• Tweet

De la începutul lumii, diavolul a căutat neîncetat să atragă cât mai multe suflete în iad, folosind orice mijloc și orice înșelăciune pentru a-și atinge scopul. Tocmai pentru că timpul lui este scurt, astăzi lucrează cu și mai multă înverșunare decât oricând, folosindu-se de metode tot mai rafinate, mai bine ascunse și, în același timp, atrăgătoare.

Sunt multe de spus, dar astăzi ne vom îndrepta atenția asupra uneia dintre cele mai prezente probleme din societatea românească, și anume fenomenul maeștrilor spirituali, al falșilor terapeuți și al pseudo-psihologilor, al căror număr pare să crească în mod constant.

Îi întâlnești peste tot, la tot pasul, în cabinete improvizate în scări de bloc, în spații închiriate sau în birouri bine amenajate. Alții își transformă propriile locuințe în locuri pentru a desfășura „seminarii” și ședințe private de terapie și consiliere.

Pe alții îi vezi prin parcuri, unde practică diverse ritualuri sau exerciții „energetice”, ori în cafenele și biblioteci, purtând discuții despre inițieri și vindecări. Zâmbesc „cald” la evenimente locale, sunt prezenți în tot felul de cercuri sociale, iar câțiva ajung chiar și în mediul politic.

Unii dintre ei apar chiar și la televizor, în plină audiență, invitați în emisiuni unde sunt prezentați drept făcători de bine, specialiști, sau formatori de opinie, fiind validați public ca voci credibile și influente.

Au un succes deosebit mai ales în fața celor naivi, a celor nepregătiți din punct de vedere spiritual și a celor apăsați de necazuri, iar experiența lor în lucrul cu oamenii, carisma personală și bagajul impresionant de informații adunate din tot felul de practici și religii le sporesc credibilitatea, astfel încât oamenii, în special femeile, ajung adesea să le cadă cel mai ușor pradă.

Ei combină elemente preluate din hinduism, budism reinterpretat, ocultism occidental, teozofie, gnosticism, psihologie jungiană și diverse forme de spiritualitate esoterică contemporană, construind un discurs pozitiv sofisticat și convingător, greu de ignorat. 

În aceste condiții, puțini ajung să bănuiască faptul că, dincolo de aparența „de bine” și „lumină” pe care aceștia o afișează, pot avea de-a face cu oameni care, conștient sau nu, slujesc unei lucrări cât se poate de întunecate, care pierde suflete pe neștiute.

Procesul de intoxicare duhovnicească este unul treptat, pentru că acești oameni acționează cu mult tact și nu lovesc direct, dintr-odată. Sunt foarte pricepuți în a manipula și a câștiga încrederea celor care le cad în plasă. Știu că noul „client” trebuie exploatat pe termen lung, cu răbdare și strategie, deoarece și câștigurile materiale sunt considerabile.

Surprinzător sau nu, ei evită să atace Biserica în mod direct și recurg la astfel de atacuri doar în situații bine alese, atunci când intuiesc că persoana cu care discută nu are un respect sau un atașament puternic față de credința ortodoxă.

Știu că România este o țară cu ADN ortodox și, pentru a fi mai credibili și a trece neobservați, își îndeamnă clienții și „inițiații” să meargă la mănăstiri, la biserică, la slujbe, îi încurajează să citească acatiste și chiar să se folosească de anumite ritualuri și Taine ale Bisericii Ortodoxe, amestecându-le însă cu propriile practici și învățături.

Și astfel rătăcirea se adâncește și începe să nu mai poată fi ușor depistată. Ei au înțeles că este mai eficient să se folosească de latura creștină a românului decât să o combată direct. De aceea mai vezi și câteva icoane atârnate prin cabinetele lor, nu pentru că ar avea vreo însemnătate pentru ei, ci pentru a crea un cadru familiar, în care omul să-și poată deschide sufletul cu încredere.

Deși practicile, ritualurile și metodele diferă de la un grup spiritual la altul, fondul rămâne același, iar amprenta întunericului se regăsește în toate cazurile fără excepție. Maeștrii și inițiații lor sunt uniți de același orgoliu nemăsurat și de aceeași părere de sine exagerată. 

Mândria dusă la extrem și egocentrismul lor trădează limpede faptul că sufletul lor este mânjit de întunericul satanic. Totuși, noua victimă nu are timp să observe acest detaliu important, pentru că și ea este supusă aceluiași proces de inflare a ego-ului. 

I se spune că a fost o persoană deosebită într-o altă viață sau că este un „înger întrupat” cu o misiune specială pe acest pământ, iar de aici începe procesul prin care maestrul o depersonalizează și o modelează după propriile tipare. 

Mesajul este prezentat într-o formă pozitivă și aparent benefică, iar omul ajunge să se bucure, fără să înțeleagă ce se întâmplă cu adevărat. Totul este ambalat într-o formă plăcută și pozitivă. 

Nu se spune nimic despre iad, despre diavol sau despre mântuirea sufletului și importanța esențială a pocăinței profunde, iar Iisus Hristos este redus cel mult la statutul de om special sau maestru, unul dintre mulți alții, amestecat laolaltă cu filosofi, figuri religioase și diverse personalități istorice.

Pe măsură ce trece timpul și relația dintre noul „client” și maestru devine tot mai strânsă, acesta începe să-i strecoare ideea că preoții și Biserica ar fi depășiți, lipsiți de un presupus „progres spiritual”, prezentând-o drept înapoiată și rigidă.  

I se sugerează că Biserica este potrivită pentru începători, pentru cei care nu pot înțelege lucruri mai profunde, dar nu pentru cei considerați „evoluați”.

În acest fel, în sufletul victimei se înrădăcinează convingerea că Biserica este bună doar pentru cei simpli și curați la inimă, dar nu foarte inteligenți, și că ea nu ar putea conduce la un nivel spiritual superior. 

Astfel, cel care ajunge să se considere special și superior nu mai poate accepta să „coboare” la un nivel pe care îl percepe ca inferior, pierzând orice deschidere față de Biserică și față de cele ce țin de ea.

În cele din urmă, omul care se angajează într-un astfel de cerc ajunge, încet și aproape fără să-și dea seama, să se îndepărteze de Adevăr. Prin amestecul de practici, prin relativizarea credinței și prin cultivarea orgoliului, legătura vie cu Hristos se slăbește, iar sufletul începe să se răcească față de Biserică.

Ceea ce la început părea doar o „căutare” sau o „completare spirituală” se transformă treptat într-o deformare lăuntrică, într-o schimbare a modului de a gândi și de a crede, până când omul ajunge, fără să realizeze, nu doar rupt de Trupul lui Hristos, care este Biserica Sa, ci și un potrivnic al ei, un eretic și un adversar al Adevărului.

Aceasta este, de fapt, miza, nu o simplă rătăcire intelectuală, ci o despărțire tăcută, dar sigură și definitivă, de Izvorul vieții, de Har și de comuniunea mântuitoare a Bisericii, fără de care nu există viață veșnică, ci doar întunericul iadului.

Ar trebui să ne aducem mai des aminte de cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos, care ne arată cât de important este un singur suflet: „Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă își pierde sufletul? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” (Marcu 8, 36–37).

De multe ori, diavolul nu vine în chip înfricoșător, cu coarne și întuneric, făcându-ne rău pe față, ci se ascunde în spatele celui mai cald zâmbet, al celui mai blând chip și al unor intenții care, în aparență, par cele mai bune, iar ceea ce este și mai trist este că, adesea, nici acești așa-ziși maeștri nu știu cu adevărat cui slujesc.

În încheiere, este esențial să se stea cât mai departe de astfel de maeștri, tămăduitori, terapeuți și pseudo-psihologi, pentru că, dincolo de promisiunile lor atrăgătoare și soluțiile lor de moment, nu fac altceva decât să semene rătăcire și să distrugă suflete, familii și, în timp, chiar generații întregi.

Ambasadorul Creștin Ortodox