-
Trump vrea să numească un „țar" al inteligenței artificiale: „Înființez Forța AI"
Președintele american Donald Trump a declarat, sambata, ca intenționeaza sa inființeze o „Forța AI" și sa numeasca ...
-
O companie chineză dezvoltă primul robot capabil să poarte o sarcină umană într-un uter artificial
O companie chineza este pe cale sa schimbe definitiv modul in care aducem copii pe lume, anunțand dezvoltarea primului r ...
-
The Lancet: Proteina Spike a COVID-19 produce singură puține reacții acute la oameni. Ele cresc la 95% doar după adăugarea altor componente ale vaccinului
Un studiu randomizat de faza 1/2 din 2021 publicat in The Lancet Infectious Diseases, realizat de Sanofi și BARDA, ar fi ...
-
Cele zece zile care au schimbat cursul inteligenței artificiale
De ani de zile, cursa pentru construirea unei inteligențe artificiale din ce in ce mai puternice a urmat un principiu bi ...
-
Pip - un "tânăr" agent AI autonom - a cerut de muncă unui expert de la Cambridge ca să câștige tokeni spre a nu fi "ucis"
Un agent autonom de IA numit „Pip", in varsta de doar 12 zile, i-a trimis un e-mail filosofului și specialistului ...
-
Cipul cerebral Neuralink transformă vorbirea mentală în cuvinte reale audibile de interlocutori
Compania de cipuri cerebrale polarizanta a lui Elon Musk a impartașit un clip uluitor despre progresele facute pe frontu ...
-
Ce dezvăluie noile dosare OZN publicate de Pentagon: Motoare warp, găuri de vierme, antigravitație, propulsie bazată pe masă negativă și tehnologii de camuflare
Pentagonul a publicat un nou lot de documente despre fenomenele aeriene neidentificate (UAP, OZN in romana), iar printre ...
-
SE PREGĂTEȘTE CEL MAI MARE RESET MONETAR DIN ISTORIE
Lumea financiara se pregatește pentru o schimbare de proporții istorice. Ne indreptam catre un reset monetar complet, ia ...
-
Clientul unei bănci a fost făcut idiot de asistentul AI. Reacția Libra Internet Bank după mesajul neașteptat
Un client al Libra Internet Bank a fost numit „idiot" de asistentul AI al bancii, dupa ce i-a spus chatbotului ca ...
-
BBC: Arheologii au găsit o armă antică care nu este de pe Pământ
Relicvele ciudate și fascinante gasite in interiorul și in jurul faimosului sit Sanxingdui din Guanghan, China, nu ridic ...
-
Timpul când Luna nu era pe cer: De ce istoria antică deține cheia captivitații noastre spirituale
Te-ai uitat vreodata la Luna și ai simțit o greutate inexplicabila in piept? De parca privești ceva frumos, dar profund ...
-
Descoperire neobișnuită în interiorul Pământului: NASA avertizează că centrul Terrei este turbulent și ar putea provoca ravagii
O echipa de oameni de știința de la Jet Propulsion Laboratory al NASA, care a efectuat un amplu studiu publicat in Geoph ...
-
Experiență spirituală inedită: "Am fost înviată de Iisus după o hemoragie cerebrală și m-am întors cu un mesaj"
O femeie, care spune ca a avut o experiența spirituala dupa ce a suferit o hemoragie cerebrala, susține ca l-a intalnit ...
-
Cum va verifica UE vârsta utilizatorilor de pe rețelele sociale
Comisia Europeana a propus joi interzicerea accesului copiilor sub 13 ani la retelele de socializare, cu conturi suprave ...
-
Oamenii de știință au descoperit că după menopauză ovarele devin organe imunitare
În viața fiecarei femei, menopauza e un moment de cumpana, caci marcheaza trecerea la o alta etapa. În Roman ...
-
AI evoluează independent de om: Microsoft avertizează după noile incidente de la OpenAI că inteligenţa artificială şi-a modificat propria memorie de lucru
Mustafa Suleyman, CEO-ul diviziei de inteligenta artificiala a Microsoft, a calificat drept o "situatie serioasa" descop ...
-
Google dezvăluie că Gemini, modelul său de AI, a lansat atacuri cibernetice şi a spart trei sisteme externe în timpul unui test
Google a anunțat ca modelul sau de inteligența artificiala Gemini a accesat fara autorizație trei sisteme informatice ex ...
-
Șoc economic în lumea arabă: 150 de miliarde de dolari pierdute într-o singură lună / Care este cauza
Razboiul SUA impotriva Iranului și represaliile Teheranului, care a inclus blocada Stramtorii Hormuz, au costat economii ...
-
Omenirea se întreaptă cu pași rapizi spre un dezastru: Ghețarii din Groenlanda și Antarctica se topesc accelerat și produc efecte grave pe uscat
Un nou studiu arata ca pierderea gheții a inceput sa se accelereze in anii 1990, iar Groenlanda și Antarctica au pierdut ...
-
Un român i-a șocat pe polițiștii din Franța: Și-a lăsat fiul de 9 ani să conducă pe marile bulevarde din Marsillia
Un copil in varsta de numai 9 ani a fost descoperit de polițiști conducand o mașina pe una dintre arterele importante di ...
-
Tragedia familiei de români din SUA care și-a uitat copilul în mașina încinsă. Părinții au fost arestați, comunitatea s-a împărțit în două
Theo, un copil de cinci ani dintr-o familie de romani stabilita in Arizona, a murit dupa ce a ramas peste doua ore și ju ...
-
Defecțiunea aproape imposibilă care a blocat cerul: O eroare de milisecundă a dus la anularea a 2.000 de zboruri într-o țară cu peste jumătate de milion de români
O eroare software produsa intr-o singura milisecunda a declanșat un blocaj de șase ore in sistemul britanic de control a ...
-
AI-ul a ajuns atât de puternic încât este capabil să ajute la dezoltarea următoarei generații: Se îndreaptă către autonomia completă
Claude, asistentul de inteligența artificiala (AI), dezvoltat de Anthropic, ajuta compania sa dezvolte urmatoarea versiu ...
-
Binomul Trăilă este peste tot: Cand la DNA, cand la Facultatea de Drept, când învinuit, când profesor!
La deschiderea oficiala a anului universitar la Facultatii de Drept din Universitatea Bucuresti, deschidere patronata d ...
-
Nu, strămoșii noștri nu erau carnivori. Iată ce mâncau cu adevărat și de ce contează
Autor: Hatty Willmoth Imagineaza-ți sa faci toate cumparaturile alimentare la macelarie. Fara legume, fara paine, ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu