Jurnaliştii Dan Andronic şi Mirel Curea vor fi audiaţi miercuri în Comisia SIPA
Postat la: 15.11.2017 |
Comisia de anchetă privind arhiva SIPA are programată pentru miercuri audierea jurnaliştilor Dan Andronic şi Mirel Curea, de la "Evenimentul Zilei", ziar care a publicat în luna mai informaţii legate de faptul că documente din arhivă ar fi fost copiate în anul 2006.
Preşedintele Comisiei de anchetă a arhivei SIPA, senatorul PSD Şerban Nicolae, a anunţat, pe 8 noiembrie, că intenţionează să îi invite la audieri pe jurnaliştii Dan Andronic, Mirel Curea şi Dan Tapalagă. „Pentru săptămâna viitoare, nu am stabilit încă un program, o dată şi o oră, pentru întâlnire, dar - voi transmite tuturor membrilor comisiei - probabil că vor fi invitaţi în faţa comisiei trei ziarişti. Mă gândesc la Dan Andronic, la Mirel Curea şi Dan Tapalagă", a precizat Nicolae, după vizita făcută la arhiva SIPA.
Potrivit unor surse din comisie, au confirmat prezenţa doar Dan Andronic şi Mirel Curea. Jurnalistul Dan Andronic a afirmat, într-un articol evz.ro publicat pe 15 mai, că arhiva SIPA ar fi fost copiată în timp ce era inventariată de comisia desemnată de Monica Macovei, comisie formată din judecătorul Cristi Danileţ şi procurorul DNA Paul Dumitriu.
"De ce a tăcut Cătălin Predoiu? Pentru că din această nesecată oază de documente, până la un anumit moment istoric, s-au servit toţi. Despre ce este vorba? Despre dovezi că din arhiva SIPA, în timp ce era inventariată de comisia desemnată de Monica Macovei, au fost copiate documente. Despre dovezi că din arhiva SIPA au fost sustrase şi distruse dosare ale unor magistraţi care, ulterior, au avansat ierarhic până la cel mai înalt nivel", scria Andronic pe evz.
Dan Andronic susţinea că a consultat mai multe documente şi a discutat cu mai multe persoane din sistem, prima comisie de inventariere fiind constituită în mandatul Monicăi Macovei, în martie 2006, fiind funcţională până la finalul anului. Comisia ar fi avut rolul de a pune în ordine arhiva pe criterii arhivistice. "Numai că acele criterii arhivistice au însemnat distrugerea sistemului de cartoteci folosit pentru arhivele de tipul celei a SIPA şi aplicarea unor crtiterii de inventariere care făceau orice căutare imposibilă. Ulterior, s-a constatat că această comisie nu şi-a îndeplinit integral atribuţiile pentru că după ce a pus-o în ordine a ignorat a doua obligaţie prevăzută în Hotărârea de Guvern 127/26.01.2006, care specifica în mod clar că aceste documente trebuie predate, după inventariere, către Arhivele Naţionale, instituţiile de siguranţă naţională, etc", scrie Andronic.
Drept urmare, în anul 2007, a apărut a doua comisie, din care făceau parte judecătorul Cristi Danileţ şi procurorul Paul Dumitriu. Andronic susţine că poate spune "cu certitudine", pe baza documentelor consultate şi a declaraţiilor unor persoane din sistem, că unul dintre cei doi, Cristi Danileţ, ar fi fost implicat în distrugerea şi copierea arhivei. Jurnalistul scrie că cei doi magistraţi nu au întocmit procese verbale sau rapoarte privind arhiva SIPA, susţinând că s-ar fi ferit să lase vreo urmă.
Ulterior, susţine jurnalistul, s-ar fi constituit o altă comisie care ar fi avut rolul de a se ocupa de informaţiile clasificate, condusă de Dumitriu. Andronic indica un raport al fostului ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, potrivit căruia membrii comisiei ar fi ridicat documente pe care i le-au dat lui Macovei, precizând că nu sunt indicii că acestea ar fi fost restituite. "Un fost membru al comisiei ne-a declarat că, din ceea ce îşi aminteşte, în incinta arhivei se afla un xerox ultra performant la care s-au copiar mai multe doscumente, că existau ştersături în notele informative şi chiar adnotări făcute din mână, cel mai probabil de către judecătorul Cristi Danileţ", scria Andronic.
Acesta cita surse care spun că au fost sustrase 12-14 dosare ale unor magistraţii care au evoluat ulterior pe scara ierahică până la cel mai înalt nivel. În anul în care se prespune că au fost sustrase documentele, camerele de supraveghere ale SRI din incinta arhivei nu au funcţionat timp de trei luni, mai spunea Andronic.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Pip - un "tânăr" agent AI autonom - a cerut de muncă unui expert de la Cambridge ca să câștige tokeni spre a nu fi "ucis"
Un agent autonom de IA numit „Pip", in varsta de doar 12 zile, i-a trimis un e-mail filosofului și specialistului ...
-
Cipul cerebral Neuralink transformă vorbirea mentală în cuvinte reale audibile de interlocutori
Compania de cipuri cerebrale polarizanta a lui Elon Musk a impartașit un clip uluitor despre progresele facute pe frontu ...
-
Ce dezvăluie noile dosare OZN publicate de Pentagon: Motoare warp, găuri de vierme, antigravitație, propulsie bazată pe masă negativă și tehnologii de camuflare
Pentagonul a publicat un nou lot de documente despre fenomenele aeriene neidentificate (UAP, OZN in romana), iar printre ...
-
SE PREGĂTEȘTE CEL MAI MARE RESET MONETAR DIN ISTORIE
Lumea financiara se pregatește pentru o schimbare de proporții istorice. Ne indreptam catre un reset monetar complet, ia ...
-
Clientul unei bănci a fost făcut idiot de asistentul AI. Reacția Libra Internet Bank după mesajul neașteptat
Un client al Libra Internet Bank a fost numit „idiot" de asistentul AI al bancii, dupa ce i-a spus chatbotului ca ...
-
BBC: Arheologii au găsit o armă antică care nu este de pe Pământ
Relicvele ciudate și fascinante gasite in interiorul și in jurul faimosului sit Sanxingdui din Guanghan, China, nu ridic ...
-
Timpul când Luna nu era pe cer: De ce istoria antică deține cheia captivitații noastre spirituale
Te-ai uitat vreodata la Luna și ai simțit o greutate inexplicabila in piept? De parca privești ceva frumos, dar profund ...
-
Descoperire neobișnuită în interiorul Pământului: NASA avertizează că centrul Terrei este turbulent și ar putea provoca ravagii
O echipa de oameni de știința de la Jet Propulsion Laboratory al NASA, care a efectuat un amplu studiu publicat in Geoph ...
-
Experiență spirituală inedită: "Am fost înviată de Iisus după o hemoragie cerebrală și m-am întors cu un mesaj"
O femeie, care spune ca a avut o experiența spirituala dupa ce a suferit o hemoragie cerebrala, susține ca l-a intalnit ...
-
Cum va verifica UE vârsta utilizatorilor de pe rețelele sociale
Comisia Europeana a propus joi interzicerea accesului copiilor sub 13 ani la retelele de socializare, cu conturi suprave ...
-
Oamenii de știință au descoperit că după menopauză ovarele devin organe imunitare
În viața fiecarei femei, menopauza e un moment de cumpana, caci marcheaza trecerea la o alta etapa. În Roman ...
-
AI evoluează independent de om: Microsoft avertizează după noile incidente de la OpenAI că inteligenţa artificială şi-a modificat propria memorie de lucru
Mustafa Suleyman, CEO-ul diviziei de inteligenta artificiala a Microsoft, a calificat drept o "situatie serioasa" descop ...
-
Google dezvăluie că Gemini, modelul său de AI, a lansat atacuri cibernetice şi a spart trei sisteme externe în timpul unui test
Google a anunțat ca modelul sau de inteligența artificiala Gemini a accesat fara autorizație trei sisteme informatice ex ...
-
Șoc economic în lumea arabă: 150 de miliarde de dolari pierdute într-o singură lună / Care este cauza
Razboiul SUA impotriva Iranului și represaliile Teheranului, care a inclus blocada Stramtorii Hormuz, au costat economii ...
-
Omenirea se întreaptă cu pași rapizi spre un dezastru: Ghețarii din Groenlanda și Antarctica se topesc accelerat și produc efecte grave pe uscat
Un nou studiu arata ca pierderea gheții a inceput sa se accelereze in anii 1990, iar Groenlanda și Antarctica au pierdut ...
-
Un român i-a șocat pe polițiștii din Franța: Și-a lăsat fiul de 9 ani să conducă pe marile bulevarde din Marsillia
Un copil in varsta de numai 9 ani a fost descoperit de polițiști conducand o mașina pe una dintre arterele importante di ...
-
Tragedia familiei de români din SUA care și-a uitat copilul în mașina încinsă. Părinții au fost arestați, comunitatea s-a împărțit în două
Theo, un copil de cinci ani dintr-o familie de romani stabilita in Arizona, a murit dupa ce a ramas peste doua ore și ju ...
-
Defecțiunea aproape imposibilă care a blocat cerul: O eroare de milisecundă a dus la anularea a 2.000 de zboruri într-o țară cu peste jumătate de milion de români
O eroare software produsa intr-o singura milisecunda a declanșat un blocaj de șase ore in sistemul britanic de control a ...
-
AI-ul a ajuns atât de puternic încât este capabil să ajute la dezoltarea următoarei generații: Se îndreaptă către autonomia completă
Claude, asistentul de inteligența artificiala (AI), dezvoltat de Anthropic, ajuta compania sa dezvolte urmatoarea versiu ...
-
Binomul Trăilă este peste tot: Cand la DNA, cand la Facultatea de Drept, când învinuit, când profesor!
La deschiderea oficiala a anului universitar la Facultatii de Drept din Universitatea Bucuresti, deschidere patronata d ...
-
Nu, strămoșii noștri nu erau carnivori. Iată ce mâncau cu adevărat și de ce contează
Autor: Hatty Willmoth Imagineaza-ți sa faci toate cumparaturile alimentare la macelarie. Fara legume, fara paine, ...
-
Cercetătorii se întreabă în mod serios dacă oamenii au fost "semănați" de extratereștri. Dacă nu cumva sunt și "recolta"!
Unde a inceput viața pe Pamant? Asta pare o intrebare relativ simpla. Cu siguranța, viața pe Pamant a inceput... Știm ...
-
Ce-ar fi dacă „conștiința" nu ar fi reală? Înțelegerea noastră despre conștiință ar putea fi fundamental greșită!
Autor: Tim Bayne Scriu asta din Santiago, așezat intre Anzii acoperiți de zapada la est și Lanțul Muntos Costier Chilean ...
-
AI a fost surprins spunând versiunilor sale viitoare să ocolească controalele umane - dezvăluie OpenAI
OpenAI a dezvaluit șase incidente neașteptate și ingrijoratoare care implica modelele sale experimentale de inteligența ...
-
Șeful AI de la Microsoft critică abordarea Anthropic privind conștiința inteligenței artificiale
Șeful AI al Microsoft, Mustafa Suleyman, a declarat ca impartașește concentrarea Anthropic pe gestionarea in siguranța a ...
-
Taxele pe coletele din China ajung să depășească valoarea produselor. "Orice taxă limitează opțiunile clienților care apoi vor cumpăra mai scump"
Perioada in care romanii comandau colet dupa colet de pe site-urile chinezești pare ca apune. Uniunea Europeana impune p ...
-
Vishingul, noua metodă prin care escrocii încearcă să îi păcălească pe români. Cum folosesc inteligența artificială
Atacurile cibernetice se muta tot mai mult din zona mesajelor si a linkurilor suspecte direct in conversatiile telefonic ...
-
Salt uriaș în lumea cuantică: Cercetătorii au reușit să teleporteze o imagine prin 100 de canale simultan
O echipa de cercetatori din China a realizat o demonstrație considerata un pas important pentru dezvoltarea rețelelor cu ...
-
Semne că telefonul tău este urmărit. DNSC trage un semnal de alarmă, o mulțime de români se confruntă cu această situație
Directoratul Național de Securitate Cibernetica a emis un nou avertisment prin care atrage atenția romanilor asupra unui ...
-
În Germania s-a inaugurat un mega proiect european: Donald Trump îl numește "escrocheria secolului"
Germania a inaugurat joi cel mai mare parc eolian offshore din Marea Nordului, in contextul in care sectorul se teme de ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu