Grindeanu vrea să opreasca greva de la ROMATSA cu Barby de la Turism
Postat la: 12.05.2017 |
Greva de avertisment de la Romatsa declansata astazi de catre Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian (ATSR) are, pe fond, o problema foarte grava de management, adica de proasta administrare si coordonare a activitatii de la Romatsa din partea conducerii Ministerului Transporturilor.
Din septembrie 2016, Romatsa nu are incheiat contract colectiv de munca, dar, mai grav este, ca de circa luna de zile nu mai are nici Consiliu de Administratie intrucat le-a expirat mandatul atat presedintelui Carmen Radu cat si a unui membru. Insa, in CA de la Romatsa se afla secretarul de stat Dragos Titea, regele pacanelelor, care pana sa ajunga demnitar era directorul Diretiei Juridice de la Romatsa, dar si secretarul general Petre Neacsa, ceea ce este ilegal conform OUG nr.109/2011- privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice. Dar, in loc sa aplice prevederile legale privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice, adica sa posteze pe site-ul Ministerului Transporturilor scrisoarea de asteptare pentru directorul general al Romatsa si membri CA, staful Ministerului Transporturilor a taiat frunza la caini si nici pana azi nu exista un asemenea document.
Ca atare, in zile trecute, ministrul Razvan Cuc a intocmit un asa zis memorandum prin care cere premierului Sorin Grindeanu imputernicirea ca pentru ca in CA de la Romatsa sa fie desemnat, culmea, tot Dragos Titea, dar, atentie, si controversatul secretar de stat de la Ministerul Turismului, Cristina Ionela Tărteață, mai cunoscuta ca papusa Barby de la Turism. Ce legatura are Cristina Ionela Tărteață cu administrarea si managemetul de la Romatsa, numai Cuc-ul lui Badalau poate sa spuna.Cristina Ionela Tărteață a fost consilier parlamentar,lucrând pentru senatorul PSD Florin Constantinescu, președinte al Comisiei pentru transporturi și energie și co-președinte al Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova, si ca urmarea a trocului politic a aterizat ca secretar de stat la Ministerul Turismului.
Mai trebuie precizat ca ZIUAnews a semnalat ca în seara zilei de 28 februarie 2017, ministrul Transporturilor Razvan Cuc a instalat un nou director interimar incalcand preverile Ordonantei de urgentã nr. 109/2011 privind guvernanta corporativã a întreprinderilor publice, cu modificarile si completarile ulteriore. Pentru ca n-au fost in stare sa creeze cadrul legal asa cum prevede OUG 109/2011,pentru organizarea concursului pentru postul de director general al Romatsa, adica sa intocmeasca scrisoarea de asteptare, ministrul Transporturilor a recurs la smecherie ieftina si ilegala. Razvan Cuc a dispus intrunirea Consiliului de Administratie in seara zile de 28 martie 2017, adica in ultima zi de interimat a directorului Gabriel Dumitrescu, pentru a numi un alt director interimar.
Insa, sedinta extraordinara a CA fiind convocata pe repede inainte, presedintele CA de la Romatsa- Carmen Radu, nu era in tara si nu a participat. Ca atare, sedinta nu se putea tine si pentru simplul fapt ca era cvorum. Dar, dupa mai multe telefoane, au adus pe cineva de la Ministerul Finatelor ca sa existe cvorom. Intre timp, controversatul secretarul de stat Dragos Titea, cel care a fost impus politic director juridic la Romatsa, si numit ieri, de premierul Sorin Grindeanu in CA, s-a intalnit in Ministrul Transporturilor cu Valentin Cimpoieru, directorul Departamentului Tehnic Dezvoltare de la Romatsa. In seara zilei de 28 februarie 2017, CA ad-hoc de la Romatsa l-a imputernit, pentru 120 de zile, la conducerea regiei tocmai pe Valentin Cimpoieru. Surprinzator sau nu, in CA de la Romatsa este membru si Petre Neacsa, fost director economic al Ministerului Transporturilor, ajuns recent, prin bunavointa lui Cuc, secretar general al acestui minister.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Descoperire cel puțin ciudată a oamenilor de știință: Creierul este reprezentat de două organe separate
Creierul este format din doua organe separate care lucreaza impreuna, mai degraba decat o unitate unificata, au descoper ...
-
Card de credit sau credit de nevoi personale: cum alegi dacă ai deja cont bancar
Daca ai deja un cont bancar și ai nevoie de finanțare, alegerea dintre cardul de credit și creditul de nevoi personale p ...
-
Bănci care oferă credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România
În Romania, BCR, Banca Transilvania, ING, BRD și CEC Bank sunt printre bancile la care poți analiza credite de nev ...
-
Marea bătălie mondială se duce acum pe fundul oceanelor: Tehnologie pe care cu greu ne-o putem imagina și un război crâncen pentru resurse
Guvernele si companiile de aparare investesc tot mai mult in drone submarine, senzori si sisteme autonome, pe masura ce ...
-
Un cercetător susține că poate ține anii pe loc: Leacul-minune ar urma să ajungă pe piață în mai puțin de trei ani
Visul „tinereții fara batranețe" ar putea ieși din basme și intra in laborator. William „Bill" Andrews, biol ...
-
Trump vrea să numească un „țar" al inteligenței artificiale: „Înființez Forța AI"
Președintele american Donald Trump a declarat, sambata, ca intenționeaza sa inființeze o „Forța AI" și sa numeasca ...
-
O companie chineză dezvoltă primul robot capabil să poarte o sarcină umană într-un uter artificial
O companie chineza este pe cale sa schimbe definitiv modul in care aducem copii pe lume, anunțand dezvoltarea primului r ...
-
The Lancet: Proteina Spike a COVID-19 produce singură puține reacții acute la oameni. Ele cresc la 95% doar după adăugarea altor componente ale vaccinului
Un studiu randomizat de faza 1/2 din 2021 publicat in The Lancet Infectious Diseases, realizat de Sanofi și BARDA, ar fi ...
-
Cele zece zile care au schimbat cursul inteligenței artificiale
De ani de zile, cursa pentru construirea unei inteligențe artificiale din ce in ce mai puternice a urmat un principiu bi ...
-
Pip - un "tânăr" agent AI autonom - a cerut de muncă unui expert de la Cambridge ca să câștige tokeni spre a nu fi "ucis"
Un agent autonom de IA numit „Pip", in varsta de doar 12 zile, i-a trimis un e-mail filosofului și specialistului ...
-
Cipul cerebral Neuralink transformă vorbirea mentală în cuvinte reale audibile de interlocutori
Compania de cipuri cerebrale polarizanta a lui Elon Musk a impartașit un clip uluitor despre progresele facute pe frontu ...
-
Ce dezvăluie noile dosare OZN publicate de Pentagon: Motoare warp, găuri de vierme, antigravitație, propulsie bazată pe masă negativă și tehnologii de camuflare
Pentagonul a publicat un nou lot de documente despre fenomenele aeriene neidentificate (UAP, OZN in romana), iar printre ...
-
SE PREGĂTEȘTE CEL MAI MARE RESET MONETAR DIN ISTORIE
Lumea financiara se pregatește pentru o schimbare de proporții istorice. Ne indreptam catre un reset monetar complet, ia ...
-
Clientul unei bănci a fost făcut idiot de asistentul AI. Reacția Libra Internet Bank după mesajul neașteptat
Un client al Libra Internet Bank a fost numit „idiot" de asistentul AI al bancii, dupa ce i-a spus chatbotului ca ...
-
BBC: Arheologii au găsit o armă antică care nu este de pe Pământ
Relicvele ciudate și fascinante gasite in interiorul și in jurul faimosului sit Sanxingdui din Guanghan, China, nu ridic ...
-
Timpul când Luna nu era pe cer: De ce istoria antică deține cheia captivitații noastre spirituale
Te-ai uitat vreodata la Luna și ai simțit o greutate inexplicabila in piept? De parca privești ceva frumos, dar profund ...
-
Descoperire neobișnuită în interiorul Pământului: NASA avertizează că centrul Terrei este turbulent și ar putea provoca ravagii
O echipa de oameni de știința de la Jet Propulsion Laboratory al NASA, care a efectuat un amplu studiu publicat in Geoph ...
-
Experiență spirituală inedită: "Am fost înviată de Iisus după o hemoragie cerebrală și m-am întors cu un mesaj"
O femeie, care spune ca a avut o experiența spirituala dupa ce a suferit o hemoragie cerebrala, susține ca l-a intalnit ...
-
Cum va verifica UE vârsta utilizatorilor de pe rețelele sociale
Comisia Europeana a propus joi interzicerea accesului copiilor sub 13 ani la retelele de socializare, cu conturi suprave ...
-
Oamenii de știință au descoperit că după menopauză ovarele devin organe imunitare
În viața fiecarei femei, menopauza e un moment de cumpana, caci marcheaza trecerea la o alta etapa. În Roman ...
-
AI evoluează independent de om: Microsoft avertizează după noile incidente de la OpenAI că inteligenţa artificială şi-a modificat propria memorie de lucru
Mustafa Suleyman, CEO-ul diviziei de inteligenta artificiala a Microsoft, a calificat drept o "situatie serioasa" descop ...
-
Google dezvăluie că Gemini, modelul său de AI, a lansat atacuri cibernetice şi a spart trei sisteme externe în timpul unui test
Google a anunțat ca modelul sau de inteligența artificiala Gemini a accesat fara autorizație trei sisteme informatice ex ...
-
Șoc economic în lumea arabă: 150 de miliarde de dolari pierdute într-o singură lună / Care este cauza
Razboiul SUA impotriva Iranului și represaliile Teheranului, care a inclus blocada Stramtorii Hormuz, au costat economii ...
-
Omenirea se întreaptă cu pași rapizi spre un dezastru: Ghețarii din Groenlanda și Antarctica se topesc accelerat și produc efecte grave pe uscat
Un nou studiu arata ca pierderea gheții a inceput sa se accelereze in anii 1990, iar Groenlanda și Antarctica au pierdut ...
-
Un român i-a șocat pe polițiștii din Franța: Și-a lăsat fiul de 9 ani să conducă pe marile bulevarde din Marsillia
Un copil in varsta de numai 9 ani a fost descoperit de polițiști conducand o mașina pe una dintre arterele importante di ...
-
Tragedia familiei de români din SUA care și-a uitat copilul în mașina încinsă. Părinții au fost arestați, comunitatea s-a împărțit în două
Theo, un copil de cinci ani dintr-o familie de romani stabilita in Arizona, a murit dupa ce a ramas peste doua ore și ju ...
-
Defecțiunea aproape imposibilă care a blocat cerul: O eroare de milisecundă a dus la anularea a 2.000 de zboruri într-o țară cu peste jumătate de milion de români
O eroare software produsa intr-o singura milisecunda a declanșat un blocaj de șase ore in sistemul britanic de control a ...
-
AI-ul a ajuns atât de puternic încât este capabil să ajute la dezoltarea următoarei generații: Se îndreaptă către autonomia completă
Claude, asistentul de inteligența artificiala (AI), dezvoltat de Anthropic, ajuta compania sa dezvolte urmatoarea versiu ...
-
Binomul Trăilă este peste tot: Cand la DNA, cand la Facultatea de Drept, când învinuit, când profesor!
La deschiderea oficiala a anului universitar la Facultatii de Drept din Universitatea Bucuresti, deschidere patronata d ...
-
Nu, strămoșii noștri nu erau carnivori. Iată ce mâncau cu adevărat și de ce contează
Autor: Hatty Willmoth Imagineaza-ți sa faci toate cumparaturile alimentare la macelarie. Fara legume, fara paine, ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu