Lăsata Secului pentru Postul Sfintelor Paști. Ce trebuie să faci în această zi

Postat la: 26.02.2017 |

Intrarea într-unul dintre cele patru mari posturi de peste an, rânduite de Biserica Ortodoxă, este precedată, de fiecare dată, de ziua în care se lasă sec, aceasta fiind ultima zi în care se mai poate mânca ''de dulce''.

Postul Sfintelor Paști, cel mai lung și cel mai aspru dintre cele patru, este precedat însă de două etape care pregătesc intrarea propriu-zisă în post. Este vorba de Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, care în acest an a fost la 19 februarie, când s-a lăsat sec de carne, și de Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, anul acesta la 26 februarie, când se lasă sec de brânză.

Având în vedere faptul că Sărbătoarea Sfintelor Paști este celebrată întotdeauna într-o zi de duminică, lăsatul secului pentru acest post are loc tot într-o zi de duminică. Sărbătoarea de lăsatul secului prezintă variații calendaristice, în funcție de zonă, ea fiind celebrată fie în duminica lăsatului sec de carne, fie în cea a lăsatului sec de brânză. În unele zone, pregătirile încep din ziua de sâmbătă, care este marcată în special de obiceiuri legate de cultul morților. Se fac parastase și se dă mâncare de pomană. Se pregătesc tot felul de bunătăți, se coace pâinea, apoi se fac plăcințele cu mălai în frunze de varză, tăiței cu nucă sau cu mac, poame coapte.

Duminică, toată familia se așază la masă și trebuie să mănânce pe săturate, pentru că de acum încolo nu se va mai putea mânca "de dulce". În trecut, în această zi se țineau cele mai mari șezători. Tinerii se adunau la o casă din sat, iar fetele aduceau gogoși și plăcinte calde. Era ultima noapte în care se mai puteau distra, până la Paști. În unele zone, sărbătoarea se asemăna cu Revelionul, se juca mult, se mânca și se bea din abundență, și purta nume specifice diferitelor zone: Priveghi, Alimori, La Zăpostit, Hodăițe, Refenele, Opaiț. În Muntenia, petrecerea era familială: cei mici veneau la cei mari, copiii la părinți, finii la nași și aduceau câte un plocon, sărutau mâna gazdei și cereau iertare, pentru a intra împăcați cu toată lumea în Postul Mare.

În trecut, petrecerea avea loc sub cerul liber, de obicei pe un deal sau în locul cel mai înalt din zonă, unde se aprindeau focuri rituale din paie sau lemne aduse de săteni. Lăsatul secului este situat între solstițiul de iarnă și echinocțiul de primăvară, având astfel și rolul de a marca victoria luminii asupra întunericului. Focul se numește "priveghi" și, fiind aprins înainte de Postul Mare, i se spune Priveghiul cel Mare, iar petrecerii i se dădea valoare de An Nou. Acolo, sătenii cântau, jucau, mâncau și făceau strigături, cu urări pentru a fi iertați și purificați. În Maramureș, strigăturile se încheiau prin versurile: "cele bune să se-adune, cele rele să se spele". Petrecerea continua până spre miezul nopții, moment în care fiecare mesean mânca câte un ou, zicând: "oușor, oușor, să-mi fie postul mai ușor". În unele zone, fetele și flăcăii se adunau, se urcau pe înălțimile satului de unde slobozeau roți mari din paie aprinse și-i satirizau pe cei rămași necăsătoriți, în cadrul unui obicei numit ''strigăturile peste sat''.

Lăsatul de sec este un prilej de bucurie la care iau parte toți membrii comunității. A doua zi începe Postul Mare, femeile încep să facă treabă prin casă, iar bărbații prin ogradă. În casă sunt aduse războaiele de țesut, pentru ca femeile să aibă timp să țese hainele de sărbătoare, pe care le vor purta la Paști. Postul Sfintelor Paști ține 40 de zile, la care se adaugă Săptămâna Patimilor, prin urmare, de luni, a doua zi după lăsatul secului, și până în Sâmbăta Mare sunt șapte săptămâni. În fiecare sâmbătă, au loc slujbe pentru pomenirea morților, iar femeile duc la biserică prescuri. În Sâmbăta Mare, dimineața, duc la biserică o prescură mai mare și o sticlă de vin. Prescura urmează a fi tăiată în bucățele mici, stropite cu vin, iar noaptea, după slujba de Înviere, acestea sunt împărțite credincioșilor.