Iohannis a băut jumătatea goală a paharului

Postat la: 06.01.2017 |

Adresându-se magistraților prin intermediul Consiliului Superior al Magistraturii, Klaus Iohannis a făcut, cu bună știință, o spectaculoasă scamatorie. În numele apărării independenței justiției, discursul său a acoperit, în mod intenționat, doar o anumită jumătate a temei enunțate. Cea a luptei împotriva corupției și a întăririi rolului sistemului punitiv. Niciun cuvânt despre derapajele unor oameni din justiție. Niciun cuvânt despre apărarea și respectiv afectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Jumătatea de discurs a președintelui Klaus Iohannis este, în linii mari, corectă. Dar poate fi și amendată. De pildă, președintele României le solicită judecătorilor și procurorilor să fie mai vocali în apărarea propriilor decizii și a propriului statut. Ca și când justiția s-ar face, așa cum se face politica, în piața publică și nu în perimetrul strict delimitat al sălilor de tribunal. Cu alte cuvinte, domnul Klaus Iohannis dorește nici mai mult, nici mai puțin decât transformarea procuraturii și a justiției într-un câmp tactic.

În al doilea rând, atacând dur afirmațiile noului ministru al Justiției referitoare la o proiectată lege a amnistiei și grațierii, președintele României, în mod intenționat și insistent, insinuează faptul că un asemenea act normativ, elaborat de Parlamentul României sau de Ministerul Justiției, ar avea drept obiectiv diminuarea dramatică a luptei împotriva corupției. El ne transmite, în mod explicit, o informație falsă. Și anume că, aprioric, inițiatorii acestei legi intenționează să îi elibereze din penitenciare pe foștii demnitari care s-au făcut vinovați de acte de corupție. Acuzația este, în mod vădit, neîntemeiată. Pentru că nimeni nu s-a referit vreodată la o amnistie și grațiere vizând faptele de corupție. Dimpotrivă. Dacă pe președintele Klaus Iohannis nu îl lasă memoria, ar trebui să își amintească de faptul că precedentul proiect, nefinalizat, elimina din capul locului toate condamnările pentru corupție sau asimilate faptelor de corupție. Niciun condamnat pentru corupție nu putea beneficia de prevederile legii amnistiei și grațierii. De ce ar sta altfel lucrurile într-un nou proiect legislativ? Există indicii cât de mici că inițiatorii au în vedere așa ceva? Nicidecum.

Prin urmare, pentru a bloca din fașă orice inițiativă legislativă privind amnistia și grațierea, președintele se pretează la a lansa, într-un dicurs oficial și public, o minciună. Iar minciuna călătorește departe. Prin intermediul ambasadorilor, ea părăsește hotarele României și este de natură să alerteze guvernele statelor democratice. Și să aducă grave prejudicii noii majorități parlamentare, noului Guvern și, implicit, României. Aserțiunea prezidențială poate fi încadrată la ceea ce numim difuzarea de informații false.

Am oferit doar două exemple din ceea ce, înțeleg eu, a reprezentat un discurs din care lipsește buna-credință și buna măsură. Șeful statului ne-a prezentat, în mod deliberat, jumătatea goală a paharului atunci când s-a referit la viitorul justiției în România. Dar de ce a făcut-o? Am fi naivi să ne imaginăm că domnul Klaus Iohannis nu știe ce înseamnă drepturile omului. Că nu știe faptul că întreaga civilizație occidentală, că întreg sistemul democratic se bazează pe apărarea și respectarea drepturilor omului. Că aceasta este cea mai importantă valoare pe care procurorii și judecătorii, ca de altfel întreaga societate, trebuie să o apere și să o promoveze. De aceea nu îmi pot imagina că un om ales de majoritatea românilor pentru cea mai înaltă funcție în stat și care a jurat să apere Constituția disprețuiește drepturile omului și, din acest motiv, nu numai că nu spune un cuvânt despre ele într-un important discurs anual adresat procurorilor și judecătorilor, dar, mai mult decât atât, prezintă lucrurile trunchiat pentru a distorsiona adevărul. Deliberarea acestei poziționări prezidențiale are un obiectiv precis. Care este acesta?

Președintele Klaus Iohannis a înregistrat eșec după eșec, pas cu pas, în privința tuturor obiectivelor politice pe care și le-a asumat. Nu are premierul lui. Nu are Parlamentul lui. Nu are Guvernul lui. Și aproape nu mai are nici partidul lui. În aceste condiții, singura soluție care îi mai rămâne în jumătatea de mandat rămasă este să lupte de unul singur cu cei pe care i-a definit, în mod real sau fals, drept adversarii săi. Să se transforme pur și simplu nu numai în liderul opoziției, ci în opoziția însăși, acoperind, cu toate riscurile presupuse, întreg terenul de luptă. Iar unul dintre riscurile majore pe care și le poate asuma un președinte aflat în această situație este acela de a ne prezenta un pahar jumate plin, jumate gol și de a consuma, sub ochii stupefiați aia cetățenilor, nu partea plină, ci partea goală a paharului. Este o prestidigitație care îi poate asigura un oarecare succes pe termen scurt. Pe termen lung, îl descalifică. Și, în cele din urmă, îl scoate din teren pe jucătorul care nu respectă regula.

Sorin Rosca Stanescu