Iohannis: Momentan, nu văd motive de revocare a lui Kovesi
Postat la: 16.02.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, că nu vede, "momentan", motive de revocare a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, subliniind ca, în cazul că va solicita revocarea, ministrul Justiţiei va trebui să vină extrem de bine documentat în acest sens.
"Asta cu revocarea constat că e o preocupare intensă în spaţiul public. Momentan, sincer, nu văd motive de revocare, dar s-ar putea să existe unele pe care nu le cunosc eu şi pe care le cunoaşte ministrul Justiţiei. În acest caz, cu siguranţă domnul ministru va veni extrem, extrem de bine documentat dacă ar solicita aşa ceva. Încă o dată, acum nu cunosc motive de revocare. Cum s-a aflat că nu a existat nici un control la DNA, altul decât cel din vara anului trecut, despre care nu s-a mai auzit mare lucru, probabil s-a terminat cu bine, nu a existat nici măcar o discuţie la nivelul conducerii DNA. M-ar surprinde, aşa, cvasi peste noapte, să apară motive serioase şi fundamentate pentru o ipotetică solicitare de revocare", a declarat Iohannis, în conferinţa de presă de la Palatul Cotroceni.
Întrebat dacă în cazul în care va exista o cerere de revocare a procurorului şef din partea ministrului, va ţine cont de avizul consultativ al CSM-ului, şeful statului a răspuns că "CSM-ul s-a dovedit a fi o instituţie foarte dedicată, cum şi în Constituţie scrie, în sensul garantării şi întăririi independenţei justiţiei" şi ca atare va lua toate demersurile CSM-ului "foarte în serios".
Preşedintele Iohannis a opinat că scandalul din jurul DNA "se va finaliza singur, fiindcă după un timp, lucrurile vor merge mai departe". "Nu ştiu câte casete şi câte ore de înregistrări o să mai prezinte cei care le-au prezentat până acum, dar nu contează... Acest film l-am mai văzut, acum cred aproximativ un an de zile, tot aşa, cu un inculpat care a dispărut şi au început să apară casete de înregistrări şi alte lucruri. Eu cred că aceste chestiuni trebuie lăsate justiţiei pentru clarificare", a arătat şeful statului.
Întrebat dacă, în contextul ultimelor evoluţii de pe scena politică, dar şi după întâlnirea avută joi cu premierul şi cu preşedintele PSD, cât de aproape este de declanşarea acelui referendum pe tema justiţiei pe care l-a anunţat încă de anul trecut, preşedintele a arătat că, deocamdată, trebuie lămurite legile justiţiei. "Deocamdată cred că trebuie lămurite legile justiţiei, care sunt în procedură parlamentară, respectiv, de punere de acord cu decizia Curţii Constituţionale, după aceea vor ajunge, probabil, la mine, după care, dacă mai sunt neclarităţi sau puncte unde e nevoie de o aplecare asupra unei modificări, voi face anunţurile respective şi după aceea, dacă este cazul, putem să discutăm şi de altceva", a mai spus şeful statului.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
De la inginer software la livrator de mâncare. Cum l-a adus Inteligența artificială de la un salariu de la 150.000 de dolari la a locui într-o rulota
Amenințarea Inteligenței Artificiale asupra locurilor de munca intr-un exemplu concret.Un barbat și-a pierdut locul de m ...
-
STS, răspuns la acuzațiile AUR: Sistemele destinate prevenirii votului ilegal îndeplinesc toate condițiile legislative, tehnice și operaționale
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a raspuns vineri printr-un comunicat la acuzațiile AUR privind o presupusa f ...
-
Diplomatul suedez bănuit de spionaj a fost găsit mort
Un diplomat suedez arestat saptamana trecuta sub suspiciunea de spionaj si eliberat cateva zile mai tarziu a fost gasit ...
-
SUA mizează pe o armă cinetică de ultimă generație, SM-3, după ce a folosit-o pentru prima dată în Israel
Departamentul Apararii al Statelor Unite a anunțat o extindere semnificativa a contractului cu Raytheon, companie din ca ...
-
Forțele Aeriene dezvăluie primele avioane fără pilot din istoria SUA. Un punct de cotitură în modul în care America va concepe războiul aerian al viitorului
Forțele Aeriene ale Statelor Unite au prezentat oficial primele aeronave de lupta fara pilot din istorie care primesc de ...
-
Apple pregătește un telefon revoluționar pentru aniversarea de două decenii. Ce va putea oferi iPhone-ul 100% din sticlă
În 2027, iPhone-ul va implini 20 de ani, iar Apple pare hotarata sa marcheze momentul cu un dispozitiv care sa res ...
-
Un expert susține că a descifrat un mister din Biblie. Descoperire despre Cele zece porunci ale lui Dumnezeu
Biblia povestește cum Moise a urcat pe un munte misterios, s-a intalnit cu Dumnezeu fața in fața și a coborat purtand Ce ...
-
Evoluție dramatică în Statele Unite: Un fenomen nemaivăzut de la pandemie lovește sever
Acordul comercial interimar dintre administrația de la Washington și China, incheiat in Elveția, marcheaza o schimbare d ...
-
Ultima generație care mai mănâncă banane: Fructul preferat din toată lumea, pe cale să dispară în câțiva ani
Bananele, unul dintre cele mai iubite fructe din lume, sunt amenințate cu dispariția! Schimbarile climatice, bolile deva ...
-
Chatbotul lui Elon Musk, acuzat că promovează o teorie conspiraționistă: ce s-a întâmplat cu Grok pe platforma X
Un incident bizar și controversat a reaprins discuțiile despre riscurile inteligenței artificiale in spațiul public digi ...
-
Garda digitală a Papei! Cum un grup de voluntari din întreaga lume apără Vaticanul de hackeri
Într-o epoca in care credința se ciocnește din ce in ce mai des cu tehnologia, Vaticanul se vede nevoit sa iși ape ...
-
România, cu un picior în zona 'junk': Alegerile tensionate amplifică prăbușirea încrederii investitorilor - Bloomberg
Incertitudinea politica generata de alegerile prezidențiale din Romania incepe sa fie tratata cu seriozitate maxima de p ...
-
Sociolog: Pare că George Simion și Călin Georgescu nu au o relație bună
Vladimir Ionaș, sociolog Avangarde, a afirmat joi, ca strategia lui George Simion de a nu se prezenta la dezbateri inain ...
-
SUA, din nou o putere mondială sub Trump: investiții fără precedent din întreaga lume într-o industrie în plină dezvoltare
Deși au trecut 100 de zile din cel de-al doilea mandat al lui Donald Trump, piața criptomonedelor ramane extrem de sensi ...
-
Un robot umanoid „s-a trezit" şi a devenit incontrolabil îngrozind inginerii într-o fabrică din China VIDEO
În China, un videoclip care circula pe retelele sociale arata un robot umanoid al companiei Unitree luptandu-se ag ...
-
Descoperirea secolului: experimentul DUNE, ascuns sub pământ. De ce există lumea
Teoriile actuale ale astronomiei nu pot explica de ce a aparut lumea, planetele, stelele și galaxiile. Dar acum oamenii ...
-
Au furat un ditamai avionul comercial: hoții nu au mai fost văzuți de atunci, nici aeronava sau orice resturi ale acesteia. Lista celor mai bizare furturi
Unele dintre cele mai bizare furturi din lume au devenit celebre tocmai datorita naturii lor neașteptate. Daca majoritat ...
-
A fost creat primul tabel periodic al algoritmilor de inteligență artificială, după modelul Mendeleev
MIT propune un „tabel periodic" al algoritmilor de inteligența artificiala. Daca in liceu am invațat sa ordonam at ...
-
Terifiantul "sindrom al capului căzut": Boala generată de statul cu ochii în telefon. Un caz extrem șochează până și medicii
Medicii japonezi au relatat un caz extrem de rar și alarmant: un barbat in varsta de 25 de ani a ajuns in imposibilitate ...
-
Aplicația care te lasă fără bani în câteva secunde. Nu o descărca niciodată pe telefon
O femeie din Deva a cazut victima unei escrocherii cibernetice de proporții, dupa ce a fost convinsa sa instaleze o apli ...
-
O erupție solară lovește Pământul: Semnalele radio, întrerupte în Europa și Asia. Urmează zile critice
Pe 14 mai 2025, o erupție solara extrem de puternica, de clasa X2.7, a fost emisa de Soare dintr-o noua regiune activa d ...
-
Manelistul Jador a fost prins drogat la volan: A ieșit pozitiv la opiacee
Cantaretul de manele Jador a fost oprit, miercuri seara, de politistii din Bucuresti pe o strada din Sectorul 5, iar tes ...
-
Un scandal de corupție bubuie la NATO: Mai multe persoane arestate într-o anchetă internațională
Mai multe persoane au fost arestate in cadrul unei vaste anchete anticoruptie care implica o agentie NATO ce se ocupa de ...
-
Sfaturi pentru închirierea unui cabinet psihologic
Poate ești in prima ta zi de practica sau ai ani de experiența, alegerea unui cabinet psihologic nu este doar o chestiun ...
-
O furtună solară masivă provoacă pene de curent la nivel mondial. Experții avertizează că ce este mai rău urmează să vină
Soarele a dezlanțuit cea mai puternica erupție solara a anului. Furtuna de radiații provocata de erupția solara de marți ...
-
Falimentul bate la usa României: BNR anunta ca datoria externă a ajuns la cote alarmante si riscam si incapacitate de plata
BNR a transmis datele despre contul curent al balanței de plați a Romaniei, care a inregistrat un deficit de 7,656 milia ...
-
Un român a furat statui din cimitirele din toată Germania. Prejudiciul se ridică la 600.000 de euro
Un cetațean roman de 36 de ani este suspectat pentru furtul unor decorațiuni funerare in valoare de aproximativ 600.000 ...
-
CJUE - Lovitură dură pentru Ursula von der Leyen în scandalul vaccinurilor COVID: Comisia a ascuns ilegal SMS-urile cu Pfizer
Instanța suprema a UE a anulat decizia Comisiei de a refuza ziarului New York Times accesul la mesajele schimbate intre ...
-
Premieră națională: femeile din politică, administrație și afaceri, pentru prima dată la aceeași masă de dialog constructiv
Summitul „Femei pentru o societate mai buna - De la voce la putere", organizat de Women for a Better Society la Se ...
-
Camerele de bord interzise în tot mai multe țări europene. Turiștii riscă amenzi de până la 25.000 de euro
Portugalia s-a alaturat recent Elveției, Austriei și Luxemburgului in interzicerea totala a camerelor de bord, invocand ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu